Simpozionul Bisericile Baptiste din România în perioada regimului Antonescu (7) Dr. Viorel Achim despre deportarea evanghelicilor în Transnistria


Dr. Viorel Achim continuă în acestă parte din cadrul Simpozionului științific să prezinte politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante, răspunsul Bisericii Ortodoxe, precum și de politica religioasă a regimului. 

Foarte interesant este faptul că Dr. Viorel Achim prezintă în această secțiune modul în care s-a ajuns la ordinul de deportare al evanghelicilor (neoprotestanților) în Transnistria, la Bug, acțiune care începe cu un ordin din mai 1942 la care s-a renunțat în august 1942. Dar, până la anularea ordinului unii dintre evanghelici au fost deportați în Transnistria, printre aceștia regăsindu-se și grupul de 30 de creștini după Evanghelie din Botoșani.

În finalul prelegerii, Dr. Viorele Achim atrage atenția asupra următoarelor aspecte:

1. Lipsa de cooperare între cele trei confesiuni (baptiști, creștini după Evanghelie, adventiști)
– cele trei comunități se aflată în aceeași situație, dar nu au comunicat, din contră spune Dr. Viorel Achim, „vechile animozități din perioada interbelică s-au păstrat”
– în toate documentele văzute, Viorel Achim menționează că nu a văzut nicio acțiune comună a celor trei confesiuni evanghelice

2. Prezența evreilor în comunitățile neoprotestante (evanghelice)
– în perioada războiului, nu în Basarabia deoarece în 1941 evreii au fost deportați, au existat mici comunități de evrei mesianici încadrați în cele trei confesiuni neoprotestante, mai ales în confesiunea Creștină după Evanghelie.
– Constantin Adorian, președintele Comunității Baptiste din București, a comparat într-o predică ținută în duminica din 7 mai 1941 în casa de rugăciune din Bulevardul Basarab 56 Bis (actualmente Biserica Golgota din șoseaua Nicolae Titulescu) a comparat persecuția evreilor români din timpul lui cu martirajul suferită de primii creștini. Demersul pastorului Constantin Adorian este cu atât mai important cu cât în perioada respectivă au fost foarte puține poziționări pozitive față de evrei. Nu a existat, spune domnul Viorel Achim, curaj civic, acela de a protesta, de a spune este nedrept, ori pastorul Constantin Adorian face lucrul acesta.

3. …….

Urmărește și

SIMPOZIONUL: BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (1 ) DANIEL MARIȘ

SIMPOZIONUL: BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (2) PASTOR VIRGIL ACHIHAI

SIMPOZIONUL: BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (3) PROF. UNIV. OTNIEL BUNACIU

SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (4) VIOREL ACHIM

SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (5) VIOREL ACHIM

SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (6) DR. VIOREL ACHIM

Reclame

5 răspunsuri

  1. Reblogged this on Frică şi cutremur and commented:
    Consemnăm și asta. De învățat, căci e nevoie, din pct.1 al concluziilor formulate de către Dr. Viorel Achim. Pe bune!

    Apreciază

  2. […] SIMPOZIONUL BISERICILE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA REGIMULUI ANTONESCU (7) DR. VIOREL ACHIM D… […]

    Apreciază

  3. […] 2014 – Marius Silveşan: Simpozionul Bisericile Baptiste din România în perioada regimului Antonescu (7) … […]

    Apreciază

  4. […] 2014 – Marius Silveşan: Simpozionul Bisericile Baptiste din România în perioada regimului Antonescu (7) … […]

    Apreciază

  5. […] 2014 – Marius Silveşan: Simpozionul Bisericile Baptiste din România în perioada regimului Antonescu (7) … […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: