Clujenii vor putea urmări online, pe pagina de Internet a primăriei, prezenţa la şcoală a propriilor odrasle.
Primăria intenţionează să introducă, din acest an şcolar, cartele de acces pentru toţi elevii. Activarea lor la intrare şi ieşire va apărea pe pagina de Internet a municipalităţii.
Conducerea inspectoratului şcolar clujean susţine că a reuşit deja să combată absenteismul cu ajutorul paznicilor de şcoală, lucru insuficient însă.
Directorii de şcoală sunt cei care vor trebui să se ocupe de achiziţionarea softului şi a cartelelor.
Conducerea inspectoratului şcolar estimează că preţul programului informatic necesar sistemului de cartele de acces nu ar trebui să depăşească 1.500 de lei. În judeţul Cluj există deja mai multe şcoli care au introdus sistemul de cartele.