Fernando Ortega & Mac Powell Praise Song, Our Great God with Lyrics Hallelujah (Glory be to our great God)
Partajează asta:
Crossroad Band of Fellowship Church ,Our Great God with lyrics
Partajează asta:
Rebecca St James & Todd Agnew, Our Great God
Partajează asta:
Comunismul a distrus o anumită conştiinţă a istoricităţii
Comunismul a distrus o anumită conştiinţă a istoricităţii, a specificului regional.
Mihaela Grancea
http://www.criticatac.ro/9807/rosia-montana-blackjack-17-marginalii-la-o-vizita-in-apuseni/
Partajează asta:
O nouă evanghelizare?
Acest lucru nu înseamnă nicidecum o reinventare a mesajului evanghelic, ci, dimpotrivă, actualizarea acestuia, despre care trebuie spus că se regăseşte înscrisă chiar în Evanghelie. Cu alte cuvinte, noua evanghelizare îşi are originea în Sfânta Evanghelie şi trebuie înţeleasă ca o exigenţă de a „reînnoi mereu vestirea mântuirii săvârşită de Hristos, prin care omenirea întreagă poate participa la taina lui Dumnezeu şi la viaţa Sa de iubire” (Papa Benedict al XVI-lea, http://www.zenit.org). Exigenţa sau misiunea aceasta a rămas aceeaşi de la începuturile Bisericii şi până azi. De aceea, nici entuziasmul şi nici curajul nu trebuie să se schimbe, ci să rămână la fel cu cele care i-au animat pe Apostoli şi pe primii ucenici. Spiritul Sfânt care i-a determinat să deschidă porţile Cenacolului, instituindu-i propovăduitori, este acelaşi cu Spiritul care însufleţeşte şi astăzi Biserica.
Contextul cultural şi spiritual actual
Sunt sigur că mulţi dintre credincioşii creştini ai ţării noastre ar respinge ideea unei noi evanghelizări. Ar spune foarte răspicat că în ţara noastră nu este nevoie de aşa ceva, pentru că poporul român s-a născut creştin şi continuă să rămână aşa, indiferent de noile curente ideologice care ar apărea. A trecut cu bine examenul perioadei comuniste, iar dacă ne uităm la numărul bisericilor construite după anul 1990 nu mai încape nici o îndoială că creştinismul românesc este puternic şi foarte activ în sânul societăţii. La o analiză mai atentă însă, se poate vedea limpede că trăirea autentic creştină este departe de a fi preocuparea esenţială a majorităţii credincioşilor români. Acesta este şi motivul pentru care la nivelul clasei politice nu există forţe care să urmeze creştin-democraţia, iar cele existente sunt nesemnificative şi, culmea, bunii credincioşi, în loc să le susţină, se încred în promisiunile „politicianiste” ale unora care nu se sinchisesc prea tare cu principiile creştine.
Profesorul Dan Dungaciu, într-un articol publicat în revista Historia, descrie foarte bine evoluţia recentă a societăţii româneşti din punct de vedere religios: „Statul nostru cariat de corupţie, ineficienţă şi lipsă de angajamente morale a evoluat de 20 de ani în răspăr cu orice idee religioasă” (aprilie 2011, p. 30). Cu alte cuvinte, nu se poate pretinde nici la nivelul clasei politice şi nici la cel al societăţii, în general, o autentică trăire a credinţei creştine. Dacă aceasta ar exista, corupţia, cu tot ce ţine de ea, s-ar tot diminua şi n-am mai fi arătaţi cu degetul de către instituţiile europene. Aşadar, cred că ar trebui reconsiderată atitudinea românească plină de mândrie când vine vorba de originea creştină, pentru că, altfel, ne încadrăm perfect în teoria lui Titu Maiorescu, a „formelor fără fond”.
Pe de altă parte, nu se poate să nu observăm schimbările culturale profunde pe care le-a trăit societatea europeană în ansamblul ei, cea americană, dar şi cele ale ţărilor emergente, în a doua jumătate a secolului trecut. La acestea trebuie adăugată şi criza actuală, care se tot adânceşte şi care, observă Papa Benedict al XVI-lea, „are în ea trăsăturile excluderii lui Dumnezeu din viaţa oamenilor, ale indiferenţei generale faţă de credinţa creştină şi chiar tentativa de a o exclude din viaţa publică” (Papa Benedict al XVI-lea, http://www.zenit.org).
Referitor la acest ultim aspect, teologul iezuit francez Joseph Moingt, într-o foarte pertinentă expunere intitulată Annonce de l’Evangile et structures d’Eglise, subliniază că declinul creştinismului a început încă din secolul al XIX-lea, atât în mediul intelectual, cât şi în cel muncitoresc: în primul, prin intermediul filosofiei raţionaliste, iar în cel de-al doilea, prin intermediul materialismului marxist. Tot el observă însă, în concordanţă cu numeroşi istorici, antropologi şi sociologi, că acest declin nu înseamnă neapărat refuzul omului de a primi Revelaţia dumnezeiască şi învăţătura Bisericii, ci, mai degrabă, o „retragere a religiei” (expresia aparţine filosofului şi istoricului francez Marcel Gauchet). Aceasta din urmă, precizează J. Moingt, „nu a însemnat, la început, o descreştinare cauzată de acumularea refuzului credinţei, ci un fenomen de civilizaţie, de desfacere şi de ruptură a legăturii care a unit, dintru începuturile istoriei, religia şi societatea, căci sacrul, cultul şi mitul unei descendenţe comune sunt cele care au format legătura socială originară dintre indivizi. Aşadar, pe măsură ce dreptul politic îşi asuma tot mai mult legătura socială şi diferitele nevoi ale vieţii în societate, a rezultat o secularizare a societăţii şi o laicizare a puterii de stat, fenomen care eroda necesitatea religiei şi importanţa ei pentru indivizi.
Totuşi, pentru că religiosul este purtat de tradiţia socială, cauza majoră a recesiunii sale o reprezintă emanciparea individului care se eliberează de legăturile sale cu societatea şi cu tradiţia” (www.spiritualite2000.com). Toate aceste aspecte au o dublă relevanţă. Pe de o parte, fenomenul retragerii religiei nu este cauzat de pierderea vitalităţii, a atracţiei şi a forţei credinţei creştine, ci este un semn al intrării umanităţii într-o nouă epocă, iar, pe de altă parte, trebuie înţeles că acelaşi fenomen a creat o situaţie cu totul nouă pentru Biserică în raportul cu lumea, fapt care impune o atitudine misionară nouă, diferită de cea din trecut.
Vocaţia Bisericii este evanghelizarea
„Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit, învăţându-le să păzească toate câte V-am poruncit Eu vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Mt 28,19-20). Urmând acest ultim îndemn al Mântuitorului Hristos, vocaţia Bisericii a fost şi va rămâne aceeaşi: evanghelizarea, adică propovăduirea la toate popoarele a Veştii cele Bune, a mântuirii săvârşite de Isus Hristos. Şi astăzi misiunea Bisericii este de a evangheliza atât popoarele care n-au fost încă „irigate” de apa vie a Evangheliei, cât şi cele care, având rădăcini creştine adânci, au nevoie de o sevă reînnoită pentru a aduce roade noi şi pentru a redescoperi frumuseţea şi bucuria de a crede.
De fapt, noua evanghelizare are în vedere tocmai acest ultim aspect: anunţarea Evangheliei trebuie să rezoneze mai ales în ţările cu o veche tradiţie creştină şi pentru toţi aceia care s-au îndepărtat de Biserică şi de credinţă. În acest sens, teologul J. Moingt, referindu-se la probleme actuale destul de dificile cărora trebuie să le facă faţă Biserica occidentală (probleme care, de altfel, nu lipsesc nici din sânul Bisericilor tradiţionale româneşti), remarcă o tendinţă, oarecum firească, de a se opri din misiunea ei, de a-şi reface strategia căutând să se înzdrăvenească din resursele unui trecut glorios. „Hristos însă o face să-şi schimbe hotărârea pentru că, urmându-I exemplul, ea există pentru alţii, nu pentru ea însăşi. Toată forţa sa vitală rezidă în capacitatea ei de a ieşi în lume pentru a o insufla cu viaţa şi spiritul lui Hristos” (www.spiritualite2000.com). Cu alte cuvinte, chiar şi în perioadele pline de dificultăţi şi împotriviri, misiunea Bisericii nu poate înceta, ea trebuie să se orienteze spre lume, sigur, nu pentru a se conforma ei, ci pentru a-i vorbi despre Evanghelie.
În altă ordine de idei, Papa Benedict al XVI-lea vorbeşte, pe bună dreptate, despre o „fragmentare spirituală” promovată de mentalitatea laicizată a societăţii. Astfel, cei care doresc să rămână fideli Bisericii sunt, în acelaşi timp, foarte influenţaţi de o viziune asupra vieţii în opoziţie cu credinţa. Acestei situaţii, acelaşi Pontif Roman propune şi o soluţie: „Cel care rămâne legat de rădăcinile creştine, dar are dificultăţi în a se raporta la modernitate este important să înţeleagă că faptul de a fi creştin nu-i un fel de haină de îmbrăcat în cadru privat sau în ocazii speciale, ci constituie ceva viu şi totalizant, capabil să asume tot ce este bun în modernitate” (Papa Benedict al XVI-lea, http://www.zenit.org).
Protagoniştii noii evanghelizări
Se pot spune foarte multe lucruri frumoase despre misiunea Bisericii de a evangheliza, însă nu trebuie uitat faptul că fiecare dintre noi, cei care ne numim creştini, are şi responsabilitatea de a evangheliza. Fiecare dintre noi trebuie să înţeleagă că credinţa în această lume nu se păstrează egoist doar pentru sine şi nici nu se transmite automat în inima omului, ci ea trebuie mereu anunţată, propovăduită. Marele teolog elveţian Hans Urs von Balthasar spunea foarte frumos că „credinţa nu se presupune, ci se propune”. Pentru ca această propunere-predicare să fie cu adevărat eficace, ea trebuie să plece dintr-o inimă credincioasă şi iubitoare, o inimă care Îl adoră pe Hristos şi crede în puterea Sfântului Spirit.
În încheierea acestui parcurs, încercând o formulare sintetică, vreau să subliniez faptul că noua evanghelizare se adresează tuturor acelora care au primit, undeva în trecut, credinţa creştină, dar care au încetat de a aprecia frumuseţea ei, considerând-o, chiar, un obstacol în calea atingerii fericirii lor. Numeroaselor persoane care trăiesc cu această mentalitate, predicarea reînnoită ce li se propune – şi care, să nu uităm, este în responsabilitatea fiecărui creştin – are în esenţa ei această afirmaţie fundamentală: „Fericirea pe care o căutaţi, fericirea din care aveţi dreptul să gustaţi are un nume şi un chip: Isus din Nazaret prezent în Sfânta Euharistie” (Papa Benedict al XVI-lea).
Pr. Daniel AVRAM
http://www.ziuadecj.ro/eveniment/o-noua-evanghelizare–73334.html
Partajează asta:
Guvernul Fiji creste presiunile asupra metodistilor
Conform unor materiale sosite de la membri-abonati din zona New York, USA, Guvernul militar din Fiji exercită din ce în ce mai multe presiuni asupra membrilor Bisericii Metodiste din această ţară, informeaza Agentia de stiri LacasuriOrtodoxe.
În rândul noilor represalii se înscriu interzicerea întâlnirilor în biserici, cu excepţia slujbelor de duminica şi, totodată, interdicţia aplicată preoţilor, de a părăsi ţara.
Purtătorul de cuvânt al regimului militar, locotenent-colonelul Neumi Leweni a fost citat într-un articol Fiji Times, în data de 30 august 2011, afirmând că liderii metodişti vor fi obligaţi, de acum, să “solicite permisiuni” din partea Guvernului, pentru organizarea de întâlniri (cu excepţia slujbelor) sau de călătorii în străinătate.
Partajează asta:
Meditatia zilei – 2 Septembrie 2011
–Vouă vi s-a dat harul …să şi pătimiţi pentru El.
(Filipeni 1:29)–
Dumnezeu are o şcoală costisitoare, pentru că multe din lecţiile Lui se învaţă printre lacrimi. Richard Baxter, un predicator puritan din secolul al XVII-lea, a spus odată: „O, Dumnezeule, Îţi mulţumesc pentru disciplina pe care am îndurat-o în acest trup timp de cincizeci şi opt de ani”. Şi cu siguranţă el nu este singurul om care a schimbat necazul în biruinţă.
În curând şcoala Tatălui nostru ceresc se va închide pentru noi, pentru că sfârşitul trimestrului şcolar este cu fiecare zi mai aproape. Fie ca noi să nu fugim niciodată de o lecţie grea sau de nuiaua disciplinei. Mai bogată va fi cununa noastră, şi mai plăcut va fi cerul, dacă răbdăm cu bucurie până la sfârşit. Atunci vom ajunge la glorie. Theodore L. Cuyler
Cel mai fin porţelan din lume este ars în cuptor cel puţin de trei ori, şi unele de mai multe ori. Porţelanul de Dresda este întotdeauna ars de trei ori. De ce este forţat să îndure o căldură atât de intensă? N-ar trebui să fie de ajuns o dată sau de două ori? Nu, trebuie să arzi porţelanul de trei ori pentru ca auriul, purpuriul şi celelalte culori să fie mai strălucitoare, mai frumoase şi permanent ataşate.
Noi suntem modelaţi după acelaşi principiu. Încercările omeneşti ale vieţii se aprind în noi de multe ori, şi prin harul lui Dumnezeu, se formează în noi culori frumoase, făcute să strălucească pentru totdeauna. Cortland Myers
Cele mai frumoase flori de pe pământ nu cresc pe câmpii însorite,
Ci acolo unde o mare ridicare de teren a rupt în două
Pământul zâmbitor.
După ce bat vânturile devastatoare,
Şi cade lava topită, focul şi cenuşa,
Glasul blând şi liniştit al lui Dumnezeu suflă vindecare peste tot.
Din pietrele crăpate şi din prăpăstiile adânci îmbrăcate în ferigă,
Curg ape vii ca din inimile care plâng,
Acolo în dulcea geană de lumină cad picăturile de rouă
Şi îngerii au grijă de plantele lui Dumnezeu când se lasă noaptea,
Şi Preaiubitul trecând pe acolo
Va aduna crinii în zori de zi.
J. H. D.
Partajează asta:
Studiu: Persoanele mai educate sunt şi mai religioase
Contrar opiniei populare potrivit căreia, pe măsură ce educaţia unei persoane avansează, interesul ei pentru religie scade, un studiu al Asociaţiei Americane de Sociologie arată că, în Statele Unite, este tocmai invers.
I
nteresul pentru participarea la serviciile divine ale unei biserici scade, ca linie generală, printre americanii albi. Însă cei mai afectaţi de declin sunt americanii din pătura mai puţin educată: cei care nu au studii liceale şi cei care au finalizat liceul, dar nu au urmat cursurile unei facultăţi.
Potrivit studiului citat de USA Today, sociologii au avut în vedere religiozitatea albilor, deoarece în rândul populaţiei de culoare şi hispanice educaţia şi venitul nu reprezintă un factor de influenţă asupra religiei.
Cercetătorii care au prezentat rezultatele studiului lor în cadrul întâlnirii anuale a sociologilor americani, organizată recent în Las Vegas, au demarat ancheta analizând date din două sondaje – General Social Survey şi National Survey of Family Growth – şi comparând rezultatele lor din anii 1970 şi 2000. S-au luat în calcul răspunsurile unor persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 44 de ani.
Sociologii au observat că 38% din americanii cel mai puţin educaţi (fără liceu) mergeau la biserică în anii 1970. În aceeaşi perioadă, procentul de participare în rândul americanilor cu studii liceale era de 50%, iar în rândul celor cu educaţie superioară (facultate) era de 51%.
În anii 2000, doar 23% dintre americanii albi fără liceu mai mergeau la biserică, prin comparaţie cu 37% dintre cei cu educaţie medie şi 46% dintre cei cu studii superioare.
„Studiul nostru sugerează că americanii cel mai puţin de educaţi se retrag din sectorul religios, aşa cum se retrag de pe piaţa forţei de muncă,” a declarat coordonatorul studiului, W. Bradford Wilcox, profesor de sociologie la Universitatea din Virginia.
În economia actuală, este mai puţin probabil ca albii cu nivelul cel mai scăzut de educaţie să aibă un loc de muncă stabil, un venit decent, o familie cu copii sau o viziune centrată pe familie. Prin urmare, spune Wilcox, este logic să nu fie atraşi de instituţiile religioase, care continuă să promoveze norme sociale tradiţionale.
Un alt studiu, publicat de profesorul Philip Schwadel, de la Universitatea din Nebraska, susţine că fiecare an adăugat la educația școlară a unei persoane crește semnificativ posibilitatea ca persoana respectivă să creadă că există adevăr în mai multe religii, nu doar într-una singură.
Pe măsură ce adaugă ani pregătirii lor intelectuale, crește cu 15% posibilitatea ca oamenii să fi participat la un serviciu religios în ultima săptămână și crește cu 13% posibilitatea ca oamenii să se îndrepte spre o biserică protestantă cu norme comportamentale mai puțin stricte.
Rezultatele studiului lui Schwadel le completează și se potrivesc cu acelea ale cercetătorului Barry Kosmin de la Trinity College, care a cercetat raportul dintre credințele religioase și nivelul educațional (diplomă de licență, master, doctorat). Kosmin aprecia că „elitele intelectuale ale Americii arată la fel ca restul populației”, fiind tot atât de receptive sau suspicioase vizavi de religie. Altfel spus, persoanele cu studii superioare nu resping în mod automat credința în Dumnezeu.
(Foto: askdeb.com)
http://www.semneletimpului.ro/stiri/Studiu:-Persoanele-mai-educate-sunt-si-mai-religioase-4122.html
Partajează asta:
Ce a oferit lumii Biserica Catolică
Chiar dacă apărătorii Bisericii s-au confruntat cu doi maeştri ai retoricii, nu prea există îndoială că votul a reflectat o schimbare a atitudinii faţă de creştinism, în general, şi faţă de credinţa catolică, în particular. Ca să fim foarte sinceri, dacă până de curând eram consideraţi drăguţi, dar naivi, astăzi suntem din ce în ce mai des consideraţi răi. În consecinţă, cateheza şi apărarea eticii creştine sunt din ce în ce mai dificile.
Pentru a trata această provocare, cred că este extrem de important să ne aducem aminte de măsura în care credinţa catolică este o forţă pentru bine în lume. Isus a spus: „După roadele lor îi veţi cunoaşte” – până şi persoane din afara Bisericii i-au apreciat rodnicia. De exemplu, în 2007, Robert Wilson, un afacerist ateu, a oferit 22,5 milioane de dolari pentru învăţământul catolic din New York, afirmând că „fără Biserica Catolică nu ar fi existat civilizaţia occidentală”. Inspirat de viziunea lui Wilson, am lucrat cu pr. profesor Marcus Holden pentru a aduna exemple concrete ale contribuţiei extraordinare a culturii şi gândirii catolice. În paragrafele de mai jos veţi găsi exemple ale acestei contribuţii, extrem de valoroase pentru cel care este întrebat: „Ce a făcut vreodată Biserica pentru noi?”
1. Lumina şi cosmosul
Lucrarea Opus Maius (1267) a călugărului franciscan Roger Bacon († 1292), scrisă la cererea Papei Clement al IV-lea, a pus în mare parte bazele opticii în lumea latină. Primii ochelari au fost inventaţi în Italia, în jurul anului 1300, mai apoi lentilele fiind folosite pentru telescoape şi microscoape. Multe persoane consideră că Galileo Galilei († 1642) a fost persecutat, dar uită circumstanţele în care s-au petrecut acele evenimente sau faptul că a murit în patul său şi că fiica lui a devenit călugăriţă.
Calendarul gregorian (1582), folosit acum în toată lumea, este rodul muncii unor astronomi catolicii; de asemenea, spectroscopia, descoperită de pr. Angello Secchi († 1878), a contribuit la dezvoltarea astrofizicii. Mai presus de toate, cea mai importantă teorie a cosmologiei moderne, Big Bang-ul, a fost inventată de un preot catolic, pr. Georges Lemaître († 1966), un fapt istoric ce nu este menţionat aproape niciodată de BBC sau de cărţile de popularizare a ştiinţei.
2. Pământul şi natura
Civilizaţia catolică a contribuit în mod remarcabil la investigaţia ştiinţifică şi la realizarea hărţii pământului, oferind mari exploratori precum Marco Polo († 1324), prinţul Henry Navigatorul († 1460), Bartolomeu Dias († 1500), Cristofor Columb († 1506) şi Ferdinand Magellan († 1521). Departe de a crede că pământul era plat (o legendă neagră inventată în secolul al XIX-lea), lumea catolică a creat prima hartă ştiinţifică modernă: Padron Real, al cărei autor este Diego Ribeiro (1527). Pr. Nicolas Steno († 1686) a fost fondatorul stratigrafiei, interpretarea straturilor de rocă, unul dintre principiile geologiei.
Jean-Baptiste Lamarck († 1829), un catolic francez, a dezvoltat prima teorie a evoluţiei, incluzând noţiunea transmutării speciilor şi un arbore genealogic. Călugărul augustinian Gregor Mendel († 1884) a pus bazele ştiinţei geneticii, pornind de la un studiu meticulos asupra transmiterii caracteristicilor la mii de plante de mazăre.
3. Filosofia şi teologia
Catolicismul consideră filosofia ca fiind intrinsec bună şi este în mare măsură responsabil pentru punerea bazelor teologiei – aplicarea raţiunii la ceea ce a fost revelat în mod supranatural. Printre filosofii catolici importanţi se numără Sf. Augustin († 430), Sf. Toma d’Aquino († 1274), Sf. Anselm († 1109), Fericitul Duns Scotus († 1308), Suarez († 1617) şi Blaise Pascal († 1662). Între figurile recente se numără Sf. Edith Stein († 1942), Elizabeth Anscombe († 2001) şi Alasdair MacIntyre. Bazându-se pe faptul că Dumnezeu este un Dumnezeu al raţiunii şi al iubirii, catolicii au apărat caracterul ireductibil al persoanei umane la materie, principiul conform căruia fiinţele create pot fi cauza acţiunilor proprii, liberul arbitru, rolul virtuţilor pentru atingerea fericirii, binele şi răul obiective, legea naturală şi principiul non-contradicţiei. Aceste principii au avut o influenţă incomensurabilă asupra vieţii intelectuale şi a culturii.
4. Educaţia şi sistemul universitar
Probabil, cea mai importantă contribuţie a civilizaţiei catolice în domeniul educaţiei a fost dezvoltarea sistemului universitar. Printre universităţile catolice timpurii se numără Bologna (1088), Paris (1150), Oxford (1167), Salerno (1173), Vicenza (1204), Cambridge (1209), Salamanca (1218-1219), Padova (1222), Napoli (1224) şi Vercelli (1228). Pe la jumătatea secolului al XV-lea (cu mai bine de 70 de ani înaintea Reformei), în Europa existau peste 50 de universităţi.
Multe dintre aceste universităţi, printre care şi Oxford, încă mai păstrează semne ale fondării lor catolice, cum ar fi curţile pătrate, realizate după modelul aşezămintelor monahale, arhitectura gotică şi numeroase capele. Începând din secolul al VI-lea, Europa apuseană a dezvoltat ceea ce mai târziu s-au numit şcolile de gramatică, iar în secolul al XV-lea a produs presa de tipărit cu litere mobile, aducând educaţiei beneficii inestimabile.
5. Arta şi arhitectura
Credinţa în Întrupare, Cuvântul care s-a făcut Trup şi Jertfa Liturgică au fost principiile de bază ale extraordinarelor contribuţii catolice aduse artei şi arhitecturii. Printre acestea se numără: bazilicile maiestuoase din vechea Romă; lucrarea lui Giotto († 1337), care a iniţiat realismul în pictarea staţiunilor franciscane ale Căii Crucii, ce au inspirat arta tridimensională şi drama; inventarea perspectivei liniare de către Brunelleschi († 1446) şi marile opere din perioada Renaşterii. Iată câteva dintre acestea: operele Fericitului Fra Angelico († 1455), astăzi sfântul patron al artei, precum şi operele inegalabile ale lui Leonardo da Vinci († 1519), Rafael († 1520), Caravaggio († 1610), Michelangelo († 1564) şi Bernini († 1680). Multe dintre operele acestor artişti, cum ar fi bolta Capelei Sixtine, sunt considerate între cele mai importante opere de artă ale tuturor timpurilor. Cultura catolică a pus şi bazele unor genuri arhitecturale: bizantin, romanic, gotic, renascentist şi baroc. Statuia lui Isus Răscumpărătorul din Rio de Janeiro (Brazilia) şi Bazilica Sagrada Familia din Barcelona (Spania) demonstrează faptul că credinţa este în continuare o sursă de inspiraţie pentru lucrări unice de artă şi arhitectură.
6. Legea şi jurisprudenţa
Reformele Papei Grigore al VII-lea (†1085) au stimulat întocmirea legilor Bisericii şi ale statelor europene. Aplicarea ulterioară a filosofiei în lege, împreună cu lucrările importante ale unor călugări precum Graţian, din secolul al XII-lea, a dat naştere primului corp de legi complet şi sistematic, în care toate părţile interacţionează pentru a forma un întreg. Această revoluţie a condus şi la înfiinţarea şcolilor de drept, prima fiind în Bologna (1088), în urma cărora au apărut profesiile în domeniul dreptului şi concepte precum „personalitate corporatistă”, fundamentul legal al multor tipuri de organisme din zilele noastre, cum ar fi universităţile, corporaţiile şi fondurile fiduciare (care au valoare convenţională). Principii legale precum „bună-credinţă”, reciprocitatea drepturilor, egalitatea în faţa legii, drept internaţional, proces cu juraţi, habeas corpus (drept care garantează libertatea individuală şi protejează împotriva arestării arbitrare) şi obligativitatea de a demonstra încălcarea legii dincolo de orice îndoială raţională, toate sunt rodul civilizaţiei şi jurisprudenţei catolice.
7. Limbile
Locul central pe care l-a ocupat limba latină în catolicism a facilitat alfabetizarea oamenilor de rând, deoarece alfabetul este mult mai uşor de învăţat decât simbolurile scrierii chinezeşti, de exemplu. Alfabetul latin a fost răspândit de misiunile şi explorările catolice şi este astăzi cel mai utilizat sistem de scriere alfabetică din lume. Tot catolicii sunt cei care au dezvoltat şi alfabetele armean, georgian, precum şi scrierile standard, cum ar fi minuscula carolingiană (din secolul al IX-lea până în secolul al XII-lea) şi minuscula gotică (din secolul al XII-lea). Catolicismul a oferit şi cadrul cultural pentru Divina Commedia, Cantar de Mio Cid şi La Chanson de Roland, lucrări autohtone care au avut o influenţă deosebită asupra dezvoltării limbilor italiană, spaniolă şi franceză. Imnul lui Caedmon din secolul al VII-lea este, fără îndoială, cel mai vechi text scris în limba engleză veche. Valentin Hauy († 1822), fratele abatelui Hauy (preotul care a inventat cristalografia), a înfiinţat prima şcoală pentru nevăzători. Cel mai cunoscut elev al acestei şcoli, Louis Braille († 1852), a fost cel care a inventat sistemul internaţional de scriere pentru nevăzători, care astăzi îi poartă numele.
8. Muzica
Civilizaţia catolică stă la baza tradiţiei muzicale occidentale, care îşi trage seva din muzica liturgică evreiască. Cântul gregorian monofonic a apărut în secolul al VI-lea. Metodele de scriere a muzicii au determinat inventarea sistemului de notaţie muzicală (portativul), care a adus un beneficiu enorm pentru scrierea muzicii, şi a dispozitivului mnemonic ut-re-mi („do-re-mi”) al lui Guido d’Arezzo († 1003). Începând din secolul al X-lea, şcolile catedralelor au dezvoltat muzica polifonică, care s-a extins mai târziu până la 40 de voci (Thomas Tallis, Spem in Alium) şi chiar 60 de voci independente (Alessandro Striggio, Missa sopra Ecco sì beato giorno).
Printre genurile muzicale care au luat naştere în mare măsură sau în întregime din civilizaţia catolică se numără imnul, oratoriul şi opera. Compozitorul Joseph Haydn († 1809), un catolic evlavios, este cel care a trasat dezvoltarea simfoniei şi a cvartetului de coarde. Patronajul Bisericii şi formele liturgice au modelat multe dintre lucrările lui Monteverdi († 1643), Vivaldi († 1741), Mozart (†1791) şi Beethoven († 1827). Tema principală a marii Simfonii nr. 8 a lui Gustav Mahler († 1911) este străvechiul imn al Rusaliilor, Veni creator spiritus.
9. Statutul femeilor
Contrar prejudecăţilor populare, câteva femei extraordinare şi cu multă influenţă au reprezentat una dintre comorile civilizaţiei catolice. Credinţa a onorat mai multe femei sfinte, inclusiv unele declarate recent Doctori ai Bisericii, şi a educat mari călugăriţe precum Sf. Hilda († 680) (al cărei nume îl poartă un vestit colegiu din Oxford) şi Fericita Hildegard von Bingen († 1179), stareţă şi erudită. Împărăteasa Matilda († 1167), Eleanor d’Aquitaine († 1204) şi prima regină a Angliei, Mary Tudor († 1558), sunt câteva dintre femeile catolice deschizătoare de drumuri în domeniul politicii.
Tot în civilizaţia catolică au apărut multe dintre primele femei care au devenit oameni de ştiinţă şi profesoare: Trotula din Salerno, în secolul al XI-lea, Dorotea Bucca († 1436), profesoară la catedra de medicină a Universităţii din Bologna, Elena Lucrezia Piscopia († 1684), prima femeie care a primit titlul de doctor în filosofie (1678), şi Maria Agnesi († 1799), prima femeie care a ajuns profesoară de matematică, fiind numită de către Papa Benedict al XIV-lea, în anul 1750.
autor: pr. Andrew Pinsent
traducere: Renata Oana
sursa: Catholic Herald,
LUMEA CATHOLICA, 05/2011
http://www.ziuadecj.ro/eveniment/ce-a-oferit-lumii-biserica-catolica–73338.html
Partajează asta:
Fanfara Bisericii Baptiste din Lugoj concertează pentru românii din Ungaria
-
Fanfara Bisericii Creştine Baptiste “Harul” din Lugoj va susţine o serie de concerte în Ungaria, în perioada 1-4 septembrie. „Vom fi prezenţi în Ungaria la invitaţia comunităţilor româneşti din oraşul Gyula şi comuna Micherechi. Vineri, 2 septembrie şi sâmbătă, 3 septembrie, vom susţine concerte din repertoriul internaţional, dar şi cu piese religioase româneşti, în parcul din faţa Consulatului Român din Gyula, oraş în care se mai află o episcopie românească şi un liceu, numit Mihai Eminescu, cu predare în limba română. Duminică vom cânta pentru cei din Micherechi, care au invitat la concert şi reprezentanţi ai Consulatului Român din Gyula. Concertul va avea loc la Biserica Baptistă Română din Micherechi”, spune pastorul Ionel Tuţac, cel care va însoţi instrumentiştii lugojeni în ţara vecină. - Vor face deplasarea cei 43 de instrumentişti ai fanfarei, numită „Harul Brass”, în frunte cu dirijorul Doru Lazăr. Fanfara Bisericii Baptiste „Harul” a fost înfiinţată în vara anului 1989, din iniţiativa unui grup format din credincioşii Ilie Lazăr, Petrică Farcaş, Ion Bărbos şi Ion Azgur, cu suportul comitetului bisericesc şi al pastorului David Nicola.
De-a lungul anilor, formaţia a fost condusă de Gabriel Turfaş, Mihai Manguţa, Marius Boghiţoiu şi Doru Lazăr. Fanfara „Harul Brass” a mai cântat la festivalurile fanfarelor creştine de la Lugoj şi Coşteiu de Sus, la Festivalul Naţional al Fanfarelor „Mihai Warga” de la Bistriţa, în biserici din Suceava, Aiud, Marginea etc., la inaugurarea bisericii din satul timişean Teş, precum şi în Ungaria şi Elevţia.
Istorie Evanghelica 