Într-o lume care pare a fi tot mai secularizată, laicizată, mai putem vorbi de o dimensiune religioasă a existenţei noastre? Sau trăim mai degrabă într-un spaţiu care s-a rupt total de sacru?

Au încercat să răspundă la aceste întrebări şi să comenteze subiectul credinţei la români, invitaţii Rodicăi Culcer în emisiunea „Judecă tu”: Madeea Axinciuc – conferenţiar la Universitatea Bucureşti, directorul Programului pentru Studii Religioase de la Universitate, Vasile Ernu – scriitor, Tereza Brânduşa Palade – profesor universitar la SNSPA şi eseist,  Simion Pop, sociolog şi antropolog, alături de invitaţii permanenţi – Mihai Neamţu, teolog şi filosof, Andrei Cornea – scriitor şi filosof.  VEZI EMISIUNEA INTEGRALĂ

Deşi se află încă în topul celor mai credibile instituţii din România, alături de armată, biserica trece printr-un trend descendent în ceea ce priveşte încrederea populaţiei. Astfel, faţă de ianuarie 2009, când procentul de încredere în biserică era de 89,3 la sută, în ianuarie 2011 acesta a scăzut la 81,3 la sută.    

Nevoia de religiozitate există încă, spune Brânduşa Palade, însă tendinţa este ca ea să se dezinstituţionalizeze, astfel că asistăm la o căutare religioasă care nu mai îmbracă neapărat forme tradiţionale – din acest punct de vedere putem vorbi de o anumită secularizare. Însă nevoia de religie există şi asta se vede şi în apariţia unor noi mişcări religioase – unele numite „secte”, altele mai puţin formale şi instituţionalizate, care au mai mult succes decât în trecut şi care tind să compenseze aparentul fenomen de secularizare.

Mihail Neamţu afirmă că nu există credinţă fără practică şi nu există o transmitere a credinţelor fără interacţiunea dintre cei care cunosc mai mult şi cei care cunosc mai puţin. „Credinţa pentru mine este şi o practică este şi o interogaţie, pe care nu poţi să o eviţi atunci când întâlneşti lucruri fundamentale pentru viaţa omenească: suferinţa, moartea, iubirea”.

Madeea Axinciuc subliniază că este important să ne întrebăm în ce credem, de fapt, şi cum am ajuns la această credinţă? „Cât din ceea ce spunem că este credinţă vine din noi ca gest autentic sau este inculcat prin tradiţie, prin obişnuinţă, prin ideologizare, prin sistemul care ne obligă să preluăm deformat ded la bun început haine care nu ni se potrivesc?”, se întreabă invitata emisiunii.

Potrivit lui Andrei Cornea, laicizarea, secularizarea reprezintă un mare avantaj pentru credinţă (nu neapărat şi pentru biserici), deoarece credinţa nu mai trebuie să fie amestecată cu ipocrizia: cine crede este liber să creadă, dar nu mai este obligat de mecanismele conformismului social să se încadreze într-o stare de fapt recomandabilă. Nu mai există o obligaţie socială să fii un om credincios.

Tindem să vedem religia personalist, individualist şi uităm de practicile cotidiene care o susţin zi de zi, e de părere Simion Pop. Practici precum spovedania, împărtăşania, participarea la liturghie stimulează, hrănesc credinţa şi creează o relaţie şi o dispoziţie faţă de divinitate care este foarte concretă, nu e doar rezultatul unei adeziuni personale.

Scriitorul Vasile Ernu spune că îşi asumă un rol de intelectual secular (laic), având însă o educaţie religioasă protestantă, în care raportarea faţă de stat are anumite caracteristici: în mediul protestant este asumată o ruptură fundmentală faţă de stat, acesta fiind văzut ca un element care aduce mai degrabă o influenţă nefastă asupra bisericii. În România, comunismul a fost un mecanism de secularizare forţată, fapt care explică şi revenirea masivă după 1989 la religie. Vasile Ernu vorbeşte despre dimensiunea privată a religiei. „Eu privesc spaţiul religios ca pe un spațiu intim, fiecare îşi asumă în spaţiu privat credinţa, religia”, subliniază scriitorul, afirmând totodată că este deranjat de prezenţa bisericii şi a icoanelor în şcoli.

Sursa: TVR