Piaţa liberă a secularismului


Ce au în comun piaţa liberă postcapitalistă şi asociaţiile care luptă pentru secularism? Este această luptă în sprijinul construcţiei democraţiei? Sau avem de-a face cu o înverşunare specifică ereticilor preprotestanţi, deci cu o pseudo-teologie a consumismului?

  • Adam Smith (filosof scoţian, 1723-1790)

    Adam Smith (filosof scoţian, 1723-1790)

Pe o piaţă religioasă liberă, ofertele cultelor sunt extrem de diverse: de la scientologie, care atrage noi adepţi folosindu-se de imaginea unor credincioşi-vedete de cinema, până la noile „culte” care îşi datorează naşterea reţelelor de socializare electronice. Chiar şi spaţiul islamic pare să fi intrat în această logică prin fundamentalismul care atrage noi adepţi minori ce devin în scurt timp ucigaşi ai „necredincioşilor” sau kamikaze pentru „trădătorii credinţei”. Acum câteva zile, singurul ministru creştin din Republica Islamică Pakistan a fost ucis de o organizaţie fundamentalistă musulmană pentru că şi-a afirmat public credinţa, ceea ce ne arată că uneori promovarea credinţelor depăşeşte chiar şi limitele aparent inofensivei pieţe religioase. În acelaşi timp, Bisericile creştine tradiţionale par să nu guste din mirajul sălbăticiei competiţiei pentru câştigarea de noi adepţi şi se mulţumesc să răspundă printr-o tactică defensivă mult mai specifică ethosului Evangheliei. Dacă Ortodoxia, Catolicismul şi în unele cazuri Protestantismul nu acceptă jocul marketingului religios este pentru că piaţa liberă s-a născut încă de la bun început ca o teologie alternativă sau mai degrabă ca o antiteologie.

 

Liberalismul ca antiteologie

Debutul capitalismului coincide cu inventarea secularului, adică a spaţiului şi timpului dintre creaţie şi eshaton. Încă din Renaştere, natura umană a fost privită ca o carte deschisă care poate fi citită fără oprelişte în afara harului, fiind guvernată de un Dumnezeu retras. Dar pentru că Dumnezeu S-a retras, creaţia a devenit un spaţiu al exercitării puterii, al suveranităţii absolute a oamenilor. Actul de a poseda începea chiar cu sinele uman, conform lui John Locke: „Fiecare om are o proprietate în persoana sa”. Prin urmare, inventarea secularului ca spaţiu al arbitrariului se datorează unei anumite forme de teologie care a uitat că fiinţa umană există ca dar al lui Dumnezeu, dar care a afirmat în schimb că Dumnezeu s-a retras din lume şi a creat anumite zone de

exercitare a voinţei umane pure. Ruptura pe care a introdus-o liberalismul este aceea că a inventat o fiinţă umană cu totul abstractă, care nu exista în realitate, după care ne-a făcut pe toţi instanţe ale acelei specii. Această fiinţă este individul pur, definit în lipsa credinţelor sau obiceiurilor sale şi despre care nu ştim dacă este pură materie sau are şi ceva spirit. Prin urmare, pentru că sufletul său este de negăsit, liberalismul i-a ataşat drepturile naturale.

Liberalii clasici, T. Hobbes, J. Locke sau Adam Smith, erau gânditori seculari, dar şi eretici creştini. Filosofia lor era aceea a dominării naturii, inspirată dintr-o teologie deistă care a oferit primul model de contract social, conform legământului dintre Dumnezeu şi oameni. Contractul social liberal afirmă că indivizii se supun suveranului pentru că este în interesul lor. Deoarece omul este posesorul unei voinţe, se posedă pe sine, dar pentru că voinţa lui nu coincide cu a celorlalţi, trebuie să se supună voinţei comune puse în practică printr-un contract social. Astfel, dreptatea liberală se prezintă ca o virtute morală artificială, iar individul nu mai este privit ca o creatură care şi-a primit viaţa în dar de la Dumnezeu, ci ca o fiinţă goală, care se deosebeşte de restul naturii prin voinţa sa de a acumula şi prin capacitatea de a poseda. Liberalismul politic ia forma proprietăţii private nerestricţionate, suveranităţii absolute şi a drepturilor ce descriu oamenii ca indivizi cu voinţă şi impuls de conservare.

Filosoful catolic liberal Pierre Manent arată că după 1848 toată gândirea politică (fie conservatoare, liberală sau socialistă) a devenit în anumite privinţe religioasă. Oamenii şi-au dat seama că din moment ce liberalii în frunte cu J.J. Rousseau au definit individul liberal ca pură voinţă, era clar că doar statul şi piaţa vor sfârşi prin a fi pure voinţe. În acest context, Marx a încercat să deconstruiască piaţa liberă, singurul intermediar dintre individul lipsit de libertate şi statul prea puternic. Nu a văzut însă decât fantoma luptei dintre clasele sociale, dar s-a folosit şi el de teologie pentru a demonstra inutilitatea şi nocivitatea religiei, motiv pentru care toată scenografia comunistă se prezintă sub forma unei contraliturghii.

 

Autonomia economicului

Evul Mediu timpuriu cunoştea forme de antreprenoriat economic în relaţiile dintre mănăstirile occidentale, care funcţionau ca ferme. Pentru restul societăţii, antreprenoriatul se afla sub sancţiunea Bisericii Catolice, fiind imoral. Primele forme de deism şi de revoltă protestantă au creat însă o nouă moralitate socială, specifică „lumii din care Dumnezeu S-a retras”. Mai apoi, fiziocraţii au inventat economia politică drept ştiinţă seculară autonomă care şi-a făcut din piaţa liberă locul central al moralităţii. Mai târziu, Adam Smith a teoretizat economia politică drept o ştiinţă a providenţei, în care „mâna invizibilă a pieţei” acţionează proniator de deasupra relaţiilor interumane, impunând moralitatea. Chiar şi cel mai egoist individ este motivat să lucreze pentru binele comun, fiindcă îmbogăţindu-se pe sine le poate oferi şi celorlalţi. Liberalismul economic modern subliniază astfel nevoia unui mecanism impersonal care să integreze acţiunile indivizilor dublat de reducerea la minimum a funcţiilor statului coercitiv care trebuie să lase spontaneitatea pieţei să impună ordinea socială (Fr. Hayek, The Road to Serfdom, 1944).

Din nou această tranzacţie nu s-a desfăşurat împotriva religiei, pentru că primii economişti, fiziocraţii, au elaborat o filosofie religioasă în care lumea naturală, ca interfaţă dintre Dumnezeu şi om, trebuia dominată de un mecanism formal amoral care redefinea virtutea creştină: consumatorul este suveranul lumii seculare, pentru că el reglează cererea şi oferta pieţei. Creştinismul are rezerve clare faţă de sensul proprietăţii private sau competiţia economică, ce pune omul împotriva omului. În acelaşi fel, dacă pentru liberali tortura fizică este interzisă pentru că omul este singurul proprietar al trupului său, creştinismul ne arată că o persoană nu ar trebui să fie torturată pentru că are chipul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că trupul este mult mai mult decât un domeniu posedat. Pe acelaşi raţionament, dacă o companie deţine material genetic uman, înseamnă că fiinţa umană este posedată ca un obiect care-şi aşteaptă cererea pe piaţă (Talal Asad).

 

Secularismul

Ceea ce a debutat ca o formă lumească de moralitate imperfectă din punct de vedere teologic s-a transformat în consumul sălbatic care ne-a adus în prezenta criză economică. Pentru că societatea postmodernă nu are ochi pentru alternative la marxism şi liberalism, a produs un mixt între cele două: avem astfel un capitalism de dreapta manifestat ca libertate economică negativă şi un capitalism de stânga sub forma libertăţilor culturale, religioase şi sexuale, care în realitate triumfă împreună. Pentru că atât secularismul, cât şi piaţa liberă sunt la origine construcţii teologice, avem de fapt cele două contrateologii dominante care descriu peisajul contemporan, în care natura umană nu mai există în afara interdicţiilor şi restricţiilor statului şi a pieţei, şi devine ea însăşi un produs de consumat. În acest context, umaniştii şi seculariştii zilelor de astăzi imită deismul de acum 4-5 secole într-o tristă încercare teologică de a resuscita experienţe deja eşuate ale impersonalismului pieţei.

” Pentru că atât secularismul, cât şi piaţa liberă sunt la origine construcţii teologice, avem de fapt cele două contrateologii dominante care descriu peisajul contemporan, în care natura umană nu mai există în afara interdicţiilor şi restricţiilor statului şi a pieţei, şi devine ea însăşi un produs de consumat.”

Un articol de Cătălin Raiu apărut în Ziarul Lumina, Nr.54 (1858), Anul VII, Serie Națională, Luni, 7 Martie 2011, p.11 disponibil și on-line pe site-ul ZiarulLumina.ro (http://www.ziarullumina.ro/articole;1538;1;53404;0;Piata-libera-a-secularismului.html)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: