Iosif Ton – 55. Ce mai urmeaza


Am parcurs un drum lung de explicare pas cu pas a unui crez biblic care pornește de la învățătura Domnului Isus Cristos.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, miercuri 30 martie 2011 vom pleca spre România, pentru un turneu de aproape două luni. Chiar și în perioada aceasta, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să mai pot scrie unele articole, dar cu siguranță la intervale mai mari de timp. Astăzi vreau să vă spun care sunt subiectele cele mai arzătoare despre care vreau să scriu. Totul va porni de la bazele care au fost deja definite în aceste puncte:

1.  Planul lui Dumnezeu este să-și facă fii care seamănă cu Tatăl lor și pe care să-i pună stăpâni și administratori peste întreaga creație.

2.  Asemănarea cu Dumnezeu este formulată prin aceste trei țeluri: sfințenie, desăvârșire și asemănare cu Cristos.

3.  În școala Domnului Isus, transformarea ucenicilor s-a făcut treptat, existând și falimente totale (Iuda), și înfrângeri dureroase (lepădarea lui Petru) și salturi spectaculare (transformarea lui Ioan din fiul tunetului în apostolul iubirii). Domnul Isus lucrează la transformarea noastră folosind aceleași metode pe care le-a folosit cu ucenicii Săi.

Citeste mai departe…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: