Neagu Djuvara la Profesionistii (4)
Partajează asta:
Neagu Djuvara la Profesionistii (3)
Partajează asta:
Neagu Djuvara la Profesionistii (2)
Partajează asta:
Neagu Djuvara la Profesionistii (1)
Partajează asta:
Iosif Ton – 43. Ce este ”Evanghelia”?
De la Martin Luther încoace, ”Evanghelia”, în sensul de ”vestea bună” se reduce la faptul că Fiul lui Dumnezeu a murit pentru păcatele noastre și că prin credința în această jertfă căpătăm dreptul să mergem în ceruri când murim.
Uitându-ne prin acești ochelari la epistola către Romani, ”Evanghelia” este doar partea care vorbește despre scopul morții Fiului lui Dumnezeu, mai exact partea de la început, până la 5:8. Partea de la 5:9 înainte nu mai este ”Evanghelia”, ci este o învățătură pentru cei care au crezut deja în ”Evanghelie”.
Este foarte important să facem efortul să descoperim ce înțelege Pavel însuși prin cuvântul ”Evanghelie”. Vom porni la drum printr-o analiză a capitolului 15 din epistola către Corinteni, care începe așa:
”Vă fac cunoscut, fraților, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care ați primit-o, în care ați rămas și prin care sunteți mântuiți, dacă o țineți așa cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba ați crezut. V-am învățat, înainte de toate, așa cum am primit și eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat și că a înviat a treia zi, după Scripturi; și că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea, S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți sunt încă în viață, iar unii au adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toți, ca unei stârpituri, mi S-a arătat și mie” (1 Corinteni 15: 1-8).Teologii formați la școala lui Martin Luther consideră că numai discuția până la acest punct este ”Evanghelia”. Ceea ce urmează de aici încolo, despre învierea lui Isus și despre înălțarea Lui la cer, despre întronarea Lui la dreapta lui Dumnezeu și despre destinul nostru ceresc deschis nouă prin învierea și întronarea Lui în cer, nu mai constituie ”Evanghelia”, ci o învățătură pentru cei credincioși. Observați că ”Evanghelia” ar fi atunci numai ceea ce li se predică celor necredincioși, ca să vină la pocăință. De aici și idea că ”evanghelizarea” este acțiunea prin care se urmărește aducerea la pocăință a celor necredincioși.
Articole similare
Pagina Cazul Iosif Țon –Străjerii
Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică.
Partajează asta:
Iosif Ton – 42. Pavel si scopul creatiei
Să recapitulăm ce am descoperit până acum din concepția lui Pavel despre lume și viață. Din momentul în care Domnul Isus i-a ieșit în cale pe drumul Damascului, Pavel a fost cucerit de acest Isus, Care este viu, și acum este înălțat la dreapta lui Dumnezeu. L-a recunoscut că El este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii si conducătorul universului și al istoriei.
De acum, pentru Pavel mai există un singur scop în viață: să-L facă pe acest Isus cunoscut în toată lumea: evreilor, grecilor, romanilor și tuturor celorlalte națiuni, până la marginile pământului.
Dar Isus din Nazaret a fost răstignit de romani. Înainte de a spune orice altceva despre Isus, Pavel știa că trebuie să explice de ce a trebuit ca El să moară și să arate lucrurile realizate de El prin moarte.
Prin neascultarea lui Adam, întreaga omenire a intrat în conflict cu justiția lui Dumnezeu, s-a separat de Dumnezeu, a intrat sub stăpânirea lui Satan și, pe lângă acestea, a intrat otrava sau infecția păcatului în întreaga omenire.
Prin moartea Lui pe cruce, Isus – care era Fiul lui Dumnezeu din veșnicii – a împăcat omenirea cu Dumnezeu, satisfăcând dreptatea lui Dumnezeu și a anulat dreptul lui Satan de a mai fi stăpân peste omenire (Coloseni 2:14-15).
Dar moartea Fiului lui Dumnezeu n-a rezolvat toate problemele produse de neascultarea lui Adam și de rebeliunea față de Dumnezeu în care trăiește omenirea de atunci încoace.
Articole similare
Pagina Cazul Iosif Țon –Străjerii
Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică.
Partajează asta:
Iosif Ton – 41. Puterea Duhului vietii in Cristos
În Romani 5:10, Pavel a scris că vom fi mântuiți prin viața lui Cristos. În capitolul 6, Pavel a scris că ne-am făcut una cu Cristos printr-o moarte asemănătoare cu a Lui ”pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui” (6:6). În continuare, Pavel scrie că, din moment ce suntem ”în Cristos” (6:11), trebuie să ne dăm mădularele lui Dumnezeu și să-L ascultăm numai pe El, în loc să mai ascultăm de păcat.
Dar Pavel nu ne spune cum ne ajută viața în Cristos să nu mai ascultăm de păcat. Sau mai exact, nu ne spune lucrul acesta în cap.6, ci ni-l spune în capitolul 8. În 7:14-25, Pavel discută pe larg problema puterii tiranice a păcatului introducând în discuție un termen nou, ”carnea” (în Cornilescu, ”firea pământească”). Iată textul cheie: ”Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în carnea mea, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac” (Rom. 7:18-19).
Și ceva mai departe:
”Fiindcă după omul din lăuntru îmi place legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primită de mintea mea și mă ține rob legii păcatului care este în mădularele mele. Oh, nenorocitul de mine, cine mă va elibera de acest trup de moarte?” (Rom. 7: 22-24).Soluția la această problemă ne este oferită în aceste cuvinte: ”În adevăr, legea Duhului vieții în Cristos m-a eliberat de legea păcatului și a morții” (Rom. 8:2). Comentatorii sunt în general de acord că aici cuvântul ”lege” are sens figurat și că putem înlocui acest cuvânt cu ”putere”: ”Puterea Duhului vieții în Cristos m-a eliberat de puterea păcatului și a morții”.
Articole similare
Pagina Cazul Iosif Țon –Străjerii
Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică.
Partajează asta:
Iosif Ton – 40. Viata „in Cristos”
Epistola către Romani se împarte în patru părți cu teme foarte ușor de identificat:
1. De la 1:1 la 5:8, despre separarea omului de Dumnezeu și despre modul în care, prin moartea Lui pe cruce, Fiul lui Dumnezeu repară separarea sau ruptura și ne aduce înapoi la Dumnezeu, sau ne împacă cu Dumnezeu;
2. De la 5:12 până la 8:39, despre viața ”în Cristos” și ”în Duhul Sfânt”;
3. De la 9:1 până la 11:36 despre împietrirea în necredință a lui Israel, despre vremurile națiunilor și despre reîntoarcerea lui Israel; și
4. De la 12:1 până la 15:33 despre modul în care se trăiește după voia lui Dumnezeu din moment ce ai intrat ”în Cristos!” și ”în Duhul Sfânt”.
Totul se încheie cu un capitol de salutări.
Poate că ați observat că am scris că partea întâi se termină la 5:8 și că partea a doua începe la 5:12. Am scris așa deoarece versetele 9-11 din cap.5 aparțin și la partea întâi și la partea a doua: ele constituie trecerea de la una la cealaltă. Să ne uităm cu atenție la ele. Pavel ne spune că ceva s-a întâmplat – pentru noi – prin moartea lui Cristos și că de acum încolo ceva se va întâmpla – pentru noi – prin viața lui Cristos. În 5:10 el formulează totul succint:
– prin moartea Lui am fost împăcați cu Dumnezeu;
– prin viața Lui vom fi mântuiți.
Articole similare
Partajează asta:
Dezbinarea creştinilor favorizează persecuţiile contemporane
Recent, un cuplu creştin britanic a primit interdicţie de luare în custodie a unui copil, ca urmare a convingerilor religioase ale acestora, considerate dăunătoare unei educaţii sănătoase, în spiritul pluralismului valoric.
Foto: Dan Marinescu/ Intact images
Trăim într-un stat laic, iar convingerile religioase ale lui Owen şi Eunice Johns (cuplul respectiv, n.r.) îi descalifică de la misiunea de a creşte cetăţeni buni ai societăţii”, au spus judecătorii, conform ziarului britanic „The Telegraph”. „Ne bucurăm de statutul de naţiune multiculturală, binecuvântată cu o pluralitate de credinţe. Creştinismul a fost depăşit!”, au culminat tribunii. Cu toate acestea, în tribunalele britanice martorii încă jură pe Biblie şi invocă ajutorul lui Dumnezeu în declararea adevărului.
Tot în Marea Britanie unele autorităţi interzic adopţia pentru cuplurile de fumători, de persoane supraponderale sau chiar de persoane heterosexuale, dar încurajează, în schimb, adopţia pentru cuplurile de homosexuali. Este notoriu cazul relatat de „Daily Mail” în 2009, al celor doi băieţei din Edinburgh adoptaţi de un cuplu de homosexuali, în defavoarea bunicilor acestora şi a altor familii de heterosexuali care doreau să îi adopte. Mama micuţilor avea 26 de ani şi se afla într-o clinică pentru reabilitarea dependenţilor de droguri. Bunicilor le-a fost respinsă cererea de custodie, pe motiv de vârstă înaintată, aceştia având 46 şi 59 de ani.
Creştinismul nu este fundamentalist
Fie şi numai din aceste două cazuri este evident că religia creştină este tratată, în mod profund nedrept ca o mişcare fundamentalistă, ermetică, nedeschisă dialogului, intolerantă şi, deci, dăunătoare societăţii pluraliste. Or, regula de aur a creştinismului este chiar cea care stă la baza legilor şi a multiculturalismului: Fă celuilalt numai ceea ce doreşti să ţi se facă ţie. Învăţăturile creştine inspiră pe majoritatea creştinilor la respect faţă de valorile şi credinţele „străinului”, fie acesta evreu, musulman, hindus sau ateu.
Iubirea faţă de străin (filoxenia) este chiar una din virtuţile fără de care nu ne putem mântui. Intoleranţa şi radicalismul creştin există, dar acestea nu se manifestă în atitudinea agresivă faţă de celălalt, ci în rigoare, adică în păstrarea exactă şi completă a învăţăturii de credinţă revelată de Mântuitorul. Dialogăm cu celălalt pentru a-l înţelege şi a-l iubi în diferenţa lui, dar nu pentru a face prozelitism şi nici pentru a ne pierde specificul, în numele unei uniformizări culturale new-ageiste. Urâm erezia, dar iubim ereticul. Suntem intoleranţi, dar în luptă cu patimile proprii, nu cu semenii noştri, nu cu cei diferiţi. Creştinii sunt singurul „popor” care îşi propune să îşi iubească duşmanii.
Este nevoie de alianţe între creştini
În schimb, societatea occidentală, lumea musulmană şi cea arabă sunt din ce în ce mai necruţătoare cu creştinii. Potrivit estimărilor Centrului pentru Libertate Religioasă al Institutului Hudson, „peste 200 de milioane de creştini se află sub ameninţarea violenţei din cauza credinţei lor” şi „aproximativ 350 de milioane sunt discriminaţi în mod legal în ceea ce priveşte accesul la locuri de muncă, locuinţe şi condiţii de viaţă”. Papa Benedict al XVI-lea se referea şi el la începutul anului 2011 la faptul că guvernele trebuie să facă un angajament concret şi constant pentru a pune capăt violenţei antireligioase. Alianţa Evanghelică Mondială constata şi ea, într-un raport înaintat Comisiei ONU pentru Drepturile Omului: „Creştinii sunt cel mai mare grup din lume căruia îi sunt refuzate drepturi fundamentale din cauza credinţei”.
Mai mult ca oricând se reclamă o unitate a creştinilor de pretutindeni, pentru apărarea valorilor creştine comune. Astfel, într-un interviu publicat la 28 februarie, în revista „Pravda Komsomolskaya”, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, şeful Departamentului Sinodal pentru Relaţii Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, declara: „Astăzi este o mare nevoie de o „alianţă strategică” între creştinii ortodocşi şi catolici, membrii vechilor biserici răsăritene şi protestanţii tradiţionalişti, adică cu toţi cei care apără adevăratele valori creştine – familia, creşterea copiilor, indisolubilitatea căsătoriei, valoarea vieţii umane de la începuturile ei şi până la moarte”.
Arhiepiscopul grec Hristodoulos sublinia în conferinţa „A treia întâlnire mondială a religiilor” că este nevoie nu doar de unitate între creştini, ci şi de dialog între civilizaţii: „Dacă nu recunoşti şi nu respecţi identitatea şi unicitatea fiecărei civilizaţii, nu eşti în măsură să înţelegi şi ce oferă valoros fiecare civilizaţie” (în Dimitris Rizoulis, „Comoară de cuvântări…”, trad. prof. Ion Diaconescu şi drd. Dorin-Demostene Iancu, Editura Omonia). Arhiepiscopul pleda pentru împrumutarea elementelor valoroase de la alte civilizaţii, dar şi pentru prelucrarea acestora şi punerea lor în acord cu specificul civilizaţiei noastre creştine. „Ar fi important să constituim o reţea de comunicare culturală, organizată astfel încât să promoveze pacea, să limiteze agresivitatea naţionalismelor, să elibereze civilizaţia de politicile instigatoare şi să cultive respectul tuturor faţă de moştenirea culturală, monumentele, dar şi creaţiile materiale ale fiecărei civilizaţii”.
Eşecul tentativelor de solidarizare a creştinilor
Cu toate acestea, pe plan mondial, nu există încă o reţea de comunicare efectivă între creştinii de confesiuni divergente. Dialogul cu alte civilizaţii şi culturi înaintează cu viteza melcului, persecuţiile nu sunt decât ocazional mediatizate, liderii religioşi nu sunt obişnuiţi să facă front comun împotriva acestor agresiuni. Iubirea trebuie să învingă însă orgoliile omeneşti. Iar noi, creştinii, să renunţăm la atitudinea de băşcălie şi lehamite faţă de propria noastră credinţă şi de reprezentanţii clerului, cum se întâmplă mai ales în presa laică.
Constantin Ghiță, Dezbinarea creştinilor favorizează persecuţiile contemporane, articol în ziarul Lumina, Joi 10 martie 2011, Nr.57(1861) Anul VII Serie Națională, p.16
Disponibil si on-line pe site-ul ZiarulLumina.ro (http://www.ziarullumina.ro/articole;1540;1;53587;0;Dezbinarea-crestinilor-favorizeaza-persecutiile-contemporane.html)
Partajează asta:
Maxima zilei – 12 martie 2011
Sărăcia evanghelică nu constă în lipsa bogăției, ci în lipsa iubirii de ea. Poți să fii sărac încât să nu ai nici strictul necesar, dar totodată să fii foarte bogat cu setea și cu năzuința spre bogăție. Și dimpotrivă, poți să ai toate bogățiile și să nu fii lipit de nimic.
Ioan Gură de Aur
Istorie Evanghelica 