New York Times a publicat duminică un editorial în care profesorul Joseph LeDoux de la Universitatea New York face o distincţie între frică şi anxietate. Autorul face o trecere în revistă a principalelor cauze şi remedii pentru frică, o diferenţiază de anxietate prin relaţia cu stimulul periculos şi prin strânsa legătură cu imaginaţia omului şi explică rolul anxietăţii în tulburările neurologice.

Frica este o reacţie rapidă, automată la un stimul existent, care are potenţialul de a ne face rău. Anxietatea, în schimb, este o emoţie negativă în care ameninţarea nu este prezentă, dar este anticipată. În timp ce frica se regăseşte în toate fiinţele vii şi a fost de folos de-a lungul timpului pentru conservarea vieţii, anxietatea este proprie omului capabil să anticipeze şi să-şi imagineze scenarii posibile, în lipsa stimulilor.

Din fericire, se cunosc destul de multe lucruri legate de creierul uman şi de cum funcţionează el. Atunci când avem în faţă un stimul şi ne este frică, o regiune din creier care se numeşte amigdală, formează o legătură între cele 2 elemente, formând o asociere inconştientă. Atunci când ne întâlnim cu un element neutru care ne aminteşte de stimul, acea asociere este activată şi frica este înlocuită de grijă şi de anxietate. Astfel că mai întâi reacţionăm la pericol şi abia apoi realizăm dacă pericolul este prezent sau nu.

Atât frica cât şi anxietatea există pentru a ne ajuta să depăşim cu succes provocările vieţii. Dar atunci când aceste emoţii ne împiedică să trăim şi să creştem în toate privinţele, atunci ne confruntăm cu tulburări, printre care se numără fobiile, atacurile de panică, sindromul post-traumatic anxietatea generalizată. Această simplă distincţie între frică şi anxietate este importantă în scopul definirii şi tratării tulburărilor anxioase, care afectează milioane de oameni şi contribuie la o creştere de la an de an a vizitelor la psihiatru.

Sursa: New York Times via Semnele Timpului