Ne întoarcem acum din nou la învățăturile Domnului Isus. De data aceasta ne vom uita la învățăturile pe care ni le dă El despre cer și despre viața de dincolo de moarte.

Mai întâi, o observație cu caracter general. Am arătat deja că Domnul Isus a fost primul care ni L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu ca existând în trei Persoane. Tot El este primul care ne-a vorbit pe larg despre Satan și despre îngerii lui. Și tot El ne-a descris existența a două împărății sau a două domenii în care există oamenii: unii în împărăția lui Satan și alții în Împărăția lui Dumnezeu. Tot El este acela care, prin moartea pe cruce în locul nostru, a făcut posibilă trecerea oamenilor dintr-o împărăție în cealaltă.

Acum descoperim iarăși ceva nou. Vechiul Testament este foarte vag când este vorba despre viața de dincolo de mormânt; Domnul Isus este Cel care ne vorbește mult și pe larg despre cer, chiar din momentul când, vorbind despre Împărăția lui Dumnezeu, o numește și „Împărăția cerurilor și când ne învață să ne rugăm: „Facă-Se voia Ta pe pământ cum se face în ceruri.”

Trebuie să adăugăm că Domnul Isus este de asemenea Cel care ne vorbește mult despre iad, ca despre locul de chin în care merg cei care nu s-au împăcat aici pe pământ cu Dumnezeu.

Domnul Isus știa că învățăturile pe care ni le va da despre cer vor fi primite cu suspiciune și necredință. Iată ce-i spune El lui Nicodim, după ce i-a vorbit despre nașterea din nou, sau „nașterea de sus”:

„Adevărat, adevărat îți spun că noi vorbim ce știm și mărturisim ce am văzut; și voi nu primiți mărturia noastră. Dacă v-am vorbit despre lucruri pământești și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre lucrurile cerești?” (Ioan 3:11-12).

Citeste mai departe…

Articole similare

Pagina Cazul Iosif Țon –Străjerii

Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică.

În articolul anterior am formulat o teză de foarte mare importanță, și anume, că dacă am ști care sunt scopurile ultime ale lui Dumnezeu cu omul, am înțelege mult mai bine actuala situație din lume. Dumnezeu este Suveran, în sensul că tot ce se întâmplă în lume se întâmplă fiindcă Dumnezeu decide să se întâmple, sau permite să se întâmple. Și El decide sau permite să se întâmple fiindcă ceea ce se întâmplă produce rezultatele finale pe care le urmărește El.

Dumnezeu a permis ca iudeii, romanii, Irod și Pilat, să se unească împotriva lui Isus și să-L răstignească deoarece prin aceasta Dumnezeu a făcut posibilă ieșirea noastră de sub Satan și a produs împăcarea lumii cu Sine (Vezi Fapte 4: 26-28). De asemenea, la un moment dat în viitor cele mai feroce forțe ale răului, fiara și cele zece coarne, se vor uni să facă răul suprem la care s-au gândit ele, dar de fapt ele vor duce la îndeplinire planul lui Dumnezeu: „Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I ducă la îndeplinire planul Lui” (Apocalipsa 17:12-17), dar biruința finală va fi a Mielului și a celor „chemați, aleși și credincioși, care sunt cu El” (v.14).

Să ne gândim acum bine, dacă Fiul lui Dumnezeu S-ar fi întrupat și ar fi murit numai ca să ne procure nouă dreptul de a merge în cer când murim, și dacă în viața din cer toți am fi egali, fiindcă totul a fost numai prin har și numai prin credință, atunci viața din momentul în care am crezut și până la moarte n-ar mai avea nici un rost, nici o rațiune. Nici suferințele de aici n-ar mai avea rost și nici strădania pentru transformare și pentru formarea unui caracter cristic n-ar mai avea nici o finalitate.

Să mai adăugăm la această ecuație și faptul că Domnul Isus ne-a învățat să ne strângem comori în cer (Matei 6: 19-21) și ne-a spus că dacă ne strângem comorile pentru această viață și nu ne îmbogățim „față de Dumnezeu” suntem nebuni (Luca 12:15-21).

Ce fel de viață va fi atunci în cer? Ce vom face acolo? Cum ne putem trăi viața aici pe pământ ca să devenim bogați acolo? Și ce fel de „cer” va fi acela dacă acolo vom fi săraci, fiindcă nu ne-am adunat acolo bogățiile?

După învățătura Domnului Isus, și a lui Pavel,  există o legătură strânsă între felul în care trăim aici după ce ne-am întors la Dumnezeu și felul de existență pe care o vom avea în cer!

Citeste mai departe …

Articole similare

Pagina Cazul Iosif Țon –Străjerii

Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică.

Am început această serie de articole prin a arăta că Domnul Isus Cristos ne dă un întreg sistem de gândire, o întreagă concepție despre lume și viață.

Apoi am văzut că apostolul Pavel ne oferă exact aceeași concepție despre lume și viață și ne îndreaptă privirile spre învățătura Domnului Isus și ne cheamă să ne formăm și să avem același fel de gândire pe care îl avea Domnul Isus Cristos (Filipeni 2:5).

Cu alte cuvinte, învățăturile pe care le găsim în cele patru Evanghelii și învățăturile pe care le găsim în epistolele lui Pavel, precum și cele ale lui Iacov, Petru și Ioan, formează un tot unitar și deci ne putem forma din ele un sistem unitar de gândire.

Dar noi nu am terminat încă de clădit sistemul nostru de gândire, ci doar i-am formulat elementele cele mai fundamentale. Lucrul cel mai fundamental pe care l-am stabilit este că Dumnezeu există din veșnicia trecută în veșnicia viitoare ca trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Învățătura despre Dumnezeu ca o Triunitate nu putea origina într-un om: ea ne-a fost dată de Fiul, care S-a întrupat și ni L-a făcut cunoscut în felul acesta pe Dumnezeu (Ioan 1:1-18).

Al doilea lucru fundamental pe care l-am stabilit este că Dumnezeu – Sfânta Treime a făcut planul de a-Și face persoane ”după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Geneza 1:26-28). Întreaga Biblie este istoria în care Dumnezeu își formează, din masa umanității, oameni care acceptă să ”umble cu Dumnezeu” și să se formeze după chipul Lui. Această modelare după chipul lui Dumnezeu este formulată de Dumnezeu prin aceste trei chemări/porunci/țeluri: (1) ”Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt”; (2) ”Fiți desăvârșiți, așa cum Tatăl vostru este desăvârșit”; și (3) ”să fie făcuți asemenea chipului Fiului Său”, sau ”până când Cristos va lua chip în voi”.

Am văzut că scopul central al școlii lui Isus este să-I formeze lui Dumnezeu Tatăl, fii care seamănă cu Tatăl lor și să-Și facă frați care seamănă cu El și că noi suntem chemați să împlinim acest scop studiind învățăturile Domnului Isus și trăind după ele – în unire cu Domnul Isus și prin puterea Duhului Sfânt. Am văzut de asemenea că acesta este scopul central al tuturor învățăturilor pe care ni le dă apostolul Pavel, precum și Iacov, Petru și Ioan.

Citeste mai departe …

Articole similare

Pagina Cazul Iosif Țon –Străjerii

Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică.

Dacă ”Evanghelia” este numai ceea ce a făcut Domnul Isus murind pentru noi pe cruce, atunci, desigur, cuvântul cheie al teologiei lui Pavel este ”îndreptățirea”, sau ”îndreptățirea prin credință”. Dar am văzut că pentru Pavel ”Evanghelia”, ca și pentru Domnul Isus, este tot planul lui Dumnezeu de a-Și face fii și fiice după chipul și asemănarea Sa și că acum, prin unirea cu Domnul Isus și prin puterea Duhului Sfânt, această transformare radicală, această metamorfozare, este posibilă.

Problema noastră este că noi nu credem că aceste realități – unirea cu Cristos și lucrarea Duhului Sfânt în noi – sunt reale, adică trebuie înțelese literal și că noi suntem chemați să acționăm pe baza lor, să le trăim, și ele să devină centrul gândirii noastre și rațiunea noastră de a fi.

În Evrei 3-4, situația vieții creștine este asemănată cu situația evreilor în pustiu. ”Vestea bună” pentru ei a fost că ei pot intra imediat după încheierea legământului cu Dumnezeu în belșugul vieții din Canaan. Dar ei n-au crezut că lucrul acesta este posibil și n-au ascultat când li s-a spus; ”Intrați în țară, căci este a voastră!” Și fiindcă n-au crezut și n-au ascultat, au rămas în sărăcia și în uscăciunea din pustie.

Tot așa este și situația vieții creștine. Domnul Isus a venit și ne-a deschis posibilitatea ”vieții din belșug” în unire cu Sfânta Treime și în trăirea în această părtășie reală, transformatoare și împlinitoare! Dar nouă nu ne vine să credem că lucrurile acestea sunt reale și, de aceea, nu ascultăm să începem chiar acum să trăim după învățăturile date nouă de Domnul Isus! Și fiindcă nu credem și nu ascultăm, trăim într-o viață aridă de pustiu spiritual și nu știm de ce viața aceasta spirituală este atât de goală!

Citeste mai departe …

Articole similare

Pagina Cazul Iosif Țon –Străjerii

Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică.

De la Martin Luther încoace, ”Evanghelia”, în sensul de ”vestea bună” se reduce la faptul că Fiul lui Dumnezeu a murit pentru păcatele noastre și că prin credința în această jertfă căpătăm dreptul să mergem în ceruri când murim.

Uitându-ne prin acești ochelari la epistola către Romani, ”Evanghelia” este doar partea care vorbește despre scopul morții Fiului lui Dumnezeu, mai exact partea de la început, până la 5:8. Partea de la 5:9 înainte nu mai este ”Evanghelia”, ci este o învățătură pentru cei care au crezut deja în ”Evanghelie”.

Este foarte important să facem efortul să descoperim ce înțelege Pavel însuși prin cuvântul ”Evanghelie”. Vom porni la drum printr-o analiză a capitolului 15 din epistola către Corinteni, care începe așa:
”Vă fac cunoscut, fraților, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care ați primit-o, în care ați rămas și prin care sunteți mântuiți, dacă o țineți așa cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba ați crezut. V-am învățat, înainte de toate, așa cum am primit și eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat și că a înviat a treia zi, după Scripturi; și că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea, S-a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți sunt încă în viață, iar unii au adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toți, ca unei stârpituri, mi S-a arătat și mie” (1 Corinteni 15: 1-8).

Teologii formați la școala lui Martin Luther consideră că numai discuția până la acest punct este ”Evanghelia”. Ceea ce urmează de aici încolo, despre învierea lui Isus și despre înălțarea Lui la cer, despre întronarea Lui la dreapta lui Dumnezeu și despre destinul nostru ceresc deschis nouă prin învierea și întronarea Lui în cer, nu mai constituie ”Evanghelia”, ci o învățătură pentru cei credincioși. Observați că ”Evanghelia” ar fi atunci numai ceea ce li se predică celor necredincioși, ca să vină la pocăință. De aici și idea că ”evanghelizarea” este acțiunea prin care se urmărește aducerea la pocăință a celor necredincioși.

Citeste mai departe …

Articole similare

Pagina Cazul Iosif Țon –Străjerii

Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică.