Doamne, invata-ne sa ne rugăm! (I) (Luca 11:1) p.2
Dar de cele mai multe ori, rugăciunea nu este pentru a mişca mâna lui Dumnezeu ci pentru a ne schimba nouă inima. Te duci la Tata şi vorbeşti cu El şi astfel vei fi de acord cu El, îl vei asculta, îl vei preţui şi mai mult.
Rugăciunea este adresată lui Dumnezeu Tatăl în numele Domnului Isus. 1 Tim. 2:5: „Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,” rugăciunile care nu sunt mijlocite de Domnul Isus, trimise în numele Domnului Isus sunt în zadar, n-au efect. Ne rugăm în numele Domnului Isus, El ne iubeşte, ne iartă, ne-a luat păcatele.
Ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl, în numele Domnului Isus, prin puterea Duhul Sfânt. Duhul Sfânt printre alte lucruri, ne învaţă să ne rugăm. În Luca 11:1 ucenicii vin la Domnul Isus şi îi spun: „Doamne… ne poţi învăţa cum să ne rugăm?” Domnul Isus îi învaţă şi v. 13, El spune: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” Întrebare era: Cum ne rugăm? Răspunsul este: Prin Duhul Sfânt. Duhul Sfânt ne învaţă cum să ne rugăm. Asta înseamnă că noi nu ştim… vă aduceţi aminte când aţi intrat prima dată în contact cu rugăciunea? Cum a fost? Vă aduc aminte că a fost un timp în care n-aţi ştiut să vă rugaţi şi Duhul Sfânt v-a învăţat. Nu am făcut cursuri, facultate de rugăciune, ci Duhul Sfânt care locuieşte în noi ne-a învăţat, de aceea scrie în Gal. 4:6: „Şi, pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: „Ava”, adică: „Tată!” Ne rugăm Tatălui, în numele Fiului prin puterea Duhului.
Pentru că modelul nostru este Domnul Isus privim la El pentru a învăţa să ne rugăm ca Domnul Isus. Acum, gândiţi-vă, dacă Domnul Isus s-a rugat, dacă a avut nevoie de rugăciune, dacă El s-a rugat, noi trebuie să ne rugăm. Dacă priviţi în Evanghelii, la viaţa de rugăciune a Domnului Isus şi la învăţăturile Lui, veţi vedea că nu are un singur capitol în care vorbeşte numai acolo de rugăciune. Ci învăţăturile Sale despre rugăciune se regăsesc în toate celelalte învăţături. Puţin aici, puţin acolo, puţin aici. Învăţa despre rugăciune în mod constant şi se ruga în mod constant. Şi aşa trebuie să fie rugăciunea. În N.T. ni se porunceşte să ne rugăm fără încetare. Asta nu înseamnă că îţi iei o robă de călugăr, te duci pe un munte, stai cruciş, nu dormi şi te rogi continuu. Să te rogi fără încetare înseamnă ca toată viaţa ta să fie presărată cu rugăciune. Te duci la lucru şi te rogi Domnului, trebuie să iei o decizie, te rogi Domnului, ajungi acasă în familie, te rogi Domnului, înainte să te culci, te rogi Domnului, vorbeşti cu Dumnezeu în cursul zilei la fel cum respiri. El este prezent, e acolo iar rugăciunea face parte din cursul natural al vieţii. Domnul Isus ne-a învăţat lucrul acesta. O altă întrebare la care ne răspunde Domnul Isus este cum să ne rugăm?
1. Roagă-te cu credinţă – Matei 21:22 „Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi!” Dacă te rogi trebuie să crezi că Dumnezeu există, să crezi că îi bun, că te iubeşte, că îţi este Tată. Să crezi că în sângele Domnului Isus eşti curat de păcate şi astfel Tatăl te ascultă. Să crezi că Duhul Sfânt te învaţă cum să te rogi. Să ai credinţă că Dumnezeu ascultă şi răspunde rugăciunii. Cum răspunde? Dumnezeu e Tată şi ca orice tată are trei răspunsuri: Da, Nu, mai târziu! Poate spui: „Domnul nu îmi răspunde rugăciunii…” Ba da ţi-a răspuns. A zis: Nu! Dar a răspuns. Dacă îţi vin copii la 10 noaptea iar unul spune: Tată mi foame, pot să mănânc o banană? Răspunsul este: Da! Celălalt copil vine şi spune: Tată mi sete, pot să beau cafea? Răspunsul clar este: Nu! Celălalt vine şi spune: Tată a fost fain azi cu bicicleta, putem merge acum la ora 10 noaptea să ne plimbăm? Răspunsul este: Mai târziu…Ne vom da cu bicicleta din nou dar nu la 10 noaptea. Aşa este şi Dumnezeu: Venim înaintea lui cu credinţă, ne rugăm iar El spune: Da, Nu, Mai târziu! Apoi Domnul Isus ne spune:
2. Roagă-te concret, la subiect – Nu ai nevoie totdeauna de un limbaj super religios. Fi atent de contextul în care eşti, de împrejurarea în care ţi s-a cerut să te rogi şi fi concret, la subiect. Domnul Isus spune în Matei 6:7: „Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.” Roagă-te la subiect şi roagă-te inteligibil. Un copil de 3 ani s-a rugat: „Doamne, Tu eşti mai tare decât Budha şi Alah, i-ai făcut praf!” Rugăciunea asta a funcţionat. Scurt, la subiect şi foarte profund. Sunt bune şi rugăciunile scurte, nu doar cele lungi, şi te poţi ruga în română. Vorbeşti cu Tatăl tău care te iubeşte. Vorbeşte respectuos, din inimă, inteligibil să se înţeleagă nu trebuie să şti declinarea din greacă şi conjugarea în ebraică, nu trebuie să impresionezi oamenii. Vorbeşte cu Tata. De asemenea Domnul Isus ne spune:
3. Roagă-te conform voii lui Dumnezeu – Ioan 16:23-24: „. Adevărat, adevărat vă spun că orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Roagă-te după voia lui Dumnezeu! Cum cunosc voia lui Dumnezeu? Citeşte Biblia! Domnul vrea să îmi iubesc duşmanii, Doamne ajută-mă să-i iubesc. Domnul vrea să cresc, Doamne ajută-mă să cresc! Doamne vrei să mă rog pentru cei bolnavi, Doamne atinge-te Tu de ei! Te rogi după voia lui Dumnezeu. Unii vă rugaţi împotriva voii lui Dumnezeu! Nu ştiu de ce Dumnezeu nu-mi ascultă rugăciunea… pentru că nu-i bine făcută. „Doamne ajută-mă să câştig la loterie”, nu ştiu dacă acesta este modul în care Dumnezeu vrea să lucreze… Unii doriţi ca Dumnezeu să binecuvânteze relaţii în care n-ar trebui să fiţi, afaceri pe care n-ar trebui să le ai, decizii care nu sunt după voia Lui. Roagă-te conform voii lui Dumnezeu. Apoi Domnul Isus ne spune:
4. Roagă-te în smerenie – Domnul Isus în Luca 18 ne vorbeşte de doi bărbaţi. Primul – super religios şi s-a rugat: „Doamne îţi mulţumesc că nu sunt un păcătos scârbos ca acesta…” şi toată rugăciunea lui este plină de Eu, Eu, Eu am făcut asta, Eu sunt bun, Eu merit… Domnul Isus spune: El se roagă la pereţi, pentru a impresiona oamenii. Celălalt ce spune: Doamne, sunt păcătos, viaţa mea e un dezastru, ai milă de mine! Nu se uite în sus, priveşte în jos, nu este mândru, e smerit, nu joacă teatru este sincer, nu caută aprobarea oamenilor ci caută aprobarea lui Dumnezeu. Şi Domnul Isus spune: omul acesta a ştiut să se roage. Nu a folosit cuvinte mari, nu s-a rugat mult, ci a fost smerit, s-a pocăit şi a cerut ajutor. Oamenii religioşi se roagă plin de mândrie, iar Domnul Isus a spus că cei mândri vor fi smeriţi, iar cei smeriţi vor fi ridicaţi. Fi smerit în rugăciune, dacă vrei ca rugăciunea să se ridice la cer, adaugă smerenie… este balonul de care are nevoie pentru a se ridica. Este bine să te rogi pentru alţii dar nu ridicându-te pe tine: „Doamne fă-i ca mine, Doamne fă-i victorioşi ca mine, Doamne ajută-i să devină ca mine, Doamne mai adu tineri ca şi mine…” Pui cărbuni în iad rugându-te astfel… Şi D.I. ne mai spune:
5. Roagă-te neîncetat – nu te ruga doar odată, roagă-te constant – Luca 18:1 „Domnul Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase” Te rogi pentru ceva sau cineva de mult timp, şti că este după voia lui Dumnezeu? roagă-te, continuă să te rogi. Câteva motive pentru a continua rugăciunea: continui să ai speranţă, vei menţine dorinţa de a învăţa vie în tine, dacă Dumnezeu vrea să te înveţe ceva, în momentul în care te opreşti din rugăciune de fapt spui: Nu mai vreau să învăţ, nu mai vreau să cresc, nu vreau să mă schimb, nu vreau să mai vorbesc despre asta. În momentul în care renunţi să te mai rogi pentru cineva înseamnă că ţi-ai pierdut speranţa pentru cel din casa ta… îi un caz pierdut, n-are rost să mai vorbim despre el… Dacă continui să te rogi pentru ei, înseamnă că-i iubeşti, înseamnă că-i ierţi pentru ceea ce ţi-au făcut, tinerii necăsătoriţi, rugaţi-vă neîncetat pentru soţul sau soţia pe care Dumnezeu v-o va da. De ce? Rugându-te pentru ea sau el, chiar dacă nu şti cine este, te va ajuta, te va proteja împotriva ispitei de a păcătui în acest timp. Pentru că tu aştepţi cu speranţă. Te rogi cu speranţă conform voii lui Dumnezeu. Aşa trebuie să ne rugăm: cu credinţă, la subiect, conform voii lui Dumnezeu, cu smerenie şi neîncetat.
Iosua Faur
Materialul este transcript din predica tinuta miercuri 27.07.2011 la Biserica Baptistă Nădejdea din București
Articole similare
Doamne, invata-ne sa ne rugăm! (I) (Luca 11:1) p.1
Partajează asta:
Maxima zilei – 31 iulie 2011
Ca să miști un munte ai nevoie de o credință cât un bob de muștar. Ca să muți un om ai nevoie de o credință cât un munte.
Partajează asta:
Despre relativism
Marea găselniță cu care diavolul vrea să-i amăgească pe oamenii vremurilor noastre este relativismul. Acest curent de gândire și mod de percepere a realității susține că nu există bine și rău absolut, că nu există un cod strict al moralității care trebuie să fie respectat, că totul ține de gusturi, culturi și cutume.
Relativismul duce la șlefuirea unei societăți alergice la norme și valori. Superficialitatea, lenea, ticăloșia, infidelitatea, ipocrizia, egoismul, kitschul și altele pe aceiași linie, devin noile „standarde” ale unei societăți relativiste. „Nu-mi spune tu mie ce este bine sau corect!”, ajunge să fie unul din motto-urile preferate ale maselor.
Pe termen lung, efectele relativismului sunt dezastruoase. Ne auto-distrugem! Ajungem să acceptăm eutanasia, clonarea, căsătoria între aceleași sexe și posibilitatea ca aceștia să înfieze copii, legalizarea drogurilor și a prostituției, avortul, până și operațiile de schimbare de sex! Fitilul bombei care șade la temelia societății contemporane a fost aprins.
Ce șanse mai sunt într-o lume în care se văd urme adânci făcute de dinții relativismului? Aș îndrăzni să avansez două răspunsuri:
1. Chiar și cei care susțin relativismul tânjesc după absoluturi!
Această observație o face apostolul Pavel în Romani 2:15 „…lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc, sau se dezvinovățesc între ele.” Există, deci, o căutare după adevăr așezată de Dumnezeu în ADN-ul fiecărui om.
C.S. Lewis, în Creștinismul redus la esență remarcă:
„Ori de câte ori întâlnești un om care îți spune că el nu crede într-un Bine sau un Rău real, vei observa că același om, nu după mult timp, va reveni asupra problemei. S-ar putea să nu se țină de cuvânt în ceea ce ți-a promis, însă dacă tu încerci să-ți încalci promisiunea, va sări și va striga ,,Nu-i cinstit”, cât ai zice „pește”.”
Concluzia este că nu trebuie să lăsăm armele jos nici măcar în fața celor mai înverșunați relativiști. Mai degrabă, să încercăm să speculăm cu înțelepciune această tânjire ascunsă a lor după un sens al dreptății și al absolutului dăruindu-le Evanghelia care îi poate întorce spre Dumnzeu.
2. Biserica va rămâne de partea absoluturilor divine în lupta cu relativismul.
Întâi de toate, deși se știe că discursul teologic este de la sine unul nuanțat, se cere multă precauție în formularea învățăturilor în așa fel încât să nu fie afectate absoluturile pe care Dumnezeu ni le-a revelat în Sfânta Scriptură. Apoi, având curajul de a-și îndeplini mandatul de „lumină în lume” și „sare a pământului”, Biserica ara datoria să proclame într-un mod cât se poate de clar și coerent aceste învățături, având convingerea fermă că ceea ce a spus Mântuitorul este un absolut: „Cerul și pămâtul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Luca 21:33)
Pastor, Costel Ghioancă
Partajează asta:
Recurs la memorie: Muzeul National al Dictaturii Comuniste din Romania
Ideea Muzeului National al Dictaturii Comuniste din Romania este formulata explicit in propunerile legate de memorializare din Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii din Romania (editia Humanitas, 2007, p. 777). Raportul Final a fost asumat prin semnatura proprie de toti membrii Comisiei (intre care domnii Radu Filipescu, Sorin Iliesiu, N. Manolescu, Marius Oprea, H.-R. Patapievici, Andrei Pippidi, Romulus Rusan, Stelian Tanase, Alexandru Zub, spre a-i numi doar pe cativa). Reproduc asadar propunerea :
“Infiintarea, in colaborare cu Academia Civica, AFDPR, CNSAS, IICCR, Institutul de Istorie ‘A. D. Xenopol’, Institutul de Istorie ‘Nicolae Iorga’, Institutul de Istorie ‘George Barit’, a unui Muzeu al Dictaturii Comuniste din Romania. Asemeni Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, acest muzeu va fi in egala masura un loc de memorie si unul al afirmarii valorilor societatii deschise. Muzeul va fi condus de un consiliu stiintific numit de Presedintele tarii. Pe langa Muzeu ar fi necesara crearea unui centru de documentare destinat informatiei publice,cu acces neingraadit, in care sa fie colectionate documente esentiale pentru intelegerea fenomenului comunist, a universului concentrationar, a propagandei ca mijloc de constrangere spirituala”. (…)
Memorializarea catastrofei comuniste, pedagogia nationala pe care o reprezinta eforturi precum Memorialul de la Sighet ori acest preconizat Muzeul National nu sunt nicicum chestiuni de ambitie personala ori de avantaj politic pentru pentru o grupare sau alta. Ele transcend zonele orgoliilor personale, a emotiilor si animozitatilor “umane, prea umane”, ci privesc insasi sansa unei comunitati de a-si salva identitatea prin recuperarea si pastrarea unei memorii nefalsificate. Un asemenea Muzeu ar servi neindoios binelui public.
Read more on
http://tismaneanu.wordpress.com
Partajează asta:
Doamne, invata-ne sa ne rugăm! (I) (Luca 11:1) p.1
Luca 11:1
Aş vrea de la început să ştiţi că nu doresc ca cineva să simtă ruşinat… ştiu cât de greu e domeniul acesta… pe oricine ai întreba: „Cum îi viaţa ta de rugăciune…?” oricât de mult s-ar ruga, ar spune: „Se poate şi mai bine…” şi toţi pot spune asta. Ai dori să te rogi mai mult într-o zi şi nu reuşeşti şi te simţi vinovat, îţi este ruşine, ai vrea să ajungi la grupul de rugăciune şi nu poţi: serviciul, familia, sănătatea, uiţi să te rogi în avans, de obicei o facem în ultimul minut, chiar pe când să îţi pierzi credinţa, de aceea nu vreau să trag în nimeni, ci vreau să vă spun cât de mare este Dumnezeu, cât de minunat este să te rogi şi prin asta să fi încurajat să te rogi cât mai mult, cât mai liber şi cât mai natural. Nu şti cum să te rogi? E simplu: Roagă-te ca Domnul Isus.
Voi începe cu definiţia rugăciunii: A vorbi, a comunica cu Dumnezeu. Aceasta este rugăciunea. Asta înseamnă a vorbi cu voce tare cu Dumnezeu. Asta înseamnă a vorbi în tăcere cu Dumnezeu. Eşti la lucru, la birou, la şcoală, spui: „Profesoara predă, şeful e aici, nu pot să vorbesc tare cu Dumnezeu, aş deranja, dar mă pot ruga în tăcere, pentru că Dumnezeu îmi cunoaşte gândurile.” Deci mă pot ruga cu mintea. Rugăciunea poate include şi un jurnal, alţii se roagă prin compunerea cântărilor, rugăciunea poate fi printr-o poezie… rugăciunea? A vorbi, a comunica cu Dumnezeu.
De asemenea rugăciunea cuprinde şi a asculta vocea lui Dumnezeu, în tăcere, când eşti numai tu. A te ruga înseamnă să vorbeşti cu Dumnezeu şi apoi să asculţi ceea ce Dumnezeu are de spus. Este o convorbire pe care se naşte o relaţie cu Dumnezeu. Nu o să ai niciodată un prieten dacă eşti prea ruşinos să îi vorbeşti, dacă eşti prea mândru să deschizi gura, dacă eşti prea leneş să gândeşti şi dacă eşti prea zăpăcit ca să mai asculţi.
Acum cum trebuie să fie rugăciunile noastre? Care este scheletul? Rugăciunea trebuie să cuprindă cele trei Persoane ale Trinităţii: Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Rugăciunea: Adresată lui Dumnezeu Tatăl, în numele Domnului Isus, prin puterea Duhul Sfânt. Dezvoltăm:
În primul rând ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl. Şi vedem lucrul acesta în rugăciunea domnească. Cum începe Domnul Isus? „Tatăl nostru, care eşti în ceruri…” Pavel ne spune în Rom. 8:15: „Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!”, ne rugăm lui Dumnezeu care ne este Tată. Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă că trebuie să te rogi cu respect dar în acelaşi timp nu trebuie să fi formal. Nu are o anumită formă, un anumit ritual: trebuie să ţi mâinile aşa, să stai spre est şi doar într-un anumit interval… nu, nu, nu! Asta îi altă familie. Familia noastră funcţionează aşa: Dumnezeu este un Tată iubitor. Nu trebuie să fi formal cu Tata, dar trebuie să fi respectuos. Când mă duc la tata şi îi cer maşina, nu-i spun: „Oh, Maiestatea Ta şi Excelenţa Ta… uimit fiind de studiile tale şi înţelepciunea în teologie, te implor a-mi da cheile de la maşină!” Nu ştiu cum ar reacţiona… Îl întreb: „Tată, trebuie să ajung acolo, pot să iau maşina?” Şi tata care mă iubeşte va spune: „Da! Dar ai grijă cum conduci…” trebuie doar să îl întreb. Nu să fiu formal, să îl ţin 15 minute, să stau spre est şi într-un picior… Fi plin de respect şi vorbeşte cu Dumnezeu. Aceasta este rugăciunea. Atunci poţi împlini Evrei 4:16 să te apropii, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să capeţi îndurare şi să găseşti har, ca să fi ajutat la vreme de nevoie. Tatăl mă iubeşte, mă ascultă, îi pasă, este bun, este disponibil. Trebuie doar să vorbesc cu El! Aceasta este rugăciunea.
Să vă spun ce nu-i rugăciunea. Rugăciunea nu este să spui Domnului ceva ce nu ştie. Unii se gândesc: „Nu ştiu dacă să-i spun Domnului asta… nu cred că o să se bucure…” Să vă spun un secret? El deja ştie! Nu va fi niciodată şocat. El ştie! Vorbeam cu un băiat şi i-am zis: „Spune-i Domnului, roagă-te Lui!” „Nu, nu… nu vreau”, „de ce?” „nu vreau să afle…” i-am zis: „prea târziu… ştie de mult…” Îi spui în rugăciune pentru că este vorba de o relaţie, Tatăl ceresc vrea să te ajute, să te încurajeze sau să te mustre. Vrea să îl chemi arătând că eşti smerit şi gata să înveţi. Arăţi că ai încredere în El. Câteodată rugăciunea mişcă mâna lui Dumnezeu.
Iosua Faur
Materialul este transcript din predica tinuta miercuri 27.07.2011 la Biserica Baptistă Nădejdea din București
Partajează asta:
Maxima zilei – 30 iulie 2011
Există adevăruri fără iubire, dar nu există iubire fără adevăr!
Partajează asta:
Fratii Timofte – Mi-e dor, mi-e dor
Partajează asta:
La mulți ani, Ruben Ologeanu!
Ruben Ologeanu
Foto http://www.facebook.com/ruben.ologeanu
Ruben Ologeanu este pastorul Bisericii Baptiste Isus Mântuitorul, București și redactor-șef al Revistei Creștinul Azi.
Mai scrie „din când în când” pe http://teologeanu.wordpress.com/
Partajează asta:
Apostolii închisorilor
Cultele creştine au importanţi mărturisitori ai credinţei, care au plătit din greu fidelitatea lor faţă de Hristos.
Una dintre cele mai frecvente opinii din societatea de azi este aceea că românii au acceptat mult mai pasiv comunismul decât alţi europeni. Într-un soi de „fascism corect politic”, mulţi dintre cei care susţin aceste opinii încearcă să acrediteze faptul că ar exista o „genă a laşităţii” în români. Însă teoria are baze mai mult decât şubrede, pentru că în România a existat una dintre cele mai puternice rezistenţe armate împotriva comunismului.
Unul dintre cele mai impresionante feluri de a rezista împotriva comunismului a fost reprezentat de mărturia creştină. Există mărturisitori care provin din toate cultele creştine. Din păcate, tot mai mulţi dintre ei trec la cele eterne şi, o dată cu ei, dispar multe modele pentru contemporani. Ultimul din această serie de părinţi ai închisorilor este arhimandritul Arsenie Papacioc. El era considerat drept unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române.
Arsenie Papacioc
„Nu există păcat mic”
Arsenie Papacioc a fost o personalitate exemplară. El a pătimit din plin pentru convingerile sale politice, iar în închisoare şi-a întărit credinţa creştină, apoi a devenit un apostol modern pentru miile de credincioşi pe care i-a spovedit şi i-a îndrumat. Viaţa arhimandritului Arsenie Papacioc a cunoscut o turnură de o duritate extremă în anul 1941. Tânărul Anghel (numele de mirean) Papacioc a fost aruncat în închisoare de către autorităţile româneşti, în timpul guvernării generalului, apoi mareşalului Ion Antonescu. Vina lui Anghel Papacioc era una politică era adept al Mişcării Legionare, care promova o ideologie fascistă. Unii dintre adepţii acestei mişcări, apropiate de nazismul german, s-au făcut vinovaţi de crime oribile, precum asasinarea unui număr însemnat de evrei ori a unor personalităţi antilegionare, precum Nicolae Iorga.
Ajunsă la putere în momentul destrămării României Mari, Mişcarea Legionară a încercat să îl înlăture de la putere pe generalul Ion Antonescu. Însă bătălia a fost câştigată de Ion Antonescu, iar mii de fascişti români au ajuns în închisori. Printre ei, Anghel Papacioc. În închisoare, tânărul legionar a avut ocazia să îşi aprofundeze ataşamentul faţă de creştinism. În anul 1946, ca urmare a unui pact între exponenții totalitarismului, adică liderii comunişti şi cei legionari, cei mai mulţi dintre adepţii Mişcării Legionare au fost eliberaţi din închisori. (Multi legionari au fost co-optati in partidul comunist, unii ajungind sa aiba chiar functii importante. Un exemplul clasic este cel al lui Vasile Vilcu, fost legionar si ulterior membru al PCR avind functia de secretar general al Judetului Constanta in anii ’60 si ’70. Un alt exemplu este cel al lui Stefan Voitec. – vezi comentariul 13). Anghel Papacioc a decis să renunţe la politică şi să se călugărească, sub numele de Arsenie. El a intrat în comunitatea monahală de la Mănăstirea Antim din Bucureşti. În perioada 1949- 1950, Arsenie Papacioc a lucrat la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între anii 1954 şi 1958, părintele Arsenie Papacioc a fost numit duhovnic al Mănăstirii Slatina. Preocuparea sa pentru adâncirea credinţei l-a făcut să se alăture grupului „Rugul Aprins”, o mişcare spirituală care promova reflecţia asupra valorilor esenţiale ale creştinismului. Însă, pentru că autori-tăţile comuniste considerau „Rugul Aprins” drept o mişcare politică deghizată, a început prigoana împotriva membrilor grupului. În anul 1958, fără să fi avut vreo vină concretă, părintele Arsenie Papacioc a fost arestat şi aruncat în Zarca Aiudului. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare.
Presiunile internaţionale asupra regimului comunist din România au determinat, în anul 1964, eliberarea celor mai mulţi dintre deţinuţii politici. Printre ei, şi părintele Arsenie Boca (în fapt este vorba de Arsenie Papacioc – vezi comentariul 15). Memorialistica închisorilor arată că marele duhovnic nu a abdicat nici o clipă de la credinţa sa. El a adus alinare, prin ajutorul spiritual şi prin exemplul său viu, celorlalţi deţinuţi din Aiud, printre care se număra marele filosof Mircea Vulcănescu, ucis prin înfometare şi frig în temniţa din inima Transilvaniei şi care a fost îngropat în zona cunoscută sub numele de Râpa Robilor din Aiud. După eliberarea din închisoare, părintele Arsenie Papacioc şi-a reluat apostolatul. Din anul 1974 şi până la moarte a fost duhovnicul mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Cei care l-au cunoscut spun că el era practicantul unui creştinism fără compromisuri. Pentru gândirea sa teologică este ilustrativ fragmentul în care spunea că „Nu există păcat mic! A trebuit să vină Hristos să salveze fiinţa omenească”.
Dumitru Stălinoaie
Academicianul de după gratii
Un destin asemănător cu cel al lui Arsenie Papacioc l-a avut şi profesorul Dumitru Stăniloaie. Este vorba de unul dintre cei mai profunzi teologi ortodocşi ai secolului XX. Dumitru Stăniloaie a absolvit, mai întâi, Facultatea de Litere a Universităţii din Bucu-reşti, apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Cernăuţi. El şi-a obţinut doctoratul în Teologie, la Cernăuţi, în anul 1928. Dumitru Stăniloaie, care a devenit preot de mir şi care a trecut prin suferinţa pierderii unora dintre copiii săi, a studiat, de asemenea, la Atena, München, Berlin, Paris şi Belgrad. A fost profesor la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, iar din anul 1947, a fost transferat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. În perioada 1958 – 1963, şi părintele Dumitru Stăniloaie a fost închis în tem-niţa Aiudului, pentru „vina” de a fi frecventat reuniunile „Rugului Aprins”. După 1990 a devenit membru al Academiei Române.
Nicolae Steinhardt
Convertirea lui Steinhardt
Un alt părinte al închisorilor este Nicolae Steinhardt. El s-a născut lângă Bucureşti, în comuna Pantelimon, într-o familie evreiască. În perioada interbelică, a intrat în mediile literare din Bucureşti, inclusiv în cenaclul „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu. Aici i-a întâlnit pe Mircea Eliade şi pe Constantin Noica. Nicolae Steinhardt s-a orientat, în paralel, către studii juridice. El şi-a luat licenţa în Drept şi în Litere la Universitatea din Bucureşti, iar apoi a obţinut doctoratul în Drept Constituţional. Nicolae Steinhardt a început să lucreze la Revista Fundaţiilor Regale. În timpul celui de-al doilea război mondial, Steinhardt a fost îndepărtat din redacţie din cauza originii sale evreieşti, dar revine după 1944. Nicolae Steinhardt a fost arestat în anul 1958, împreună cu Constantin Noica. Pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva prietenilor săi, a fost condamnat la 13 ani de închisoare. Însă închisoarea va fi, pentru Nicolae Steinhardt, o şcoală mai înaltă decât Universitatea.
La 15 martie 1960, el a decis să se convertească la creştinism şi a fost botezat de marele ieromonah ortodox basarabean Mina Dobzeu, în prezenţa unor preoţi ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici şi protestanţi, pentru că Nicolae Steinhardt a vrut să dea botezului său un caracter ecumenic. A fost eliberat în 1964. În anul 1978 a fost acceptat ca bibliotecar al Mănăstirii Rohia, iar în 1980 a devenit
călugăr al acestei mănăstiri. Nicolae Steinhardt a murit în anul 1989 şi a fost înmormântat lângă mănăstire.
Richard Wurmbrand
Convertirea lui Richard Wurmbrand
O poveste asemănătoare cu cea a lui Nicolae Steinhardt era cea a unui alt apostol al închisorilor. Pastorul Richard Wurmbrand este eroul unei adevărate saga a secolului XX. Născut într-o familie evreiască, în tinereţe, el a aderat la mişcarea comunistă. În timp însă, a descoperit, cu ajutorul Misiunii Anglicane din Bucureşti, religia creştină, la care s-a convertit. Richard Wurmbrand a luptat apoi împotriva fascismului şi a salvat numeroşi tineri evrei de la deportare. Apoi, a început lupta împotriva comunismului, care i-a adus ani grei de temniţă. În cele din urmă, eliberat din închisoare, a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a fondat o organizaţie care îi susţine pe creştinii persecutaţi de pe toată planeta. Richard Wurmbrand a avut satisfacţia să vadă prăbuşirea celor două regimuri dictatoriale, fascismul şi comunismul. Pastorul lutheran a murit în anul 2001. Încă din timpul vieţii, el fusese supranumit „Apostolul de după Cortina de Fier”.
Iuliu Hossu
A preferat temniţa purpurei de cardinal
O altă figură emblematică pentru rezistenţa creştinilor în închisorile comuniste este cea a episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, primul cardinal român din istorie. El era unul dintre artizanii Marii Uniri din 1918 şi a fost unul dintre liderii românilor ardeleni în timpul ocupaţiei horthyste din Transilvania de Nord. Iuliu Hossu a fost aruncat în temniţă după ce autorităţile comuniste au interzis Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Patriarhul Justinian Marina i-a propus demnitatea de mitropolit ortodox al Moldovei, în schimbul renunţării la credinţa catolică. Iuliu Hossu a refuzat. „Credinţa noastră este viaţa noastră!”, a fost principiul care l-a călăuzit, alături de ceilalţi 11 episcopi greco-catolici care au trecut prin temniţele comuniste. În 1969, Papa Paul al VI-lea i-a oferit purpura de cardinal. Autorităţile comuniste erau dispuse să îl elibereze pe Iuliu Hossu ca să îşi ia în primire demnitatea de prinţ al Bisericii Catolice, dar el a refuzat să părăsească ţara. Iuliu Hossu a pierit în temniţă un an mai târziu.
Martiri beatificaţi
Cei mai mulţi dintre apostolii închisorilor au faimă de sfinţenie. Unii dintre ei au fost deja canonizaţi. Este vorba de doi episcopi romano-catolici, Szilard Bogdanffy de Oradea şi de Johann Scheffler de Satu Mare. Practic, primii sfinţi care au trecut prin Purgatoriul închisorilor comuniste din România sunt de origine maghiară şi germană. Însă credincioşii din România se roagă pentru ridicarea la cinstea altarelor a tuturor celor care au fost apostoli ai temniţelor comuniste, închişi pentru credinţa lor în Iisus Hristos.
Un articol de de CLAUDIU PADUREAN
http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/apostolii-inchisorilor-232572.html
http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/apostolii-inchisorilor-232572-pagina1.html#top_articol
Citește și
Martirii credintei in inchisorile comuniste
Partajează asta:
Maxima zilei – 29 iulie 2011
Există lupte fără biruință, dar nu există biruință fără luptă!
Istorie Evanghelica 