Istorie Evanghelica

Emisiunea ”De la + la infinit” cu tema ”Biserica ortodoxă în anii prigoanei”.

Difuzată la: TVR INFO în 9 martie 2012.

Invitați: Sorin Lavric (scriitor) și George Enache (istoric). Prin telefon dna Lidia Staniloae.

Realizator: Răzvan Bucuroiu.

Their testimony put them in prison.

Their faith changed a nation.

*

*

După două decenii de la căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est, deschiderea arhivelor şi libertatea de utilizare a unor surse alternative de documentare oferă specialiştilor în domeniul istoriei recente posibilitatea de a reconstitui evenimente petrecute în perioada totalitară şi de a elabora analize complexe. Cauzele, desfăşurarea şi consecinţele prăbuşirii regimurilor comuniste, atât în România cât şi în plan internaţional, sunt câteva din temele importante ale istoriei recente, destul de puţin cunoscute, şi care pot oferi chei de înţelegere a realităţilor prezente. Astfel, cele studii 27 de studii din acest volum reprezintă o contribuţie la cunoaşterea realităţilor istoriei recente din România şi din alte state care au cunoscut regimuri comuniste.

Volumul conţine lucrări prezentate la ediţia a IV-a a Simpozionului internaţional care a avut loc la Făgăraş-Sâmbăta de Sus în perioada 25-27 Iunie 2009 şi a apărut cu sprijinul Fundaţiilor Konrad Adenauer şi Aspera.

Pentru cei interesaţi redau mai jos cuprinsul volumului:

CUPRINS

Cuvânt înainte

SFÂRŞITUL REGIMULUI COMUNIST ÎN ROMÂNIA. CAUZE, DESFĂŞURARE ŞI CONSECINŢE

Doina Jela
De ce s-a prăbuşit regimul comunist şi cum s-ar fi putut oare să nu se întâmple acest lucru?
Mircea Stănescu
Relaţiile româno-sovietice de la Masa rotundă poloneză până la căderea comunismului în Europa de Est
Floarea Dobre, Luminiţa Banu
Reflectarea în documentele Securităţii a impactului programului de sistematizare a mediului rural (1989)
Ilie Gherheş, Mihaela-Cristina Tusluc
Petrova Maramureşului, 16 ianuarie 1989. Un moment de rezistenţă împotriva sistematizării ceauşiste
Florian BANU
Noiembrie 1989 – plecarea din România a Nadiei Comăneci – ultima lovitură de imagine dată regimului Ceauşescu
Elena Gherman, Liviu Ţăranu
Câteva consideraţii pe marginea evoluţiei economiei româneşti în ultimul deceniu comunist
Raluca Nicoleta Spiridon
Viaţa cotidiană şi starea de spirit a populaţiei premergătoare imploziei sistemului comunist din România în decembrie 1989 – Aspecte din dosarele Securităţii
Mihaela Toader
Exilul românesc şi Revoluţia din decembrie ’89
Cristina Roman
Prăbuşirea regimului comunist şi începuturile democratizării societăţii româneşti (1989-1992)
Cosmin Budeancă
„Între două patrii”. Percepţia românilor asupra etnicilor germani emigraţi din România

ISTORIA COMUNISMULUI ÎN POSTCOMUNISM

Alexandra Bogdanovici
Deportarea sârbilor în Bărăgan
Vladimir Lj. Cvetković
Tratativele privind rezolvarea incidentelor de graniţă din Timişoara în 1953 şi impresiile delegaţiei iugoslave cu privire la realitatea românească
Liliana Corobca
Desfiinţarea cenzurii comuniste româneşti (D.G.P.T.) în anul 1977

*
Marius Silveşan
Relaţia dintre Biserică şi Stat în România comunistă. Studiu de caz: Alegeri la comunitățile baptiste în 1975

*

Denisa Florentina Bodeanu
Informatorii din Cultul Baptist între 1979-1989

*
Jánosi Csongor
Cariera unui ofiţer de Securitate. Ungváry József în documentele de arhivă şi în memoria colectivă
Antonovici Valeriu
Munca patriotică în Republica Socialistă România – Dacă-i ordin, cu plăcere!
Gabriel Catalan
Reflectarea evenimentelor din decembrie 1989 din România în manualele şcolare de istorie
Dragoş Carciga
Comunismul şi Muzeologia. O cercetare critică

COMUNISM ŞI POSTCOMUNISM PE PLAN INTERNAŢIONAL

Larisa Turea
Consideraţii privind meandrele memoriei culturale şi colective (cu referire la schimbările de mentalitate induse de înfometarea populaţiei din R.S.S. Moldovenească în 1946-1947)
Ion Xenofontov
Mişcarea naţională din R.S.S. Moldovenească în istoriografie: premise, evoluţie, consecinţe
Lidia Prisac
Problema naţională în R.S.S. Moldovenească în contextul restructurării gorbacioviste
Eduard Boboc
Colapsul sistemului totalitar sovietic şi dezintegrarea U.R.S.S.
Mihai Croitor, Sanda Borşa
Deng Xiaoping şi limitele reformismului chinez
Boštjan Kolarič
Căderea regimurilor comuniste în Iugoslavia şi consecinţele asupra Sloveniei
Maria Dermendzhieva
Darzhavna Sigurnost (Securitatea bulgară din perioada comunistă) şi noile servicii de securitate naţională

http://cosmin-budeanca.blogspot.com/

După cum se remarcă și din parcurgerea cuprinsului, în cadrul acestui volum se regăsesc și două studii privitoare la evanghelicii din România în perioada comunistă.

Primul studiu este al Denisei Florentina Bodeanu (căsătorită Budeancă), cercetătoare la CNSAS care abordează o problemă spinoasă în societatea românească dar și în mediul evanghelic, cea a colaborării personalului de cult cu Securitatea ca instituție de poliție politică.

Cel de-al doilea studiu realizat de mine se bazează pe documente identificate în Arhiva Departamentului Cultelor (Arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte) și tratează alegerile de la comunitatea baptistă Oradea ce au avut loc în anul 1975, precum și cazul Liviu Olah.

Emanuel Conțac lansa începutul lunii septembrie 2011 o întrebare la care voi încerca să răspund prin intermediul acestui articol. În prima parte se regăsește citat articolul lui Emanuel pe care îl puteți accesa apăsând pe link-ul de mai jos.

Nu mai ştiu dacă anul trecut am citit cartea Lidiei Stăniloae (Lumina faptei din lumina cuvântului) despre tatăl ei.

Mi-a rămas, în urma lecturii, o „aşchie mentală”. Prin „aşchie mentală” înţeleg o informaţie măruntă care te intrigă şi pe care ai vrea să o verifici.

Ce am citit atunci la p. 330?

Îmi aduc aminte cum odată [D. Stăniloae] a venit de la Institutul Biblic cu ochii în lacrimi. „Ia mai slăbeşte-mă!” i-a spus directorul de atunci, Verzan, al editurii. „Ia mai termină cu toate cărţile astea! Ce tot vrei să tipăreşti atâtea? Am altceva de făcut acum. Trebuie să scot Biblia baptistă pentru care iau valută. N-ai altă treabă?”

Ştiu că am citit undeva că Vasile Talpoş şi Ioan Bunaciu au făcut la un moment dat demersuri pentru tipărirea Bibliei Cornilescu în ţară. Au fost la Societatea Biblică Britanică şi au adus „filmele”. Dar oare unde am citit?

Îmi poate cineva confirma informaţia? Din păcate, Lidia Stăniloae nu prea datează evenimentele.

https://vaisamar.wordpress.com

La momentul respectiv i-am lăsat două comentarii:

Marius Silvesan Says:
2 septembrie 2011
Ioan Bunaciu vorbește de faptul că în timpul mandatului Hușanu-Talpoș (1984-1988) s-a reușit tipărirea Bibliei în țară. Justinian Marina a solicitat în 1969 (?) cu ocazia vizitei la Londra fonduri pentru tipărirea de biblii în țară. Informația este menționată de George Enache în cadrul unui articol din Ziarul Lumina.

Shifu Says:
3 septembrie 2011
Cine a făcut respectivele demersuri? Vasile Taloș sau Vasile Talpoș? Talpoș (și Bunaciu) e mult mai probabil să fi fost în relații cu Verzan decât Taloș. Greu de spus când s-ar fi putut petrece evenimentul cu “Biblia Baptistă” ținând cont că Sabin Verzan s-a ocupat de publicațiile oficiale ale Patriarhiei și ale Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române de prin anii 60 până când a murit în 1997 (dacă bine țin minte).

Cel de-al doilea comentariu vine ca răspuns la întrebarea lui Shiftu

Marius Silvesan Says:
4 septembrie 2011
Despre vizita Patriarhului Justinian la Londra în anul 1966, Adrian Nicolae Petcu scrie în articolul ,,Iunie 1966: Vizita patriarhului Justinian Marina în Anglia” publicat în Ziarul Lumina din 16 iunie 2011, următoarele:

„Patriarhul român a fost primit inclusiv de regina Elisabeta a Marii Britanii, care i-a oferit în dar un automobil Rolls Royce. Faţă de gestul reginei, patriarhul i-a spus: “Majestate, vă mulţumesc. Sunteţi foarte generoasă, dar sunt informat că sunteţi preşedinta Societăţii Biblice Britanice. Patriarhii români de dinaintea mea au editat fiecare câte o Biblie, care le poartă numele.

Eu am mai mult de 10 ani şi nu am izbutit să am o Biblie. Vă rog, în locul maşinii, daţi-mi hârtie şi materiale de legătorie, ca să pot tipări şi eu Biblia”. Astfel, au fost publicate cele 20.000 de exemplare ale Bibliei de la 1968.”
http://www.ziarullumina.ro/articole;1699;0;58460;0;Iunie-1966-Vizita-patriarhului-Justinian-Marina-in-Anglia.html

În ceea ce priveste „Biblia baptistă” este vorba de tandemul Husanu -Talpos, respectiv presedinte, secretar general (1984-1988). O sa caut locul unde se vb de faptul ca acestia ar fi reusit sa obtina aprobare in anii 80 sa tipareasca Biblia versiunea Cornilescu în țară.

Nu am găsit pasajul din cartea lui Ioan Bunaciu unde se vorbește de faptul că în timpul mandatului Mihai Hușanu ca președinte al Cultului Baptist și Vasile Talpoș ca secretar general (1984-1988) aceștia ar fi reușit să tipărească Biblia în România. Cu toate acestea, văzând astăzi titlul articolului lui Emanuel Conțac, mi-am adus aminte că în cadrul unui mesaj datorat atitudinii BOR față de vânzarea împreună cu ziarul Adevărul a „Bibliei neoprotestante” rostit în luna aprilie 2012 la Biserica Nădejdea, pastorul Vasile Talpoş a relatat succint despre modul în care a reușit să tipărească Biblia, Ediția Cornilescu în România.

Din ceea ce îmi aduc aminte, evenimentul la care făcea referire pastorul Vasile Talpoș a avut loc în preajma vizitei lui Billy Graham în România (1985) sau curând după aceea. Cel puțin demersurile – din câte am înțeles eu – au fost inițiate înainte de vizita evanghelistului american tocmai pentru a folosi vizita acestuia ca pretext în obținerea aprobărilor necesare tipăririi Bibliei în România.  Astfel, după ce a apărut ideea tipăririi Bibliei în România, Vasile Talpoș s-a dus la Departamentul Cultelor împreună cu Mihai Hușanu (dacă am reținut bine), unde au avut o serie de discuții cu (sau și cu) directorul Roșianu (?) în cadrul cărora s-a menționat necesitatea tipăririi unei Biblii pe care să o folosească evanghelicii. Pentru a obține aprobarea acesta a invocat interese de stat menționând că în acest fel se dovedea libertatea religioasă pe care România o proclama iar oficialii veniți cu Billy Graham vor putea constata acest fapt.

Următoarea etapă după obținerea aprobării din partea autorităților române a fost aceea de a obține acordul părții engleze. În acest scop, pastorul Vasile Talpoș care cred că la momentul respectiv era vicepreședinte al Federației Baptiste Europene (1985-1987) a zburat la Londra și a avut discuții cu oficialii Societății Biblice Britanice (?), instituție care deținea drepturile de autor asupra versiunii Cornilescu. După ce a primit dreptul de a tipări în țară Biblia acesta a stat o zi pe la ușile funcționarilor de la Societatea Biblică pentru a obține filmele după care putea să o tipărească.

Întors în țară s-a confruntat cu o altă problemă, aceea că baptiştii şi nici ceilalţi evanghelici nu aveau o tipografie proprie, fapt pentru care cea mai bună soluție a fost să apeleze la tipografia Patriarhiei.

Astfel, baptiștii au reușit să-şi tipărească Biblia la ortodocși.

Voi reveni și cu alte informații despre acest subiect atunci când le voi avea..

Cititorii sunt rugați să completeze sau să corecteze informația.

Adunarea poporului, din 21 august 1968. când Ceaușescu a criticat invadarea Cehoslovaciei de către URSS

KGB a folosit ghizii şi traducătorii pentru a afla de la turiştii români ce cred cetăţenii de rând din dreapta Prutului despre invadarea Cehoslovaciei de către URSS, în 1968, criticată dur de Ceauşescu.

Relaţiile sovieto-române devin tensionate la începutul anilor ’60. După retragerea trupelor sovietice din România în 1958, Bucureştiul începe să articuleze treptat o politică independentă în raport cu străinătatea.

Este repusă pe tapet chestiunea basarabeană, iar în presă şi literatură sunt date replici pretenţiilor sovietice cu privire la originea etnică a populaţiei din RSSM şi interpretărilor potrivit cărora Rusia ţaristă a „eliberat” în 1812 provincia pruto-nistreană, iar România ar fi „ocupat-o” la 1918.

CEHOSLOVACIA, 1968: CONTEXT ŞI REPLICA MOSCOVEI

Tensionarea relaţiilor sovieto-române atinge punctul culminant în 1968 în contextul „primăverii de la Praga”. Cehoslovacia avea o industrie dezvoltată înainte ca sovieticii să-i impună regimul comunist, în 1945.

Destalinizarea, lansată oficial de Hruşciov la congresul al 20-lea al PCUS din 1956, nu a cuprins Cehoslovacia decât tangenţial şi relativ târziu, abia de la sfârşitul anilor ’50 – începutul anilor ’60.

O aripă reformatoare a Partidului Comunist din Cehoslovacia a început, mai ales din 1967, să promoveze insistent un program care avea drept scop democratizarea societăţii cehoslovace şi renunţarea, în timp, la modelul politic comunist. Acest lucru nu avea cum să nu deranjeze Moscova.

Forţele conservatoare cehoslovace au apelat direct la Brejnev, dar acesta, când a văzut cât de dur e criticat Antonín Novotný, prim-secretar al Partidului Comunist cehoslovac, a preferat să accepte alegerea unui lider reformator, Alexander Dubček, la 5 ianuarie 1968.

În aprilie 1968, Dubček a făcut public programul său, care prevedea crearea „socialismului cu faţă umană”, care să fie însoţit de creştere economică (accentul fiind pus pe bunurile de consum în detrimentul versiunii staliniste, bazată pe industria grea), libertatea presei şi a cuvântului, libertatea de circulaţie a persoanelor şi instituirea unui sistem pluripartidist.

URSS a organizat la Bratislava, pe 3 august 1968, o conferinţă a partidelor comuniste şi muncitoreşti, s-a vorbit despre dreptul Moscovei de a interveni în statele din blocul socialist în cazul în care există riscul revenirii „sistemului capitalist” (aşa-numita doctrină Brejnev).

Articolul complet pe http://www.adevarul.ro

Ieri, 8 aprilie 2012, când credincioșii romano-catolici au serbat Paștele iar cei ortodocși intrarea triumfală a Domnului Isus în Ierusalim (Floriile), Biserica Penticostală „Maranata” Rădăuți a îmbrăcat straie de sărbătoare cu prilejul inaugurării noului sediu. Dorința creștinilor penticostali din Rădăuți, jud. Suceava, de a avea un locaș de închinare adaptat numărului de membri în care să poată aduce slavă lui Dumnezeu nu este una nouă. Înființată în anul 1950, biserica a crescut ajungând în anul 1969 la 1000 de membri dintr-un total de 1500 de persoane care participau regulat la serviciile religioase. În aceste condiții considerăm că dorința credincioșilor de a avea un locaș de închinare adaptat nevoilor ca fiind una legitimă, părere care nu a fost împărtășită și de autoritățile locale din perioada respectivă, precum domnul primar Aurel Olarean care a participat la inaugurarea din anul 2012. Răspunsul primarului localității Rădăuți, Gheorghe Cuciureanu, la cererea Bisericii Penticostale „Maranata” din anul 1969 de a i se permite repararea locașului de închinare și nu de a-l extinde sau reconstrui a fost următoarea: „Pentru creștini eu nu voi acorda niciodată permisiunea de a cumpăra o biserică”.

Persecuțiile și suferințele credincioșilor sunt prezentate în cadrul articolului Razie asupra Bisericii penticostale Maranata din Rădauți, scris de către un om al locului, Radu Iroftei, doctor în istorie cu o temă legată de relațiile româno-britanice în perioada comunistă.

În finalul acestui articol am dori să menționăm faptul că primarul Gheorghe Cuciureanu nu mai este, însă Biserica Maranata a rămas în Rădăuți pentru a fi o lumină în mijlocul oamenilor.

Informațiile despre inaugurare și fotografia au fost preluate de pe site-ul suceavaevanghelica.wordpress.com

1985 Billy Graham ● Romanian Tour (Romania) – Part 1

*

1985 Billy Graham ● Romanian Tour (Romania) – Part 2

*

Preaching to Catholics-Orthodoxes & Jews In Romania Billy Graham 1985

Un articol de Dr. Radu Iroftei

Articolul de față reprezintă rodul cercetării prietenului meu, Radu Iroftei în arhivele britanice și reprezintă un punct de vedere inedit referitor la contextul retragerii trupelor sovietice din România. Referitor la acest aspect, cel al retragerii trupelor sovietice din România, am citit nu cu mult timp în urmă prefața academicianului Florin Constantiniu la cartea lui Liviu Țăranu despre Avram Bunaciu precum și ceea ce scria Liviu Țăranu în cartea amintită atunci când se referea la subiectul în discuție. Ambii istorici deplângeau lipsa unor informații din interior despre contextul retragerii trupelor sovietice, informații care ne sunt oferite acum grație articolului de față.

Deceniile șase-șapte ale secolului XX au însemnat pentru România, sub impactul destalinizării, primele inițiative în nume propriu pentru legitimare internațională și vizibilitate pe scena mondială.  În diminuarea dependenței economice față de Moscova și pentru  realizarea unei politici externe românești independente, retragerea trupelor sovietice din România reprezintă un factor important pentru actorii politici de la București. Pentru stabilirea împrejurărilor  retragerii sovietice, arhivele britanice de la Kew Garden aduc importante informații.

Este cunoscută relatarea lui Silviu Brucan despre dialogul dintre Gheorghe Gheorghiu-Dej și N.S. Hrușciov în urma căruia liderul sovietic ar fi fost convins să retragă trupele sovietice din România. Potrivit lui Silviu Brucan, Gheorghe Gheorghiu-Dej ar fi invocat incidentele dintre soldații sovietici și cetățenii români, precum și lipsurile în aprovizionare, fenomene atribuite de:  „dușmanii noștri”,  prezenței militare sovietice în România, „nouă asta ne face greutăți în muncă, iar vouă vă face rău – a spus Gheorghiu-Dej – ce îți trebuie toata chestia asta, la ce bun să ții aici atâția soldați sovietici?”.

Argumentele invocate de secretarul general al P.M.R l-ar fi convins pe Hrușciov, care potrivit aceleiași relatări, era în căutarea unor formule de destindere în relațiile cu Occidentul în urma reprimării sângeroase a revoluției ungare. „Nu trece mult – încheie Brucan relatarea lui - și Hrușciov îl cheamă la telefon pe Gheorghiu Dej, că a dat ordin de retragere a trupelor sovietice din România”.

În memoriile lui Hrușciov se găsește o relatare a discuției pe care liderul sovietic a avut-o cu Emil Bodnăraș subliniindu-se iritarea cu care a fost primită această propunere. Astăzi, dispunem de o relatare a lui Bodnăraș despre acest moment, ca și despre împrejurările în care Kremlinul a decis retragerea trupelor sovietice din România.

http://www.isciv.ro

Articolul complet poate fi citit în numărul curent (martie 2012) al Revistei Istorie și civilizație.

Cel de-al patrulea sondaj de opinie privind percepţia românilor asupra comunismului, realizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi Centrul de Sondare a Opiniei Publice în noiembrie-decembrie 2011, a avut următoarele teme principale:

revoluţia din decembrie 1989,

consecinţele instaurării regimului comunist asupra minorităţilor etnice şi religioase,

restituirea proprietăţilor confiscate,

informarea prin intermediul posturilor de radio străine înainte de decembrie 1989,

influenţa trecutului comunist asupra societăţii de astăzi.

Rezultatele sondajului sunt disponibile la dreasa de mai jos:

http://www.crimelecomunismului.ro/pdf/ro/sondaj/interpretare_sondaj.pdf

• Internationalism vs. Nationalism
• Sovietization and Empire Building in Eastern Europe
• Socialist Nations and Contemporary Theories of Nationalism
• Socialist Patriotism and Soviet Hegemony
• Nation Building in Post-war Europe
• Cultural Transfers
• Politics of Homogenization
• Narratives of Identity in Literature, Science, and the Arts
• Ethnic Minorities, Self-determination, and Socialist States
• Myths of Origins: Continuities Beyond 1945
• Communist Constitutions
• Modernity, nationalism and communism

În cadrul unor discuții deosebit de interesante avute cu domnul Paul Chișu depspre care puteți citi aici și aici, legate de cartea lui Larry Watts, Ferește-ma Doamne de prieteni, precum și de relațiile externe ale Uniunii Baptiste în perioada comunistă am ajuns inevitabil și la poziția lui Ceaușescu și momentul 1968. Din acest motiv, m-am gândit că ar fi util să rememorăm ceea ce s-a întâmplat în 1968 și care a fost reacția României la momentul respectiv.

1968 Invasion of Prague

*

Reacția României (discursul lui Ceaușescu din Piața Palatului)

Anul 1968 este considerat anul de glorie al lui Ceaușescu deoarece atunci adeziunea populară se afla la cele mai înalte cote.

Despre anul 1968 a scris și profesorul Mihai Retegan în cartea, 1968 din primăvară până în toamnă, carte în care este prezentată și reacția americanilor. Aceștia prin vocea președintelui Lyndon Johnson ar fi spus ceva de genul: „nu zloboziți câinii războiului” expresie prin care le transmitea rușilor să nu atace România. Rușii nu au atacat România pentru că aceasta nu reprezenta o amenințare la adresa sistemului comunist precum Cehoslovacia. Spre deosebire de Dubcek, Ceaușescu nu a contestat sistemul ci numai hegemonia sovietică.  Prin asta ne referim la faptul că el nu a vrut să iasă din sistemul comunist, dovadă și politica pe care a dus-o în interior.

http://cosmin-budeanca.blogspot.com

Un editorial din ziarul Adevărul via Răscumpărarea memoriei

Această poveste nu am trăit-o, ci am auzit-o. Mi-a povestit-o un moşneag legendar de pe uliţa copilăriei mele, în Gorjul submontan, acolo unde pământul se întâlneşte cu cerul, iar viaţa cu nemurirea.

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti. Au fost odată vremuri atât de sălbatice, încât eliberarea din puşcării a deţinuţilor politici a părut o măsură de mare umanism a Înţeleptului Conducător, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Nici nu mai conta că, în bunătatea lui, acelaşi conducător domnise peste o ţară de deportaţi şi deţinuţi politici, dintre care mulţi şi-au lăsat oasele prin nesfârşitele lagăre ale ţării.

A fost odată o iarnă grea, cu geruri năprasnice şi cu omăt până la brâu. Într-o căsuţă de bârne, acoperită cu şindrilă, trăiau o femeie necăjită, despre care lumea zicea că-i văduvă, şi trei copii mititei, despre care se vorbea că-s orfani. Nimeni nu-l văzuse mort pe tatăl copiilor, dar de mai bine de cinci ani, de când fusese ridicat, nu se mai ştia nimic de el. Nu venise nicio înştiinţare de deces, nicio telegramă, nimic; doar o vorbă adusă cine ştie de cine, cum că Ion al Morăriţei a murit în închisoare.

Au fost odată doi băieţi şi-o fată, cu vârste de 10, 8 şi 5 ani, care în seara de Crăciun a anului 1963 au îmbrăcat haine groase, şi-au pus ciorapi şi mănuşi de lână, croşetate de mama lor, au îndesat pe cap căciuli cu urechi şi au pornit prin sat cu Moşul. Băiatul cel mare şi-a acoperit faţa cu o barbă lungă, de lână lipită pe un carton prins pe după urechi cu elastic, şi astfel a devenit Moş Crăciun.

Cei trei prichindei au început să colinde din capul satului. Prinşi cu o treabă atât de serioasă, uitaseră şi de frig, şi de foame. Înaintau cu greu prin troienele de pe uliţă, iar zăpada continua să se aştearnă peste potecuţa croită printre nămeţi. Ningea ca în poveşti.

Erau gospodari de tot felul: unii, ştiindu-i copii buni şi necăjiţi, îi primeau în ogradă şi le îndesau merinde în traistă şi bănuţi în buzunar; alţii, având de-a face cu odraslele unui duşman al poporului, îi alungau cu vorbe de ocară. Unul chiar a pus câinii pe ei, strigând în noapte: să nu vă mai prind pe-aici, orfanilor! Dar cei mai mulţi îi chemau în casă, pentru a-i omeni şi a-i pune lângă sobă, să se dezmorţească.

La răscrucea de la biserică, micuţii colindători au zărit o mogâldeaţă care venea spre ei, dinspre uliţa principală. Fantoma înainta greu, părând că se opreşte la fiecare pas. Şi dacă este adevăratul Moş Crăciun? – s-au gândit copiii.

Când s-au apropiat la câţiva paşi, omul a tuşit înfundat, ca şi cum îl măcina o boală de plămâni. Nu, acesta nu poate fi Moş Crăciun. Nu are nici barbă, nici sanie, nici măcar un sac cu daruri pe umăr.

„Bună seara, mă, copii”, zise fantoma, „aţi plecat cu colindatul?” „Bună seara, nene… Moş Crăciun”, răspunse, stingheră, fetiţa. Fratele cel mare îi dădu un ghiont cu cotul, să tacă, pentru că… Pentru că acela nu era Moş Crăciun, ci mai mult decât atât: era tatăl lor, care dispăruse din sat de cinci ani şi două luni, pe când băiatul cel mare avea 5 ani, băiatul cel mic trei ani, iar fetiţa nu se născuse încă! Era tatăl lor, iar băiatul cel mare – care şi-l amintea vag, ca pe un om bun care cândva, la facerea lumii, îl purtase în cârcă şi-l dusese la scăldat – a simţit atunci, pe loc, în întunericul luminat de zăpada albă, că acela şi nimeni altcineva este tatăl său, este tatăl lor, este Moş Crăciunul care-i lipsise cinci ani la rând! Ceilalţi doi copii au priceput atunci că nu mai erau orfani, iar mama lor nu mai era văduvă. Nimeni nu va mai râde de ei că sunt orfanii văduvoaiei, nimeni nu va mai îndrăzni să pună câinii pe ei!

Bine-ai venit, tată!

Bine v-am găsit, copiii mei!

Să vezi ce-o să se bucure mama!…

Spre casă au plecat patru mogâldeţe îngheţate, dar fericite. A fost cel mai frumos Crăciun de pe uliţa copilăriei, de la facerea lumii şi până la sfârşitul ei, care nu va veni niciodată.

Grigore Cartianu este redactor-şef Adevărul

http://www.identitatea.ro/

Filmul de 25 minute, produs de New Image Impact, prezintă două cazuri reale ale unor oameni implicați în transportul ilegal de Biblii. Faptele relatate in film s-au petrecut in România anilor 80 ai secolului XX, o țară care se angajase pe drumul construirii societății multilateral dezvoltate,  construcție din care Dumnezeu era exclus.

Anunțul referitor la premiera acestui film, care a avut loc la Biserica Penticostală Betel din București în data de 16 noiembrie 2011, a fost publicat aici.

România 1987. Două transporturi sunt programate. Cine mai știe de ele?

Răspunsul îl veți afla urmărind acest film.

Comunismul ca și religie politică capătă o nouă formă, se dezvăluie mai clar cititorului prin cartea profesorului Vladimir Tismăneanu, Despre comunism. Destinul unei religii politice. Acesta decriptează, după cum remarcă și doamna profesoară  Marta Petreu în cadrul unei recenzii sintetice și bine conturată, pretențiile hegemonice ale comunismului. Dorința acestuia de a controla oamenii și societatea românească dacă ne referim la țara noastră. Comunismului ca religie politică i-am dedicat și eu un subcapitol în cadrul lucrării mele de doctorat intitulat Comunismul, ateism sau religie secularizată?. Revenind la cartea domnului Tismăneanu, redau mai jos așa cum am menționat acea parte din recenzia doamnei profesoare Marta Petreu în care aceasta reliefează argumentele domnului Tismăneanu care susțin afirmația conform căreia comunismul a fost o religie politică, o  „religie seculară“, autodeclarată drept ştiinţă.

În esenţă, comunismul a fost şi este o „religie seculară“, autodeclarată drept ştiinţă, în care au fost prezente toate „temele religiei creştine“, precum căderea, fericirea originară, ispăşirea, venirea noului Mesia etc.; o religie care „făgăduieşte [...] transformarea condiţiei umane“ în mod radical, adică promite o mîntuire; o religie care cere, în schimbul mîntuirii, chiar sufletul omului – căci, oare, ce altceva este formarea omului nou, programată şi de comunişti, şi de fascişti, decît o formă mascată şi secularizată a faimosului pact, în care omului îi este cerut, drept preţ al unor avantaje, sufletul însuşi? Vladimir Tismăneanu observă cu întemeiere că „demantelarea individului“, inclusiv a  nucleului moral al acestuia, a mers mînă în mînă cu proiectul totalitar de „creare a omului nou“. Este de altfel o trăsătură a totalitarismelor secolului trecut, a amîndurora, faptul că, aşa cum a observat Cioran în anii treizeci (el, vorbind despre extrema dreaptă, a făcut-o cu încîntare), ele „nu lasă pe nimeni în pace“, ci se amestecă „în toate planurile vieţii – de la religie la sexualitate“.

Marta Petreu, Comunismul prin concepte şi biografii neromanţate, Revista Apostrof, anul XXII, nr. 12, (259) citat în Vladimir Tismăneanu, Istorie, naluciri si adevar: A scrie ca un om liber despre totalitarismele veacului XX.