Arhiva

Posts Tagged ‘Costel Ghioancă’

Nunta eternității

20/05/2012 Scrie un comentariu

Printre evenimentele care stârnesc curiozitate în trecerea noastră grăbită prin această lume, se numără și nunta. Oamenii sunt interesații de detalii (dacă se poate, cât mai multe), de culise, de picanterii, răsturnări de situație etc. Tocmai din acest motiv, când titlurile ziarelor sau afișajele de pe ecranele TV vorbesc despre „Nunta anului” sau, și mai și, „Nunta secolului”, cititorii (privitorii) sunt vrăjiți cât a-i clipi… Eu îmi propun să-i bat pe stimații mei concurenți jurnaliști și să vorbesc despre „Nunta eternității”. Textul biblic la care voi apela este Apocalipsa 19:6-10.
1. Nunta eternității este împărătească (19:6): „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic, a început să împărățească.” Specificul nunții din eternitate este că ea are loc între Biserică (mireasa) și Hristos (Mirele, Împăratul). Este o nuntă în care Hristos își exercită domnia. Tot astfel și familiile noastre (cu nunțile lor cu tot) ar trebui să fie caracterizate de stăpânirea Împăratului.
2. Nunta eternității impune pregătire (19:7-8): „…a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit…” În mod cert la nunta eternității pot participa doar cei pregătiți. În Efeseni 5:26,27 se spune că Hristos își pregătește mireasa și totuși chiar și ea, ca soție, are partea sa de pregătire. Tot așa, Mirele veghează asupra familiilor noastre fără ca aceasta să însemne o lipsă de responsabilitate din partea membrilor ei.
3. Nunta eternității aduce adevărata fericire (19:9): „…Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului…” Când va sosi marea nuntă nu va mai fi loc pentru „lacrimi și suspine”. Acolo, la nunta eternă, va fi adevărata fericire căutată de oameni cu atât de multă ardoare. Necazurile și frământările din sânul unei familii pot fi depășite cu bine numai în perspectiva nunții cu Mirele Hristos.
4. Nunta eternității impune slujire (19:10): „… eu sunt slujitor împreună cu tine și cu frații tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!” La nunta eternă nu este loc pentru alt devotament și altă slujire decât cele față de Domnul Isus Hristos. El este Dumnezeu vrednic de închinare. Așadar, dincolo de orice vise ale familiilor noastre este important să nu uităm că soț, soție și copii, suntem în slujba Domnului.
În încheiere aș semnala că spre deosebire de alte nunți la care suntem spectatori (și la care poate, ne uităm cu jind), nunta eternității este una la care poți participa și tu – poate fi chiar nunta ta. Trebuie doar să fii parte din „mireasa” Domnului Isus. Când Hristos ne este Domn și Salvator avem programată o nuntă eternă!

________
Pastor, COSTEL GHIOANCA
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
www.emanueldej.ro

Categories: Mesajul spiritual Etichete:

Vorbește Doamne…

13/05/2012 Scrie un comentariu

Cuvintele sunt de prisos atunci când trebuie să vorbim despre importanța comunicării cu Dumnezeu. Avem nevoie mereu și mereu de o viziune proaspătă de la Domnul deoarece, așa cum citim în cartea Proverbelor 29:18, „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască poporul este fără frâu; dar ferice de poporul care păzește Legea!”
Adesea, viziunea (sau „descoperirea”) din partea Domnului este, cred eu, confundată cu formulări de tipul misiunii și viziunii ONG-urilor pe când, versetul din Proverbe, citat mai sus, indică în paralelismul său că „descoperirile” rezidă în abilitatea poporului de a „păzi Legea”. Viziunea (sau vorbirea, dacă vreți) din partea Domnului ar trebui să o percepem în termenii unei relații dinamice cu Dumnezeu, a unei părtășii zilnice cu El. Concret, cred că avem nevoie de viziune de la Domnul nu doar în a formula trei propoziții pe care să le scriem pe un perete ci în a ne trăi viața de credință: să știm ce și cum să vorbim, cum să gândim, cum să acționăm, ce decizii să luăm, cum să ne înfrânăm, cum să ne răstignim firea, cum să iubim, cum să iertăm, cum să dăruim etc.
Nu este de mirare atunci că Samuel, unul din cei care au auzit vorbirea Domnului pe când „vedeniile nu erau dese”, era „culcat în Templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu.” (1 Sam. 3:3b). Sigur, făcând o paralelă care are limitele ei, ar trebui să conștientizăm încă odată provocarea de a locui în prezența Domnului. Hristos este în noi și noi în El dar relația trebuie îngrijită și crescută prin sfinițire continuă, lepădare de sine, post și rugăciune, citirea Cuvântului, implicare în slujire și alte aspecte care țin de viața de credință.
În lumea agitată în care trăim este imperios necesar să ne „facem timp” pentru Domnul, să stăm acolo unde este chivotul. Doar așa Dumnezeu ne vorbește, îl simțim aproape chiar și în deciziile mărunte, trăim fără frică, ieșim din labirintul confuziei și știm încotro să mergem: atât la nivel individual cât și la nivel comunitar.
Provocările societății în care trăim sunt mari și determină ca bătăliile spirituale să fie pierdute, adesea, nu la nivelul declarațiilor sau acțiunilor corporative ci la nivelul micro-cosmosului uman, la nivel personal. Dumnezeu nu vorbește și oamenii nu știu ce au de făcut din cauză că mulți credincioși sunt mai preocupați de „politicile comunitare” decât de „cercetarea de sine”. Suntem ispitiți să judecăm și să evaluăm pe alții mai repede decât să privim în propriile noastre inimi.
Cert este că avem nevoie ca Dumnezeu să ne vorbească și cred că o va face cu atât mai repede cu cât avem curajul să punem în lumina reflectoarelor însăși propria noastră ființă.
________
Pastor, COSTEL GHIOANCA
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
www.emanueldej.ro

Categories: Mesajul spiritual Etichete:

Pilda suferinței

06/05/2012 Scrie un comentariu

Apostolul Petru scria în prima sa epistolă: „În adevăr, ce fală este să suferiți cu răbdare, să fiți pălmuiți când ați făcut rău? Dar dacă suferiți cu răbdare când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Cristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui.” (1 Petru 2:20,21).
Despre suferință se vorbește mult – mai ales din cauza „ghimpilor” ei ce nu pot fi ignorați – dar adesea sub aspect retributiv: Dumnezeu îi pedepsește pe oameni pentru păcatele lor. Totuși, există alte valențe ale suferinței care arată că aceasta este o „chemare” și o „pildă” pentru cei care sunt ucenicii lui Hristos. Cei ce ascultă de Dumnezeu ajung să sufere, după cum și Hristos a ascultat și a suferit. Este suferință pentru un lucru bun, nu o pedeapsă pentru păcat.
Axa ascultare-suferință-exemplu ne duce cu gândul la jertfa Domnului Isus. El a vrut să se facă „voia Tatălui și nu voia Sa”, a fost gata să moară pentru păcătoși iar acum rămâne un exemplu pentru ucenicii Săi. Tot astfel, când credincioșii sunt în părtășie la un memento important al suferinței – Cina Domnului – ar trebui să vadă mai multe aspecte ale suferinței Mântuitorului.
Suferința Domnului Isus este o „amintire” dar și un exemplu de urmat. Cina Domnului nu este un spectacol la care să stai să privești… nu este un simplu exercițiu de contemplare ci este un angajament în a urma exemplul lui Isus, până la capăt. Când luăm parte la Cină „vestim moartea Domnului până va veni El” (1 Cor. 11:26b) și vestim și „moartea noastră” întrucât „am fost răstigniți împreună cu Hristos” (Gal. 2:20).
Cu alte cuvinte, când se frânge pâinea și se împarte vinul, nu încape îndoială că actul indică spre Golgota, spre Hristos, însă cu bucățica de pâine și paharul în mână, nu putem evada nici noi din „vestirea morții noastre”. Textul din 1 Corinteni nu lasă să se înțeleagă că cei care iau Cina, cei „vrednici”, ar trebui să fie oameni perfecți (lucru cu neputință) ci să realizeze că fac parte dintr-o comuniutate a celor învredniciți de Hristos prin moartea și învierea Sa. Desigur, această observație nu exclude nicidecum imperativul sfințirii continue a celor credincioși.
În sfârșit, când se cere ca „fiecare să se cerceteze pe sine însuși” poate că ar trebui să se înțeleagă, pe lângă comemorare christică și introspecție etică, și o investigare a disponibilității noastre de a continua să semnalăm în „vestirea morții Lui”, o vestire a morții noastre.

________
Pastor, COSTEL GHIOANCA
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
www.emanueldej.ro

Categories: Mesajul spiritual Etichete:

Hristos și cultura

29/04/2012 Scrie un comentariu

Zicem că vrem ca Domnul Isus să fie Modelul nostru în toate împrejurările… aspect bun și de dorit. Ne poate sluji El atunci ca Model și în relație cu lumea în care trăim, cu cultura?
Trebuie să notăm chiar de la început un paradox care există în multe biserici evanghelice românești: își pun mereu problema evanghelizării, că nu reușesc să iasă dintre cele patru ziduri ale bisericii, că nu există o viziune pentru cei pierduți etc. și aceiași oameni – când sunt între cele patru ziduri – recomandă cu stăruință ca cei credincioși să se ferească de lume, să nu aibă a face cu ea, să nu-i permită lumii să intre în biserică… Nu e de mirare că mulți creștini se găsesc prinși într-o tensiune spirituală greu de gestionat.
Fără a intra în studii complexe pe această temă (de genul, R. Niebuhr, Christ and Culture), prefer să rămân la o rugăciune a Mântuitorului: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău” (Ioan 17:15). Motivul pentru care creștinii au nevoie să fie păziți de cel rău este că „lumea” și spiritul ei sunt afectate de păcat. Dar „lumea” nu este totuna cu cultura. „Lumea” se referă la toți cei neregenerați spiritual, cei care își cârmuiesc viața după alte principii decât după cele ale Scripturii, cei în inima cărora nu locuiește Hristos. Această „lume” se găsește în orice cultură și chiar și la unii din cei ce sunt „între patru ziduri”. Păzirea de „lume” este o păzire de păcat nu de cultură. Unul din motivele pentru care credincioșii nu merg cu Evanghelia afară din biserică este că fac o confuzie între lume și cultură. Este foarte greu să mergi într-un loc de care trebuie să fugi…
Este adevărat și că în cadrul culturii – mai precis în diverse subculturi – există spirit „lumesc”, dar nu tot ceea ce este în afara celor patru ziduri este păcat… În cultură sunt lucruri morale, imorale și amorale fapt care ne obligă să facem o distincție între principii și forme: principiile biblice sunt absoluturi nenegociabile pe când formele culturale sunt adaptabile și în continuă mișcare.
Deci când trebuie să ne păzim de „lume” nu trebuie să ne păzim de cultură, la pachet, cu tot ce conține… ci doar de acele aspecte din cultură care contravin principiilor Scripturii. Isus este Model și în această privință: nu a acceptat ca Templul „să fie schimbat într-o peșteră de tâlhari”, fapt ce contrazice ceea ce „este scris” dar a stat la masă cu diverse categorii de oameni, i-a iubit pe cei străini, s-a născut într-o cultură iudaică și a participat la tot ceea ce însemna acesata, a folosit limbajul și iamginile familiare ascultătorilor etc.
Problema este că unele persoane fac lucruri „sfinte” din preferințele lor culturale și „păcate” din preferințele culturale ale altora. Corect este să facem sfinte principiile Scripturii și să negociem preferințele culturale, într-un spirit al iubirii și sacrificiului, că doar acestea de pe urmă sunt principii biblice, nu-i așa?

________
Pastor, COSTEL GHIOANCA
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
www.emanueldej.ro

Categories: Mesajul spiritual Etichete:

Cum să cucereşti o cetate

25/03/2012 Scrie un comentariu
Dacă într-o bună dimineaţă te-ai trezi cu un gând…Să cucereşti o cetate? Şi, de ce nu, să fie chiar cetatea în care locuieşti tu! Ce şanse ai avea? Vei spune, „depinde de ce fel de cucerire vorbim…”. Evident, mă refer la o cucerire spirituală! Nu la o cucerire economică, fiindcă, „banii nu aduc fericirea” – chiar dacă unii încă nu sunt convinşi de asta –, nici la o cucerire a culmilor popularităţii, că doar, în zilele noastre, cu greu faci faţă la tot felul de „apariţii care au talent” si, mai ales, nu mă refer la cuceriri politice ori administrativ-teritoriale pentru că baia de sânge în care se scaldă părţi din  lumea noastră şi copiii mutilaţi de arsenalul unor „oameni” care vieţuiesc de mult în grotele sub-umanităţii, dovedesc că asemenea „cuceriri” sunt, dintru început, eşecul existenţial de care am fi vrut să ne dezicem. Atunci, cum poţi cuceri o cetate, din punct de vedere spiritual?
Datorită spaţiului restrâns voi face doar  câteva referiri-fulger la un personaj din Biblie, pe nume Daniel. Cunoaştem din Scripturi că el a fost un tinerel evreu, dus rob în marele imperiu Babilonian. Fiindcă Dumnezeu era cu Daniel, acesta ajunge printre demnitarii imperiului, dar marea cucerire nu fusese încă realizată. Văd la Daniel 3 lucruri care te pot ajuta să cucereşti o cetate:
1.     Credincioşia – la Daniel nimeni nu a putut găsi „niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios…” (Daniel 6:4). El se ţinea cu toată inima de Cuvântul Domnului şi se ruga la fel cum a făcut-o întotdeauana (6:10). Aici este vorba de mărturie, de seriozitate în umblarea cu Domnul… Indiferent de mediul în care trăieşti, fii credincios!
2.     Groapa cu lei ­– cucerirea spirituală nu s-ar fi realizat fără o groapă cu lei (în cazul lui Daniel, în sensul propriu; 6:16). Şi acolo a rămas credincios şi a arătat că nu se dezice de Dumnezeul lui. Pentru noi, încercările de orice fel – tu ştii prin ce treci – sunt o „groapă cu lei”. Cum ne purtăm acolo? Sunt multe persoane care aşteaptă să vadă ce s-a întâmplat cu noi după ce piatra de pe groapă este dată la o parte!
3.     Intervenţia şi puterea lui Dumnezeu – Dumnezeu onorează credincioşia lui Daniel şi intervine, făcând o minune şi arătându-şi puterea (6:22). Cuceririle spirituale au loc doar atunci când Dumnezeu îşi manifestă puterea Sa.
          Care a fost rezultatul? Împăratul Babilonului spune: „Poruncesc ca, în toată întinderea împărăţiei mele, oamenii să se teamă şi să se înfricoşeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu şi El dăinuieşte veşnic; Împărăţia Lui nu se va nimici niciodată şi stăpânirea Lui nu va avea sfârşit. El izbăveşte şi mântuieşte, El face semne şi minuni în ceruri şi pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor! ” (6:26,27).
          Fii o persoană credincioasă, păstrează-şi mărturia curată (mai ales în „groapa cu lei”) şi Dumnezeu poate, prin tine, să cucerească o cetate! Începe chiar acum…
________
Pastor, COSTEL GHIOANCA 
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
www.emanueldej.ro
Categories: Mesajul spiritual Etichete:

Scriptura și Experiența

18/03/2012 Scrie un comentariu
Am găsit un pasaj interesant, în Scriptură, care poate fi angajat în discuția privitoare la dimensiunea experiențelor spirituale omenești. Textul este din Deuteronom 13: 1-3:
Dacă se va ridica în mijlocul tău un prooroc sau un visător de vise care-ți va vesti un semn sau o minune, și se va împlini semnul sau minunea aceea de care ți-a vorbit el zicând: «Haide după alți dumnezei»  –  dumnezei pe care tu nu-i cunoști – «și să le slujim!» să n-asculți cuvintele acelui prooroc sau visător de vise, căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să știe dacă iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru, din toată inima voastră și din tot sufletul vostru.
Deci, ce avem în acest text?
1.      Un prooroc sau visător de vise care se ridică din mijlocul poporului Israelși nu dintre niște neamuri păgâne;
2.      Proorocul îndeamnă poporul să meargă după dumnezei falși!
3.      Îndemnul proorocului este verificat printr-un semn (sau o minune) care se împlinește exact după cuvintele sale.
Toată lumea vedea semnul: „minunea s-a împlinit cum a spus proorocul!” „Am văzut cu ochii noștri… deci să ascultăm de prooroc.” Cam aceasta ar fi logica! Totuși poporul știa ce spune Legea (Cuvântul) lui Dumnezeu: „Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine!” (Exodul 20:3). Avem, se pare, un conflict între ceea ce poporul știa (din Scripturi) și ceea ce vedea (din semnul împlinit conform cu prezicerile proorocului), sau, să zicem altfel, avem un conflict între Scriptură și Experiență.
Principul pe care Domnul vrea să-l învățăm este că „Scriptura bate experiența”, sau putem da crezare experiențelor noastre numai și numai dacă ele sunt susținute de Scriptură, de Cuvântul lui Dumnezeu. Adevărul este cu două tăișuri: pe unii îi trezește la realitate iar pe alții îi încurajează!
Sunt oameni care trăiesc în păcat, în nelegiure, își justifică atitudinile pe baza a tot felul de criterii și refuză pocăința! Ei spun: „Eu am o experiență cu Dumnezeu! Știu eu care este relația mea cu El.” Dar, „Scriptura bate experiența”… Nu contează cum „se simte” o persoană, dacă ceea ce gândște și ce face nu este după Biblie este nevoie de trezire și pocăință cât mai urgent! Alții, sunt născuți din nou, cred în Domnul Isus ca Salvator și Mântuitor, dar trec prin momente grele în viață: au un necaz, o boală, o descurajare, un păcat pentru care și-au cerut iertere însă față de care creștinul „nu simte” că iertarea chiar a avut loc. Încă odată, acelșai principiu: „Scriptura bate experiența!”. Trebuie să fim încurajați, să ne bazăm pe ce spune Biblia nu pe ce experimentăm noi. Poate nu simțim că Dumnezeu ne iubește dar nu înseamnă că este așa! Poate nu simțim că am fost iertați dar nu înseamnă că este așa!
În concluzie, indiferent de „semnele și minunile” care au loc în jurul nostru, dacă ceva contrazice Biblia să nu dăm crezare. Ele pot fi teste pentru noi ca Dumnezeu să vadă „dacă – L iubim din toată inima și din tot sufletul nostru”.
________
Pastor, COSTEL GHIOANCA 
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
www.emanueldej.ro
Categories: Mesajul spiritual Etichete:

Mai mult decât biruitori!

04/03/2012 Scrie un comentariu
Cui nu-i place să fie biruitor? Spiritul combativ care sălășluiește în fiecare din noi, ne mână spre biruință… Ne place să câștigăm în competițiile sportive — mai nou, în jocurile pe calculator — în educația școlară, în multele probleme ale vieții, dar mai ales, în dispute și polemici diversificate. Nu acceptăm, cu ușurință, înfrângerea și nici nu dorim să punem, cu resemnare, armele jos.
Contrastul situației de mai sus, se ivește, îndeosebi, în lumea spirituală; foarte ușor, creștini de felurite calibre spirituale, sunt gata să soarbă, până la capăt, paharul autocompătimirii, renunțând să mai spere la o viață de biruință. Grozăvia păcatului, presiunea anturajului lumesc, pretențiile imperialiste ale firii pământești și urletul înfricoșător al celui rău, ne pot face să credem că biruința pe tărmâm spiritual este o vehementă utopie.
În ciuda tuturor „evidențelor” indicate anterior, Biblia confirmă că cel credincios poate fi, nu doar biruitor, ci chiar „mai mult decât biruitor”: „Totuși, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Romani 8:37). Contextul în care apostolul Pavel face o asemenea afirmație, să-i zicem, „mai mult decât îndrăzneață” este cel al suferințelor pentru Numele lui Hristos. Amenințările și prigonirile torționarilor nu vor fi capabile să frângă legătura de dragoste, tainică, dintre Mântuitorul Hristos și copiii Lui (vezi, Romani 8:35-39).
 Explicația „se ascunde” în expresia „Acela care ne-a iubit”. Biruința este reală, numai și numai prin Acela care ne-a iubit, dar o atare iubire este la rândul ei, legată organic de sacrificiul de la Calvar: „Dar Dumnezeu își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8).
Așadar biruința este, de fapt, în jertfa Mielului divin. Prin moartea Sa pe cruce și prin sângele vărsat, Domnul Hristos a pus bazele unui legământ nou, între Dumnezeu și omul păcătos, astfel încât cel de pe urmă să aibă harul de a se adăposti, prin credință, la umbra legământului christic, la poalele crucii Celui biruitor, spre a gusta și dânsul măcar o picătură din glorioasa victorie a Stăpânului său.
__
Pastor, COSTEL GHIOANCA 
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
www.emanueldej.ro
Categories: Mesajul spiritual Etichete:

Interesat de detalii?

29/01/2012 Scrie un comentariu
Biblia nu este la fel ca oricare altă carte. Este Cuvântul lui Dumnezeu, valabil pentru toate timpurile și toate națiunile. Nu are nevoie de ajustări de vreun fel. Aceasta înseamnă că tot ce scrie în Sfânta Scriptură este cântărit cu mare precizie. Când ai de scris o Carte pentru „toate timpurile și toți oamenii” nu poți face risipă nici măcar de un singur cuvânt. Spațiul trebuie folosit la maxim, în cel mai util mod posibil.
Cu toate acestea, de curând, mi-a fost atrastă atenția de un aspect specific Bibliei. Multe lucruri se repetă. În mod special, această trăsătură se întâlnește atunci când Dumnezeu proiectează ceva (în detaliu), când poruncește sau profețește, Scriptura dovedind că lucrurile s-au întâmplat exact așa cum au fost intenționate de Dumnezeu.
De exemplu, începând din Exodul 25, Dumnezeu îi dă lui Moise instrucțiuni detaliate și precise pentru facerea Cortului Întâlnirii: dimensiuni, materiale, strategie de lucru, poziționarea obiectelor etc. Pentru toate, Biblia alocă mai multe capitole. Apoi, după ce au fost făcute lucrările, în loc să existe o remarcă de genul: „Și toate au fost făcute exact așa după cum a poruncit Domnul”, are loc o descriere amănunțită, care nu este altceva decât o repetare a proiectului pe care îl prezentase Dumnezeu încă de la început. Să fie oare o „risipă de text” sau un mesaj pe care trebuie să-l reținem?
Este Dumnezeu interesat de detalii, mai mult decât ne dăm noi seama? Nu puțini sunt oamenii care au o percepție spațială foarte distantă în ceea ce-l privește pe Dumnezeu. El trebuie să fie undeva, extrem de departe, ascuns de vălul transcedentului și preocupat cu menținea în echilibru a legilor Universului, cu hrănirea copiilor din lumea a treia, cu vindecarea celor mai cumplite boli, cu pacea mondială și altele asemenea.
Multora dintre noi, ne vine greu să credem că în „job description-ul” lui Dumnezeu intră și elemente de genul: cum ne rugăm zilnic, cum citim Biblia, cum ne îmbrăcăm, cum ne purtăm în trafic, cum cheltuim banii, cum ne purtăm la școală sau la locul de muncă, cum ne ținem de cuvânt atunci când promitem ceva, cum ne îndeplinim responsabilitățile de soț sau de soție, cum petrecem timp cu copii noștri etc.
Cu siguranță, Dumnezeu vrea să-l implicăm mai mult în viețile noastre. Nu vrea să ne purtăm cu El ca și cum l-am invita la o conferință săptămânală sau lunară în care vrem să discutăm lucruri foarte complicate și spirituale. Dimpotrivă, dorește să ne însoțească pe drumul vieții la fiecare pas. Dorește să vorbim cu El și să ne consultăm înainte de fiecare decizie. Și mai ales, vrea să ascultăm de El și de voia Lui în tot ceea ce facem. Nu înseamnă că suntem roboți, că nu mai gândim, că suntem depersonalizați și facem doar ce vrea Altcineva. Nu așa trebuie privită problema. Când Dumnezeu „umblă cu noi” nu ne tratează ca pe niște „carcase”, ci ca pe niște ființe dragi, ca pe copiii Săi, în inima cărora lucrează, în așa fel încât să se realizeze o armonie între voia noastră și voia Lui. Ajungem să ne desfătăm în voia Lui și să nu ne mai placă să facem nimic fără ca, mai întâi, să-l întrebăm pe Domnul. Poate că și asta vrea Biblia să ne învețe atunci când se repetă, în anumite relatări ale ei.

________
Pastor, COSTEL GHIOANCA 
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel” 
DEJ (ROMANIA)
www.emanueldej.ro
Categories: Mesajul spiritual Etichete:

Cum putem să-l iubim mai mult pe Dumnezeu si să ne sfintim spre a-i fi tot mai plăcuti Lui?

22/01/2012 Scrie un comentariu

În calitate de creștini dorim să-l iubim mai mult pe Dumnezeu și să ne sfințim spre a-i fi tot mai plăcuți Lui. Mijloacele prin care pot fi atinse aceste ținte sunt numeroase: Scriptură, rugăciune, post, predici, părtășie frățească etc. Dar, să nu uităm mediul!
Este important în ce mediu trăim, ce anturaj avem, câte televizoare și laptopuri avem în casă și cât de mult încremenim în fața lor. Și în viața spirituală există câte un „picamăr” pe care este foarte greu să-l ignori. De multe ori, devine parte din familie. Pare inofensiv, îl scuzăm, dar „picamărul” spiritual este zgomotos și nu se lasă neglijat.
Biblia îl numește fericit pe omul care știe să-și aleagă mediul în care trăiește: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori!”(Ps. 1:1).
Poate că acestă reflecție este binevenită și pentru tine. Este vremea să ne verificăm mediul în care trăim, cu ce ne petrecem timpul și ce ne împiedică pe calea sfințirii. A sosit vremea să ne apucăm de curățenie și să nu lăsăm ca lucrurile lumești să devină parte din viața noastră, zdrobindu-ne inima, câte un pic, în fiecare zi.

________
Pastor, COSTEL GHIOANCA 
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel” 
DEJ (ROMANIA)
www.emanueldej.ro

Categories: Mesajul spiritual Etichete:

Iarăși e Crăciun!

25/12/2011 1 comentariu
De fiecare dată când sărbătoresc Crăciunul îmi răsună în minte  un cântecel al copilăriei, ale cărui versuri spuneau:
Iarăși e Crăciun
Clopote răsun’
Ding, dong, ding
Sună peste crâng
S-a născut un Prunc!
 
Cred că trăsătura Crăciunului de a fi „iarăși” poate fi privită ca o dublă reflecție:
1.              Pentru unii, „iarăși e Crăciun” reflectă monotonia. Nimic special, nimic ieșit din comun. E pur și simplu, încă odată, Crăciun. Și dacă tot e, din nou, Crăciun, atunci cel care sărbătorește monotonia se prinde într-un lanț al lui „iarăși”: iarăși cumpărături, iarăși cadouri, iarăși brad, iarăși decoruri, iarăși curățenie, iarăși vizite, iarăși colinde, iarăși tradiții și ritualuri… Nu e nimic nou! Totul este un „iarăși”. Și ce credeți? Monotonul o va lua „iarăși” de la capăt și anul viitor!
2.              Pentru alții, „iarăși e Crăciun” reflectă harul. Totul este special, totul este ieșit din comun. Cel credincios știe că încă o ocazie de a sărbători Crăciunul înseamnă har. Înseamnă că ne aflăm „în anul de îndurare al Domnului”, că ne mai putem pocăi, că se mai poate ca sufletele să fie salvate… „Iarăși e Crăciun” este pentru copilul lui Dumnezeu o serbare a harului. Este, parcă, o șansă în plus dăruită de Dumnezeu omenirii. „Iarăși? Iarăși? Nu-mi vine să cred! Câte șanse ne mai dă Dumnezeu? Ce har!!!…”, spune creștinul adevărat. Toate colindele, poeziile și predicile de Crăciun aduc „iarăși”, cu o prospețime nouă, același mesaj: „Nu vă temeți: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos Domnul.” (Luca 2:10,11).”
Rezultatele, sunt în deplină concordanță cu ceea ce înțelegem atunci când „iarăși e Crăciun”. Dacă minunea întrupării lui Mesia vibrează cu monotonia din viața și inima noastră, rezultatul va fi un „iarăși” cu condimentat cu sărbătoare… Iarăși am cântat, am mers la biserică, ne-am dăruit cadouri și am rămas aceiași oameni. Nu se va schimba nimic nici în relațiile dintre noi, nici în frecventarea bisericii, nici în relația cu păcatul, nici in biruirea firii. „Iarăși-ul” monotoniei duce la un „același” al superficialității.
Dacă miracolul nașterii Mântuitorului vibrează cu conștientizarea harului pe care Dumnezeul îl revarsă peste noi încă odată, rezultatul va fi ceva cu totul nou. O transformare pe care o va face Duhul lui Dumnezeu și care ne va afecta pe fiecare în parte. Când înțelegi harul te smerești așa cum au făcut-o magii și păstorii și pleci acasă schimbat, plin de bucurie. Credința devine din superficialitate, o pasiune vie pentru Domnul.
Astăzi, „iarăși e Crăciun”. Ce înseamnă pentru tine? Monotonie sau har? Doar atunci când poți da al doilea răspuns, ai cu adevărat parte de   Sărbători Fericite!
________
Pastor, COSTEL GHIOANCA 
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
www.emanueldej.ro
Categories: Mesajul spiritual Etichete:,

Concertul de colinde al corului BCB Nădejdea din 2009

24/12/2011 Scrie un comentariu

Înregistrare și editare video Ovidiu Ferenz

Partea 1

1)O noapte preasfintita-Do/la vioara dr.Cristian Caraman/Dirijor:Prof.Ema Talpos

2)La Betleem in noapte-Sol/Dirijor:Prof.dr.Cri­sian Caraman Mesaj:Pastor Costel Ghioanca

3)O Betleem oras micut-Fa/Dirijor:prof.Ema Talpos

4)S-a nascut in Betleem-dirijor:prof.dr.Cristi­an Caraman

5)La Betleem colo-n jos Mesaj:Pastor Coord.Prof.dr.Vasile Talpos

6)Fulgii de zapada-Mib/dirijor:prof.Lidia Talpos

7)Ingerii vestesc voios-Fa/dirijor:prof.Lidia Talpos

8)solo:Dorotheea Caraman-E seara deCraciun LApian/orga AP

Partea 2

Partea 3

Categories: Baptişti, Concerte, Muzică, Video Etichete:, , , , , , , ,

În căutarea fericirii…

18/12/2011 Scrie un comentariu
Ați auzit de cea mai mare alergare de pe Planetă? Sigur că da! Este goana după fericire… Deși nu prea este voie să se facă generalizări, îndrăznesc să spun că toți oamenii doresc să fie fericiți. Nu vreau să discut aici puținele cazuri ale celor care nu râvnesc fericirea. Ține, poate, mai mult de patologie decât de teologie.
Cele mai mari eforturi, cei mai mulți bani, cea mai mare energie, cele mai multe sentimente etc. sunt investite în „afacerea” fericirii. Miza este foarte mare pentru că, pe cât de dulce este gustul fericirii, pe atât de amară este experimentarea goliciunii sufletești și a neîmplinirii. Problema se complică și din pricina acestui montagne-russe  al circumstanțelor în care trăim. Împrejurările se schimbă și suntem când sus, când jos, cu o viteză amețitoare. Prin urmare, pendulăm nebunatic între agonie și extaz, între zâmbet și suspin, între lacrimi și chicoteli, între fericirea vaporizată și tonajul excesiv al durerii. Toate „obiectele” fericirii noastre sunt efemere. Sănătatea se șubrezește, frumusețea trece, job-urile se pierd, banii la fel, cei dragi… pier și ei. Dacă ar exista o cale de ieșire de aici… O soluție… Există! Numai că mulți nu o bagă în seamă. Ea este simplă și complicată în același timp.
Asaf spunea: „Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu…” (Ps. 73:28 a). Este atât de simplu! Dumnezeu, Creatorul nostru ne dăruiește adevărata fericire atunci când ne apropiem de El. Cum? Asaf continuă: „…pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale” (Ps. 73:28 b). Dumnezeu ne oferă  fericirea atunci când ne dăruiește ceva stabil, etern. Este Însăși Persoana Sa!  Dumnezeu „nu trece” iar atunci când ne legăm fericirea de El, nici ea nu mai zbunghește pe neobservate. Este chiar atât de simplu! Atunci de ce nu găsesc oamenii o asemenea fericire? Pentru că soluția este și complicată, după cum aminteam mai sus.
Îngerii le-au spus, odinioară, păstorilor de pe câmpiile Betleemului: „Nu vă temeți: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos Domnul.” (Luca 2:10,11). Apropierea de Hristos este apropierea de un Domn. Aici este problema! Oamenii nu vor să se apropie de Dumnezeu pentru că vor să rămână proprii lor stăpâni.  Apropierea de Dumnezeu aduce fericire dar aduce și smerenie. Nu mai ești tu cel care îți conduci viața ci Isus Hristos, Domnul. Iată motivul pentru care calea spre fericire este complicată! Mulți ar vrea fericirea pe care o dă Dumnezeu dar nu vor să-L recunoacă pe El ca Domn.
Tu, ești o persoană cu adevărat fericită,? Sau, poate, ar trebui să întreb, mai degrabă: este Isus Hristos Domn peste întreaga ta viață și în toată umblarea ta?
________
Pastor, COSTEL GHIOANCA 
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
www.emanueldej.ro
Categories: Mesajul spiritual Etichete:

„Mâncați trupul Meu!”

04/12/2011 Scrie un comentariu
De departe, aceasta este una din cele mai șocante afirmații ale Mântuitorului. Nu este de mirare că urmașii Săi, au ajuns să fie acuzați de canibalism chiar în perioada în care creștinismul abia înmugurea. La ce se referă, oare, Isus Hristos când spune: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.” (Ioan 6:53)?
Contextul pasajului ajută foarte mult la elucidarea unei astfel de afirmații enigmatice. În Evanghelia după Ioan se poate citi că Mântuitorul înmulțise cinci pâini și doi pești și hrănise peste cinci mii de oameni. Bucuria lor a fost imensă! Au început să-l urmărească pe Isus cu toată îndârjirea. Nu în fiecare zi ai parte de o asemenea magie! De acum înainte stomacul lor nu avea să mai sune ca o tobă goală pentru că era acolo Cineva care le putea dărui pâinea cea de toate zilele.
În această împrejurare Isus spune: „Eu sunt Pâinea vieții.” (Ioan 6:48). Apoi, mai spune: „Pâinea care Se coboară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară”. (Ioan 6:50). Hristos folosește aici o metaforă care arată că El poate oferi mai mult decât oferă pâinea fizică. El oferă viața veșnică. Numai cine „se hrănește cu Isus” are parte de viață veșnică, după cum promite: „Şi voiaCelui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.” (Ioan 6:39). Câtă bucurie să știi că Fiul nu pierde nimic din ceea ce îi dă Tatăl în mâinile Sale! Fără Isus, „nu avem viață în noi înșine”…. Suntem niște simple cadavre mobile.
Cum putem, atunci, să „mâncăm trupul lui Hristos”? Este vorba de o unire cu El. La fel cum pâinea fizică devine parte din noi prin ceea ce oferă ea, trebuie să existe o unire spirituală cu Hristos: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.” (Ioan 6:56). Liantul care sudează unirea nostră cu Isus Hristos este credința: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” (Ioan 6:29). Credința, la rândul ei, nu este meritul nostru ci lucrarea lui Dumnezeu: „«Dar sunt unii din voi care nu cred.» Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred şi cine era cel ce avea să-L vândă.  Şi a adăugat: «Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.»”(Ioan 6:65).
Ce să facem, totuși, că să „ne hrănim” cu Hristos? Sa facem ce a făcut Petru: „Atunci Isus a zis celor doisprezece: «Voi nu vreţi să vă duceţi?»  «Doamne», I-a răspuns Simon Petru, «la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.»” Aceasta înseamnă să implorăm îndurarea lui Dumnezeu, să vedem măreția lui și păcătoșenia noastră și să recunoaștem că numai și numai El este Cuvântul (Pâinea) care ne poate da adevărata viață. Așează-te pe genunchi și spune: „Doamne, nu găsesc nimic bun în mine. Numai îndurarea Ta mă poate salva!”
Pastor, Costel Ghioancă
Categories: Mesajul spiritual Etichete:

Mirare

27/11/2011 Scrie un comentariu
 Ce este mirarea? Este acea stare care însumează un mănunchi de trăiri intense precum nedumerire, admiraţie, surprindere şi altele ca acestea. Este unul din „ingredientele exotice” pe care Dumnezeu le-a pus în noi… Asta, ca să ne minunăm de El, să îl admirăm pentru măreţia Lui, să admirăm lucrarea mâinilor Lui, să ne surprindă frumosul, sublimul, culoarea, sunetul şi celelate sclipiri ale creaţiei divine care bat la poarta simţurilor noastre.
            Cu ceva zile în urmă m-a prins şi pe mine mirarea… Numai că, nu neapărat o mirare directă, mai mult o mirare colaterală. Să fiu un pic mai precis: m-am mirat de mirarea altcuiva! Ce s-a întâmplat?
            Mă aflam la ora de studiu biblic (pe grupe) a unei biserici din SUA, eram în jur de 10 persoane, sub îndrumarea unui lider care ne-a informat că urma să studiem din Genesa, despre istoria străveche a vieţii lui Iosif. Bun, super, m-am gândit eu! Şi a început lecţia….
            Toată lumea liniştită, o tânără, însă, îmi atrage atenţia.  Avea peste 20 de ani şi stătea lângă unul, probabil prietenul ei. Ea, plină de viaţă, el cu ochii foarte tulburi şi pe jumătate adormit. Din ce spunea ea, avusese de mai mulţi ani o relaţie cu creştinismul şi deci, familiarizată cu ce înseamnă acesta. Numai că, în momentul în care învăţătorul a început să spună despre viaţa lui Iosif, tânăra era mai mult decât uimită. Mai uimtă ca un copil de 3 ani. Parcă Iosif ar fi fost un personaj venit dintr-o lume extra-terestră, păşind pentru prima dată, în acea duminică dimineaţa,  pe solul planetei noastre. Mai ales când învăţătorul a spus că Iosif a fost vândut de fraţii lui, tânăra a exclamat: „Nu se poate!”. Ea se mira şi eu mă miram şi mai tare… de mirarea ei. În tot acest timp, prietenul ei stătea pe scaun, lăsat pe spate, cu mâinile încrucişate, cu ochii tulburi (l-am suspectat că ar fi fost băut sau drogat, dar poate mă înşel) şi mestecând gumă. Dintr-o dată, ea se opreşte din mirare şi spune: „Simt că prietenul meu este chemat să fie predicator…Ar fi unul foarte bun.” La care el, printre molfăieli şi cu o voce gravă spune: „Eu…simt că destinul meu este după Răpire!” Acum, deja, mă miram şi mai tare… Eram total nedumerit, dar am tras o concluzie…
            Trebuie să citim şi să credem Biblia! Este nevoie să o citim, acasă, în fiecare zi, nu doar la biserică. Trebuie să fim înrădăcinaţi în Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne hrănim în fiecare zi din el. Dacă nu, cred că nu va trece mult până când vom ajunge să ne mirăm unii de alţii. Şi, în loc să trăim fiecare clipă pentru Domnul şi gloria Lui, vom fi contaminaţi de o veşnică…mirare!
Pastor, Costel Ghioancă
Categories: Mesajul spiritual Etichete:

(Huidu)ielile unei nații superstițioase

23/10/2011 1 comentariu
Săptămâna aceasta aproape toată lumea a fost „cu Huidu-n gură”. Huidu-n sus, Huidu-n jos pe fiecare post și „postuleț” de televiziune, în ziare –electronice sau nu-, reviste, gazete, tabloide, săli de universitate și cârciumi jegoase îmbâcsite de fum și manele și pe unde nu în altă parte…  Toți „experții” născuți în doar câteva ore, cu o putere de pătrundere aproape supra-omenească, precum zeii din mitologia greco-romană, s-au așezat confortabil în scaunele juriului pentru a delibera dacă, cum și cât a fost vinovat Huidu, vedeta de televiziune, pentru un accident rutier în care și-au pierdut viața trei persoane nevinovate.
Din nefericire eu nu fac parte din categoria acestor „eminențe”, așa că nu îmi voi da cu părerea asupra acestui caz ultra-mediatizat. Pe mine altceva mă interesează – că (Huidu)ielile din ultima săptămână nu au fost simple exerciții de gargară socială care oferă „satisfacție” și adrenalină unei nații și așa plictisite și resemnate în existența-i simplistă pe la periferia Europei, (Huidu)ielile, zic, sunt reflecția clasică a unui popor superstițios. De la mâța care ne taie calea, la ghinionul care-o urmărește pe vedeta noastră, atât pe pârtiile Austriei cât și pe șoselele dezlânate ale României. Să fie vreun blestem, o zi fatidică, o aură întunecată, ce o fi?
Și uite așa, platourile tele(viziunilor) au fost ticsite de o gașcă pestriță de astrologi, fenomenologi, psihologi, para-psihologi, psihiatri, polițiști, procurori, oameni politici, piloți, juriști și alți vorbăreți. Să vezi numai cum explică influența pe care aliniamentul planetelor a avut-o asupra lui Huidu, chestii complicate de numerologie, vrăjitorie și câte alte bazaconii!
Pe mine toată faza m-a dus cu gândul la o altă scenă și o altă nație: Babilonul profetului Daniel. Când împăratul Nebucadnețar a avut niște visuri nu tocmai cu iarbă verde și mielușei care zburdă pe câmpii, a concovat și el o gașcă izbitor de asemănătoare cu gașca noastră:„Împăratul a poruncit să cheme pe vrăjitori, pe cititorii în stele, pe descântători şi pe haldei ca să-i spună visele. Ei au venit şi s-au înfăţişat înaintea împăratului.” (Daniel 2:2). Se pare că „Babilonul” nu este chiar atât de departe de noi și nici trăirea „babilonică”. Chiar și unii dintre așa-zișii credincioși citesc cu nesaț horoscoapele și dacă predicțiile nu sunt bune nu ies din casă de frică să nu le pice ceva în cap, își pun serios problema blestemelor și a descântecelor și sunt atenți la toate celelalte ingrediente din meniul de cianuri al nației noastre superstițioase.
Care este concluzia? Să citim Scriptura, să cunoaștem Scriptura și să credem Scriptura și chiar dacă suntem în „Babilon” să hotărâm ca și Daniel și prietenii săi de odinioară, „să nu ne spurcăm”. Și ar mai fi ceva: să aducem o rază de lumină și de adevăr în această beznă superstițioasă – poate că așa vor dispărea încet, încet, găștile care filozofează astrologic și vor apărea tot mai multe grupuri care îl glorifică pe adevăratul Dumnezeu.
                                                                                                                                              Pastor,
Costel Ghioancă
Categories: Mesajul spiritual Etichete:

Lanțul slujirii

11/09/2011 1 comentariu
Se întâmplă, uneori destul de des, ca în anumite biserici lucrurile „să nu se lege”.  Deși se fac eforturi pe ici pe colo, parcă lucrarea nu progresează, oamenii nu se pocăiesc, pasiunea și unitatea sunt aproape inexistente și altele de felul acesta. Ceea ce este și mai ciudat și uimitor în același timp, este că în asemenea biserici se găsesc „individualități”, oameni de mare caracter, serioși și pocăiți. Cum se face atunci că sunt biserici în care există oameni de mare valoare și lucrurile, totuși, să nu meargă bine?
            Cred că unul din răspunsurile la această întrebare se regăsește în aria slujirii. Lucrurile „nu se leagă” în biserică pentru că slujirile acestor oameni „nu se leagă”. Fiecare, în parte, poate face lucruri bune, însă efortul lor trebuie așezat într-un lanț al slujirii.
            De exemplu, să privim cu atenție la modul în care apostolul Pavel îi „explică” slujirea mai tânărului lucrător, Timotei: „Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” (2 Timotei 2:1,2).
            Primul lucru evident este că slujirea se face doar prin har. Nimeni nu poate sluji cu adevărat dacă nu se bazează pe harul Domnului și dacă nu se întărește perpetuu în acest har! Apoi, Pavel îi spune lui Timotei ceva de genul acesta: „Tu ai învățat de la mine, învață-i și pe alți oameni de încredere care, la rândul lor, să-i învețe și pe alții și tot așa…”. Ideea este cât se poate de simplă: Eu, Pavel am învățat de la Hristos (vezi Galateni 1, 2), și sunt prima za, tu Timotei eși a doua za, oamenii tăi de încredere sunt următoarele zale, la rândul lor și ei vor găsi alte zale completându-se, astfel, lanțul slujirii. Principiul este următorul: zalele independente, care nu se prind în lanț nu ajută lucrarea!
            Aici sunt două extreme de care trebuie să ne ferim: Prima, este să fii o za care face abstracție de o „tradiție” a slujirii, în sensul bun al cuvântului. Modelul biblic este să clădim piatră peste piatră nu să dărâmăm tot ce au făcut alții ca să arătăm noi că suntem mai buni. A doua extremă este să credem că toate zalele sunt la fel. Nu! Pavel a avut felul său de a fi, Timotei a fost altfel, și tot așa cei care au urmat. Zalele trebuie prinse într-o „tradiție a slujirii” dar, cu toate acestea, de la o za la alta au loc nuanțări, noi perspective biblice, un dinamism sfânt, toate arâtând că biserica nu este un sistem mort ci un organism viu.
            Concluzia este că, în mod cert, lucrurile „se vor lega” în biserici când zalele slujirii vor învăța să se lege unele de altele în spiritul unității, toleranței, respectului reciproc, dar mai ales, al învățăturii Sfintelor Scripturi.
Pastor, Costel Ghioancă

 

Categories: Mesajul spiritual Etichete:

Despre relativism

31/07/2011 Scrie un comentariu

Marea găselniță cu care diavolul vrea să-i amăgească pe oamenii vremurilor noastre este relativismul. Acest curent de gândire și mod de percepere a realității susține că nu există bine și rău absolut, că nu există un cod strict al moralității care trebuie să fie respectat, că totul ține de gusturi, culturi și cutume.

         Relativismul duce la șlefuirea unei societăți alergice la norme și valori. Superficialitatea, lenea, ticăloșia, infidelitatea, ipocrizia, egoismul, kitschul și altele pe aceiași linie, devin noile „standarde” ale unei societăți relativiste. „Nu-mi spune tu mie ce este bine sau corect!”, ajunge să fie unul din motto-urile preferate ale maselor.

       Pe termen lung, efectele relativismului sunt dezastruoase. Ne auto-distrugem! Ajungem să acceptăm eutanasia, clonarea, căsătoria între aceleași sexe și posibilitatea ca aceștia să înfieze copii, legalizarea drogurilor și a prostituției, avortul, până și operațiile de schimbare de sex! Fitilul bombei care șade la temelia societății contemporane a fost aprins.

       Ce șanse mai sunt într-o lume în care se văd urme adânci făcute de dinții relativismului? Aș îndrăzni să avansez două răspunsuri:

1.      Chiar și cei care susțin relativismul tânjesc după absoluturi!

Această observație o face apostolul Pavel în Romani 2:15 „…lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc, sau se dezvinovățesc între ele.” Există, deci, o căutare după adevăr așezată de Dumnezeu în ADN-ul fiecărui om.

C.S. Lewis, în Creștinismul redus la esență remarcă:

            „Ori de câte ori întâlnești un om care îți spune că el nu crede într-un Bine sau un Rău real, vei observa că același om, nu după mult timp, va reveni asupra problemei. S-ar putea să nu se țină de cuvânt în ceea ce ți-a promis, însă dacă tu încerci să-ți încalci promisiunea, va sări și va striga ,,Nu-i cinstit”, cât ai zice „pește”.”

            Concluzia este că nu trebuie să lăsăm armele jos nici măcar în fața celor mai înverșunați relativiști. Mai degrabă, să încercăm să speculăm cu înțelepciune această tânjire ascunsă a lor după un sens al dreptății și al absolutului dăruindu-le Evanghelia care îi poate întorce spre Dumnzeu.

2. Biserica va rămâne de partea absoluturilor divine în lupta cu relativismul.

  Întâi de toate, deși se știe că discursul teologic este de la sine unul nuanțat, se cere multă precauție în formularea învățăturilor în așa fel încât să nu fie afectate absoluturile pe care Dumnezeu ni le-a revelat în Sfânta Scriptură. Apoi, având curajul de a-și îndeplini mandatul de „lumină în lume” și „sare a pământului”, Biserica ara datoria să proclame într-un mod cât se poate de clar și coerent aceste învățături, având convingerea fermă că ceea ce a spus Mântuitorul este un absolut: „Cerul și pămâtul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Luca 21:33)

                                                                                                        Pastor, Costel Ghioancă

Categories: Mesajul spiritual Etichete:

Sărbătoarea ca biruință!

10/07/2011 Scrie un comentariu

„Cântaţi cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Înălţaţi strigăte de bucurie  Dumnezeului lui Iacov!

Cântaţi o cântare, sunaţi din tobă, din harpa cea plăcută şi din lăută!

Sunaţi din trâmbiţă la luna nouă, la luna plină, în ziua sărbătorii noastre!

Căci aceasta este o Lege pentru Israel, o poruncă a Dumnezeului lui Iacov. El a rânduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif, când a mers împotriva țării Egiptului…”

                       Psalmul 81:1-5

Ceea ce mă uimește, câteodată, nu este faptul că avem necazuri ci bucurii și sărbători… Dincolo de spinii încercărilor care înțeapă talpa peregrinului prin colbul planetei noastre, Dumnezeu ne face parte și de veselie și desfătare. Serbăm Crăciunul, Paștele, Rusaliile, zile de naștere, cununii, binecuvântări, botezuri, absolviri și tot felul de alte reușite! Lumea se îmbracă în straie de sărbătoare, zâmbetele oamenilor întregesc coloritul decorurilor somptuoase, delicatesele de pe mese răpesc privirile și celor mai bravi „cavaleri de război” care spun că ei nu poftesc… Mirosul de cozonaci făcuți cu drag de mâinile duioase ale mamei și îmbrățișarea fermă a tatălui îți spun că viața merită trăită.

Deși acestea par banalități, ele sunt adevărate minuni contemporane. Nimic nu ar fi posibil fără biruința divină. Să nu uităm în ce lume trăim. O lume care a căzut din climatul edenic. O lume care „zace în cel rău”. Trăim pe un pământ care este blestemat să dea „spini și pălămidă”.  Și totuși, sărbătoarea, ca realitate, sfidează gravitația acestei lumi decăzute. În loc să ne lase să ne afundăm în tenebrele prăpăstioase ale unei lumi strivite de hidoșenia păcatului, sărbătoarea ne de aripi să ne înălțăm în seninul păcii dumnezeiești. Sărbătoarea ne ajută să zburdăm în libertate așa cum o fac mielușeii pe pământul aburind al unei zile de primăvară. Ce vreau să spune este că trebuie să învățăm să privim sărbătoarea ca pe o biruință! O biruință a Dumnezeului Atotputernic în fața arsenalului celui rău. Psalmul 81 ne ajută să întrezărim această perspectivă. Sărbătorile, în iudaism, nu aveau în primul rând rolul să-i distreze sau să-i bine-dispună pe evrei ci acela  de a le aminti de biruința divină, de Dumnezeu. Cred că și noi trebuie să înțelegem că sărbătorile nu sunt meninte să ne facă să uităm de Domnul, ci, dimpotrivă, să ne amintim de El. Doi tineri care se căsătoresc în Domnul, într-o lume în care vrăjmașul este regele divorțurilor, devin protagoniștii unei minuni. Un copil care este adus la binecuvântare, într-o lume în care nimicitorul își desăvârșește blestemele, ne oferă spectacolul unei minuni copleșitoare. Sărbătorirea unui Hristos Înviat într-o lume care s-a plecat resemnată pe genunchi în fața morții este mai mult decât am fi putut spera vreodată! Da, sărbătoarea este o biruință! Să nu uităm asta. Așadar, când se ivește minunea unei sărbători, să fim vigilenți. Să nu ne umplem doar stomacul… Să ne umplem și inima!

 

                                                                            Pastor,   Costel Ghioancă

Categories: Mesajul spiritual Etichete:

La multi ani, Costel Ghioancă

06/07/2011 Scrie un comentariu

http://www.facebook.com/

O succintă prezentare a activității pastorului Costel Ghioancă găsiți aici:

http://istorieevanghelica.ro/2011/01/26/pastor-costel-ghioanca/

Categories: Baptişti, Evanghelici Etichete:

Reducerea disonanței

03/07/2011 Scrie un comentariu

Psihologii Festinger și Aronson (1960) afirmă că „existența simultană a unor cunoștințe care nu se potrivesc unele cu altele într-un fel sau altul (disonanța) duce la un efort din partea persoanei care încearcă să le pună cât mai mult în concordanță (reducerea disonanței)”. În alte cuvinte, din punct de vedere al psihologiei sociale, tendința oamenilor este să găsească mecanisme care să reducă disonanța (conflictul) care apare în interacțiunea cu alte persoane. Există, așadar, o cale naturală (psihologică) de gestionare a conflictelor. Potrivit acesteia, psihologii amintiți văd mai multe soluții prin care se poate ieși din presiunea și anxietatea conflictului (disonanței): „Fiecare se poate convinge pe sine că cealaltă persoană care nu e de acord cu el este lipsită de importanță; sau că subiectul nu este important; sau își poate schimba părerea; sau poate încerca să schimbe părerea celorlați; sau poate căuta sprijin la ceilalți”. Iată, deci, mai  multe „ieșiri de urgență” din zona de conflict. Cele mai multe din aceste soluții au în comun accentul pus pe cei sau cele din exterior: reconsiderarea valorii adversarului, a subiectului, căutarea unui grup de suport etc. Prea puțin, soluțiile țintesc spre schimbări care să vină din adâncul propriei fiinţe.  Chiar și „schimbarea opiniei personale” este, întâi de toate, un mijloc de eliberare a presiunii acumulate în conflict și nu atât de mult un act altruist care vizează confortul celuilalt.

Ce spune Biblia despre reducerea disonanței? În Coloseni 3:13 nu ni se propune o cale naturală (psihologică) de ieşire din zona de conflict ci una supranaturală (spirituală): „Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Cristos, aşa iertaţi-vă şi voi.” Din punct de vedre biblic, disonanţele se reduc în primul rând prin iertare. Aceasta este calea pe care trebuie să o urmeze cei care sunt copii de Dumnezeu.  O altă observaţie care merită se fie amintită este legată de rolul iertării în precesul de gestionare a conflictului. Deşi, fără îndoială, iertarea este benefică pentru cel care o oferă (funcţionând ca un fel de echivalent psihologic al depresurizării emoţionale), binele cel mai mare îl vizează pe oponent, pe cel care primeşte iertarea.  Iertarea îi dă adversarului aripi să zboare din prăpastia urii şi a amărăciunii, iertarea ridică pe celălalt. Aşa a procedat Domnul Isus cu noi. Când Mântuitorul spunea pe cruce „Tată iartă-i căci nu ştiu ce fac!”, iertarea nu viza în primul rând un confort sufletesc personal ci posbiliatea ca noi, cei care eram vrăjmaşi (în disonanţă) cu Dumnezeu, să scuipăm poluarea din inima înnegrită de cărbunii urii şi să respirăm pentru întâia dată (ca un nou născut) aerul proaspăt al iubirii divine. Dumnezeu vrea şi astăzi să aibă un impact similar în viaţa oamenilor, folosindu-se de cei care optează pentru varianta biblică de reducere a disonanţei.

                                                                                           Pastor, Costel GHIOANCĂ

Categories: Mesajul spiritual Etichete:
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 327 other followers