Cel de-al patrulea sondaj de opinie privind percepţia românilor asupra comunismului, realizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi Centrul de Sondare a Opiniei Publice în noiembrie-decembrie 2011, a avut următoarele teme principale:

revoluţia din decembrie 1989,

consecinţele instaurării regimului comunist asupra minorităţilor etnice şi religioase,

restituirea proprietăţilor confiscate,

informarea prin intermediul posturilor de radio străine înainte de decembrie 1989,

influenţa trecutului comunist asupra societăţii de astăzi.

Rezultatele sondajului sunt disponibile la dreasa de mai jos:

http://www.crimelecomunismului.ro/pdf/ro/sondaj/interpretare_sondaj.pdf

• Internationalism vs. Nationalism
• Sovietization and Empire Building in Eastern Europe
• Socialist Nations and Contemporary Theories of Nationalism
• Socialist Patriotism and Soviet Hegemony
• Nation Building in Post-war Europe
• Cultural Transfers
• Politics of Homogenization
• Narratives of Identity in Literature, Science, and the Arts
• Ethnic Minorities, Self-determination, and Socialist States
• Myths of Origins: Continuities Beyond 1945
• Communist Constitutions
• Modernity, nationalism and communism

În cadrul unor discuții deosebit de interesante avute cu domnul Paul Chișu depspre care puteți citi aici și aici, legate de cartea lui Larry Watts, Ferește-ma Doamne de prieteni, precum și de relațiile externe ale Uniunii Baptiste în perioada comunistă am ajuns inevitabil și la poziția lui Ceaușescu și momentul 1968. Din acest motiv, m-am gândit că ar fi util să rememorăm ceea ce s-a întâmplat în 1968 și care a fost reacția României la momentul respectiv.

1968 Invasion of Prague

*

Reacția României (discursul lui Ceaușescu din Piața Palatului)

Anul 1968 este considerat anul de glorie al lui Ceaușescu deoarece atunci adeziunea populară se afla la cele mai înalte cote.

Despre anul 1968 a scris și profesorul Mihai Retegan în cartea, 1968 din primăvară până în toamnă, carte în care este prezentată și reacția americanilor. Aceștia prin vocea președintelui Lyndon Johnson ar fi spus ceva de genul: „nu zloboziți câinii războiului” expresie prin care le transmitea rușilor să nu atace România. Rușii nu au atacat România pentru că aceasta nu reprezenta o amenințare la adresa sistemului comunist precum Cehoslovacia. Spre deosebire de Dubcek, Ceaușescu nu a contestat sistemul ci numai hegemonia sovietică.  Prin asta ne referim la faptul că el nu a vrut să iasă din sistemul comunist, dovadă și politica pe care a dus-o în interior.

http://cosmin-budeanca.blogspot.com

Un editorial din ziarul Adevărul via Răscumpărarea memoriei

Această poveste nu am trăit-o, ci am auzit-o. Mi-a povestit-o un moşneag legendar de pe uliţa copilăriei mele, în Gorjul submontan, acolo unde pământul se întâlneşte cu cerul, iar viaţa cu nemurirea.

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti. Au fost odată vremuri atât de sălbatice, încât eliberarea din puşcării a deţinuţilor politici a părut o măsură de mare umanism a Înţeleptului Conducător, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Nici nu mai conta că, în bunătatea lui, acelaşi conducător domnise peste o ţară de deportaţi şi deţinuţi politici, dintre care mulţi şi-au lăsat oasele prin nesfârşitele lagăre ale ţării.

A fost odată o iarnă grea, cu geruri năprasnice şi cu omăt până la brâu. Într-o căsuţă de bârne, acoperită cu şindrilă, trăiau o femeie necăjită, despre care lumea zicea că-i văduvă, şi trei copii mititei, despre care se vorbea că-s orfani. Nimeni nu-l văzuse mort pe tatăl copiilor, dar de mai bine de cinci ani, de când fusese ridicat, nu se mai ştia nimic de el. Nu venise nicio înştiinţare de deces, nicio telegramă, nimic; doar o vorbă adusă cine ştie de cine, cum că Ion al Morăriţei a murit în închisoare.

Au fost odată doi băieţi şi-o fată, cu vârste de 10, 8 şi 5 ani, care în seara de Crăciun a anului 1963 au îmbrăcat haine groase, şi-au pus ciorapi şi mănuşi de lână, croşetate de mama lor, au îndesat pe cap căciuli cu urechi şi au pornit prin sat cu Moşul. Băiatul cel mare şi-a acoperit faţa cu o barbă lungă, de lână lipită pe un carton prins pe după urechi cu elastic, şi astfel a devenit Moş Crăciun.

Cei trei prichindei au început să colinde din capul satului. Prinşi cu o treabă atât de serioasă, uitaseră şi de frig, şi de foame. Înaintau cu greu prin troienele de pe uliţă, iar zăpada continua să se aştearnă peste potecuţa croită printre nămeţi. Ningea ca în poveşti.

Erau gospodari de tot felul: unii, ştiindu-i copii buni şi necăjiţi, îi primeau în ogradă şi le îndesau merinde în traistă şi bănuţi în buzunar; alţii, având de-a face cu odraslele unui duşman al poporului, îi alungau cu vorbe de ocară. Unul chiar a pus câinii pe ei, strigând în noapte: să nu vă mai prind pe-aici, orfanilor! Dar cei mai mulţi îi chemau în casă, pentru a-i omeni şi a-i pune lângă sobă, să se dezmorţească.

La răscrucea de la biserică, micuţii colindători au zărit o mogâldeaţă care venea spre ei, dinspre uliţa principală. Fantoma înainta greu, părând că se opreşte la fiecare pas. Şi dacă este adevăratul Moş Crăciun? – s-au gândit copiii.

Când s-au apropiat la câţiva paşi, omul a tuşit înfundat, ca şi cum îl măcina o boală de plămâni. Nu, acesta nu poate fi Moş Crăciun. Nu are nici barbă, nici sanie, nici măcar un sac cu daruri pe umăr.

„Bună seara, mă, copii”, zise fantoma, „aţi plecat cu colindatul?” „Bună seara, nene… Moş Crăciun”, răspunse, stingheră, fetiţa. Fratele cel mare îi dădu un ghiont cu cotul, să tacă, pentru că… Pentru că acela nu era Moş Crăciun, ci mai mult decât atât: era tatăl lor, care dispăruse din sat de cinci ani şi două luni, pe când băiatul cel mare avea 5 ani, băiatul cel mic trei ani, iar fetiţa nu se născuse încă! Era tatăl lor, iar băiatul cel mare – care şi-l amintea vag, ca pe un om bun care cândva, la facerea lumii, îl purtase în cârcă şi-l dusese la scăldat – a simţit atunci, pe loc, în întunericul luminat de zăpada albă, că acela şi nimeni altcineva este tatăl său, este tatăl lor, este Moş Crăciunul care-i lipsise cinci ani la rând! Ceilalţi doi copii au priceput atunci că nu mai erau orfani, iar mama lor nu mai era văduvă. Nimeni nu va mai râde de ei că sunt orfanii văduvoaiei, nimeni nu va mai îndrăzni să pună câinii pe ei!

Bine-ai venit, tată!

Bine v-am găsit, copiii mei!

Să vezi ce-o să se bucure mama!…

Spre casă au plecat patru mogâldeţe îngheţate, dar fericite. A fost cel mai frumos Crăciun de pe uliţa copilăriei, de la facerea lumii şi până la sfârşitul ei, care nu va veni niciodată.

Grigore Cartianu este redactor-şef Adevărul

http://www.identitatea.ro/

Filmul de 25 minute, produs de New Image Impact, prezintă două cazuri reale ale unor oameni implicați în transportul ilegal de Biblii. Faptele relatate in film s-au petrecut in România anilor 80 ai secolului XX, o țară care se angajase pe drumul construirii societății multilateral dezvoltate,  construcție din care Dumnezeu era exclus.

Anunțul referitor la premiera acestui film, care a avut loc la Biserica Penticostală Betel din București în data de 16 noiembrie 2011, a fost publicat aici.

România 1987. Două transporturi sunt programate. Cine mai știe de ele?

Răspunsul îl veți afla urmărind acest film.

Comunismul ca și religie politică capătă o nouă formă, se dezvăluie mai clar cititorului prin cartea profesorului Vladimir Tismăneanu, Despre comunism. Destinul unei religii politice. Acesta decriptează, după cum remarcă și doamna profesoară  Marta Petreu în cadrul unei recenzii sintetice și bine conturată, pretențiile hegemonice ale comunismului. Dorința acestuia de a controla oamenii și societatea românească dacă ne referim la țara noastră. Comunismului ca religie politică i-am dedicat și eu un subcapitol în cadrul lucrării mele de doctorat intitulat Comunismul, ateism sau religie secularizată?. Revenind la cartea domnului Tismăneanu, redau mai jos așa cum am menționat acea parte din recenzia doamnei profesoare Marta Petreu în care aceasta reliefează argumentele domnului Tismăneanu care susțin afirmația conform căreia comunismul a fost o religie politică, o  „religie seculară“, autodeclarată drept ştiinţă.

În esenţă, comunismul a fost şi este o „religie seculară“, autodeclarată drept ştiinţă, în care au fost prezente toate „temele religiei creştine“, precum căderea, fericirea originară, ispăşirea, venirea noului Mesia etc.; o religie care „făgăduieşte [...] transformarea condiţiei umane“ în mod radical, adică promite o mîntuire; o religie care cere, în schimbul mîntuirii, chiar sufletul omului – căci, oare, ce altceva este formarea omului nou, programată şi de comunişti, şi de fascişti, decît o formă mascată şi secularizată a faimosului pact, în care omului îi este cerut, drept preţ al unor avantaje, sufletul însuşi? Vladimir Tismăneanu observă cu întemeiere că „demantelarea individului“, inclusiv a  nucleului moral al acestuia, a mers mînă în mînă cu proiectul totalitar de „creare a omului nou“. Este de altfel o trăsătură a totalitarismelor secolului trecut, a amîndurora, faptul că, aşa cum a observat Cioran în anii treizeci (el, vorbind despre extrema dreaptă, a făcut-o cu încîntare), ele „nu lasă pe nimeni în pace“, ci se amestecă „în toate planurile vieţii – de la religie la sexualitate“.

Marta Petreu, Comunismul prin concepte şi biografii neromanţate, Revista Apostrof, anul XXII, nr. 12, (259) citat în Vladimir Tismăneanu, Istorie, naluciri si adevar: A scrie ca un om liber despre totalitarismele veacului XX.

Din cultele religioase, biserica care a fost cel mai oprimata a fost cultul penticostal. Ortodocsii sau catolicii faceau voia noastra. Ce le spuneam sa faca, aia faceau. Penticostalii aveau ceva deosebit: lucrarea Duhului Sfant. In vremea aceea, la cabinetul 2 s-a pus problema daca putem sa starpim pe acesti penticostali. Articolul 30 din Constitutie nu ne dadea dreptul acesta. Asa ca am inceput sa actionam asa cum ne invatau instructorii nostri: cum sa lovim sub centura, ca cei din afara sa nu afle de crimele si marsaviile pe care le savarseam. In trei ani de zile au reusit sa faca din mine un călăau, un om care ucide cu sange rece nu oameni vinovati ci oameni nevinovati, copii ai lui Dumnezeu.

Trebuie sa stiti ca in fruntea cultului era un om de-al nostru care intotdeauna supraveghea activitatea cultului si se supara foarte mult cand cei care erau pusi sa faca conform planurilor noastre nu ascultau…

Citește continuarea în cadrul articolului Fragmente din marturia unui securist pocait – 1.

.

http://www.facebook.com/lucian.balanescu

Mai multe detalii pe http://cosmin-budeanca.blogspot.com

http://cosmin-budeanca.blogspot.com

*

Articole similare

Adio, tovarăşi!

Adio, Tovarasi! / Farewell, Comrades! Trailer

Mai multe detalii despre această serie documentară găsiți AICI.

Filmul de mai jos cuprinde câteva mărturii despre cei uciși în închisorile comuniste.

Sursa: Laurentiu Diaconu-Colintineanu via  Răscumpărarea memoriei

Sâmbătă, 26 noiembrie 2011, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Corp H (Bd. Carol I, nr. 11), sala H1, ora 10.00

Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer, organizează în data de 26 noiembrie 2011, la Iaşi, o sesiune de comunicări ştiinţifice dedicate doctoranzilor cu titlul „România dictaturilor: 1938-1989”. Sunt vizate cu precădere teme privind :

• Schimbări sociale şi politice după februarie 1938 în România;
• Structuri de stat şi de partid în timpul regimurilor dictatoriale din România;
• Ideologie  şi propagandă;
• Colaborare şi rezistenţă/contestare;
• Cultură şi intelectuali;
• Persecuţii şi represiune;
• Metodologii de cercetare.

Cei interesaţi sunt rugaţi să trimită titlul comunicării, numele şi prenumele, instituţia organizatoare de doctorat, rezumatul lucrării şi un Curriculum vitae la adresa ovidiub@uaic.ro. Rezumatele nu trebuie să depăşească 400 de cuvinte (Times New Roman, 12 p, 1,5 rânduri). Textele vor fi analizate de conducerea Centrului de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului, care va anunţa rezultatul selecţiei până pe data de 5 noiembrie 2011. În cazul în care veţi fi selectaţi, prezentarea nu trebuie să depăşească 15 minute. Data limită pentru trimiterea rezumatelor: 30 octombrie 2011. Pentru doctoranzii din alte centre universitare (altele decât Iaşi), organizatorii asigură transportul, masa şi o noapte de cazare.

http://www.studiulcomunismului.ro