Luna decembrie a fost una în care am reușit să am două maxime de accesare a site-ului. O primă maximă a fost atinsă prin ziua cu cele mai multe accesări de când am început acest blog care s-a realizat pe data de 28 decembrie cu 885 de vizualizări (312 vizitatori), iar a doua pe data de 31 cu 893 de vizualizări și 408 vizitatori. O a două maximă a fost atinsă din punct de vedere al accesărilor pe lună. Astfel, în decembrie am avut 17.734 de vizualizări și 5957 vizitatori.
Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest lucru. Astfel, mulțumirile mele se îndreaptă către cei care au produs ceva (referire atât la cei care au scris un editorial – pastorii Elisei Pecheanu și Costel Ghioancă- cât și la cei de la care am preluat materiale, mi-au oferit informații) dar și către cei care au citit ceea ce am postat.
Cele mai accesate pagini și articole în luna decembrie 2012 au fost următoarele:
Predica pastorului Iosif Ton din seara de Revelion
Fratii de la Toflea in concert la Biserica Betel din Bucuresti
Legea Educatiei nationale (Legea 1/2011) – forma aplicabilă începând cu 31 mai 2012
8 Fanfara Bisericii Crestine Baptiste „Golgota” Bucuresti, Întâlnire la izvor
Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică
Articole relaționate
La multi ani!
ApreciazăApreciază
[…] TOP POSTS & PAGES 1 DECEMBRIE – 31 DECEMBRIE 2012 […]
ApreciazăApreciază