Arhive lunare: decembrie 2011

La multi ani 2012!


Istorie Evanghelică mulțumește tuturor celor care i-au fost alături în 2011 și vă dorește un an nou binecuvântat în care să fim mai toleranți unii cu alți, să ne cunoaștem și să ne apreciem istoria.

Să învățăm prețul lucrurilor și al oamenilor înainte de a le judeca.

La mulți ani!

Samuel Crișan, Dragostea darnică (28.12.2011)


Maxima zilei – 31 decembrie 2011


Fa fiecare lucru la timpul lui si pune fiecare lucru la locul lui.

Augustin (?)

Ce alegi?


Ne sta inainte un nou an, si prin urmare noi provocari,  idealuri,  experiente, decizii….pentru toate acestea vom fi pusi in fata unor alegeri… Si… pentru ca in urma cu 2000 de ani  Isus a urcat Calvarul, murind si in locul nostru, suntem liberi sa alegem. Şi astfel…

Ø  Aleg să IUBESC! Nici o împrejurare nu justifică ura, nici o nedreptate nu îndreptăţeşte amărăciunea. Aleg dragostea. De astăzi îl voi iubi pe Dumnezeu şi tot ce iubeşte El.
Ø  Aleg să ma BUCUR! Îl voi invita pe Dumnezeu să fie Dumnezeul împrejurărilor, sa domneasca peste orice situatie. Voi refuza ispita de a fi cinic – intrumentul gânditorului leneş. Voi refuza să îi consider pe oameni mai prejos decât cea ce sunt: fiinţe umane, create de însuşi Dumnezeu. Voi refuza să privesc problemele ca altceva decât simple ocazii ce mi se oferă pentru a-L vedea pe Dumnezeu la lucru.
Ø  Aleg să rămân in PACE! Voi trăi ca un om care ştie că este iertat. Voi ierta la rândul meu ca să pot trăi.
Ø  Aleg să fiu RĂBDATOR! Voi trece cu privirea neajunsurile lumii. Mai degraba, decat  sa ma plang ca asteptarea este prea lunga, ii voi multumi lui Dumnezeu pentru clipele de asteptare in care ma pot ruga Lui. In loc sa ma inversunez in fata noilor sarcini de indeplinit, le voi infrunta plin de bucurie si curaj.
Ø  Aleg să fiu BUN cu cei din jurul meu! Voi fi bun cu cei saraci, pentru ca sunt singuri. Voi fi bun si cu cei bogati, pentru ca sunt framantati de multe temeri. Voi fi bun si cu cei rai, fiindca exact asa s-a purtat Dumnezeu cu mine.
Ø  Aleg să fiu ONEST, aleg sa fac binele! Voi prefera sa raman fara bani decat sa ma folosesc de un castig necinstit. Imi voi marturisi propriile greseli inainte de a acuza pe alcineva. Da, voi alege si astazi facerea de bine.
Ø  Aleg să rămân CREDINCIOS! Astazi imi voi tine promisiunile. Prietenii mei nu vor regreta increderea pe care-o au in mine.
Ø  Aleg să fiu BLÂND! Nimic nu se castiga cu adevarat prin puterea pumnului. Da, voi alege blandetea. Daca imi voi ridica glasul, fie ca aceasta sa se intample numai pentru a-I aduce lauda lui Dumnezeu. Daca imi voi inclesta pumnii, fie ca aceasta sa se intample numai in rugaciune. Daca voi avea vreo pretentie, fie ca s-o am numai de la mine.
Ø  Aleg să mă STĂPÂNESC! Sunt o fiinta spirituala. Dupa ce trupul va muri, spiritual meu se va inalta la Dumnezeu. Refuz sa ingadui ca cea ce va putrezi sa stapaneasca peste cea ce este etern. Ma voi lasa influentat numai de Dumnezeu. Ma voi lasa invatat numai de Hristos. Aleg stapanirea de sine…..
DRAGOSTEA, BUCURIA, PACEA, ÎNDELUNGA RĂBDARE, BUNĂTATEA, FACEREA DE BINE, CREDINCIOŞIA, BLÂNDEŢEA, STĂPÂNIREA DE SINE.
Pe acestea vrem să le alegem pentru anul care vine. Dacă vom reusi să le urmam clipă de clipă, îi vom aduce mulţumiri lui Dumnezeu. Dacă vom eşua, vom căuta faţa Lui în rugăciune. Iar când ziua se va sfârşi, îi vom mulțumi lui Dumnezeu pentru momentele trăite sub călăuzirea Lui, pentru inca o zi traita in prezent Lui.
Trimis de Ilinca Tritean

Iosua Faur, Scopul Crăciunului (26.12.2011)


Crăciunul, înțelegând prin acest termen nașterea lui Isus pe pământ, are ca și scop final salvarea omului din păcat. Dar fiindcă nu suntem perfecți, Apostolul Ioan scria următoarele: „Copilașilor vă scriu aceste lucruri ca să nu mai păcătuiți” (1 Ioan 2:1). Plecând de la acest text, Iosua ne explică scopul Crăciunului.

Maria te-ai gândit?


Ligia Marin & Corul Bisericii „Sfanta Treime”

*

Cristiana Gherghin, Maria te-ai gândit

*

Centrul Creștin Caleb Cluj-Napoca

Cristiana Gherghin, Marta Ghelesel &Tinerii BCB „Nădejdea” Bucuresti, Maria te-ai gândit


Maxima zilei – 30 decembrie 2011


Omul nu-i nimic în sine, nu-i decât o sansa infinita, dar este responsabilul infinit al acestei sanse.

Augustin (?)

Cel mai frumos Crăciun


Un editorial din ziarul Adevărul via Răscumpărarea memoriei

Această poveste nu am trăit-o, ci am auzit-o. Mi-a povestit-o un moşneag legendar de pe uliţa copilăriei mele, în Gorjul submontan, acolo unde pământul se întâlneşte cu cerul, iar viaţa cu nemurirea.

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti. Au fost odată vremuri atât de sălbatice, încât eliberarea din puşcării a deţinuţilor politici a părut o măsură de mare umanism a Înţeleptului Conducător, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Nici nu mai conta că, în bunătatea lui, acelaşi conducător domnise peste o ţară de deportaţi şi deţinuţi politici, dintre care mulţi şi-au lăsat oasele prin nesfârşitele lagăre ale ţării.

A fost odată o iarnă grea, cu geruri năprasnice şi cu omăt până la brâu. Într-o căsuţă de bârne, acoperită cu şindrilă, trăiau o femeie necăjită, despre care lumea zicea că-i văduvă, şi trei copii mititei, despre care se vorbea că-s orfani. Nimeni nu-l văzuse mort pe tatăl copiilor, dar de mai bine de cinci ani, de când fusese ridicat, nu se mai ştia nimic de el. Nu venise nicio înştiinţare de deces, nicio telegramă, nimic; doar o vorbă adusă cine ştie de cine, cum că Ion al Morăriţei a murit în închisoare.

Au fost odată doi băieţi şi-o fată, cu vârste de 10, 8 şi 5 ani, care în seara de Crăciun a anului 1963 au îmbrăcat haine groase, şi-au pus ciorapi şi mănuşi de lână, croşetate de mama lor, au îndesat pe cap căciuli cu urechi şi au pornit prin sat cu Moşul. Băiatul cel mare şi-a acoperit faţa cu o barbă lungă, de lână lipită pe un carton prins pe după urechi cu elastic, şi astfel a devenit Moş Crăciun.

Cei trei prichindei au început să colinde din capul satului. Prinşi cu o treabă atât de serioasă, uitaseră şi de frig, şi de foame. Înaintau cu greu prin troienele de pe uliţă, iar zăpada continua să se aştearnă peste potecuţa croită printre nămeţi. Ningea ca în poveşti.

Erau gospodari de tot felul: unii, ştiindu-i copii buni şi necăjiţi, îi primeau în ogradă şi le îndesau merinde în traistă şi bănuţi în buzunar; alţii, având de-a face cu odraslele unui duşman al poporului, îi alungau cu vorbe de ocară. Unul chiar a pus câinii pe ei, strigând în noapte: să nu vă mai prind pe-aici, orfanilor! Dar cei mai mulţi îi chemau în casă, pentru a-i omeni şi a-i pune lângă sobă, să se dezmorţească.

La răscrucea de la biserică, micuţii colindători au zărit o mogâldeaţă care venea spre ei, dinspre uliţa principală. Fantoma înainta greu, părând că se opreşte la fiecare pas. Şi dacă este adevăratul Moş Crăciun? – s-au gândit copiii.

Când s-au apropiat la câţiva paşi, omul a tuşit înfundat, ca şi cum îl măcina o boală de plămâni. Nu, acesta nu poate fi Moş Crăciun. Nu are nici barbă, nici sanie, nici măcar un sac cu daruri pe umăr.

„Bună seara, mă, copii”, zise fantoma, „aţi plecat cu colindatul?” „Bună seara, nene… Moş Crăciun”, răspunse, stingheră, fetiţa. Fratele cel mare îi dădu un ghiont cu cotul, să tacă, pentru că… Pentru că acela nu era Moş Crăciun, ci mai mult decât atât: era tatăl lor, care dispăruse din sat de cinci ani şi două luni, pe când băiatul cel mare avea 5 ani, băiatul cel mic trei ani, iar fetiţa nu se născuse încă! Era tatăl lor, iar băiatul cel mare – care şi-l amintea vag, ca pe un om bun care cândva, la facerea lumii, îl purtase în cârcă şi-l dusese la scăldat – a simţit atunci, pe loc, în întunericul luminat de zăpada albă, că acela şi nimeni altcineva este tatăl său, este tatăl lor, este Moş Crăciunul care-i lipsise cinci ani la rând! Ceilalţi doi copii au priceput atunci că nu mai erau orfani, iar mama lor nu mai era văduvă. Nimeni nu va mai râde de ei că sunt orfanii văduvoaiei, nimeni nu va mai îndrăzni să pună câinii pe ei!

Bine-ai venit, tată!

Bine v-am găsit, copiii mei!

Să vezi ce-o să se bucure mama!…

Spre casă au plecat patru mogâldeţe îngheţate, dar fericite. A fost cel mai frumos Crăciun de pe uliţa copilăriei, de la facerea lumii şi până la sfârşitul ei, care nu va veni niciodată.

Grigore Cartianu este redactor-şef Adevărul

Cristian Caraman, Slavă lui Dumnezeu (28.12.2011)