Arhiva

Archive for the ‘Comunism’ Category

Marturia unui fost lucrator din Securitate care L-a cunoscut pe Dumnezeu via remembering7

Din cultele religioase, biserica care a fost cel mai oprimata a fost cultul penticostal. Ortodocsii sau catolicii faceau voia noastra. Ce le spuneam sa faca, aia faceau. Penticostalii aveau ceva deosebit: lucrarea Duhului Sfant. In vremea aceea, la cabinetul 2 s-a pus problema daca putem sa starpim pe acesti penticostali. Articolul 30 din Constitutie nu ne dadea dreptul acesta. Asa ca am inceput sa actionam asa cum ne invatau instructorii nostri: cum sa lovim sub centura, ca cei din afara sa nu afle de crimele si marsaviile pe care le savarseam. In trei ani de zile au reusit sa faca din mine un călăau, un om care ucide cu sange rece nu oameni vinovati ci oameni nevinovati, copii ai lui Dumnezeu.

Trebuie sa stiti ca in fruntea cultului era un om de-al nostru care intotdeauna supraveghea activitatea cultului si se supara foarte mult cand cei care erau pusi sa faca conform planurilor noastre nu ascultau…

Citește continuarea în cadrul articolului Fragmente din marturia unui securist pocait – 1.

.

 

Evenimente editoriale în legătură cu istoria recentă la Târgul Internaţional „Gaudeamus – Carte de învăţătură” 2011

   Pentru cei interesaţi, aici pot găsi programul evenimentelor editoriale de la Târgul Internaţional „Gaudeamus – Carte de învăţătură” 2011. Am făcut şi o selecţie a evenimentelor care au legatură cu istoria recentă. Probabil sunt mai multe, dar din cauză că nu sunt descrise cărţile, nu am putut să-mi dau seama de asta.

Miercuri, 23 noiembrie

14.00 – Editura Teşu – nivel 0.00:13 – Lansare de carte: Teşu Solomovici, Mareşalul Ion Antonescu – o biografie. Invitaţi: acad. Dinu C. Giurescu, acad. Răzvan Theodorescu, prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, Veronica Bârlădeanu, Dorel Dorian, Alex Mihai Stoenescu.
16.00 – Editura Teşu – nivel 0.00:13 – Lansare de carte: Mihail Sebastian, Jurnal II. Jurnal indirect. 1926-1945. Invitaţi: acad. Eugen Simion, Veronica Bârlădeanu.
18.30 - Editura Humanitas – nivel 0.00:42 – Lansare de carte:Catherine Durandin, Moartea Ceauşeştilor. Adevărul despre o lovitură de stat comunistăParticipă: Catherine Durandin, Cristian Vasile, Flrin Ţurcanu, Cătălin Strat.
Joi, 24 noiembrie
12.00 – 12.30 Editura Junimea - Lansare carte: Ioan Sbârnă - Opt ani pe frontul de est. Invitaţi: Ion Brad, Gheorghe Doca
17.00 Editura Teşu – nivelul 0.00:13 – Lansare carte: Teşu Solomovici, Războaiele ştiute şi neştiute ale Mossadului
18.00 Editura Eikon – nivelul 0.00:15 – Lansare carte: Mihaela Albu, Codruţa Mirela Stănişoară, Camelia Zăbavă, Întoarcerea în Ithaca. Cultura română din exil şi din afara graniţelor – Realizări, recuperare, restituire. Participă: Mihaela Albu, Maria Alexe, Dan Anghelescu, Valentin Ajder
18.00 Editura Polirom – nivelul 0.00:39 – Lansarea volumelor: Mircea Mihăieş, Ultimul Judt şi Tony Judt, Cabana memorieiPrezintă: Horia-Roman Patapievici
Vineri, 25 noiembrie
18.00 – 19.00 Radio România – Editura Casa Radio – Lansarea albumului Ladislau Csendes, George Enescu – un exil supravegheat.Coproducţie Editura Casa Radio – Muzeul Naţional „George Enescu”. Invitaţi: Laura Manolache, Ladislau Csendes
12.00 Editura Brumar – nivelul 7.70 :376 – Lansare carte: Silvia Kerim, Amintirea – ultimul interviu. Invitaţi: Paula Iacob, Carmen Iordăchescu, Marina Constantinescu, Lucia Negoiţă, Ion Besoiu, Ioan Cărmăzan
12.00 Ovidius University Press Constanţa – nivelul 3.20:123 – Lansare carte: Constanţa Călinescu, Ioan Popişteanu, Universitatea Ovidius Constanţa – 50 de ani (monografie). Invitaţi: prof. dr. Nicolae Rotund, conf. dr. Angelo Mitchievici, Ovidiu Dunăreanu. Moderator: Ioan Popişteanu
12.30 – 13.30 Biblioteca Metropolitană Bucureşti – nivelul 7.70 :346 – Lansarea volumului: Iuliana Marciuc, Liana Săndulescu şi Oana Georgescu (coord), 55 de ani de TVR în 55 de CONFESIUNI; lucrare apărută la Editura Biblioteca Bucureştilor.
13.00 Editura Ex Ponto – nivelul 3.20:123 – Lansarea ediţiei critice:Pavel Chihaia, Opera Omnia, 10 volume. Invitaţi: prof. dr. Nicolae Rotund, conf. dr. Angelo Mitchievici, Ovidiu Dunăreanu. Moderator: Ioan Popişteanu
15.00 Editura Teşu – nivelul 0.00:13 – Lansare carte: Istoria Israelului. Poporul evreu, de la începuturi şi până astăzi. O istorie pictografică
Sâmbătă, 26 noiembrie
11.30 Editura Humanitas – nivelul 0.00:42. Lansare de carte -Cristian Vasile, Politicile culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-Dej. Participă: Cristian Vasile, Bogdan Cristian Iacob, Cătălin Strat
12.30 Editura Humanitas - nivelul 0.00:42 – Lansare de carte -Lucian Boia, Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930-1950. Participă: Lucian Boia, Florin Ţurcanu, Sorin Lavric, Gabriel Liiceanu
12.30 Editura Polirom – nivelul 0.00:39 – Lansare de carte: Corina Doboş, Luciana Jinga, Florin Soare, Cristina Roman, Politica pronatalistă a regimului Ceauşescu, vol. al II-lea. Prezintă: Mihaela Miroiu, Bogdan Iacob, Corina Doboş, Florin S. Soare, Cristina Roman, Adrian Şerban
13.00 Editura Rao – nivelul 0.00:41 – Lansarea volumului şi sesiune de autografe: Oana Popescu, Ciobit – Interviuri cu Maia Morgenstern. Invitaţi: Maia Morgenstern, Oana Popescu
13.00 – 14.00 Fundaţia Academia Civică . Lansarea volumelor: Morţi fără morminte în Bărăgan (1951 – 1956)Florea Olteanu – un procuror incomod. Invitaţi: Ana Blandiana, Romulus Rusan, Ioana Boca, Virginia Ion, Andreea Cârstea, Angela Bilcea.
14.00 Editura Vremea – nivelul 0.00:30 – Lansare de carte - Aurel Sergiu Marinescu, O contribuţie la istoria exilului românesc”, vol. X. Invitaţi: Lucia Hossu-Longin, Doina Jela, Silvia Colfescu
14.00 ADEPC – Editura Tracus Arte – nivelul 4.50:235 – Lansarea volumelor: Dan Cârlea, Copil în epoca de aur ; Alexandru Potcoavă, Şoimii patriei trebuie să fie întodeauna veseli. Prezintă: Paul Cernat, Felix Nicolau, Ion Bogdan Lefter
14.30 Editura Humanitas – nivelul 0.00:42 – Lansarea ediţiei integrale în limba română a Jurnalului Annei Frank
16.00 Editura Galaxia Gutenberg – Prezentare de carte Horia Moscovici, Monseniorul – Amintiri şi documente din viaţa Monseniorului Ghika în România. Invitaţi: IPS Ioan Robu, PS Cornel Damian, PS Mihai Frăţilă, IPS Nunţiul Apostolic Mons. Francisco-Javier Lozano, Francisca Băltaceanu (biblist, specialist în limba şi literatura clasică), Monica Broşteanu (biblist, specialist în limba şi literatura clasică), Emanuel Cosmovici – cercetător
16.00 Editura Polirom – Lansare carte:  Cristian Tudor Popescu,Filmul surd în România mută. Politică şi propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912 – 1989). Prezintă: Adrian Şerban
16.30 Editura Polirom – nivelul 0.00:39 – Lansare de carte Lucian Dan Teodorovici, Matei Brunul
Prezintă: Marius Oprea, Bogdan Alexandru-Stănescu.
17.00 – 18.00 Regia Autonomă Monitorul Oficial – Lansare de carte -Acad. Dinu C. Giurescu, Rudolf Dinu, Laurenţiu Constantiniu, O istorie ilustrată a diplomaţiei româneşti. Invitaţi: autorii
19.00 – 19.30 Editura Ars Docendi – Universitatea din Bucureşti – Lansarea volumului Povestea familiei Arnăuţoiu din Nucşoara - relatări ale Elenei Ion Arnăuţoiu. Invitaţi: Lucia Hossu Longin, Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu, Christian Mititelu
Moderator: Ioan Crăciun – editor
Duminică, 27 noiembrie
12.00 Editura RAO – nivelul 0.00:41 – Lansare de carte şi sesiune de autografe: Larry Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Invitat: Larry Watts
15.00 Editura Polirom – nivelul 0.00:39 – Lansare carte: Cristina Corciovescu, Magda Mihăilescu (coord.), Noul cinema românesc. De la tovarăşul Ceauşescu la domnul Lăzărescu.Prezintă: Dan C. Mihăilescu, Laurenţiu Damian, Adrian Şerban

Paul Goma 34 de ani de refugiu politic

Categories: Anunţuri, Comunism, Cultură, Politică Etichete:

Memoria Holocaustului şi Memoria Gulagului – Atelier ştiinţific franco-român

Mai multe detalii pe http://cosmin-budeanca.blogspot.com

Conferinţa „Gulagul. Ce ştim acum”

Adio, Tovarasi! Interactiv

*

Articole similare

Adio, tovarăşi!

Adio, Tovarasi! / Farewell, Comrades! Trailer

Adio, Tovarasi! / Farewell, Comrades! Trailer

Mai multe detalii despre această serie documentară găsiți AICI.

Adio, tovarăşi!

-102898-

TVR 1 şi TVR HD transmit în premieră seria documentară în şase episoade Adio, tovarăşi!, realizată de regizorul rus Andrei Nekrasov, începând cu 17 noiembrie, ora 22.10. Seria documentară despre povestea destrămării lumii sovietice şi a utopiei socialiste într-un mod inovativ se va difuza sub genericul Documentarele Televiziunii Române în fiecare joi, de la ora 22.10, timp de şase săptămâni.

Filmele documentare ale seriei reflectă perioada 1975-1991 prin istoriile de excepţie ale unor oameni simpli, ale căror curaj şi hotărâre au devenit forţa purtătoare ce a dus la căderea Cortinei de Fier. Sunt poveşti despre dragoste, atentate eşuate sau încercări dramatice de a fugi în vest. Aceste întâmplări se petrec pe fundalul vieții politice, pe care se perindă oameni de stat şi de partid. Prin materiale de propagandă şi filmări private, se creionează o imagine vie a acelor vremuri şi stilul de viaţă al anilor ‘70 şi ‘80.

 Serialul este o saga filmată în 12 ţări, care îl poartă pe spectator înapoi spre evenimentele ce au au determinat încheierea Războiului Rece şi care continuă să marcheze ordinea mondială. Ilustrat cu excepționale imagini de arhivă din țările fostului Bloc Comunist şi din presa occidentală, Adio, tovarăși! oferă o perspectivă unică despre un proces istoric atât de puţin înțeles, aducând faţă în faţă două generații: regizorul, un personaj născut în anii ‘50 și crescut în spiritul sovietic, şi fiica sa care a crescut în vest în anii ‘80.

 Serialul documentar Adio, tovarăși! este parte a evenimentului multimedia care marchează 20 de ani de la destrămarea U.R.S.S și care cuprinde şi o platformă web, o carte şi multe alte acțiuni paralele. Adio, tovarăși! este o coproducție Artline Films, Gebrueder Beetz Filmproduktion și ARTE. Pentru România coproducătorii serialului sunt Hi Film și TVR.

 Din 13 octombrie, sub genericul Documentarele Televiziunii Române, TVR 1 transmite în fiecare joi, de la ora 22.10, o serie de filme ale istoriei noastre recente, prezentate de Bogdan Şerban Iancu.

 Despre Andrei Nekrasov:

Andrei Nekrasov este unul dintre cei mai apreciați realizatori ruși ai momentului. Lucrează ca cineast independent, scenarist şi regizor de film și teatru stabilit în Sankt Petersburg și Helsinki. A lucrat alături de Andrei Tarkovsky la filmarea şi montajul peliculei „Sacrificiul” (1986). Printre cele mai mari reușite ale sale se numără „Springing Lenin” pentru care a câştigat premiul UNESCO la Festivalul de Film de la Cannes în 1993 şi „Love is as Strong as Death”, câştigător al premiului FIPRESCI în 1997. Filmul său „Lubov and Other Nightmares” a fost bine primit la Berlinale și Sundance şi i-a consolidat imaginea de rebel.

Documentarul „Russian Lessons” a fost nominalizat la Festivalul de Film de la Sundance iar „Rebellion: The Litvinenko Case” a fost selecționat în competiția Festivalului de Film de la Cannes și a câștigat mai multe premii printre care Premiul Rudolf Vrba acordat de Festivalul One World Praga și Premiul pentru cel mai bun Documentar la Festivalul Internațional de Cinema Contemporan din Mexico.

 Sursa: TVR via Răscumpărarea memoriei

Partizanul se întoarce acasa – Un documentar despre torționarii și victimele comunismului

Filmul de mai jos cuprinde câteva mărturii despre cei uciși în închisorile comuniste.

Sursa: Laurentiu Diaconu-Colintineanu via  Răscumpărarea memoriei

Call for Proposals- „România dictaturilor: 1938-1989”

CSCP

Sâmbătă, 26 noiembrie 2011, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Corp H (Bd. Carol I, nr. 11), sala H1, ora 10.00

Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer, organizează în data de 26 noiembrie 2011, la Iaşi, o sesiune de comunicări ştiinţifice dedicate doctoranzilor cu titlul „România dictaturilor: 1938-1989”. Sunt vizate cu precădere teme privind :

  • Schimbări sociale şi politice după februarie 1938 în România;
  • Structuri de stat şi de partid în timpul regimurilor dictatoriale din România;
  • Ideologie  şi propagandă;
  • Colaborare şi rezistenţă/contestare;
  • Cultură şi intelectuali;
  • Persecuţii şi represiune;
  • Metodologii de cercetare.

Cei interesaţi sunt rugaţi să trimită titlul comunicării, numele şi prenumele, instituţia organizatoare de doctorat, rezumatul lucrării şi un Curriculum vitae la adresa ovidiub@uaic.ro. Rezumatele nu trebuie să depăşească 400 de cuvinte (Times New Roman, 12 p, 1,5 rânduri). Textele vor fi analizate de conducerea Centrului de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului, care va anunţa rezultatul selecţiei până pe data de 5 noiembrie 2011. În cazul în care veţi fi selectaţi, prezentarea nu trebuie să depăşească 15 minute. Data limită pentru trimiterea rezumatelor: 30 octombrie 2011. Pentru doctoranzii din alte centre universitare (altele decât Iaşi), organizatorii asigură transportul, masa şi o noapte de cazare.

http://www.studiulcomunismului.ro

Conferinta internationala Comisiile de analiza ale trecutului comunist in Republica Moldova si Romania

Lansare de carte: Avram Bunaciu. Biografie – reflecţii – corespondenţă

Joi, 27 octombrie 2011, orele 13.00, la Casa Titulescu, Şos. Kiseleff nr. 47, Bucureşti, va avea loc lansarea volumului Avram Bunaciu. Biografie – reflecţii – corespondenţă, îngrijit de Liviu Ţăranu (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii).
Evenimentul este organizat de Fundaţia Europeană „Titulescu” şi Editura Enciclopedică şi la el vor lua parte Kathrine Verdery, acad. Florin Constantiniu, fiica lui Avram Bunaciu, Doina Bunaciu.
Avram Bunaciu (1909-1983) – a fost un jurist şi politician comunist. A fost implicat în procesele celor judecaţi după 1945 pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, precum şi în procesele politice şi în represiunea din anii stalinismului, ocupând funcţii de acuzator public şef (în care calitate a organizat Tribunalul Poporului din Cluj),  secretar general al Ministerului Afacerilor Interne (1945-1947). A ocupat, de asemenea, funcţiile de ministru de justiţie (1948-1949, 1957-1958), ministru de externe al României (1958-1961), secretar al Marii Adunări Naţionale (1954-1957), rector al Universităţii din Bucureşti (1952-1954).

Ceea se cunoaște mai puțin despre Avram Bunaciu este faptul că a fost consătean cu Ioan Bunaciu, director al seminarului teologic Baptist din București între anii 1970-1988, precum și că mama acestuia (a lui AB) a fost baptistă.

Comunistul

COMUNISTUL este ca un crocodil. Când își deschide gura nu ști dacă va zâmbi sau te va înghiți.

Categories: Comunism, Diverse

Razie asupra Bisericii penticostale Maranata din Radauti

Dr. Radu IROFTEI

În documentele consultate în Marea Britanie, The National Archives  Kew Garden de la Londra[1] mi-a atras atenția următorul titlu: ”Razie asupra creștinilor la Rădăuți – Nordul României; nici o permisiune  pentru creștini să cumpere o biserică nouă sau să reconstruiască una veche pe cheltuiala lor”, extras din Revista EWNS, aparținând Agenției Internaționale  Creștine de Știri, din data de 1 iulie 1979. Articolul menționat este o mărturie a constrângerilor și presiunilor exercitate de către autoritățile vremii împotriva creștinilor aparținând cultului penticostal.

Înregistrată în anul 1950,  sub numărul 681, biserica penticostală din orașul Rădăuți avea conform documentului menționat 994 de membri dintr-un total de 1500 care participau la slujbă. În aceste condiții, începând cu anul 1969, credincioșii au încercat să obțină aprobarea pentru a repara clădirea lăcașului de închinare. „Pentru creștini eu nu voi acorda niciodată permisiunea de a cumpăra o biserică”, li s-a spus de către primarul Gheorghe Ciurcureanu [CUCIUREANU]. Împrejurările care au generat aceasta stare de fapt –neacordarea autorizației de construcție- nu i-au descurajat pe membrii bisericii care au hotărât să continue realizeze reparația și extinderea lăcașului de cult și fără aprobarea autorităților. Drept rezultat a urmat o descindere la ordinele directe ale primarului  fiind confiscate 1200 kg de tabla galvanizată, lemn. Chiar și cooperativa care le-a vândut materialul fost amendată cu suma de 30.000 de lei, autoritățile obligînd pe cel care a autorizat vânzarea, un tată de 4 copii să plătească el însuși  amenda pentru implicarea sa. Au fost amendați de asemnea conducătorul bisericii, Apostol Ozarchevici și casierul Titus Lupașcu dar și biserica cu încă 30.000 de lei, iar alți 8000 de lei au fost confiscați din fondurile bisericii.

Cazul a ajuns și în instanță, iar atunci când avocatul apărării s-a ridicat, judecătorul l-a întrebat: ”dumneavoastră tovarășe îi apărați pe creștini? știți că nu sunt permiși? ar trebui să mergeți la căpitanul politiei secrete[securității] Mihalcea și să discutați cazul”[2]. Atunci procesul a continuat fără avocat iar bisericii i s-a ordonat să plătească amenzile fără termen de apel.

            Secretarul de partid local a refuzat să-i vadă pe membrii bisericii privind acest caz; iar secretarul bisericii Penticostale local, Grosu Constantin și președintele cultului penticostal, Bochian Pavel din București au spus că nu au putut să facă nimic, fiindcă ei nu au vrut să fie implicați în problemele statului. La toate aceste opreliști membrii bisericii penticostale ”Maranata”, au găsit un mijloc foarte înțelept de a rezolva problema; renovarea și consolidarea din interior a clădirii.

            Cele prezentate mai sus au o semnificație deosebita, atât prin situația expusă, dar și prin faptul că orașul unde m-am născut, oamenii care îmi erau vecini sunt menționați in arhivele de la Londra.

            Înțelegem astfel că încrederea creștinilor din România nu s-a diminuat nici când variate măsuri de represiune ale regimului s-au aplicat împotriva lor cătând să-L slujească pe Dumnezeu chiar și în împrejurări potrivnice.


[1] F.C.O. 28/3841 (1979).

[2] Ibidem.

Radu IROFTEI este doctor în istorie al Universității București.

Dinu C. Giurescu – „Să-ţi plângi soarta e pierdere de vreme“

Un articol de Mihai Maican pentru Adevărul

Istoricul Dinu C. Giurescu oferă un curs intensiv de istorie personală, începând din perioada interbelică şi până la „imperiul pilelor“, instaurat în zilele noastre.

Dinu C. Giurescu locuieşte în Piaţa Victoriei, în centrul Capitalei. De la geamul situat la etajul cinci al blocului în care se află apartamentul se aud în permanenţă, în surdină, sirene, claxoane, motoare ambalate. De la geam oamenii par nişte creaţii insignifiante, un surplus de centimetri deplansându‑se haotic, fiecare preocupat să să rezolve principala dilemă a societăţii de consum: „grija zilei de mâine”.

Dinu C. Giurescu - foto Marius Silveșan 2011

La cei 84 de ani ai săi, Dinu C. Giurescu priveşte cu detaşare acest ocean de fiinţe preocupate de „azi-pe-mâine”. Profesia şi experienţa de viaţă, ambele gravitând în jurul noţiunii de „istorie”, l-au învăţat că prezentul e relativ, se transformă în fiecare secundă. Giurescu se retrage de la fereastră cu o privire inertă şi se aşază greoi pe scaunul de lângă una dintre cele trei mese aflate în sufragerie. Lângă el se află o plasmă şi un decodor de cablu, iar imaginile celor două, alăturate celei a omului aşezat, par o contradicţie în sine; de parcă te-ai holba, simultan, la un Van Gogh şi un poster promoţional al unui supermarket.

Televizorul şi decodorul sunt singurele obiecte „moderne”din încăpere, îngropate într-o masă nedefinită de cărţi şi hârtii. „Am pierdut de două ori biblioteca. În întregime, până la ultima carte. De două ori ne-au luat totul”, îşi aminteşte amar Dinu Giurescu. Poate fi şi ăsta un început, cam pesimist ce-i drept, pentru încercarea temerară la care ne-am angajat amândoi, telefonic. Să transcriem viaţa unui om, întinsă pe cea mai mare parte a secolului XX şi în primul deceniu al secolului XXI, în două pagini de ziar.

Iubirile şi duşul rece

„Deci povestea vieţii”, zâmbeşte ironic Giurescu. „Bine, să închid telefonul, să nu ne deranjeze cineva.” Şi fixat în modernism şi curentul de gândire „ultimul model de telefon”, te-ai aştepta să-l vezi apăsând butonul telefonului mobil. În schimb Giurescu, apropiindu‑şi ochii pentru a distinge mai bine detaliile, trage telefonul fix din priză. Povestirea începe cu o confesiune de iubire reţinută. „Când eram student, toţi băieţii erau îndrăgostiţi de actriţele de cinema. Mie mi-au plăcut Danielle Darrieux şi, mai era o italiancă, Alida Valli. Flirtam cu tot felul de domnişoare, mergeam şi la şcoală, dar punctul maxim de interes, şi nu vorbesc doar de mine, ci de tinerii din perioada respectivă, era să urmărim pe hartă cum avansează războiul”, povesteşte Giurescu.

Pentru cei de astăzi, care văd războiul nu cu mult diferit faţă de filmele cu cowboys şi indieni, rupt definitiv între „buni” şi „răi”, intrarea României în Al Doilea Război Mondial era privită de tânărul Giurescu dintr-o perspectivă uşor oblică, raportată la întreaga situaţie din Europa. „Noi nu eram de partea Germaniei pentru că am fi văzut România, vezi Doamne, ca o viitoare putere economică, aliată Reich-ului după terminarea confruntărilor.

Eram convinşi că nemţii vor rezolva problema bolşevică. Că vor proteja România de invazia ruşilor şi că vom recupera Basarabia”, explică Giurescu. 23 august 1944 a venit ca un duş rece. Retrospectiv, afirmă istoricul, nimeni nu ştia că Antonescu negociază cu „duşmanul”. „N-aş folosi cuvântul «surpriză». Sună prea mult a cadou pentru o zi de naştere. Cert este că ne-am trezit peste noapte, la propriu, de partea cealaltă”, spune Giurescu.

Adevărata tiranie

Din 1946 până în 1949, lucrurile au fost relativ calme. Arestările opozanţilor noului regim începuseră, însă haosul premergător instalării temeinice a noii orânduiri a permis câteva portiţe prin care te puteai strecura. De unul dintre aceste spaţii neutre a profitat şi Giurescu, care, în perioada respectivă de trei ani, a reuşit să termine cu brio cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti.

În noaptea de 5 spre 6 mai 1950, tatăl său, istoricul Constantin Giurescu, era arestat. La şapte săptămâni distanţă, tânărul Dinu era trezit la 7 dimineaţa de nişte bătăi puternice în uşă. La uşă, doi miliţieni şi doi civili. „Ordin! Vă mutaţi de îndată! Puteţi lua efectele personale. Mobila şi cărţile rămân toate pe loc!” Familia Giurescu începe să strângă orbeşte tot ce prinde în cale. În învălmăşeală, unul dintre miliţieni îi vede cureaua de la pantaloni, „din piele veritabilă”. „Dacă vreţi, îmi puteţi da mie cureaua”. Un alt miliţian i-a luat ceasul tatei şi l-a informat pe Giurescu Jr. să nu se chinuie prea tare să strângă lucrurile părintelui: „Acolo unde e, nu o să aibă nevoie de ele”. La ieşirea din casă, mamei îi sunt smulşi cerceii din urechi.

“Noi eram de partea Germaniei pentru că eram convinşi că numai nemţii pot rezolva problema bolşevică.”
Dinu C. Giurescu  istoric

„Am făcut tot ce puteam ca să trăiesc”

În 1951, Dinu Giurescu avea atestat de stat pentru postul de istoric, însă profesarea era imposibilă. Nevoia de bani îl face să aleagă orice.Se angajează ca normator la Întreprinderea „Sovromconstrucţii nr. 6″ şi este repartizat la sectorul Căzăneşti, un sat situat la circa 30 de kilometri de Urziceni. Spiritul epocii este redat perfect într-o povestire despre sărbătoarea ţinută cu ocazia împlinirii a 34 de ani de la victoria Revoluţiei Bolşevice.

În anii ’60, ca muzeograf-gestionar în depozitul Muzeului de Artă din Bucureşti

Cum se sacrifică o vacă

Aşadar, pe 7 noiembrie 1951, la Văcăreşti, a fost sacrificată o vacă. Cum o astfel de acţiune putea conduce la acuzaţii de sabotaj şi, implicit, închisoare, animalul a fost sacrificat cu întocmirea formelor legale. Pentru început s-a inventat un accident rutier cu urmări bovine dramatice. Discuţiile au apărut în cazul identificării componentei auto avariate. Radiatorul ieşea direct din discuţie, reparaţia trebuia consemnată şi se imputa. După dezbateri s-a ajuns la consens: fusese strâmbată o aripă. Procesul verbal a fost semnat de miliţie, agentul veterinar al satului şi de reprezentantul şantierului.

Balul a avut loc în sala cantinei. Pe pereţi era agăţate portretele mentorilor: Marx-Engels-Lenin-Stalin. După câteva ore de petrecere, asigurată de taraful lui Carabulea, domnul Crauciuc, „om serios, de la contabilitate”, se întoarce de afară cu o rană pe faţă. Tinerii din sat atacaseră cantina, geloşi că majoritatea fetelor din sat aleseseră compania muncitorilor. Câţiva mecanici ies afară la bătaie, dar întunericul nu-i ajută deloc şi se întorc bătuţi bine. Şeful şantierului se alege cu o bucată de lentilă în ochi, iar un mecanic cu o lovitură de cuţit în coapsă. A doua zi anchetă. Marea problemă a „organului” nu era însă legată de răniţi. Adevărata miză era descoperirea grupului infracţional care a spart tablourile de pe pereţi.

Dinu C. Giurescu, la 20 de ani Foto: arhiva personală

Lăsând totul în urmă

Pare ciudat, dar următorii 30 de ani par afundaţi într-un soi de ceaţă în memoria lui Dinu Giurescu. Ai putea bănui un soi de lapsus asumat, dacă nu ai lua în considerare faptul că omul din faţa ta este o persoană pentru care cifrele, locurile şi detaliile reprezintă urmarea unei vocaţii. Dinu Giurescu rezumă însă anii comunismului sub o expresie-umbrelă: „Am făcut tot ce puteam ca să pot continua să trăiesc”.

O biografie riguroasă ar include în acest punct oameni şi fapte concrete. Giurescu preferă însă o enumerare vagă, desprinsă parcă dintr-un CV făcut pe genunchi: reintegrarea în profesie, Muzeul de Artă, secţia Artă Feudală, Oficiul de Studii şi Documentare la Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Şi-a revăzut tatăl în 1955, când acesta a fost eliberat din arest şi trimis în domiciliu forţat într-un sat din Raionul Brăila.S-a căsătorit şi a devenit tatăl a două fete. Ambele au plecat în America, încă din studenţie. A publicat câteva cărţi, ce se putea publica în vremea aceea. Apoi a văzut cu ochii săi cum, în 1987, casa în care copilărise şi care reprezenta inima familiei a fost rasă din temelii pe altarul sistematizării urbanistice.

La acel moment, era deja pensionar. Rămăsese singurul din familie aflat în România. Folosindu-se de vârsta înaintată şi de o relaţie pe lângă ambasadorul României în SUA ,depune actele pentru plecarea în America. I se retrag toate funcţiile şi este alungat din Partid. După luni de aşteptare şi o discuţie cu „un domn” interesat de scopul cererii sale, statul îi acordă dreptul de plecare. Decolează spre patria capitalismului, lăsând în spatele său un Bucureşti izolat de restul lumii şi a doua bibliotecă personală ce urma să dispară de pe faţa pământului.

1988 este anul în care Dinu  Giurescu a decis să lase România pentru America.

“Nu sunt un mare admirator al regimului de azi. Dar să ajungi ca unii să zici că e tiranie e o prostie. În anii ’50 era aşa. Îţi puteau face absolut orice voiau.”


Dinu C. Giurescu istoric

Despre muncă şi nebunie

Ziua de 22 decembrie 1989 a fost văzută de Giurescu, de la mii de kilometri distanţă, cu o neobişnuită doză de optimism. „Simţeam că totul se va schimba complet”. Pe termen lung, aşteptările uriaşe de la acel moment sunt văzute astăzi ca nişte previziuni cu un uşor iz adolescentin. „Bilanţul de azi e negativ. Sigur că oamenii pot vorbi orice, dar uitaţi-vă la cărturari. Câţi ies să zică ce au de spus? Toţi sunt conformişti. În România domneşte imperiul pilelor şi al «corectitudinii politice». În rest, lucrurile nu stau fantastic. Agricultura nu mai poate hrăni populaţia, identitatea naţională s-a eliminat prin mass-media, iar şcoala e la pământ”, afirmă Giurescu.

Istoricul a încetat să-şi mai facă planuri de viitor. Nici vârsta nu-i mai permite, dar, spune el, asta nu fost niciodată o caracteristică personală. „Eu am orizontul de aşteptare al unui român. Nu trăiesc vegetativ, de pe o zi pe alta. Nu mă gândesc la moment, îl iau aşa cum e şi încerc să‑l depăşesc. Nu am fost niciodată adeptul teoriei, «Vai, cum mă visam eu acum nu ştiu câţi ani şi uite cum sunt acum». Îmi fac proiecte pe un an-doi şi încerc să muncesc constant, în fiecare zi. Dacă nu fac ceva într-o zi am un sentiment de nebunie. Să-ţi plângi soarta e o pierdere de vreme”, încheie Giurescu.

CV

- Între Academie şi catedră
- Numele: Dinu C. Giurescu. Este băiatul şi nepotul reputaţilor istorici, Constantin C. Giurescu, respectiv Constantin Giurescu.
- Data naşterii:15 februarie 1927
- Studiile
- În 1950 a primit licenţa Facultăţii de Istorie din Bucureşti.
- În 1968 a devenit doctor în istorie.
- Cariera
- Între 1968 şi 1987 a profesat la Universitatea de Artă, Secţia Istoria şi Teoria Artei-Muzeografie.
- Între 1990 şi 1997 a fost profesor universitar la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie.
- Este membru al Academiei Române din 2002.

Pavel Nicolescu – initiatorul ALRC (foto)

http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com

Pavel Nicolescu, este una dintre personalitățile de marcă ale evanghelicilor români. Lui i se datorează inițierea ALRC-ului (Comitetul Român Pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință), comitet care milita pentru respectarea drepturilor religioase garantate cetățenilor de către Constituția RSR (1965) precum și de alte legi în vigoare la momentul respectiv printre care și Legea pentru Regimul General al Cultelor Religioase din 1948 care a suferit schimbări minore pe parcursul perioadei comuniste. În cadrul tezei mele de doctorat am dedicat un subcapitol problematicii legislative punând în paralel documentele legislative ale perioadei comuniste. În final am considerat oportun să prezint și diferența dintre realitate și discurs legislativ. Din această perspectivă, documentul ALRC-ului pe care îl găsiți la adresa de mai sus prezintă situația reală a respectării libertății religioase în România la sfârșitul anilor 70 ai secolului XX. Aici intră în discuție încă un element, anume faptul că România a semnat în 1975 Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare internațională de la Helsinki. printre cele zece principii cunoscute sub numele de Decalogul de la Helsinki remarcăm la punctul 7 următoarele: „respectarea dreptului omului și a libertăților fundamentale, inclusiv a libertății de gândire, conștiință, religie sau de convingere.” (PGA, Helsinki, p. 32). Așadar România s-a angajat în mod explicit să respecte aceste drepturi pe care în fapt a continuat să le încalce. În final dorim să precizăm faptul că din punct de vedere al libertății și securității personale lucrurile arătau cu totul diferit în anii 70-80 fată de anii 50 ai secolului XX.

Am dorit doar să readuc în atenție personalitatea pastorului Pavel Nicolescu și rolul său în viața religioasă contemporană.

Ion Diaconescu – destinul unei generații

Ion Diaconescu si calvarul inchisorilor comuniste: “Se pusese la punct un sistem draconic pentru a ne distruge resorturile sufletesti”


Inchisoarea Ramnicu Sarat

Nepot al liderului taranist Ion Mihalache, Ion Diaconescu a intrat in PNT in 1936. PNT. Destinul avea sa-i reuneasca pe unchi si nepot in cea mai cruda, dar si “cea mai mare scoala a neamului romanesc”, inchisorile comuniste. Tot acolo aveau sa fie impreuna cu seniorul Corneliu Coposu.In cei 17 ani de temnita, Ion Diaconescu a trecut prin cele mai cumplite puscarii, de la Aiud pana la Ramnicu Sarat. Dar nu s-a aplecat niciodata in fata torturilor. In ultimele zile de viata gandul i-a fost tot la situatia din tara si la partidul caruia i-a dedicat tineretea, sanatatea si linistea sa si a familiei: “Daca pot, iti mai dau si farama de sufletel pe care o mai am pentru a salva partidul”.

Scurta BiografieIon Diaconescu s-a nascut la 25 august 1917, in comuna Botesti, judetul Arges. A fost inginer si om politic national-taranist, presedinte al PNT-CD, presedinte al CDR si presedinte al Camerei Deputatilor.

Nepot pe linie materna al lui Ion Mihalache, Diaconescu a intrat in Partidul National Taranesc inca din 1936, in organizatia de tineret a partidului, unde a fost membru al Biroului Central (1944-1947).

Dupa absolvirea Facultatii de Electromecanica a Institutului Politehnic din Bucuresti (1942), Diaconescu a lucrat ca referent tehnic in cadrul Ministerului Economiei Nationale pana in 1947, cand a fost epurat. Arestat la 1 decembrie 1947, prins in valul de arestari ale liderilor PNT, Diaconescu a fost detinut politic timp de 17 ani (1947 – 1964).

A fost membru al Partidului National Taranesc, incepand cu anul 1936 pana la desfiintarea partidului de autoritatile comuniste, in 1947. Dupa anul 1989 a fost in conducerea Partidului National Taranesc Crestin Democrat, fiind ales ca deputat in Parlament in trei legislaturi consecutive (1990-1992, 1992-1996si 1996-2000) intre anii 1990 – 2000, iar in legislatura 1996-2000, a indeplinit functia de presedinte al Camerei Deputatilor.

In cei 17 ani de temnita, Ion Diaconescu a trecut prin cele mai cumplite puscarii, de la Aiud, pana la Ramnicu Sarat. Dar nu s-a aplecat niciodata in fata torturilor.

Inchisoarea de la Ramnicul Sarat, mormantul elitei Partidului National Taranesc

Revolutia din Ungaria i-a  zdruncinat pentru un moment pe conducatorii sistemului represiv din Ministerul de Interne care nu se dezmetecisera dupa moartea calaului  de la Moscova.

In 1955 comunistii isi pun in aplicare planul de “a selecta detinutii” dupa convingerile politice si chiar religioase. Motivele erau multiple, dar se miza astfel pe o spargere mai usoara a unitatii de grup, pe anchete sadice care sa duca la turnatorii si ‘lepadari” de trecutul politic si credinta.

Pentru national-taranisti miscarea incepe cu temnita de la Sighet, o parte din putinii supravietuitori ai regimului draconic fusesera deja eliberati, dar nu si detinutii taranisti care sunt trimisi la Ramnicu Sarat.

A doua mutare mare a avut loc la sfarsitul lui 1956 cand taranistii din inchisoarea de la Oradea Mare au fost mutati la Botosani, altii, putini, precum Victor Anca, Ion Barbus sau Ion Ovidiu Borcea au ajuns in izolarea din Zarca Aiudului, ca un prim popas.

Conditiile dure aplicate de directorul Coller au generat izbucnirea celei mai mari greve din istoria inchisorilor romanesti, de peste 700 de detinuti si care a durat 23 de zile. Taranistilor li s-au alaturat si sutele de legionari de pe celular care dominau numeric inchisoarea ce avea sa le devina temnnita pentru multi ani.

Printre liderii revoltei s-a numarat si Ion Diaconescu vazut de conducerea inchisorii si de catre torionari ca un stalp al rezistentei care “prin atitudinea sa potrivinica” era un exemplu si pentru ceilalti “dusmani de clasa” impiedicand “reeducarea”. Cu toate ca s-a inceput alimentarea fortata in conditii barbare, greva care a durat 23 zile s-a terminat la sfarsitul lunii mai 1957.

Reprezentantii Ministerului de Interne care veneau din 2 in 2 zile cu avionul la Aiud au constatat cauza si vinovatii si au hotarat sanctionarea prin mutarea la Ramnicu Sarat a capilor grevei national taraniste si a sefilor acestora.

Astfel, pe 10 August 1957, intr-un vagon-duba au fost urcati: Nicolae Adamescu, Victor Anca, Mihai Balica, Jenica Aranautu, Ion Barbus, Ion Borcea, Malin Bosca, Alexandru Bratu, ION DIACONESCU, Constantin Hagea, Vasilica Munteanu,  Ion Puiu, Octavian Radulescu, Cornel Velteanu, la care s-au alaturat CORNEL COPOSU si Augustin Visa (adusi de la Gherla) si separat in celulele dubei cativa dintre ministri: Alexandru Alexandrini.Alexandru Constant, Gheorghe Dobre, Titus Dragos, Constantin Pantazi, Ion Petrovici, Petre Tomescu si Gheorghe Jienescu.

Pe parcurs au mai sosit la Ramnicu Sarat si alti condamnati: Aurel Dobrescu, generalul Nicolae Dragomir, Constantin Horobet, Ion Lugosianu, Vasile Luca, Alexandru Iacob, Alexandru Neagu, Horia Macelariu, Gheorghe-Placinteanu, Marinaru petrescu, Teodor Roxin, Lazar Stefanescu, Nicolae Valsan, Nicolae Stoenescu, cardinalul Alexandru Todea, Iosif Mihai Godo.

Despre atmosfera de la Ramnicu Sarat

Ion Diaconescu: “Masurile de izolare, neintalnite nici la securitate, depaseau orice inchipuire, detinutul nu trebuia sa mai vada nici o alta fiinta omeneasca, in afara de gardianul din tura care isi indeplinea serviciul matinal, fara sa-ti adreseze nici un cuvant. Cei care serveau mancarea erau niste plantoane de drept comun dar, in cinci ani si jumatate cat am stat acolo, n-am zarit pe nici unul, nici macar odata. Nimeni nu intra de unul singur in celulele noastre, ci intotdeauna insotit macar de gardianul de serviciu, ca sa nu se creeze posibilitatea unor discutii de la om la om…se pusese la punct un sistem draconic pentru a ne distruge toate resorturile sufletesti. Adica cei ce supravietuisera perioadelor de exterminare prin foamete si torturi urmau sa fie acum distrusi psihic prin aceste nemaiintalnite masuri de izolare. Dar ticalosia n-a avut nici o limita, din contra, cu cat un detinut era socotit mai important, cu atat tratamentul era mai dur, adica era socotit un dusman periculos pentru regim si trebuia lichidat intr-un mod oarecare.”

Corneliu Coposu:“Fiecare detinut fiind singur in celula, nu avea deloc lumina naturala.. …fierastruica celulei era in permanenta oblonita pe dinafara ca sa nu se poata vedea cerul. De altfel, geamul era si de neatins la inaltimea la care era situat…In afara de cele 8 ore destinate somnului, cu cine sa vorbesti…Ramnicul Sarat era nu numai cea mai dura puscarie, dar si un fel de inchisoare experimentala, liceu de aplicatie pentru viitoarele cadre … pentru mentinerea ordinii aplicau ca metoda de disciplina bataia. Intrau in celula cinci-sase gardieni, gealati inarmati cu bastoane si bateau toti detinutii pe rand, fara nici o justificare, pana cadeau jos. Toti detinutii, indiferent de varstei, si de starea sanatatii erau batuti metodic. Regimul acesta nu 1-a ocolit nici pe Mihalache la 82 de ani; nu a fost scutit de bataie nici Pogoneanu, fost director in Ministerul de Externe care, paralizat pe jumatate, nu putea sta in picioare, era batut in pat, culcat.

“Daca pot, iti mai dau si farama de sufletel pe care o mai am pentru a salva partidul”

Gandul la situatia din tara si la partidul pe care l-a condus dupa Revolutie si pentru care si-a sacrificat tineretea, santatea si linistea familiei a continuat sa-l preocupe pana in ultima clipa.

“Imi vin mereu in minte cuvintele lui Maniu (fondatorul PNT), care, intalnindu-se pe un coridor din inchisoare cu Coposu (n.r. – care fusese secretarul lui, pe vremea cand conducea PNT), i-a spus: “Cornele, sa nu lasati partidul sa moara”. Lupta si suferintele noastre reprezinta un capital moral urias, pagini din istoria acestei tari. Ganditi-va ca atatea personalitati marcante – Maniu, Mihalache (n.r. – unchiul sau) si multi altii – au murit in puscarie, in chinuri, pentru PNT. Cand compar puscaria in care ne-au chinuit pe noi cu cele actuale, astea de azi sunt un fel de pension. Puscariile comuniste au fost chinurile de pe lume. Atata suferinta… Sigur ca PNT are un capital si-i pacat ca se pierde”, afirma Diaconescu.

Victor Ciorbea povesteste ca l-a vizitat cu doar cateva zile in urma iar acesta era perfect lucid si ingrijorat de situatia partidului.
“E un moment extrem de trist si plin de emotie, chiar daca starea sanatatii lui nu era tocmai buna. L-am vazut ultima oara alaltaieri, era totalmente lucid. Aprecia exact si starea sanatatii, dar continua sa se preocupe si de situatia din partid, si de situatia politica din din tara. Pana in ultima clipa, chiar mi-a spus: <<Cu ce te-as mai putea ajuta? Daca pot, iti mai dau si farama de sufletel pe care o mai am pentru a salva partidul si pentru a merge pe drumul dorit de inaintasi, al moralitatii, al cinstei, al corectitudinii, al dreptatii>>, a declarat Ciorbea la Realitatea TV.

Ion Diaconescu si-a publicat memoriile in volumele “Temnita -destinul generatiei noastre” (1998), “Dupa temnita” (2003) si “Dupa Revolutie” (2003). 

Citește și

Ion Diaconescu (1917-2011) o viata marcata de destinul PNT

The Soviet Story – Povestea Sovietelor, Adevarata fata a comunismului – partea 5

The Soviet Story – Povestea Sovietelor, Adevarata fata a comunismului – partea 4-6

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 327 other followers