Apariții editoriale (14) Gheorghe Modoran, Biserica prin pustiul roșu- Rezistență și compromis în adventismul din România (1944-1965), vol. 1


Gheorghe Modoran, Biserica prin pustiul roșu

Cartea conține trei părți. Prima parte tratează despre măsurile restrictive și represive ale regimului comunist împotriva bisericilor, a pastorilor, a manifestărilor religioase etc., precum și răspunsul membrilor, al pastorilor și al conducerii față de aceste măsuri.
Partea a doua tratează principalele evenimente din Biserică și relația cu autoritățile comuniste în perioada lui Dumitru Florea, Ștefan Năilescu și Pavel Crișan.
Partea a treia prezintă relația unor conducători, a unor pastori și a unor membri laici cu Securitatea (cap. Pastorii și Securitatea), precum și aspecte luminoase ale rezistenței adventiste în fața tăvălugului Securității. Prefața cărții și Cuvânt înainte sunt semnate de Florin Lăiu și Aron Moldovan.
Pe pagina de facebook a cărții apare următorul cuprins
PARTEA I
O istorie asa cum a fost?
Schimbarea de regim din 1944
Dinamica dezvoltarii bisericilor neoprotestante
Iesirea din ilegalitate si reorganizarea bisericii
Misiunea bisericii intre libertate si persecutie
Masuri impotriva unor doctrine fundamentale
Masuri impotriva unor departamente si institutii ale bisericii
Masuri impotriva bisericilor locale
Masuri impotriva pastorilor

PARTEA a II-a
Biserica Adventista in perioada lui Dumitru Florea
Biserica Adventista in perioada lui Ștefan Năilescu
Biserica Adventista in perioada lui Pavel Crișan

Partea a III-a
Pastorii și Securitatea
Rezistența: membrii laici și pastori

„Biserica prin pustiul roșu” este o contribuție științifică în vederea unei istorii sincere a adventismului românesc. Subiectul cărții aduce în prim plan două poziții etice opuse, adesea prezente împreună în aceeași persoană: rezistența cu sacrificiu și compromisul sau trădarea. Cititorul va avea surprize în ambele sensuri. – Florin Lăiu
Gheorghe Modoran

Gheorghe Modoran

Absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza”, din Iași (1973), pastor și director de departament în cadrul Conferinței Muntenia și al Uniunii Române (1980-2005), Gheorghe Modoran a avut constant preocupări în domeniul istoriei creștinismului. După o experiență îndelungată de predare a istoriei și religiei la Liceul Teologic Adventist “Ștefan Demetrescu” din București (1993-2006), a obținut, în 2007, titlul de doctor în istorie la aceeași universitate ieșeană. În prezent, este șef de departament la Institutul Teologic Adventist, unde predă, începând din anul 2006, istoria creștinismului și Istoria Bisericii Adventiste.

Am aflat de apariția acestei cărți prin intermediul comentariului lui Cristi de pe blogul lui Emanuel Conțac

10 răspunsuri

  1. O carte scrisa si sustinuta ……Nici unul nu a construit o biserica pe timpul comunismului.

    Apreciază

  2. mihalache livivu | Răspunde

    Cartea este bine venită.Trebuie ca biserica adventista sa-si asume trecutul comunist cu bune si rele.

    Apreciază

  3. […] aduc zorile? Viorel Achim, Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente Gheorghe Modoran, Biserica prin pustiul roșu- Rezistență și compromis în adventismul din Român… Bogdan Emanuel Răduț, Din istoria Creștinilor după Evanghelie. Culegere de documente Dumitru […]

    Apreciază

  4. […] De asemenea, Lect. univ. dr. Gheorghe Modoran este și autorul volumului Biserica prin pustiul roșu. Rezistență și compromis în adventismul din România în perioada co… […]

    Apreciază

  5. […] Apariții editoriale (14) Gheorghe Modoran, Biserica prin pustiul roșu- Rezistență și compromis… […]

    Apreciază

  6. […] Apariții editoriale (14) Gheorghe Modoran, Biserica prin pustiul roșu- Rezistență și compromis… […]

    Apreciază

  7. […] Apariții editoriale (14) Gheorghe Modoran, Biserica prin pustiul roșu- Rezistență și compromis… […]

    Apreciază

  8. moldovan eugen | Răspunde

    doresc si eu sa cumpar cartea biserica prin pustiul rosu ambele volume cui ma adresez ?

    Apreciază

    1. Marius Silvesan | Răspunde

      Autorului sau Editurii Viață și Sănătate. Încercați și în librăriile editurii.

      Apreciază

Lasă un răspuns la Istorie Evanghelică – Top Articole (20.03.2018) | RoEvanghelica Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: