Apariții editoriale (26) Cătălin Dupu, Ambasadorul


cartea-ambasadorul-de-catalin-dupu

 

Informațiile bibliografice sunt următoarele:

Cătălin Dupu, Ambasadorul, Editura Cetate Deva, Deva, 2014, 122 p. Postfață de Marius Silveșan

Lucrarea Ambasadorul, care este un roman istoric, este cea de a 12 carte scrisă de Cătălin Dupu prin intermediul căreia autorul transpune în scris o poveste reală privind transportul de Biblii în România comunistă, acțiune care se continuă cu informații despre viața personajelor și după anul 1990.

În prefața cărții autorul scrie următoarele:

      „Textul este necesar astăzi, ca și mâine, pentru a lăsa vie amintirea acelor credincioși din România și împrejurimi, care au fost gata, cu prețul închisorii sau chiar cel al morții, să ducă la propriu mesajul Bibliei, acolo unde era atât de puțin.

Trebuie precizat din start faptul că povestea nu are nimic exagerat, nimic adăugat doar de dragul unui efect; și pentru că generațiile de azi aleargă după senzații tari, în Ambasadorul avem mai mult decât atât – este credință adevărată.

Am avut ocazia să îi cunosc pe cei doi protagoniști ai cărții, Neculai și Dumitru, alături de soțiile lor (la unul dintre ei numele a fost schimbat în carte; așa s-a dorit.) M-a uimit la ei modestia, credința și dedicarea. Nu îi vorbeau de urât pe torționari, ci doar relatau faptele.

Când l-am întrebat pe Dumitru cum a reacționat în momentul în care a aflat cine a fost turnătorul, a zâmbit, mi-a povestit cele descrise în roman și a concluzionat: Asta a fost… Asta e viața…

Recomandăm cartea și acelora care țintesc numai spre adrenalină și doar aceea din fața computerului. A sosit clipa unei trăiri autentice, din toate punctele de vedere.

Câteva capitole din partea I am reușit să le transpun într-un film TV intitulat Cartea care a schimbat lumea. Interesul celor care l-au văzut pentru subiect, alături de alte semnale, m-au determinat să scriu aceste pagini. Textul a fost gata în mai puțin de șase luni în anul 2014, având doar câteva capitole, din prima parte, conturate din anul 2010. Între timp am publicat patru cărți.

Mulțumesc soției mele pentru timpul acordat să lucrez la această carte și prof. univ. dr. Otniel Ioan Bunaciu, actualul Președinte al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, pentru discuțiile avute pe marginea unor subiecte tratate în roman.

Pentru unii, martirii sunt acei creștini care în primele secole și-au dat viața pentru credința creștină. Dar mai sunt și alți martiri, fără poze, picturi și alte cele. Sunt acei oameni de lângă noi, care de Dragul Domnului Isus Hristos, înainte de 1989, au renunțat la faima lumii pentru Gloria Cerească, Veșnică, alături de Mântuitor…

Romanul motivează la trăire creștinească autentică, cu fapte bine conturate și mai puține vorbe; dintr-un singur motiv – este Chemarea Împărăției, să ducem împreună Mesajul Unic al Salvării din Crucea Domnului Isus.

Iar Biblia ne mai spune ceva:

Și tu poți fi un Ambasador…”

Pentru informații și comenzi scrieți la adresa birouapv@yahoo.com

9 răspunsuri

  1. […] cum am anunțat aici, Cătălin Dupu s-a aplecat mai mult în ultima sa carte asupra unor aspecte care țin de istoria […]

    Apreciază

  2. […] De unde vine această aplecare spre istorie? (În decembrie 2014 a ieșit de sub tipar cartea Ambasadorul, lucrare în care autorul prezintă informații de natură istorică despre implicarea […]

    Apreciază

  3. […] Cătălin și Andrada Dupu. Cu aceasta ocazie va avea loc și lansarea pe București a cărții Ambasadorul. Despre carte vor vorbi pastorul Ovidiu Rusnac, istoricul Marius Silveșan, care a scris și […]

    Apreciază

  4. […] tinerii din biserica locală. Cu aceasta ocazie va avea loc și lansarea pe București a cărții Ambasadorul. În cadrul acestui eveniment voi prezenta și eu câteva considerații despre cartea Ambasadorul […]

    Apreciază

  5. […] Ovidiu Rusnac vorbește despre cartea Ambasadorul scrisă de Cătălin Dupu evidențiind importanța Bibliei, a Cuvântului lui […]

    Apreciază

  6. […] BCER Ionel Mânzat, Constantin Ghioancă – Gânduri pastorale. Un dialog între generații Cătălin Dupu, Ambasadorul Emanuel Conțac (ed), Cornilescu: din culisele publicării celei mai citite traduceri a Sfintei […]

    Apreciază

  7. […] cadrul acestui dialog, Cătălin Dupu vorbește în exclusivitate despre geneza romanului Ambasadorul, precum și despre alte aspecte inedite referitoare la interesul său față de […]

    Apreciază

  8. […] cu Cătălin Dupu pe marginea cărții Ambasadorul și a transportului ilegal de Biblii în perioada comunistă a ajuns la 100 de […]

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.