Iosif Ton – 35. Iacov – primul apostol martir
Primul creștin care a murit ca martir, adică a murit pentru credința lui creștină, a fost Ștefan. Găsim istoria martirajului lui în Faptele ap. Cap. 6:7-15 si cap. 7.
Ștefan, unul dintre cei șapte diaconi aleși de biserică pentru a avea grijă de văduvele bisericii (Fapte 6:1-6), a fost luat de o mulțime de iudei, furioși din cauza predicii lui, a fost scos afară din oraș și a fost ucis cu pietre.
Dar Irod a făcut ceva totalmente nou: un spectacol public în care a ucis cu sabia pe unul dintre apostoli. Iată scurta lui istorie: ”Cam pe aceeași vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din Biserică, pentru ca să-i chinuiască; și a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Când a văzut că lucrul acesta place Iudeilor, a mai pus mâna și pe Petru” (Faptele ap. 12:1-3).
Observație important: Petru a fost închis în vederea zilei când va fi scos să fie ucis ca spectacol pentru delectarea mulțimii. Dumnezeu a trimis noaptea un înger , care l-a scos din închisoare și astfel l-a scăpat de la moarte. Dar Dumnezeu n-a trimis îngerul să-l scoată pe Iacov din închisoare și să-l salveze de la moarte. Lucrul acesta ne arată clar că moartea ca martir a lui Iacov, la acea dată, era în planul lui Dumnezeu!
Să privim deci mai de aproape la Iacov. Era frate cu Ioan și ambii erau fiii lui Zebedei. Ambii au fost numiți de Isus ”fiii tunetului”. Acești doi frați, împreună cu Petru , au fost aleși de Isus ca să formeze o clasă specială cărora le-a dat lecții speciale, cum a fost participarea lor la transfigurarea (”schimbarea la față”) lui Isus pe munte, când a stat de vorbă cu Moise și cu Ilie (Mat17: 1-9; Marcu 9: 2-10; Luca 9: 28-36).
Articole similare
Pagina Cazul Iosif Țon –Străjerii
Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică.
Cele 25 de mesaje ale pastorului Iosif Țon apărute după asocierea sa cu Mișcarea Străjerilor, prin intermediul cărora își prezintă teologia, se regăsesc listate cronologic aici
Mesaje ale pastorului Iosif Ton in care scrie despre ceea ce crede si gandeste (1) Mesajele 1-25
Iosif Ton – 26. Isus din Nazaret si Duhul Sfant
Iosif Ton – 27. Cu Domnul Isus in Sfanta Sfintelor (1)
Iosif Ton – 28. Cu Domnul Isus in Sfanta Sfintelor (2)
Iosif Ton – 29. Cum ramanem in El
Iosif Ton – 30. Teodorescu Ionel
Iosif Ton – 31. Stadiile uceniciei (1)
Iosif Ton – 32. Stadiile uceniciei (2)


















Comentarii recente