Reportajele Jurnalului- Evadare din CC!
Istoria evanghelicilor din România este parte integrantă a istoriei României iar analiza unor evenimente sau consecințe în afara acestui cadru duce către o înțelegere greșită a evenimentelor analizate. Plecând de la aspectele menționate prezint în cadrul acestui post un documentar de excepție despre evenimentele din decembrie 1989.
Istoria Revoluției din 1989, dar şi destinele noastre ar fi fost cu totul altele dacă la data de 22 decembrie, în jurul orei 10.00, planul Luceafărul” ar fi funcționat.
Este vorba despre planul de evacuare a soţilor Ceauşescu din Comitetul Central, asediat de manifestanţii furioşi. O reţea de tuneluri, considerată ultra-secretă, străbate Capitala şi uneşte puncte strategice din oraş.
Reportajele Telejurnalului vă prezintă în premieră galeriile ce l-ar fi salvat pe Ceauşescu şi veţi afla de ce planul întocmit de Securitate nu a funcţionat.
Şi ce s-a petrecut ulterior, după arestarea soţilor Ceauşescu şi până la executarea lor la Târgovişte, a rămas învăluit în mister. Până acum. Timp de trei zile, cuplul dictatorial a fost ţinta unor tentative de asasinare. Cine le-a ordonat şi cum s-a ajuns la varianta faimosului proces de o oră, soldat cu condamnarea la moarte a lui Nicolae şi Elena Ceauşescu?
Este momentul să aflaţi!
Reportajul a fost difuzat pe TVR 1, duminică 30 ianuarie 2011
Sursa: http://www.tvr.ro/articol.php?id=96287
Calvin si Baptistii – 1 – Introducere via Persona
“27 mai 1564. In dupa amiaza acestei zile, citeva persoane inainteaza sub stralucirea soarelui primavaratec, spre cimitirul Plainpalais de la marginea orasului Geneva. Demne, dar vizibil afectate, ele se apropie de o groapa larga de curind sapata. In acest grup se disting Théodore de Béze succesorul, Antoine, fratele defunctului, Marie, sora lui si inca citeva persoane. Multimea de anonimi nu participa la acest eveniment; fara ceremonie, fara discursuri, fara cintari. Groapa comuna este larg deschisa in fata grupului mic de intimi… Incet, in tacere corpul defunctului este coborit in groapa invelit intr-un lintoliu. Fara sicriu, pur si simplu cusut intr-un cearceaf de pinza groasa. Nu va fi nici mormint, nici piatra memoriala si nici un alt semn vizibil. Nici un loc de reculegere… Omul care este astfel ingropat se numeste Jean Calvin.
Cel care este adesea considerat fondatorul unei civilizatii noi tocmai fusese purtat pe ultimul drum. Lumea veche, reprezentata prin unitatea crestinilor se desirase in mod iremediabil, iar el era autorul. O stia si se stia «ales si trimis» dar nimic nu trebuia sa-l deosebeasca de ceilalti muritori. Totul era dar si har acordat. Radical. Definitiv. O existenta inchinata total unui singur tel: Predicarea Adevarului Evangheliei.” Jean Luc Mouton, Calvin, Gallimard, 2009. Maretie in simplitate, imi permit sa adaug. (…)
La intrebarea daca exista sau nu o legatura intre Calvin si baptisti raspunsul este afirmativ. Exista cel putin doua elemente de baza care leaga baptistii de Calvin.
Soli Deo Gloria. Numai Dumnezeu este infailibil si totalmente demn de incredere si toata gloria ii revine doar Lui.
Sola Scriptura. Scriptura este singura autoritate si ea va servi ca norma in predicare si educare in biserica. Astfel, nu se acorda nici un fel de infailibilitate omului (cel vizat aici este papa). Sa nu uitam ca papalitatea ajunsese in epoca respectiva nu numai la apogeul puterii, dar si la apogenul coruptiei, astfel incit papa Clement al VII-lea accepta vinzarea indulgentelor pentru iertarea pacatelor. El avea de fapt nevoie de bani pentru construirea bisericii Sf. Petru din Roma. Pentru Calvin orice invatura trebuie sa fie supusa unei analize critice.
Iosif Ton ,,Eu sunt chemat nu sa lupt impotriva comunismului, ci sa-L aduc pe Cristos in comunism”
Eu sunt chemat nu să lupt împotriva comunismului, ci să-L aduc pe Cristos în comunism…
Iosif Țon, Poziţia mea în Uniunea Baptistă şi cu privire la unele evenimente recente din cadrul Uniunii Baptiste, Oradea, 26 noiembrie 1978.
Pentru a citi și alte pasaje din această scrisoare apasă aici.
Ideea conviețuirii dintre comunism și creștinism se regăsește expusă pe larg în Manifestul Creștin, lucrare publicată în Anglia, al cărui titlu inițial era Locul creștinului în socialism. Spre deosebire de Iosif Țon, Richard Wurmbrand considera că nu putem vorbi de o colaborare a creștinismului cu comunismul, o ideologie atee cu origini satanice. A se vedea în acest sens Richard Wurmbrand, Marx și Satan. menționez în acest context și faptul că, comunismul are caracteristicile unei religii politice și și-a propus prin întemeietorii săi să lupte împotriva creștinismului. Celor interesați de subiectul religiilor politice le recomand Eric Voegelin-Religiile politice, Editura Humanitas, București, 2010.
Articole similare
Canonul libertatii: “Religiile politice” de Eric Voegelin
“Sa tremure clasele dominante”: Profetul Marx si ucenicii sai
Confesiunea de la Westminster – 4 – Despre creatie via Persona
Capitolul IV. Despre creaţie
1. Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, a binevoit, pentru a-şi manifesta gloria puterii, înţelepciunii şi bunătăţii Lui veşnice, la început, să creeze, sau să facă din nimic lumea cu toate lucrurile din ea, vizibile sau invizibile, în decurs de şase zile, şi toate au fost foarte bune.
Articole similare
Confesiunea de la Westminster – Introducere via Persona
Confesiunea de la Westminster – 1 – Despre Sfinta Scriptura via Persona
Confesiunea de la Westminster – 2 – Despre Dumnezeu si despre Sfinta Treime via Persona
Confesiunea de la Westminster – 3 – Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu via Persona
Maxima zilei – 1 februarie 2011
Din orice primejdie scapă acela care cu mintea sănătoasă se încrede în Dumnezeu.
Schiller
“Sa tremure clasele dominante”: Profetul Marx si ucenicii sai
Karl Marx a fost un filosof care a vrut schimbarea lumii. Interpretarea ei i se parea insuficienta, o expresie a unei blamabile si, la limita, culpabile nevolnicii. Nimeni nu a surprins mai bine paradoxul situatiei epistemice si morale in care s-a plasat Marx decat el insusi atunci cand a scris: ”Filosoful, parte alienata a acestei lumi, se pune pe sine ca masura a lumii”. Clocotitoare si amenintatoare, retorica lui Marx era apocaliptica si tocmai de aceea electrizanta. Este ceea ce-i atrage si azi pe multi dintre cei care prefera sa ignore costurile experimentelor utopice cata vreme se regasesc in noile fraternitati sectare.
Marti tin prelegerile inaugurale la doua cursuri legate intre ele tematic, diferite insa ca substanta si bibliografii: “Marxism and Post-Marxism” si “Rise and Fall of Communism in the 20th Century”. Pentru primul, vom citi textele clasice precum si excelenta carte a a marelui istoric al ideilor Andrzej Walicki, prietenul lui Leszek Kolakowski, “The Leap into the Kingdom of Freedom: The Rise and Fall of the Communist Utopia” (Stanford University Press, 1995). Vom citi, fireste, capitole intregi din trilogia “Main Currents of Marxism” (aparuta acum complet in romaneste, gratie entuziasmului editurii Curtea Veche). La cel de-al doilea, cartea de baza este “The Soviet Tragedy: The History of Socialism in Russia, 1917-1991″ (The Free Press, 1994) de Martin Malia. Pregatindu-mi prelegerile, am recitit introducerea si primul capitol din Malia (am recenzat cartea in 1995 in “Journal of Democracy”). Regretatul istoric se situa cu tarie impotriva directiilor revizioniste in analiza fenomenului total care a fost sovietismul, insista asupra faptului ca, fara a fi in vreun fel fetisizat, totalitarismul este unicul concept care poate da masura a ceea ce s-a intamplat, ca mult-laudata “history from below” nu poate inlocui “history from above”, ca sovietismul nu a fost inainte de toate o societate, ci un regim ideocratic. Iar ideologia sa, consecventa, coerenta si constrangatoare, a fost rezultatul adoptarii si adaptarii de catre bolsevici a utopiei cu pretentii stiintifice pe care reprezentat-o si o mai reprezinta inca socialismul marxist. Intr-adevar, cum scria Malia, “it was the all-encompassing pretensions of the Soviet utopia that furnished what can only be called the ‘genetic code’ of the tragedy.”
Marx a fost un filosof oracular, a anuntat mileniul, a proclamat iminenta venire a unei revolutii menita sa incheie “pre-istoria” umanitatii. In termenii lui Voegelin, a incercat imanentizarea eshatonului. Predictiile sale s-au dovedit false. Proletariatul ca subiect revolutionar absolut a fost mai degraba o entitate fantasmata decat acea Messiaklasse der Geschichte despre care scria inflacaratul tanar hegelian in “Mizeria filosofiei”. Il putem citi pe Marx cu mare atentie, chiar trebuie citit pentru a sti care au fost premisele unei incercari disperate de a “lua cu asalt cerul”. Pan-metodologismul lukacsian, celebrat astazi de Slavoj Zizek si admiratorii sai, nu poate fi despartit de dimensiunea gnostica a utopiei. O utopie in care promisiunile universaliste se ingemanau, rau-prevestitor, cu exaltarea resentimentului social (reluata azi, aceasta fervoare, de apostolii anti-globalismului).
Articole similare
Canonul libertatii: “Religiile politice” de Eric Voegelin
Vladimir Tismăneanu: Stalinismul este întruparea absolută a bisericii universale












