Istoricul Florin Constantiniu s-a stins din viaţă la vârsta de 79 de ani


Academicianul Florin Constantiniu, în vârsta de 79 de ani, s-a stins din viață.

Moartea sa a fost anunțată public de academicianul Răzvan Teodorescu.

„După opinia mea, Florin Constantiniu era cel mai strălucit istoric al acestui ceas în România”, a precizat Theodorescu, citat de Agerpres.

El a menţionat că Florin Constantiniu „era un om de mare caracter şi un intelectual absolut remarcabil”.

Potrivit lui Răzvan Theodorescu, Florin Constantiniu va fi înmormântat, cel mai probabil, luni, la cimitirul Ghencea.

Cine a fost Florin Constantiniu

Istoricul s-a născut la Bucureşti, la 8 aprilie 1933 şi a absolvit studiile secundare la Colegiul „Sf. Sava” şi pe cele superioare la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1951-1956). În 1968 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema: „Relaţiile agrare din Ţara Românească în secolul al XVIII-lea”.

Din anul 1957 a fost cercetător în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”din Bucureşti. În 1977, 1983 şi 1987 a făcut cercetări în Franţa şi SUA.

A fost autorul a numeroase cărţi, studii şi articole, apărute în ţară şi străinătate, referitoare la istoria medie, modernă şi contemporană a României: „Un proiect românesc de coaliţie antiotomană din ultimul sfert al sec. XVI” (1963); „Relaţiile agrare din Ţara Românească în sec. XVIII” (1972), lucrare distinsă cu Premiul „N. Bălcescu” al Academiei Române; „De la Mihai Viteazul la fanarioţi. Observaţii asupra politicii externe româneşti” (1975); „Însemnările unui agent secret britanic din ajunul insurecţiei române din august 1944” (1982), „Constantin Mavrocordat” (1985); „Între Hitler şi Stalin. România şi Pactul Ribbentrop-Molotov” (1991); „De la războiul fierbinte la războiul rece” (1999); „PCR, Pătrăşcanu şi Transilvania” (1945-1946) (2001); „1941. Hitler, Stalin şi România” (2002), etc.

În 2008, academicianul Florin Constantiniu a fost acuzat de Şerban Rădulescu Zoner în cartea sa „Securitatea în Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, că istoricul a colaborat cu Securitatea, sub numele Chris.

A fost distins cu premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române în 1972, dar şi cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de cavaler (2000).

A fost membru corespondent din 29 ianuarie 1999 şi membru titular din 2006 al Academiei Române.

http://www.adevarul.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: