Istorie Evanghelica

Printre evenimentele care stârnesc curiozitate în trecerea noastră grăbită prin această lume, se numără și nunta. Oamenii sunt interesații de detalii (dacă se poate, cât mai multe), de culise, de picanterii, răsturnări de situație etc. Tocmai din acest motiv, când titlurile ziarelor sau afișajele de pe ecranele TV vorbesc despre „Nunta anului” sau, și mai și, „Nunta secolului”, cititorii (privitorii) sunt vrăjiți cât a-i clipi… Eu îmi propun să-i bat pe stimații mei concurenți jurnaliști și să vorbesc despre „Nunta eternității”. Textul biblic la care voi apela este Apocalipsa 19:6-10.
1. Nunta eternității este împărătească (19:6): „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic, a început să împărățească.” Specificul nunții din eternitate este că ea are loc între Biserică (mireasa) și Hristos (Mirele, Împăratul). Este o nuntă în care Hristos își exercită domnia. Tot astfel și familiile noastre (cu nunțile lor cu tot) ar trebui să fie caracterizate de stăpânirea Împăratului.
2. Nunta eternității impune pregătire (19:7-8): „…a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit…” În mod cert la nunta eternității pot participa doar cei pregătiți. În Efeseni 5:26,27 se spune că Hristos își pregătește mireasa și totuși chiar și ea, ca soție, are partea sa de pregătire. Tot așa, Mirele veghează asupra familiilor noastre fără ca aceasta să însemne o lipsă de responsabilitate din partea membrilor ei.
3. Nunta eternității aduce adevărata fericire (19:9): „…Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului…” Când va sosi marea nuntă nu va mai fi loc pentru „lacrimi și suspine”. Acolo, la nunta eternă, va fi adevărata fericire căutată de oameni cu atât de multă ardoare. Necazurile și frământările din sânul unei familii pot fi depășite cu bine numai în perspectiva nunții cu Mirele Hristos.
4. Nunta eternității impune slujire (19:10): „… eu sunt slujitor împreună cu tine și cu frații tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!” La nunta eternă nu este loc pentru alt devotament și altă slujire decât cele față de Domnul Isus Hristos. El este Dumnezeu vrednic de închinare. Așadar, dincolo de orice vise ale familiilor noastre este important să nu uităm că soț, soție și copii, suntem în slujba Domnului.
În încheiere aș semnala că spre deosebire de alte nunți la care suntem spectatori (și la care poate, ne uităm cu jind), nunta eternității este una la care poți participa și tu – poate fi chiar nunta ta. Trebuie doar să fii parte din „mireasa” Domnului Isus. Când Hristos ne este Domn și Salvator avem programată o nuntă eternă!

________
Pastor, COSTEL GHIOANCA
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
www.emanueldej.ro

Cuvintele sunt de prisos atunci când trebuie să vorbim despre importanța comunicării cu Dumnezeu. Avem nevoie mereu și mereu de o viziune proaspătă de la Domnul deoarece, așa cum citim în cartea Proverbelor 29:18, „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască poporul este fără frâu; dar ferice de poporul care păzește Legea!”
Adesea, viziunea (sau „descoperirea”) din partea Domnului este, cred eu, confundată cu formulări de tipul misiunii și viziunii ONG-urilor pe când, versetul din Proverbe, citat mai sus, indică în paralelismul său că „descoperirile” rezidă în abilitatea poporului de a „păzi Legea”. Viziunea (sau vorbirea, dacă vreți) din partea Domnului ar trebui să o percepem în termenii unei relații dinamice cu Dumnezeu, a unei părtășii zilnice cu El. Concret, cred că avem nevoie de viziune de la Domnul nu doar în a formula trei propoziții pe care să le scriem pe un perete ci în a ne trăi viața de credință: să știm ce și cum să vorbim, cum să gândim, cum să acționăm, ce decizii să luăm, cum să ne înfrânăm, cum să ne răstignim firea, cum să iubim, cum să iertăm, cum să dăruim etc.
Nu este de mirare atunci că Samuel, unul din cei care au auzit vorbirea Domnului pe când „vedeniile nu erau dese”, era „culcat în Templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu.” (1 Sam. 3:3b). Sigur, făcând o paralelă care are limitele ei, ar trebui să conștientizăm încă odată provocarea de a locui în prezența Domnului. Hristos este în noi și noi în El dar relația trebuie îngrijită și crescută prin sfinițire continuă, lepădare de sine, post și rugăciune, citirea Cuvântului, implicare în slujire și alte aspecte care țin de viața de credință.
În lumea agitată în care trăim este imperios necesar să ne „facem timp” pentru Domnul, să stăm acolo unde este chivotul. Doar așa Dumnezeu ne vorbește, îl simțim aproape chiar și în deciziile mărunte, trăim fără frică, ieșim din labirintul confuziei și știm încotro să mergem: atât la nivel individual cât și la nivel comunitar.
Provocările societății în care trăim sunt mari și determină ca bătăliile spirituale să fie pierdute, adesea, nu la nivelul declarațiilor sau acțiunilor corporative ci la nivelul micro-cosmosului uman, la nivel personal. Dumnezeu nu vorbește și oamenii nu știu ce au de făcut din cauză că mulți credincioși sunt mai preocupați de „politicile comunitare” decât de „cercetarea de sine”. Suntem ispitiți să judecăm și să evaluăm pe alții mai repede decât să privim în propriile noastre inimi.
Cert este că avem nevoie ca Dumnezeu să ne vorbească și cred că o va face cu atât mai repede cu cât avem curajul să punem în lumina reflectoarelor însăși propria noastră ființă.
________
Pastor, COSTEL GHIOANCA
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
www.emanueldej.ro

Ioan 21:21

Aceasta este întrebarea lui Petru adresată Domnului Isus cu privire la Ioan. Petru primise din partea Domnului reabilitarea publica în urma întrebării adresate acestuia de trei ori : „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti ?” şi în urma răspunsului întreit dat de acesta: „Da, Doamne, ştii că Te iubesc.” Este anunţat apoi de Domnul cu privire la felul în care va muri, proslăvind astfel chiar şi prin moarte pe Dumnezeu, adresându-i în final chemarea : „Vino după Mine.” Petru, urmându-L pe Domnul, vede venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, adică pe Ioan. Ştiind ce-i rezervă lui viitorul, deoarece Domnul îl anunţase, este acum motivat profund de curiozitatea umană cu privire la Ioan. De aceea îl abordează pe Domnul cu întrebarea directă : „Doamne, dar cu acesta ce va fi ?”

1. Aceasta este o întrebare care este de dorit în ceea ce priveşte relaţiile interumane, interfrăţeşti, relaţiile dintre membrii bisericii. Ea denotă interesul sincer cu privire la fratele de credinţă. Întrebarea lui Cain adresată lui Dumnezeu : „Sunt eu oare păzitorul fratelui meu ?” scoate în evidenţă dezinteresul total faţă de comportamentul sau situaţia fratelui său. Biblia ne învaţă „ să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.” (Evrei 10:24) Să ne rugăm dar unii pentru alţii ca să putem avea o viaţă binecuvântată de Dumnezeu, o mărturie publică benefică altora , spre mântuirea lor şi slava lui Dumnezeu.

2. Aceasta este o întrebare care n-ar trebui pusă niciodată dacă este motivată doar de o simplă şi bolnăvicioasă curiozitate. Domnul mustră pe Petru spunându-i : „ …ce-ţi pasă ţie ?…” Lucrul acesta nu-i place Domnului. El nu-Şi împarte slava cu nimeni. El nu descopere viitorul pentru nimeni doar de dragul capitalului informaţional. El este Domnul, Stăpânul. El ţine în mâna Sa viitorul fiecărei persoane şi nu divulgă pe nimeni, ci mai degrabă cheamă pe fiecare la pocăinţă personală şi sinceră.

3. Cred că mult mai benefică ne-ar fi fiecăruia dintre noi o altă întrebare pe care să I-o adresăm Domnului, şi anume : Doamne, dar cu MINE ce va fi ?
Petru aflase direct de la Domnul Isus ce va avea de făcut în viitor, adică păstorirea turmei Domnului (mieluşeii, oiţele şi oile), aflase despre felul în care îşi va sfârşi alergarea pe pământ, aflase despre faptul că însuşi Dumnezeu va fi proslăvit prin moartea sa, şi primise din partea Domnului chemarea directă : „Vino după Mine”. Tu vrei să ştii ce va fi cu tine? Dacă răspunsul tău este „DA” sincer, atunci fă următorii paşi : pocăieşte-te sincer ca şi Petru, crede din toată inima ca şi Petru, mărturiseşte-L pe Domnul cu toată puterea ca şi Petru, slujeşte-L pe Domnul cu toată viaţa ca şi Petru, urmează-L îndeaproape pe Domnul ca şi Petru. Cu siguranţă Domnul îţi va răspunde şi ţie , şi-mi va răspunde şi mie, ca şi lui Petru. Domnul este aproape să revină. Suntem urmaşii Lui cu adevărat ?

Pastor, Elisei Pecheanu

Apostolul Petru scria în prima sa epistolă: „În adevăr, ce fală este să suferiți cu răbdare, să fiți pălmuiți când ați făcut rău? Dar dacă suferiți cu răbdare când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Cristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui.” (1 Petru 2:20,21).
Despre suferință se vorbește mult – mai ales din cauza „ghimpilor” ei ce nu pot fi ignorați – dar adesea sub aspect retributiv: Dumnezeu îi pedepsește pe oameni pentru păcatele lor. Totuși, există alte valențe ale suferinței care arată că aceasta este o „chemare” și o „pildă” pentru cei care sunt ucenicii lui Hristos. Cei ce ascultă de Dumnezeu ajung să sufere, după cum și Hristos a ascultat și a suferit. Este suferință pentru un lucru bun, nu o pedeapsă pentru păcat.
Axa ascultare-suferință-exemplu ne duce cu gândul la jertfa Domnului Isus. El a vrut să se facă „voia Tatălui și nu voia Sa”, a fost gata să moară pentru păcătoși iar acum rămâne un exemplu pentru ucenicii Săi. Tot astfel, când credincioșii sunt în părtășie la un memento important al suferinței – Cina Domnului – ar trebui să vadă mai multe aspecte ale suferinței Mântuitorului.
Suferința Domnului Isus este o „amintire” dar și un exemplu de urmat. Cina Domnului nu este un spectacol la care să stai să privești… nu este un simplu exercițiu de contemplare ci este un angajament în a urma exemplul lui Isus, până la capăt. Când luăm parte la Cină „vestim moartea Domnului până va veni El” (1 Cor. 11:26b) și vestim și „moartea noastră” întrucât „am fost răstigniți împreună cu Hristos” (Gal. 2:20).
Cu alte cuvinte, când se frânge pâinea și se împarte vinul, nu încape îndoială că actul indică spre Golgota, spre Hristos, însă cu bucățica de pâine și paharul în mână, nu putem evada nici noi din „vestirea morții noastre”. Textul din 1 Corinteni nu lasă să se înțeleagă că cei care iau Cina, cei „vrednici”, ar trebui să fie oameni perfecți (lucru cu neputință) ci să realizeze că fac parte dintr-o comuniutate a celor învredniciți de Hristos prin moartea și învierea Sa. Desigur, această observație nu exclude nicidecum imperativul sfințirii continue a celor credincioși.
În sfârșit, când se cere ca „fiecare să se cerceteze pe sine însuși” poate că ar trebui să se înțeleagă, pe lângă comemorare christică și introspecție etică, și o investigare a disponibilității noastre de a continua să semnalăm în „vestirea morții Lui”, o vestire a morții noastre.

________
Pastor, COSTEL GHIOANCA
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
www.emanueldej.ro

… pentru că harul pe care nu-l mai intuiam înconjurându-ne, şi părea înecat, învins definitiv în disperare, nu ne-a părăsit nici o clipă în zilele astea

Pentru a vedea alte motive de mulțumire accesează http://dyobodiu.wordpress.com/2012/05/01/ziua-multumirii/

Zicem că vrem ca Domnul Isus să fie Modelul nostru în toate împrejurările… aspect bun și de dorit. Ne poate sluji El atunci ca Model și în relație cu lumea în care trăim, cu cultura?
Trebuie să notăm chiar de la început un paradox care există în multe biserici evanghelice românești: își pun mereu problema evanghelizării, că nu reușesc să iasă dintre cele patru ziduri ale bisericii, că nu există o viziune pentru cei pierduți etc. și aceiași oameni – când sunt între cele patru ziduri – recomandă cu stăruință ca cei credincioși să se ferească de lume, să nu aibă a face cu ea, să nu-i permită lumii să intre în biserică… Nu e de mirare că mulți creștini se găsesc prinși într-o tensiune spirituală greu de gestionat.
Fără a intra în studii complexe pe această temă (de genul, R. Niebuhr, Christ and Culture), prefer să rămân la o rugăciune a Mântuitorului: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău” (Ioan 17:15). Motivul pentru care creștinii au nevoie să fie păziți de cel rău este că „lumea” și spiritul ei sunt afectate de păcat. Dar „lumea” nu este totuna cu cultura. „Lumea” se referă la toți cei neregenerați spiritual, cei care își cârmuiesc viața după alte principii decât după cele ale Scripturii, cei în inima cărora nu locuiește Hristos. Această „lume” se găsește în orice cultură și chiar și la unii din cei ce sunt „între patru ziduri”. Păzirea de „lume” este o păzire de păcat nu de cultură. Unul din motivele pentru care credincioșii nu merg cu Evanghelia afară din biserică este că fac o confuzie între lume și cultură. Este foarte greu să mergi într-un loc de care trebuie să fugi…
Este adevărat și că în cadrul culturii – mai precis în diverse subculturi – există spirit „lumesc”, dar nu tot ceea ce este în afara celor patru ziduri este păcat… În cultură sunt lucruri morale, imorale și amorale fapt care ne obligă să facem o distincție între principii și forme: principiile biblice sunt absoluturi nenegociabile pe când formele culturale sunt adaptabile și în continuă mișcare.
Deci când trebuie să ne păzim de „lume” nu trebuie să ne păzim de cultură, la pachet, cu tot ce conține… ci doar de acele aspecte din cultură care contravin principiilor Scripturii. Isus este Model și în această privință: nu a acceptat ca Templul „să fie schimbat într-o peșteră de tâlhari”, fapt ce contrazice ceea ce „este scris” dar a stat la masă cu diverse categorii de oameni, i-a iubit pe cei străini, s-a născut într-o cultură iudaică și a participat la tot ceea ce însemna acesata, a folosit limbajul și iamginile familiare ascultătorilor etc.
Problema este că unele persoane fac lucruri „sfinte” din preferințele lor culturale și „păcate” din preferințele culturale ale altora. Corect este să facem sfinte principiile Scripturii și să negociem preferințele culturale, într-un spirit al iubirii și sacrificiului, că doar acestea de pe urmă sunt principii biblice, nu-i așa?

________
Pastor, COSTEL GHIOANCA
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
www.emanueldej.ro

Ioan 21:15-17

După învierea Sa din morţi, Domnul Isus S-a arătat ucenicilor Săi în repetate rânduri, vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia Lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 1:3). Această întâlnire relatată de evanghelistul Ioan face parte din serialul sfânt de întâlniri ale Celui înviat din morţi cu discipolii Săi. De data aceasta întâlnirea are loc la Marea Tiberiadei. Şapte dintre ucenicii Domnului s-a dus la pescuit. N-au prins nimic în noaptea aceea, sunt întâmpinaţi dimineaţa pe ţărm de către Domnul lor, sunt întrebaţi dacă au ceva de mâncare, ei răspund cu sinceritate: „nu”, apoi sunt invitaţi la micul dejun pregătit de însuşi Domnul Isus : peste fript pe jăratic de cărbuni şi pâine. După ce au stat la masă, Domnul Isus se adresează public lui Petru cu întrebarea repetată de trei ori : Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti ? De ce procedează Domnul Isus astfel ? De ce se adresează numai lui Petru ? De ce o face public ? De ce nu-l ia deoparte numai pe el ?… şi întrebările ar putea continua, de ce… ? de ce… ? de ce …? Iată ce ne spune Sfânta Scriptură :

1. Simon, fiul lui Ioana, a fost singurul dintre ucenici care a făcut public afirmaţia aceea foarte îndrăzneaţă, în părţile Cezareii lui Filip : „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.” (Matei 16:16)

2. Simon, fiul lui Ioana, a fost singurul dintre ucenici care a fost plin de încredere în puterea lui de a-L urma pe Domnul chiar şi la moarte, şi a făcut public această mărturisire : „Doamne, cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte.” (Luca 22:33)

3. Simon, fiul lui Ioana, a fost singurul dintre ucenici care S-a lepădat public, cu jurământ, că nu-L cunoaşte pe Domnul Isus : „Atunci el a început să se blastăme şi să se jure, zicând: „Nu cunosc pe omul acesta.” (Matei 26:74)

Îndrăzneala lui Petru de a mărturisi adevărul ce-l purta în inimă avea la bază cu siguranţă iubirea fată de Domnul lui. Încrederea lui Petru în forţele lui proprii de a rămâne lângă Domnul lui chiar şi în moarte se baza tot pe iubirea acestuia faţă de Domnul Isus. Instabilitatea lui Petru demonstrată în ceasul greu al încercării a determinat plânsul acestuia cu amar (Luca 22:62), adică o pocăinţă sinceră ce izvora tot din dragostea sa faţă de Domnul său. Întrebarea Domnului Isus adresată lui Petru de trei ori avea menirea de a restabili la cote maxime iubirea păcătosului fată de Dumnezeul Lui. Se contura astfel şi un triunghi al dragostei fată de Dumnezeul Cel viu şi adevărat, faţă de ceilalţi mântuiţi şi faţă de semenii noştri. Simon, fiul lui Ioan, adică Petru era reabilitat public în faţa celorlalţi şase ucenici ai Domnului. Înţelegem dar din atitudinea şi din cuvintele Domnului Isus că cei ce slujesc pe alţii nu trebuie să o facă numai pentru că sunt plătiţi, obligaţi sau puşi, ci din dragoste faţă de Domnul Isus care ne-a iubit, ne-a răscumpărat şi ne-a pus în slujba Sa. Cei ce au cu adevărat dragoste în inima lor faţa de Domnul Isus vor avea întotdeauna ceva bun de oferit semenilor lor. Simon, fiul lui Ioana, este chemat public la slujirea în dragoste.

Pastor, Elisei Pecheanu

„ Christos a înviat ! ” Cu acest salut au fost întâmpinate femeile care dis de dimineaţă în ziua întâi a săptămânii au mers să caute pe Domnul Isus în mormânt, pregătite sa-I îmbălsămeze trupul . „ Nu este aici; ( le-a spus îngerul, aşa cum relatează evanghelistul Matei în cap. 28 versetele 5 şi 6 ) a înviat, după cum zisese . Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul.”
După îngerul venit din ceruri, ca într-un cor imens, de două mii de ani, rând pe rând, s-au alăturat femeile credincioase, ucenicii, străjerii de la mormânt, preoţii, fariseii şi cărturarii, duşmanii declaraţi ai Domnului, mii şi milioane de martori ai învierii din morţi a Domnului Isus Christos, şi eu şi tu, spunând din convingere sau poate din obişnuinţă: „Christos a înviat ! Cu adevărat a înviat !”
Fie ca bucuria întâlnirii cu Cel înviat din morţi şi viu în vecii vecilor să umple inimile noastre şi cu toată convingerea să putem cânta astăzi şi întotdeauna împreună cu toţi mântuiţii de pretutindeni: „ Christos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.”

1. Învierea Domnului Isus din morţi este hotărârea dumnezeiască care contracarează verdictul uman şi nedrept rostit împotriva Fiului Său.
Dregătorul Pilat din Pont a rostit atunci în faţa preoţilor celor mai de seamă şi noroadelor, marele adevăr : „ Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta.” (Luca 23:4) Chiar şi împăratul Irod L-a trimis înapoi la Pilat, negăsindu-I nici o vină. (Luca 23:11) Într-o ultimă încercare disperată de a-I da drumul Domnului Isus, Pilat strigă: „ Dar ce rău a făcut ? Eu n-am găsit nici o vină de moarte în El. Aşa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.” Dar ei strigau în gura mare, şi cereau de zor să fie răstignit. Şi strigătele lor (fruntaşii şi norodul v.13) şi ale preoţilor celor mai de seamă au biruit.” (Luca 23:22,23) Dumnezeu a intervenit şi prin actul învierii contracarează sentinţa umană, nedreaptă, rostită împotriva Fiului Său. Slăvit să fie numele Domnului în veci de veci !

2. Învierea Domnului Isus din morţi este hotărârea dumnezeiască prin care se dovedeşte încă o dată şi cu putere, că Isus este Mesia Cel promis şi prin care se conferă autoritate tuturor martorilor învierii de-a lungul veacurilor.
Lumea întreagă poate cunoaşte astfel prin mărturia celor credincioşi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Mesia Cel promis de veacuri şi Mântuitorul păcătoşilor care se pocăiesc şi cred. El este viu în veci de veci. Mormântul Lui este gol şi astăzi. Martorii Săi au puterea şi prezenţa Duhului Sfânt.

3. Învierea Domnului Isus din morţi este hotărârea dumnezeiască prin care se oferă tuturor certitudinea vieţii de după moarte şi speranţă celui credincios în învierea din morţi.
Da, există viaţă după moarte. Da, există învierea din morţi. Da, şi eu şi tu vom învia din morţi. Crezi din toată inima aceste adevăruri ? La această mare sărbătoare, şi tu poţi deveni copil de Dumnezeu.

Pastor, Elisei Pecheanu

Luca 1:26-38 … „ Îngerul (Gavril) a intrat la ea  ( la fecioara Maria) şi a  zis : “Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei !… iată că vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus…”

1. Maria este o persoana umană căreia i s-a făcut mare har (v.28/a). Ea a fost aleasă de Dumnezeu dintre toate femeile din toată lumea de atunci să îl nască pe Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu. Ce alegere binecuvântată ! Ce slujire înaltă ! Tu ce har ai primit ?
2. Maria este o persoană umană care are asigurată prezenţa lui Dumnezeu (v.28/b). Cea mai mare binecuvântare a unui muritor este să fie încredinţat de prezenţa divină alături de el. Tu ai această asigurare ? Eşti convins că Domnul este cu tine ?
3. Maria este o persoană umană care primeşte „binecuvântarea între femei” (v.28/c). Era normal să capete această „binecuvântare” specială în urma harului rezervat şi oferit şi a prezenţei lui Dumnezeu asigurată alături de ea. Tu ai vre-o binecuvântare specială ?
4. Maria este o persoană umană care se turbură, şi se întreabă singură ce putea să însemne lucrul acesta (v.29). Află de la îngerul Gavril că a căpătat „îndurare înaintea lui Dumnezeu”. Nu era vrednică, nu avea merite personale, era numai şi numai îndurarea lui Dumnezeu. Ştii că şi de tine s-a îndurat Dumnezeu când L-a trimis pe Fiul Său să moară pe Golgota ? Deşi nu înţelegi prea multe din „tainele” lui Dumnezeu, care uneori te tulbură, fii gata să accepţi pentru tine îndurarea lui Dumnezeu. El te iubeşte cu siguranţă.
5. Maria este o persoană umană care acceptă cu umilinţă împlinirea hotărârii divine în şi prin fiinţa ei. „Maria a zis :”Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!”(v.38). Câtă simplitate, câtă umilinţă, câtă smerenie, câtă ascultare… toate acestea pentru ca noi să ştim cum să ne raportăm la voia Domnului. Tu ce zici în faţa acestei voinţe supreme ? Eşti gata să asculţi şi să te declari rob al lui Dumnezeu ?
6. Maria este o persoană umană care a ştiut să îndrepte întotdeauna privirile tuturora spre Isus (Ioan 2:5). La nunta din Cana Galileii, când nu mai aveau vin, Maria le-a spus celor îngrijoraţi : „Să faceţi orice vă va zice (El)” Şi eu şi tu avem menirea sfântă de a-i îndruma pe alţii spre Domnul Isus Hristos. El este ţinta supremă spre care tindem toţi.
7. Maria este o persoană umană care a crezut în promisiune învierii din morţi a fiului ei Isus, Fiul lui Dumnezeu. Ea nu merge la mormânt duminică de dimineaţă împreună cu celelalte femei credincioase să ungă trupul mort cu miresme. Tu crezi în învierea Domnului ? Tu crezi în învierea morţilor ?
8. Maria este o persoană umană care a ştiut să se alăture urmaşilor credincioşi ai Domnului Isus şi să aştepte în rugăciune revenirea Domnului Isus. Ultima apariţie biblică a Mariei este în Faptele Apostolilor 1:14. Tu îl aştepţi pe Domnul Isus ? Cum ?

Pastor, Elisei Pecheanu

Luca 12:34 „ Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.”

ncă din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre, căutătorii de comori înarmaţi cu uneltele specifice vremii în care au trăit (cazmale, lopeţi, hârleţe, detectoare de metale preţioase, maşini de teren 4×4…), au fost şi sunt încă o categorie de oameni speciali care vorbesc în şoaptă şi contra cost şi care sunt gata să scormonească pământul, mai ales noaptea, în speranţa că va veni şi pentru ei o vreme mai bună, o vreme a prosperităţii. Îmi aduc aminte din copilărie că în satul meu natal, în faţa casei bunicilor mei, era un deal despre care se vorbea în şoaptă că pe undeva… ar fi ascunsă o comoară şi că din când în când locul cu pricina ar fi cuprins de nişte flăcări care ard numai pentru câteva secunde şi apoi se sting. Cine le vedea trebuia să localizeze cu aproximaţie punctul fierbinte, şi apoi în taină să înceapă căutarea… Vă imaginaţi ce interes spectaculos stârneau aceste veşti printre cei tineri, mai ales că se spuneau în şoaptă şi nu oriunde şi oricui… De aici în acolo, nopţi nedormite, intrigi, invidii, ură, vrăjmăşie… toate în zadar deoarece nici până în ziua de azi n-am auzit că cineva ar fi descoperit… comoara de preţ ascunsă „pe deal”. Inima unora însă a rămas probabil tot pe acolo, lăsând ca moştenire urmaşilor lor… căutarea comorii ascunse. Da, mare adevăr a grăit Domnul Isus :  „Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.”

1. Inima omului este acolo unde îi este comoara de preţ.

Ascultaţi cu băgare de seamă despre ce vorbesc oamenii din jur, de felul cum vorbesc, şi de interesul pe care-l au in legătură cu subiectul propus de ei, de timpul petrecut acolo… Veţi auzi de afaceri, de bani, de maşini, de fotbal, de case, de multe şi multe alte lucruri. Da, cu siguranţă inima fiecărui om este acolo unde îi este şi comoara sa de preţ. Biblia ne îndeamnă să căutăm cu prioritate o alt comoară şi anume : Împărăţia lui Dumnezeu. (Matei 6:33) Aceasta este comoara cea mai de preţ pentru fiinţa umană. Tu ai această comoară ? Inima ta este legată de ceruri ? Prin Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, şi tu poţi fi un posesor al acestei importante şi veşnice comori. Fă un test de autoverificare. Vei vedea dacă într-adevăr ai această comoară sau nu o ai.

   2. Omul însuşi va ajunge în final acolo unde i-a fost comoara de preţ.

Biblia vorbeşte de faptul că pământul acesta va arde cu tot ce este pe el (2 Petru 3:10). Dacă inima ta a fost legată de acest pământ, nu uita că va veni ziua când el va dispărea prin foc. Adu-ţi aminte de nevasta lui Lot. S-a uitat înapoi spre Sodoma deoarece acolo îi era inima. Pentru aceasta a plătit cu viaţa şi pentru veşnicie (Geneza 19:26). Domnul Isus a spus : „Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci stângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina, şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.” Nu vreau să fiu înţeles greşit. Avem nevoie de casă, de lucruri în casă, de bani, de îmbrăcăminte, de multe şi multe alte lucruri pentru existenţă. Tatăl nostru cel ceresc ştie că ave trebuinţă de ele (Matei 6:32/b) şi ni le va da pe deasupra. Datoria noastră este să dăm năvală şi să apucăm Împărăţia lui Dumnezeu , prin pocăinţă şi credinţă (Luca 16:16). Tu unde vei ajunge în ziua de pe urmă ? Să ne legăm dar inima de ceruri, de Domnul Isus, încă de aici de pe pământ, ca să putem fi acolo cu El  în veşnicie. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu !

Pastor, Elisei Pecheanu

 „Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte ! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea de pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la  Cel ce vorbeşte din ceruri, al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă odată nu numai pământul, ci şi cerul.”

Evrei 12:25,26

“Nu există nici o vizită divină, care ar putea avea o influentă atât de generală asupra păcătoşilor ca un cutremur de pământ.”

John Wesley

Memento mori !  Seminariştii Rusu Ioan şi Morocoş Nicolae ( decedaţi la 4 martie 1977)

stăzi se împlinesc 35 de ani de la cel mai puternic cutremur provocat in Romania. Patru Martie 1977, ora 21:22. Vineri seara. Se lăsase întunericul. Un vuiet puternic, ca vuietul unor ape mari a uimit omenirea care se pregătea încet, încet de culcare. Deodată totul în jur a început să se clatine. Casele, blocurile, copacii, şi chiar pământul se încovoia ca o spinare de animal sălbatic care încerca parcă să scape de povara de pe el scuturându-se în stânga, în dreapta, înainte, înapoi, şi chiar în spirală, ridicându-se şi apoi cu violenţă lăsându-se în jos. Era cutremur de pământ. Nu mai trecusem prin aşa ceva niciodată. Am aflat mai târziu faptul că seismul măsura 7,2 grade pe scara Richter, iar in Bucureşti a provocat cele mai mari pagube. În urma cutremurului şi-au pierdut viaţa 1.578 de persoane, alte 11.300 fiind rănite. Cei ce au trăit împreună cu mine acest „cutremurător” eveniment nu vor uita niciodată prin ce momente am trecut și mai ales  faptul că Dumnezeu în bunătatea Lui a îngăduit să mai rămânem în viaţă pe acest pământ. Eram în anul 3 la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti. În acest cutremur de pământ şi-au găsit sfârşitul vieţii pământeşti şi cei doi colegi ai mei de Seminar, Rusu Ioan şi Morocoş Nicolae. Eram toţi trei prieteni, fusesem o perioadă colegi de cameră în Seminar, iar cu Nicu Morocoş eram chiar şi coleg de bancă. Ei s-au dus, noi am rămas. De multe ori m-am gândit la cuvântul care zice : „Dar te-am lăsat să rămâi în picioare, ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul.”(Exodul 9:16)  Atunci totul a fost pe neaşteptate. Am fost uluiţi de puterea Domnului. Biblia spune că tot aşa va fi şi la sfârşitul vremurilor. „Voi mai clătina încă odată nu numai pământul, ci şi cerul.” Aceasta este vestea care cu siguranţă va surprinde pe mulţi. Să ascultăm deci acum de glasul Domnului care ne vorbeşte din ceruri şi care are toată puterea în cer şi pe pământ. Dacă vom face aşa vom fi în siguranţă în mâna Celui Atotputernic, Mântuitorul nostru, Domnul Isus Christos. Aşa să ne ajute Dumnezeu pe toţi !

pastor, Elisei Pecheanu

„Odată a vorbit Dumnezeu, de două ori am auzit că „Puterea este a lui Dumnezeu.” A Ta, Doamne, este şi bunătatea, căci Tu răsplăteşti fiecăruia după faptele lui.” (Psalmul 62:11,12)

Vă mai aduceţi aminte de jocurile nevinovate ale copilăriei ? Când strigând unul după altul sau ascunşi fiind, ne căutam cu dorinţa de fi sau de a nu fi descoperiţi de către partenerii de joacă, descopeream ecoul propriei voci în unghierele sau vâlcelele întunecate… terenurile noastre autentice de joacă. Ce frumos era atunci ! Când o astfel de „minune” se întâmpla, toată joaca noastră se termina brusc, transformându-se într-un concurs de strigăte, care mai de care mai deosebit, lăudându-ne cu ecoul propriilor noastre glasuri… Descoperisem ceva nou pentru noi, copiii ! Ecoul.  Dar am crescut mari. Fiecare, în liniştea tainică a inimii, auzim un alt ecou, ecoul glasului divin. Taci, faci linişte, te retragi din mulţime, din zgomotul cotidian, … şi-ţi asculţi inima ! Ce se aude în inima ta ? Ce glasuri vorbesc ? Ce mesaj primeşti ? Ce-ţi spune ecoul produs în inimă ? Se aude ceva sau nu se aude nimic ?  O inimă împovărată, o inimă îngreuiată de păcate, o inimă suferindă, o inimă vinovată, o inimă plină de frica pedepsei… nu produce ecou binecuvântat ci mai de grabă un ecou al pedepsei eterne. De aceea Dumnezeu ne cheamă pe fiecare în parte prin cuvintele : „Fiule, dă-Mi inima ta, şi să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele.” (Proverbe 23:26) Vrei o inimă care să-ţi redea cu acurateţe ecoul glasului divin prin care să fii încurajat ? Dacă da, atunci dă-I inima ta Domnului Isus să ţi-o cureţe de păcat, să ţi-o vindece, şi las-o în mâna Lui s-o poată binecuvânta. Pocăieşte-te sincer, crede în jertfa Lui de la Calvar şi vei fi bucuros împreuna cu psalmistul care a auzit de două ori ceea ce Dumnezeu a spus o singură dată.  Ascultă cu atenţie ce zice David, omul lui Dumnezeu, şi vei fi binecuvântat.

Puterea este a lui Dumnezeu. Oare de câte ori am spus până acum „nu pot” ? Nu-i aşa că de foarte multe ori ? Nu pot să fac ceva bun, nu pot să zic ceva bun, nu pot să iubesc pe duşmani, nu pot să iert pe cei ce-mi fac rău, nu pot să cânt, nu pot să mă mai rog, nu pot să mai vin la adunare, nu pot să să-i mai ascult pe cei ce mint, nu pot să … nu pot, nu pot, nu mai pot !!! Da, aşa este, fără El, nu mai putem nimic. „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic”(Ioan 15:5) a zis Domnul Isus. Dar se aude un glas, un ecou … puterea este a lui Dumnezeu. Slăvit să fie Numele Său ! Doamne eu nu mai pot… de aceea Te rog dă-mi şi mie putere din puterea Ta ! Vreau să pot spune şi eu împreună cu apostolul Pavel : „Pot totul în Hristos care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13)

Bunătatea este a lui Dumnezeu. „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea.” zice Domnul (Ieremia 31:3).  „ Iată ce mai gândesc în inima mea, şi iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţa…” zice proorocul Ieremia.( Pl. Ieremia 3:21-23). Tu, crezi lucrul acesta ?

Răsplata este a lui Dumnezeu. „…veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii.”(Coloseni3:24) „Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire !”(Evrei 10:35) Moise „avea ochii pironiţi spre răsplătire.” (Evrei 11:26) „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după faptele Lui.” zice Domnul Isus. (Apocalipsa 21:12)

Doamne Tată, Îţi dau inima mea. Vreau ca în ea să se producă ecoul binecuvântat al Cuvântului Tău. Curăţă-o, sfinţeşte-o, păzeşte-o, păstrează-o în Mâna Ta.  Ajută-mă să nu uit niciodată că a Ta este puterea, bunătatea şi răsplata. Îţi mulţumesc Tată în numele Domnului Isus.

Pastor, Elisei Pecheanu

Exodul 13:21 „ Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea.

Ai fost ispitit vreodată să dai înapoi pe calea credinţei ? Ai avut vreodată calea întunecată înaintea ochilor tăi ?  Ai ajuns măcar o dată în viaţă la o răscruce de drumuri şi să nu ştii încotro s-o apuci ?  Ti s-a făcut vreodată negru în faţa ochilor tăi ?  Ai experimentat în viaţa ta vreodată dezorientarea spirituală ?  Ştii tu ce înseamnă călătorie fără călăuză  prin pustiul vieţii ?

Nu ştiu ce răspuns vei da tu acestor întrebări în faţa conştiinţei tale. Ştiu însă că sinceritatea creştină te va face să recunoşti că ai trecut pe acolo, de aceea vei fi gata să spui şi tu: Da, aşa este. Şi totuşi astăzi eşti aici în Biserică nu acolo în dezorientare, în întuneric, ci aici în lumina Domnului. Recunoaştem deci împreună că Domnul Isus a fost şi este Călăuza noastră permanentă, sigură şi binecuvântată. Numai ochii credinţei noastre să fie deschişi permanent asupra Călăuzei şi urechea deschisă să poată auzi clar vocea Sa binecuvântată.

Pe Calea credinţei nu-i drum `napoi. Evreii aveau permanent prezenţa Domnului înaintea lor tocmai ca să nu dea curs ispitirilor de a se întoarce înapoi în Egipt.  Doamne, de multe ori au vrut ei să se întoarcă în Egipt ! Dar Majestatea Divină mergea tot înaintea lor să-i atragă după El. Doamne, atrage-ne şi pe noi întotdeauna după Tine pe Calea credinţei, spre locul locuinţei tale ! Dacă Domnul îngăduie să ajungi într-o pustie, să treci prin ea, El nu te va lăsa singur, nu te va pierde, ci va avea grijă să te conducă prin ea !

Pe Calea credinţei avem satisfacţia prezenţei Domnului cu noi. Câtă mângâiere purtau în sufletele lor Moise, Aron, bătrânii lui Israel şi toţi evreii evlavioşi ştiind că nu sunt singuri ci că au parte de prezenţa Domnului alături de ei în această călătorie plină de obstacole, pericole şi peripeţii ! Norul prezenţei divine  îi însoţea la fiecare pas. Dacă ţinta călătoriei noastre este slava Domnului şi dacă Cuvântul Domnului este norma vieţii de zi cu zi, dacă sfatul Duhului Sfânt este ascultat permanent şi dacă providenţa divină este conduita faptelor noastre, atunci purtăm pe deplin în noi satisfacţia umblării cu Domnul Isus. Deşi nu-L putem vedea cu ochii aceştia de carne, totuşi Îi simţim prezenţa şi putem spune cu certitudine că mergem înainte prin credinţă.

Pe Calea credinţei nu se stă pe loc ci se înaintează permanent. Evreii aveau ca semn al însoţirii divine în călătoria lor prin pustie stâlpul de nor ziua şi stâlpul de foc noaptea „pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea.” Domnul Isus este pentru noi  „Lumina lumii” şi tot El este „Calea, Adevărul şi Viaţa”. Cuvântul său este ca „o candelă” pentru noi. Toate aceste binecuvântări le avem tocmai pentru a putea înainta permanent pe această Cale.

Vă invit dragi cititori „să ne uită ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus” ca să putem ajunge în siguranţă în patria de sus, în Canaanul ceresc.

Pastor, Elisei Pecheanu

În calitate de creștini dorim să-l iubim mai mult pe Dumnezeu și să ne sfințim spre a-i fi tot mai plăcuți Lui. Mijloacele prin care pot fi atinse aceste ținte sunt numeroase: Scriptură, rugăciune, post, predici, părtășie frățească etc. Dar, să nu uităm mediul!
Este important în ce mediu trăim, ce anturaj avem, câte televizoare și laptopuri avem în casă și cât de mult încremenim în fața lor. Și în viața spirituală există câte un „picamăr” pe care este foarte greu să-l ignori. De multe ori, devine parte din familie. Pare inofensiv, îl scuzăm, dar „picamărul” spiritual este zgomotos și nu se lasă neglijat.
Biblia îl numește fericit pe omul care știe să-și aleagă mediul în care trăiește: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori!”(Ps. 1:1).
Poate că acestă reflecție este binevenită și pentru tine. Este vremea să ne verificăm mediul în care trăim, cu ce ne petrecem timpul și ce ne împiedică pe calea sfințirii. A sosit vremea să ne apucăm de curățenie și să nu lăsăm ca lucrurile lumești să devină parte din viața noastră, zdrobindu-ne inima, câte un pic, în fiecare zi.

________
Pastor, COSTEL GHIOANCA 
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel” 
DEJ (ROMANIA)
www.emanueldej.ro

Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfășoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Evrei 12:1-2

A inceput noul an, 2012. Suntem la o distanta de trei saptamani de la luarea startului. Tu ai inceput bine ? Te-ai convins ca nici viata si nici timpul nu stau pe loc ? Nu este timp de pierdut cu lucruri inutile. Totul trebuie calculat si folosit cu intelepciune. Vom da in curand socoteala in fata Marelui Stapan de fiecare clipa irosita, de fiecare cuvant nefolositor. Am cautat in Scriptura si am gasit cateva lucruri foarte importante pentru fiecare dintre noi in vederea luarii unui start binecuvantat in alergarea crestina pentru anul care ne sta in fata. Inca nu este prea tarziu sa pornesti si tu si sa iei un start care sa te ajute pe drumul credintei.

1. Sa luam seama la inaintasii credintei si la semenii credinciosi contemporani noua.
„ Si noi dar, fiindca suntem inconjurati cu un nor asa de mare de martori…” Nu suntem singuri pe Calea credintei. Nu alergam individualist, in spiritul egoist. Formam o echipa, suntem un trup spiritual, suntem o familie. Trebuie sa luam seama la alergarea celor din jurul nostru, si sa luam aminte la felul de vietuire al celor mai tari in credinta si mai sfinti decat noi. Invatam unii de la altii si toti de la Domnul Isus. Suntem priviti de altii. Viata noastra este examinata atat de martorii de pa pamant cat si de cei din ceruri. Suntem o adevarata priveliste. Tu cum te relationezi la martorii co-alergatori cu tine ?

2. Sa fim vigilenti pe cale.
„ Sa dam la o parte orice piedica, si pacatul care ne infasoara asa de lesne…” Avem un dusman comun, numle lui este diavolul. El ne va sta in cale tuturor prin piedicile puse si prin ademenirea pacatului. Depinde de noi daca acceptam compromisul sau alegem curatia pe cale. Se poate alerga foarte bine pe o cale curata nicidecum pe o cale cu obstacole. Alege curatia, alege calea dreapta, alege urmele pasilor Domnului Isus. Calea Lui este cea mai buna.

3. Sa alergam cu staruinta.
„ Sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte…” Odata porniti la drum, nu trebuie sa ne inselam singuri ocupandu-ne cu alte lucruri. Un singur lucru trebuieste, sa alergam cu staruinta. Trebuie sa parcurgem drumul stabilit de Domnul. Popasurile, relaxarile, odihna, retragerea, taifasul… nu-si au rost in alergarea pe calea credintei. Vom ramane in urma. Aceasta va aduce descurajare. De aceea, inainte, tot inainte pe Cale.

4.  Sa ne uitam foarte atenti la Tinta.
„ Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus…” Domnul ne-a binecuvantat cu o tinta precisa. Nu alegam in van, in necunoscut… Avem un model, avem urmele Lui, avem o tinta… este Isus Hristos Domnul. El a ajuns deja acasa. Este la dreapta lui Dumnezeu, Tatal. Acolo ne vrea si pe noi. De aceea suntem binecuvantati cu aceasta tinta precisa. Nimeni, daca este atent, nu se poate rataci pe Cale. Si eu si tu putem atinge tinta. Poate anul acesta , poate cel viitor… nu stim cand, dar privim cu bagare de seama la Tinta, si vrem sa nu gresim, sa nu ratam nici startul si nici alergarea. Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu pe toti.

Pastor, Elisei Pecheanu