Intr-o Europa laica, trebuie sa vedem Bisericile lucrand impreuna


 CEC 2011   Bisericile din Europa pot rezista în faţa secularizării şi pot face progrese în lucrarea misionară doar în cazul în care îşi pun la un loc resursele şi cooperează mai strâns, potrivit unuia dintre ecumeniştii de top.
„Nu trebuie să încercăm să facem planuri de trasare a unor obiective pe termen lung, ci doar să fim realişti şi să vedem ce trebuie făcut”, a declarat Viorel Ioniţă, secretar general interimar al Conferinţei Bisericilor Europene (CBE/CEC), informeaza Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, conform materialelor primite de la mebri corespondenţi aflaţi în Varşovia, Polonia.

   „Există însă un puternic sentiment că sunt şanse reale de eficienţă în cadrul misiunii şi de recâştigare a unei părţi din terenul pierdut de Biserici în Europa”.

   Teologul român a rostit aceste cuvinte în urma unei consultări a Comisiei de Dialog a Bisericilor din cadrul CBE, la Budapesta, organizată în perioada 29-31 august 2011, care stabileste recomandări practice pentru lucrarea de misiune comună interconfesională creştină pe continent.

   Într-un interviu acordat unor publicaţii occidentale, la începutul lunii septembrie, acesta a mai spus că misiunea Bisericii a însemnat întotdeauna o „preocupare cheie” a CBE, care grupează 120 de Biserici Ortodoxe, Protestante, Anglicane şi Catolice din Europa, alături de alte 40 de organizaţii.
El a adăugat că un grup de lucru instituit de către CBE în iulie 2009, în Lyon, a recomandat „un proces foarte complex de reflecţie” asupra priorităţilor misiunii în viitor.

   „În timp ce unele ţări europene sunt post-moderniste şi post-creştine, alte societăţi nu sunt atât de secularizate iar unele pot fi definite ca fiind chiar post-secularizate”, a afirmat preotul ortodox în vârstă de 65 de ani. „Având în vedere aceste contexte diferite, am încercat să identificăm ce rol ar trebui să aibă CBE în domeniul misionarismului, şi să canalizăm acest lucru în dezbaterile viitoare ale Conferinţei, astfel încât sarcina misionarismului să fie una centrală”.
Rolul social şi cultural al Bisericilor şi Asociaţiilor religioase variază mult în cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, care includ patru ţări în mod tradiţional ortodoxe şi şase protestante, 17 fiind predominant romano-catolice. Consiliul Europei cuprinde încă 20 de ţări, unele predominant musulmane, precum Azerbaidjanul, Bosnia-Herţegovina şi Turcia.

Citește continuarea pe http://stiri.lacasuriortodoxe.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: