Istorie Evanghelica

Their testimony put them in prison.

Their faith changed a nation.

*

*

Credința ta se poate asemăna cu o hartă a ţării făgăduinţelor lui Dumnezeu.

Dar nu te mulţumi cu harta.

Vizitează ţara! Aceasta se face prin rugăciune.

Vei vedea astfel ce înseamnă prietenia cu Dumnezeu, vei cunoaşte mângâierile Lui in clipe grele.

Richard Wurmbrand

Nu tristeţea, ci bucuria onorează pe Dumnezeu în viaţa celor credincioşi.

Richard Wurmbrand

Fericirea omului constă în a fi un caracter asemănător lui Dumnezeu

Richard Wurmbrand

Geniul se poate forma in linistea unei biblioteci, dar taria de caracter este de multe ori rezultatul unei vieti traite pe nicovala suferintei.

Richard Wurmbrand

Te poţi ridica la înălţimile cunoaşterii numai coborând întâi în valea închinării.

Richard Wurmbrand

Comunismul este suflarea morții asupra religiei

Richard Wurmbrand

Cultele creştine au importanţi mărturisitori ai credinţei, care au plătit din greu fidelitatea lor faţă de Hristos.

Una dintre cele mai frecvente opinii din societatea de azi este aceea că românii au acceptat mult mai pasiv comunismul decât alţi europeni. Într-un soi de „fascism corect politic”, mulţi dintre cei care susţin aceste opinii încearcă să acrediteze faptul că ar exista o „genă a laşităţii” în români. Însă teoria are baze mai mult decât şubrede, pentru că în România a existat una dintre cele mai puternice rezistenţe armate împotriva comunismului.

Unul dintre cele mai impresionante feluri de a rezista împotriva comunismului a fost reprezentat de mărturia creştină. Există mărturisitori care provin din toate cultele creştine. Din păcate, tot mai mulţi dintre ei trec la cele eterne şi, o dată cu ei, dispar multe modele pentru contemporani. Ultimul din această serie de părinţi ai închisorilor este arhimandritul Arsenie Papacioc. El era considerat drept unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române.

Arsenie Papacioc

„Nu există păcat mic”

Arsenie Papacioc a fost o personalitate exemplară. El a pătimit din plin pentru convingerile sale politice, iar în închisoare şi-a întărit credinţa creştină, apoi a devenit un apostol modern pentru miile de credincioşi pe care i-a spovedit şi i-a îndrumat. Viaţa arhimandritului Arsenie Papacioc a cunoscut o turnură de o duritate extremă în anul 1941. Tânărul Anghel (numele de mirean) Papacioc a fost aruncat în închisoare de către autorităţile româneşti, în timpul guvernării generalului, apoi mareşalului Ion Antonescu. Vina lui Anghel Papacioc era una politică era adept al Mişcării Legionare, care promova o ideologie fascistă. Unii dintre adepţii acestei mişcări, apropiate de nazismul german, s-au făcut vinovaţi de crime oribile, precum asasinarea unui număr însemnat de evrei ori a unor personalităţi antilegionare, precum Nicolae Iorga.

Ajunsă la putere în momentul destrămării României Mari, Mişcarea Legionară a încercat să îl înlăture de la putere pe generalul Ion Antonescu. Însă bătălia a fost câştigată de Ion Antonescu, iar mii de fascişti români au ajuns în închisori. Printre ei, Anghel Papacioc. În închisoare, tânărul legionar a avut ocazia să îşi aprofundeze ataşamentul faţă de creştinism. În anul 1946, ca urmare a unui pact între exponenții totalitarismului, adică liderii comunişti şi cei legionari, cei mai mulţi dintre adepţii Mişcării Legionare au fost eliberaţi din închisori. (Multi legionari au fost co-optati in partidul comunist, unii ajungind sa aiba chiar functii importante. Un exemplul clasic este cel al lui Vasile Vilcu, fost legionar si ulterior membru al PCR avind functia de secretar general al Judetului Constanta in anii ’60 si ’70. Un alt exemplu este cel al lui Stefan Voitec. – vezi comentariul  13). Anghel Papacioc a decis să renunţe la politică şi să se călugărească, sub numele de Arsenie. El a intrat în comunitatea monahală de la Mănăstirea Antim din Bucureşti. În perioada 1949- 1950, Arsenie Papacioc a lucrat la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între anii 1954 şi 1958, părintele Arsenie Papacioc a fost numit duhovnic al Mănăstirii Slatina. Preocuparea sa pentru adâncirea credinţei l-a făcut să se alăture grupului „Rugul Aprins”, o mişcare spirituală care promova reflecţia asupra valorilor esenţiale ale creştinismului. Însă, pentru că autori-tăţile comuniste considerau „Rugul Aprins” drept o mişcare politică deghizată, a început prigoana împotriva membrilor grupului. În anul 1958, fără să fi avut vreo vină concretă, părintele Arsenie Papacioc a fost arestat şi aruncat în Zarca Aiudului. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare.

Presiunile internaţionale asupra regimului comunist din România au determinat, în anul 1964, eliberarea celor mai mulţi dintre deţinuţii politici. Printre ei, şi părintele Arsenie  Boca (în fapt este vorba de Arsenie Papacioc – vezi comentariul 15). Memorialistica închisorilor arată că marele duhovnic nu a abdicat nici o clipă de la credinţa sa. El a adus alinare, prin ajutorul spiritual şi prin exemplul său viu, celorlalţi deţinuţi din Aiud, printre care se număra marele filosof Mircea Vulcănescu, ucis prin înfometare şi frig în temniţa din inima Transilvaniei şi care a fost îngropat în zona cunoscută sub numele de Râpa Robilor din Aiud. După eliberarea din închisoare, părintele Arsenie Papacioc şi-a reluat apostolatul. Din anul 1974 şi până la moarte a fost duhovnicul mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Cei care l-au cunoscut spun că el era practicantul unui creştinism fără compromisuri. Pentru gândirea sa teologică este ilustrativ fragmentul în care spunea că „Nu există păcat mic! A trebuit să vină Hristos să salveze fiinţa omenească”.

Dumitru Stălinoaie

Academicianul de după gratii

Un destin asemănător cu cel al lui Arsenie Papacioc l-a avut şi profesorul Dumitru Stăniloaie. Este vorba de unul dintre cei mai profunzi teologi ortodocşi ai secolului XX. Dumitru Stăniloaie a absolvit, mai întâi, Facultatea de Litere a Universităţii din Bucu-reşti, apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Cernăuţi. El şi-a obţinut doctoratul în Teologie, la Cernăuţi, în anul 1928. Dumitru Stăniloaie, care a devenit preot de mir şi care a trecut prin suferinţa pierderii unora dintre copiii săi, a studiat, de asemenea, la Atena, München, Berlin, Paris şi Belgrad. A fost profesor la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, iar din anul 1947, a fost transferat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. În perioada 1958 – 1963, şi părintele Dumitru Stăniloaie a fost închis în tem-niţa Aiudului, pentru „vina” de a fi frecventat reuniunile „Rugului Aprins”. După 1990 a devenit membru al Academiei Române.

Nicolae Steinhardt

Convertirea lui Steinhardt

Un alt părinte al închisorilor este Nicolae Steinhardt. El s-a născut lângă Bucureşti, în comuna Pantelimon, într-o familie evreiască. În perioada interbelică, a intrat în mediile literare din Bucureşti, inclusiv în cenaclul „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu. Aici i-a întâlnit pe Mircea Eliade şi pe Constantin Noica. Nicolae Steinhardt s-a orientat, în paralel, către studii juridice. El şi-a luat licenţa în Drept şi în Litere la Universitatea din Bucureşti, iar apoi a obţinut doctoratul în Drept Constituţional. Nicolae Steinhardt a început să lucreze la Revista Fundaţiilor Regale. În timpul celui de-al doilea război mondial, Steinhardt a fost îndepărtat din redacţie din cauza originii sale evreieşti, dar revine după 1944. Nicolae Steinhardt a fost arestat în anul 1958, împreună cu Constantin Noica. Pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva prietenilor săi, a fost condamnat la 13 ani de închisoare. Însă închisoarea va fi, pentru Nicolae Steinhardt, o şcoală mai înaltă decât Universitatea.

La 15 martie 1960, el a decis să se convertească la creştinism şi a fost botezat de marele ieromonah ortodox basarabean Mina Dobzeu, în prezenţa unor preoţi ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici şi protestanţi, pentru că Nicolae Steinhardt a vrut să dea botezului său un caracter ecumenic. A fost eliberat în 1964. În anul 1978 a fost acceptat ca bibliotecar al Mănăstirii Rohia, iar în 1980 a devenit
călugăr al acestei mănăstiri. Nicolae Steinhardt a murit în anul 1989 şi a fost înmormântat lângă mănăstire.

Richard Wurmbrand

Convertirea lui Richard Wurmbrand

O poveste asemănătoare cu cea a lui Nicolae Steinhardt era cea a unui alt apostol al închisorilor. Pastorul Richard Wurmbrand este eroul unei adevărate saga a secolului XX. Născut într-o familie evreiască, în tinereţe, el a aderat la mişcarea comunistă. În timp însă, a descoperit, cu ajutorul Misiunii Anglicane din Bucureşti, religia creştină, la care s-a convertit. Richard Wurmbrand a luptat apoi împotriva fascismului şi a salvat numeroşi tineri evrei de la deportare. Apoi, a început lupta împotriva comunismului, care i-a adus ani grei de temniţă. În cele din urmă, eliberat din închisoare, a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a fondat o organizaţie care îi susţine pe creştinii persecutaţi de pe toată planeta. Richard Wurmbrand a avut satisfacţia să vadă prăbuşirea celor două regimuri dictatoriale, fascismul şi comunismul. Pastorul lutheran a murit în anul 2001. Încă din timpul vieţii, el fusese supranumit „Apostolul de după Cortina de Fier”.

Iuliu Hossu

A preferat temniţa purpurei de cardinal

O altă figură emblematică pentru rezistenţa creştinilor în închisorile comuniste este cea a episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, primul cardinal român din istorie. El era unul dintre artizanii Marii Uniri din 1918 şi a fost unul dintre liderii românilor ardeleni în timpul ocupaţiei horthyste din Transilvania de Nord. Iuliu Hossu a fost aruncat în temniţă după ce autorităţile comuniste au interzis Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Patriarhul Justinian Marina i-a propus demnitatea de mitropolit ortodox al Moldovei, în schimbul renunţării la credinţa catolică. Iuliu Hossu a refuzat. „Credinţa noastră este viaţa noastră!”, a fost principiul care l-a călăuzit, alături de ceilalţi 11 episcopi greco-catolici care au trecut prin temniţele comuniste. În 1969, Papa Paul al VI-lea i-a oferit purpura de cardinal. Autorităţile comuniste erau dispuse să îl elibereze pe Iuliu Hossu ca să îşi ia în primire demnitatea de prinţ al Bisericii Catolice, dar el a refuzat să părăsească ţara. Iuliu Hossu a pierit în temniţă un an mai târziu.

Martiri beatificaţi

Cei mai mulţi dintre apostolii închisorilor au faimă de sfinţenie. Unii dintre ei au fost deja canonizaţi. Este vorba de doi episcopi romano-catolici, Szilard Bogdanffy de Oradea şi de Johann Scheffler de Satu Mare. Practic, primii sfinţi care au trecut prin Purgatoriul închisorilor comuniste din România sunt de origine maghiară şi germană. Însă credincioşii din România se roagă pentru ridicarea la cinstea altarelor a tuturor celor care au fost apostoli ai temniţelor comuniste, închişi pentru credinţa lor în Iisus Hristos.

Un articol de de CLAUDIU PADUREAN

http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/apostolii-inchisorilor-232572.html

http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/apostolii-inchisorilor-232572-pagina1.html#top_articol

Citește și

Martirii credintei in inchisorile comuniste

Richard Wurmbrand’s shocking personal account rocked the Western world. After spending years in underground prison cells – including solitary confinement and inhumane tortures – Pastor Wurmbrand emerged with revelation of today’s Christian martyrs.

And now, the Voice of the Martyrs invites you to request a complimentary copy of the international bestseller, Tortured for Christ

Click here to receive your copy, absolutely free of charge.

Când vorbim de creştini după Evanghelie nu putem să nu amintim de Alexandru Panaitescu, Florea Moisescu, Gheorghe Giuvelea, Ioan Severa, Marin Ionescu ş.a. Dar pe lângă aceştia au existat şi frați din cadrul Adunărilor Creştine după Evanghelie care au stat în umbră ascultând de Dumnezeu şi făcând voia Lui acolo unde El i-a așezat, dar având un impact asupra altor persoane. Acele rotiţe mici care pun în mişcare roţile mari. Un astfel de frate a fost Christian Wölfkes, un dulgher german (sas) din Braşov care l-a întors la credinţă pe evreul Richard Wurmbrand.

Citește articolul integral ….

Sursa: Credo TV via  Bogdan Emanuel Răduț

Răspunsul ni-l dă Ferenc Visky în volumaşul 70 de povestiri despre puşcărie şi prietenie:

Richard nu era entuziasmat de organizarea disciplinară a bisericilor istorice de dinaintea Re­formei. Personajele sale favorite din istoria biseri­cilor erau, pe lângă Luther şi Calvin,

Sfântul Augustin şi Sfântul Francisc din Assisi.

Se referea cu plă­cere la ei şi, în predicile sale evoca nu doar gândirea acestora ci, adesea, şi felul lor de viaţă, îi plăcea să-şi condimenteze din belşug spusele. Se ştia că dispune de o colecţie de ilustraţii cu­prinse în patruzeci de mii de plicuri ordonate cu grijă.

Din concepţiile lui Calvin le aprecia pe cele privitoare la liberul arbitru şi la dubla predes­tinare, dar teologul lui favorit rămânea tot Martin Luther.

Era de acord cu îndemnul lutherian: „în­drăzneşte să păcătuieşti” şi propovăduia că iubi­rea lui Dumnezeu şi îndurarea Lui nu pot fi supra­licitate. Atracţiile ori simpatiile teologice nu-l îm­piedicau în critica obiectivă a protestantismului.

Cu interpretarea abuzivă a expresiei „sola fide”, cu poveştile de adormit copiii despre mântuirea printr-o credinţă lipsită de viaţă, cu astea sunt în­dopaţi credincioşii – aşa şi-a început, îmi aduc aminte, una din predici.

Dispreţuia profund sectarismul mărginit, dar deopotrivă şi clericalismul arogant, gol, dornic de putere, rupt de izvorul originar.

Care erau teologii preferaţi ai lui Richard Wurmbrand? from Biografistu’ by emsal (25.02.2011)

Eu sunt chemat nu să lupt împotriva comunismului, ci să-L aduc pe Cristos în comunism…

Iosif Țon, Poziţia mea în Uniunea Baptistă şi cu privire la unele evenimente recente din cadrul Uniunii Baptiste, Oradea, 26 noiembrie 1978.

Pentru a citi și alte pasaje din această scrisoare apasă aici.

Ideea conviețuirii dintre comunism și creștinism se regăsește expusă pe larg în Manifestul Creștin, lucrare publicată în Anglia, al cărui titlu inițial era Locul creștinului în socialism. Spre deosebire de Iosif Țon, Richard Wurmbrand considera că nu putem vorbi de o colaborare a creștinismului cu comunismul, o ideologie atee cu origini satanice. A se vedea în acest sens Richard Wurmbrand, Marx și Satan. menționez în acest context și faptul că, comunismul are caracteristicile unei religii politice și și-a propus prin întemeietorii săi să lupte împotriva creștinismului. Celor interesați de subiectul religiilor politice le recomand Eric Voegelin-Religiile politice, Editura Humanitas, București, 2010.

Articole similare

Canonul libertatii: “Religiile politice” de Eric Voegelin

“Sa tremure clasele dominante”: Profetul Marx si ucenicii sai

În mărturiile pastorului Richard Wurmbrand: “Ei ne-au umplut pântecele cu apă şi apoi au sărit pe corpurile noastre. Pe unii dintre noi ne-au spânzurat, legându-ne de degetele mari de la picioare”. (La întoarcerea din exil, după Revoluţie, pastorul a pus o floare la mormântul ofiţerului care l-a anchetat şi l-a băgat în închisoare. Acelaşi lucru l-a facut şi la mormântul soţilor Ceauşescu).

Un documentar cutremurător despre viata lui Richard Wurmbrand

,,O treime din omenire se trezește acum din coșmarul în care un evreu, Marx, a jucat rolul principal. Singurul care o poate salva din acest coșmar este un alt evreu – Isus”.

Richard Wurmbrand, De la suferință la biruință, Editura Stephanus, București, 1994, p.25

Tocmai după ce i-am scris unui comentator că „a pus capac” la mulțimea de acuzații penibile îndreptate împotriva lui Țon, prin faptul că l-a acuzat că ar fi adeptul teologiei lui Nietzsche, am primit un telefon de la cineva care îmi spunea că AGA (Adunarea Generală a Acționarilor) din RVE a decis să interzică difuzarea predicilor lui Iosif Țon la toate posturile RVE din țară. Mărturisesc că această veste m-a luat pe nepregătite. Am crezut că n-am auzit bine. Încă nu s-a pus capacul la povestea cu Țon? Ce mai urmează? Arderea casetelor lui? Distrugerea cărților lui? Arderea lui pe rug? Comitete care să voteze așa ceva sigur s-ar găsi, spiritele sunt încă încinse, iar argumente căutăm după aceea…

Îmi amintesc cum imediat după Revoluție se vorbea despre necesitatea unui post de radio creștin. Am fost mobilizați să ne rugăm pentru aceasta, și am făcut-o! În toate discuțiile se spunea cum s-a luptat Țon pentru a mobiliza resurse și a aduce oameni în jurul acestui proiect. Apoi cei mai mari ne povesteau cum au decurs negocierile pentru a obține licența (intervențiile făcute de Ioan Alexandu pe lângă Patriarh), cum au căutat sprijin pe toate căile, la factori de decizie și influență din oraș și din țară.

După ce s-a înființat RVE în 1994 (șase stații, printre care și Suceava), am aflat că Țon a înregistrat pentru radio o mulțime de mesaje care aveau să fie difuzate multe luni și ani apoi. Era limpede pentru toată lumea că motorul proiectului RVE fusese Iosif Țon.

Cu un an înainte intrasem la seminar, dar în timpul vacanțelor am participat la câteva emisiuni, am luat interviuri pe stradă, am participat la prima emisiune în direct, am fost acolo și cu Richard și Sabina Wurmbrand în timpul vizitei lor în Suceava.

Read more on Răscumpărarea memoriei

Pornind de la  de la argumentația lui Iosif Țon din anul 1989 prezentată și de mine sub titlul Iosif Țon despre supraviețuirea Bisericii sub comunism, coraborat cu o felicitare de Crăciun primită de la Episcopul greco-catolic de Oradea, Marius Cruceru se întreabă în cadrul articolului “Our greatest mistake… the desire to survive” – Iosif Ton cum ar fi arătat istoria baptiștilor și a celorlați evanghelici în comunism dacă nu ar fi fost dorința de supraviețuire. Fiind o problemă de istorie contrafactuală, personal îmi este greu să ofer un astfel de răspuns deși încerc în cadrul cercetărilor mele să înțeleg care au fost motivațiile acțiunilor liderilor evanghelici din perioada comunistă. În acest context lansez următoarea întrebare: Se poate realiza o disociere între liderii evanghelici și instituția pe care aceștia o reprezentau din punct de vedere administrativ în perioada comunistă? Spre exemplu, putem face o disociere între acțiunile unor lideri baptiști, care s-au ”apropiat” mai mult de autorități decât considerăm noi acum că trebuia, și Uniunea Baptistă, văzută în acest caz ca un organ administrativ, ca o instituție? Revenind la problema supraviețuirii, a jertfirii de sine, iată ce scrie Marius Cruceru:

Am primit o felicitare de la Episcopul Greco-Catolic de Oradea-Mare. Pe felicitare erau aşezaţi cu mîndrie doar episcopii care au murit în temniţele comuniste.

Nu m-am putut abţine să întreb: oare cum ar fi arătat şi istoria noastră, a baptiştilor, dacă nu am fi dorit atît de mult să supravieţuim cu orice preţ, să ne apărăm orchestrele de mandoline şi serviciile, clădirile şi podurile.

Ce-i foloseşte copilului să-i explice mă-sa că s-a curvit ca să le aducă cozonac de Crăciun, ca să nu mai mănînce pîine? Ce diferită ar fi fost istoria pastorului Wurmbrand dacă sora Sabina nu l-ar mi mînat spre pupitru cu vorbele: “Decît un şoţ laş, mai bine fără… “.

Oare cum ar fi arătat istoria baptiştilor, a penticostalilor, a creştinilor după Evanghelie, adventiştilor, dacă am fi luat calea greco-catolicilor.

Sursa: “Our greatest mistake… the desire to survive” – Iosif Ton by Marius Cruceru

Voi reveni cu detalii despre poziția exprimată de Richard Wurmbrand în Congresul cultelor din anul 1948 la care face referire Marius Cruceru în partea de final al articolului său.

Constantin Caraman, ,,cel mai faimos penticostal român persecutat”, după cum îl prezintă Lect. univ. dr. Valeriu Andreiescu în Istoria Bisericii Penticostale, pastor penticostal și colaborator de încredere al lui Richard Wurmbrand a fost închis timp de 15 luni datorită implicării sale în activitatea subterană de distribuire a materialului religios în România și URSS. Urmărit de Securitate, Constantin Caraman a fost anchetat, arestat şi  ,,a executat munci forţate la „Canalul morţii” Dunăre-Marea Neagră între 1951 – 1952. El a devenit mai târziu un reprezentat al tuturor creştinilor persecutaţi şi a fost din nou închis (1963 – 1964; 1971 – 1972; 1977).”

Despre el, Richard Wurmbrand scrie următoarele:

La întoarcerea în țară ,,am fost de asemenea sărutat de Constantin Caraman, unul din principalii oameni de legătură între Misiunea noastră și pastorii care nu fuseseră aici cunoscuţi de stat. Prin el noi am putut aduce alinarea familiilor care fuseseră persecutate.

Și el a fost în închisoare de trei ori. A muncit ca deţinut, ca și soţia mea, la construirea canalului Dunăre – Marea Neagră. O câtă cruzime a fost în acel loc!” p.17

Ce a fost special la reîntâlnirea acestor doi oameni? Ne-o spune chiar Wurmbrand atunci când scrie că acest ,,sărut , [primit de la Constantin Caraman, nu înseamna] atât de mult o atingere a două perechi de buze, cât aceiaşi simţire a două inimi iubitoare” , iar  Constantin Caraman nu avea doar o inimă iubitoare ci şi o bucurie interioară extraordinară.

,,Am privit fața strălucitoare a lui Caraman, fostul muncitor-sclav. Pe buze avea un zâmbet triumfător și atât de iubitor! Privindu-l  nimeni nu și-a putut închipui prin ce trecuse el de fapt.” p.18

Richard Wurmbrand, De la suferință la biruință,  Editura Stephanus, București, 1994, p.17, p.18.

Pentru a-l cunoaşte pe acest om extraordinar vă invit să-i citiţi mărturia, povestea fascinantă a vieţii şi încercărilor prin care a trecut într-un interviu care dezvăluie măreţia lui Dumnezeu.