Colaboratorii activi ai Securității trebuie scoşi din orice lucrare pe care o desfășoară în biserică


Comunitatea  Regională Penticostală Oltenia-Argeș (CRPOA) și-a exprimat următorul punct de vedere față de colaborarea cu Securitatea a pastorilor sau a altor slujitori din cadrul CRPOA. Interesant este faptul că referirea se face atât la timpul trecut cât și la cel prezent.

  • Dacă sunt păstori sau alţi slujitori care au fost colaboratori ai Securităţii, aceştia trebue să se pocăiască înaintea Domnului, dar şi înaintea bisericii locale, care va decide dacă vor mai slujii sau nu în continuare;
  • Dacă sunt colaboratori activi, făra nici-o ezitare trebuie scoşi din orice lucrare din biserică;
  • Orice slujitor actual sau propus pentru a fi promovat în slujire, ar trebui să completeze o declaraţie în care să precizeze dacă a colaborat sau nu cu Securitatea, dacă în acest moment este colaborator al serviciilor secrete şi să menționeze că este de acord să se formeze o comisie care să verifice dosarul fiecărui slujitor din CRPOA (pentru confirmarea celor declarate);

Mai multe detalii în cadrul articolului Un punct de vedere al conducerii comunității penticostale Oltenia-Argeș pe site-ul Răscumpărarea Memoriei

Un răspuns

  1. […] Colaboratorii activi ai Securității trebuie scoşi din orice lucrare pe care o desf&#2… Fri Oct 29, 2010 0:14 am Comunitatea  Regională Penticostală Oltenia-Argeș (CRPOA) și-a exprimat următorul punct de vedere față de colaborarea cu Securitatea a pastorilor sau a altor slujitori din cadrul CRPOA. Interesant este faptul că referirea se face atât la timpul trecut cât și la cel prezent. Dacă sunt păstori sau alţi slujitori care au fost colaboratori ai Securităţii, aceştia trebue […] […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: