Istorie Evanghelica

În timp ce mă documentam pentru completarea subcapitolului dedicat relațiilor externe ale Uniunii Baptiste din perioada Dej am revăzut articolul lui Constantin Bălgrădeanu în care acesta prezintă pe parcursul a două pagini și jumătate unele aspecte  de la Congresul Uniunii Baptiste Germane care s-a ținut la Berlin între 31 mai-5 iunie 1956.

Delegatia CB din RPR alături de conducătorii congresului baptiștilor din RDG (mai -iunie 1956)

În finalul articolului menționat acesta prezintă  în 8 puncte „câteva aspecte specifice ale credincioșilor baptiști din Germania”.

Un aspect interesant în privința fraților baptiști din Germania democrată se regăsește la punctul 6.  Aici, Constantin Bălgrădeanu, membru al delegației române alături de Gheorghe Teutsch, elogiază activitatea Seminarului teologic german considerându-l unul de valoare. „Deși a suferit distrugeri și avarii, totul este refăcut. Atât Seminarul pentru băieți, cât și Școala pentru Diaconese funcționează cu bune rezultate”. Așadar, în perioada comunistă în R.D.G. funcționa alături de Seminarul teologic (pentru băieți) și o Școală pentru Diaconese.

Regizorul Martin Scorsese intenţionează să realizeze un film despre creştinii martirizaţi în secolul al XVII-lea în Japonia. El nu a precizat deocamdată o dată certă pentru lansarea filmului. Scorsese a declarat însă, într-un interviu dat în luna decembrie, că așteaptă ca actorul Daniel-Day Lewis – pe care îl preferă pentru rolul principal – să finalizeze filmările la „Lincoln”.

Filmul se bazează pe cartea „Chinmoku” („Linişte”), a autorului de confesiune catolică Shusaku End. Regizorul a pornit de la ideea că istoria martirilor din Japonia este intensă şi merită cunoscută de publicul larg. „Liniştea” se referă la tăcerea lui Dumnezeu în faţa crucii lui Hristos, punct de plecare pentru istorisirea apostaziei forţate a misionarilor, în mijlocul torturilor îngrozitoare.

Într-o prefaţă a unei ediţii recente a romanului, Scorsese explică fascinaţia sa pentru subiect: „Cum spui povestea credinţei creştine? Dificultatea, criza credinţei? Cum descrii lupta? … Shusaku Endo a înţeles conflictul credinţei, nevoia credinţei de a lupta contra vocii experienţei. Vocea care îl obligă pe creştin să adapteze credinţa la lumea în care trăieşte, la cultura pe care o are…”

Sursa: http://www.semneletimpului.ro

„Eram cu toţi acolo, aveam un timp fain, ne distram şi deodată, cumva, cineva a început să vorbească de Isus…”

Câți dintre voi aţi avut experienţa asta? Cât timp aţi discutat despre nu ştiu ce, erai ok, râdeai, erai tu însuţi, te distrai dar dintr-o dată cineva pomeneşte de Isus şi începi să te porţi ciudat. Nu-ţi mai găseşti cuvintele, începi să te înroşeşti, o căldura ciudată te cuprinde, respiri din ce în mai greu şi devii sec, plictisitor. Nici o urmă de bucurie pe faţa ta şi apoi începi să vorbeşti despre Cea Mai Bună Veste. Vezi contradicţia? Are vreun sens? Când vorbeşti despre orice altceva, eşti ok. Dar când vorbeşti despre Evanghelie, comportamentul tău trădează mesajul tău.

Dumnezeu este peste tot, acolo unde îl cauți.

Berbec Ion

Ernest Shackleton. Image via Wikipedia

“Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea”

În 1914, Ernest Shackleton a încercat prima dată să traverseze Antarctica. Dar vasul său, Nădejdea, s-a blocat în gheaţă şi a fost zdrobit. Shackleton şi echipajul lui format din 27 de mem­bri au eşuat la 1200 de mile de civilizaţie, plutind în derivă printre banchizele de gheaţă cu doar trei bărci de salvare şubrede, câteva corturi şi provizii limitate. În cele din urmă, au ajuns la o mică insulă şi au aşteptat până când Shackleton cu o mână de oameni s-au dus cu una din băr­cile de salvare 800 de mile prin marea tumultuoasă până la o balenieră. Shackleton s-a întors cu un vas de salvare şi tot echipajului a supravieţuit celor 18 luni de chinuri.

Cum a reuşit să păstreze vie speranţa tuturor? Mai întâi le-a modelat optimismul. Shackleton, care descria opti­mismul ca “adevăratul curaj moral”, a crezut mereu că el împreună cu echipajul său vor supravieţui şi a împrăştiat optimismul în cei din jurul său. În al doilea rând, el le-a alimentat sen­timentul semnificaţiei, l-a menţinut pe fiecare în alertă cerându-le părerile şi dându-le sarcini care i-a făcut să se simtă parte a soluţiei. în al treilea rând, i-a încurajat.

A folosit umorul şi a promo­vat o atmosferă relaxantă. Shackleton a recunoscut că sub presiune extremă, capacitatea de a destinde starea de spirit neutralizează teama şi îi ajută pe oameni să se concentreze, să-şi refacă energiile şi să învingă obstacolele înfricoşătoare. Nu este interesant că unul din cele câteva obiecte pe care Shackleton le-a recuperat din vasul scufundat a fost banjoul (un instrument muzical) unui membru al echipajului? A făcut lucrul acesta pentru ca grupul să poată avea muzică. Shackleton a fost un exemplu semnificativ al omului capabil să păstreze speranţa vie. Dacă ştii pe cineva aflat în mijlocul unei grele încercări, cuvintele tale pline de bunătate şi dragoste, încre­derea ta în acea persoană şi abilitatea ta de a-i uşura povara pot să-i păstreze speranţa vie.

www.misiune.ro

Forgiveness isn’t a skill you can master and employ whenever you wish, or a tool you can use the way you might use an umbrella or a fork. Rather:

–Forgiveness is a natural response to reality that arises from a deep understanding of the nature of life and how best to live it.

–Forgiveness isn’t a way to escape from your past or to forget it; it’s a way of not dragging your past into your present.

Rami Shapiro

–Forgiveness isn’t a way to avoid suffering; it’s a way to avoid clinging to suffering.

Life is a blend of joy and sorrow, happiness and horror. Forgiveness won’t change that. But it can free you from dragging sorrow into your moments of joy, and prevent you from allowing moments of horror to corrode your moments of happiness.

There are two keys to living life with forgiveness at its core. The first is found in Ecclesiastes: “To everything there is its season, a time for every purpose under heaven: a time to plant, and a time to uproot… a time to weep, and a time to laugh; a time to mourn, and a time to dance… a time to embrace, and a time to let go… a time for love, and a time for hate… a time to be born, and a time to die.”

Everything has its time, its moment for arising and its moment for passing on. You cannot have one without the other. Just as front goes with back, so weeping goes with laughing, and loving goes with hating. What you can have — all you can have — is one thing after another, so the key to navigating life well is to know what time it is: to know when to laugh and when to mourn, when to love and when to hate. When you know what the moment requires, you know how to act in it. And when the moment passes so does the action that it required. Forgiveness is what happens when you know and live with the arising and passing of time.

[Read commentary]