Iosif Ton – 35. Iacov – primul apostol martir


Primul creștin care a murit ca martir, adică a murit pentru credința lui creștină, a fost Ștefan. Găsim istoria martirajului  lui în Faptele ap. Cap. 6:7-15 si cap. 7.

Ștefan, unul dintre cei șapte diaconi aleși de biserică pentru a avea grijă de văduvele bisericii (Fapte 6:1-6), a fost luat de o mulțime de iudei, furioși din cauza predicii lui, a fost scos afară din oraș și a fost ucis cu pietre.

Dar Irod a făcut ceva totalmente nou: un spectacol public în care a ucis cu sabia pe unul dintre apostoli. Iată scurta lui istorie: ”Cam pe aceeași vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din Biserică, pentru ca să-i chinuiască; și a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Când a văzut că lucrul acesta place Iudeilor, a mai pus mâna și pe Petru” (Faptele ap. 12:1-3).

Observație important: Petru a fost închis în vederea zilei când va fi scos să fie ucis ca spectacol pentru delectarea mulțimii. Dumnezeu a trimis noaptea un înger , care l-a scos din închisoare și astfel l-a scăpat de la moarte. Dar Dumnezeu n-a trimis îngerul să-l scoată pe Iacov din închisoare și să-l salveze de la moarte. Lucrul acesta ne arată clar că moartea ca martir a lui Iacov, la acea dată, era în planul lui Dumnezeu!

Să privim deci mai de aproape la Iacov. Era frate cu Ioan și ambii erau fiii lui Zebedei. Ambii au fost numiți de Isus ”fiii tunetului”. Acești doi frați, împreună cu Petru , au fost aleși de Isus ca să formeze o clasă specială cărora le-a dat lecții speciale, cum a fost participarea lor la transfigurarea (”schimbarea la față”) lui Isus pe munte, când a stat de vorbă cu Moise și cu Ilie (Mat17: 1-9;  Marcu 9: 2-10;  Luca 9: 28-36).

Citeste mai departe…

Articole similare

Pagina Cazul Iosif Țon –Străjerii

Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică.

Cele 25 de mesaje ale pastorului Iosif Țon apărute după asocierea sa cu Mișcarea Străjerilor, prin intermediul cărora își prezintă teologia, se regăsesc listate cronologic aici

Mesaje ale pastorului Iosif Ton in care scrie despre ceea ce crede si gandeste (1) Mesajele 1-25

Iosif Ton – 26. Isus din Nazaret si Duhul Sfant

Iosif Ton – 27. Cu Domnul Isus in Sfanta Sfintelor (1)

Iosif Ton – 28. Cu Domnul Isus in Sfanta Sfintelor (2)

Iosif Ton – 29. Cum ramanem in El

Iosif Ton – 30. Teodorescu Ionel

Iosif Ton – 31. Stadiile uceniciei (1)

Iosif Ton – 32. Stadiile uceniciei (2)

Iosif Ton – 33. Petru in scoala Domnului Isus

Iosif Ton – 34. Ioan in scoala Domnului Isus

12 răspunsuri

  1. […] Iosif Ton – 35. Iacov – primul apostol martir […]

    Apreciază

  2. […] Iosif Ton – 35. Iacov – primul apostol martir […]

    Apreciază

  3. […] Iosif Ton – 35. Iacov – primul apostol martir […]

    Apreciază

  4. Luca 5; 10 p p ,, TOT asa si pe IACOV si pe IOAN , fiii lui ZEBEDEI ,TOVARASII lui SIMON” …Acest v l-am raportat la cel din Matei 24; 49 Daca va incepe sa ,, BATA” pe? TOVARASII lui de ? „,,” SLUJBA”,,” si sa MANINCE (LATURILE) si sa BEA cu betivii-din Burdufurile lor zic eu – .. In urma lecturii acestor versete stiind ca ei au URMAT pe Isus fiind TOVARASII de SLUJBA a lui Simon acesti doi frati Iacov si Ioan au fost ,, BATUTI” la rindul lor de catre aceleasi medesime personaje care au ,,BATUT” si pe Scumpul ns Isus . O aflam din epist lui Ioan 18; 21 si din Ioan 21; 18- 23 Din ultimele cuvinte ale v 18 ,, te va duce unde NU vei ?”,,” [ VOI = ,,IOV = in tzara lui Iov pe nume ,, UT” – vezi event info wikip-] restul despre soarta aposolului Petru le-am scris pt dv data trecuta

    Apreciază

  5. stim ca Lucifer a dorit sa fure ,, DREPTul Slavei Lui Dzeu Facsimil a facut Iacov cu Esau Astazi stim ca Iacov in adevar a luptat cu Dzeul BINECUVINTARII ,,ELISIR” – in noaptea aceea De unde stim ? din 2 Corinteni 4; 6 p p . Din 2 Corint 2;11 ap Pavel ne indeamna sa NU lasam pe Satana sa aibe un CISTIG dela noi-care cistig?- MOARTEA VESNICA descrisa in Isaia 66;23,24 a SUFLETELOR omenirii ; caci NU sintem in neSTIINTA despre PLANURILE lui .Noi sintem in stiinta dupa cum ne-a invatat Isus in Luca 5;22 Isus a luat din CUVINTUL Sau si le-a zis: Deci apararea ns fatza de Planurile celui rau va trebui sa fie totdeauna Cuvintul Sau De ce? unul din nenumaratele v ar fi cel din 2 Corinten 4; 18 pt ca noi NU ne uitam la LUCRURILE care se VAD ci la cele ce NU se vad ,caci lucrurile care se vad sint TRECATOARE pe cand cele ce NU se vad sint VESNICE un alt rasp il gasim si in 2 Corint 5; 12 u p ,, ca sa aveti cu ce raspunde acelora care se LAUDA cu ce este in INFATISARE si NU cu ce este in ?”,,INIMA”. 2 Corinteni 1; 10El ne-a IZBAVIT si ne IZBAVESTE dintr-o astfel de moarte si avem nadejde ca ne va mai IZBAVI inca . din ce ne-a izbavit ? sufletele ns din planurile celui rau dar noi stim ca SFINTENIA si CURATENIA de INIMA ,, DATE” de Dzeu ele se bizuiesc NU pe o intelepciune omeneasca ci pe HARUL Lui Dzeu ( primit dela El prin CREDINTA ns in El care ducd la acea neprihanire necesara ca a unui copil destoinic de Imparatia Lui Dzeu pt mintuirea SUFLETELOR ns..

    Apreciază

  6. cuvintul ,, DUS” este foaret des folodin in noul testament Azi stim cs inversul acestor cuvinte intilnite in Sfanta Scriptura de obicei ne calauzesc si spre alte directii ex ,,DUS= SUD „…

    Apreciază

  7. concluzie din Matei 24; 48 aflam pt a fi un ,, ROB BUN noi va trebui sa zicem mereu: ,, STAPINUL MEU/Al ns NU ZABOVESTE sa VINA cred ca daca vom zice asa El va mai zabovi putin in revenirea Sa cam asa inteleg eu Multumesc pe curind Ciao Sara

    Apreciază

  8. […] Iosif Ton – 35. Iacov – primul apostol martir […]

    Apreciază

  9. […] Iosif Ton – 35. Iacov – primul apostol martir […]

    Apreciază

  10. […] Iosif Ton – 35. Iacov – primul apostol martir […]

    Apreciază

  11. […] Iosif Ton – 35. Iacov – primul apostol martir […]

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.