În virtutea Decretului 153, promulgat în 1970, nenumăraţi creştini „neo-protestanţi” au fost acuzaţi că duc o existenţă „parazitară şi asocială” sau că „tulbură ordinea publică”, ori de câte ori participă la întruniri de rugăciune în familie sau în localuri neautorizate. Alţi credincioşi au căzut pradă loviturilor „Legii presei” din 1 Aprilie 1974, care îngăduia, prin articolul 90, ca difuzarea de biblii şi de cărţi religioase primite din străinătate să fie considerată drept „un delict pasibil de trei luni şi până la doi ani de închisoare, sau de o amendă”. Contestaţia cea mai importantă s-a produs în luna Februarie 1977, printr-un „Apel” semnat de un grup de pastori şi laici neo-protestanţi, decişi să dea în vileag persecuţiile şi discriminarea de care aveau parte coreligionarii lor. Un an mai târziu luă naştere Comitetul creştin pentru apărarea libertăţilor religioase şi de conştiinţă (A.L.R.C.). Care a fost reacţia stăpânirii ateiste? Câţiva membri ai Comitetului – îndeosebi pastorul baptist Pavel Nicolescu, iniţiatorul acestei mişcări contestare – au fost convocaţi de poliţie pentru interogatoriu, şi bătuţi măr. La 15 Octombrie 1978, la Caransebeş, în Banat, trei credincioşi baptişti au fost condamnaţi la pedepse mergând de la opt luni la un an şi jumătate de detenţie, sub acuzaţia de „crimă contra statului” şi „colaborare cu străinătatea”. La începutul anilor 80, persecuţia religioasă împotriva militanţilor evanghelici bântuia aprig; în special erau vizaţi toţi cei care refuzau să depună jurământul de a servi „cu devotament” ordinea socialistă anticreştină. Şi cine poate uita coerciţia exercitată contra credincioşilor în serviciu: adeseori retrogradaţi sau destituiţi din funcţiile lor, alteori interzicându-li-se accesul la posturile de responsabilitate.
– În concluziei?
– Ca să folosesc metafora unui document clandestin ce mi-a parvenit din ţară, „în ceaţa profundă a materialismului ateu” represiunea religioasă continuă la poalele Carpaţilor. Deoarece România comunistă a devenit o imensă puşcărie, un insuportabil univers carceral, în care cetăţeanul este continuu supravegheat, urmărit, bănuit, dezonorat, ba chiar sortit morţii civile şi strangulării spiritului creştin. Aşa cum scria papei Ioan Paul II un grup de credincioşi români şi de preoţi romano-catolici: „Astăzi partidul şi guvernul ţării noastre nu mai persecută Biserica, dar săvârşesc un veritabil genocid spiritual şi naţional.”
(«Cuvântul Românesc», aprilie 1987)
Sergiu Grossu, În adâncul abisului, cap. III,
«ROMÂNIA COMUNISTĂ ESTE O IMENSĂ PUŞCĂRIE» Interviu acordat cotidianului francez „Present” din 19 şi 20 februarie 1987
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/adevarul/docs/cap3.htm
Istorie Evanghelica 
Legea Presei este intr-adevar un „moment” politic care ar trebui adaogat la lista dvs cu evenimente de istorie baptista si politica ce ne-a afectat viata. De ea s-au foslosit in condamnarea grupului de crestini dupa ev. care au raspindit Biblii (mai cunoscuti fratii Mircea si Silviu Cioata). De ea s-au folosit sa-l tina sub urmarire penala pe pastorul baptist Iosif Stefabut (pt Biblii si literatura religioasa). N-am stiut -mi-a povestit traducatorul Doru Motz- ca a fost prins traducind o carte si nu l-au putut pedepsi ca inca nu fusese data inca legea presei. … Despre gravele abuzuri de la Caransebes n-am vrut sa va pomenesc. Sergiu Grossu are dreptate pomenindu-le. Ele au pus insa in opozitie biserica din Caransebes condusa de citiva membri ALRC contra delegatilor Uniunii Baptiste care au incercat sa impuna o schimbare a comitetului. Evenimentul s-a terminat nu doar cu arestarea a 3 baptisti (Radoi, Cocirteu si mai tirziu Prejban- fost seminarist) dar si bataia acstora in fat acredinsiosilor ce ieseau de la biserica (Prejban a fost arestat doar seara). A fost cea mai dramatica confruntare inter-baptista si biserica vs. Dep Cultelor. Au fos tmulte cazuri in care Uniunea a fsot de partea autoritatilor iar credinciosii de cealalta parte. La data respectiva- cred- ca membri ALRC erau excusi din Cult. Dvs n-ati precizat ca fondatorii (Niculescu & Ianculovici) si ulterior Popescu au fost exclusi printr-o decizie a Uniunii. A fost un act de mare curaj al fondatorilor care insa a obligat Uniunea sa se delimiteze complet. E adevarat ca Uniunea s-a delimitat si de cele 2 memorii ale lui Ton dar nu pina la excluderea acestuia din Cult. ALRC a fsot -dupa parerea lui Niculescu- cel mai concret act contestatar al ideologiei comuniste vs viata religioasa. Documentul lor de baza, Opriti Prigoana, ii da dreptate. (Tot el a recunoscut ca s-au inspirat din Carta ’77). Desi am fost 100% admirator al LARC (am avut prieteni care au aderat) si i-am chiar ajutat (fara a avea curajul sa ader) am totusi curajul sa spun ca era prea mult sa cerem Uniunii sa sustina demersul lor. Dar denuntarea fratilor din Caransebes la Militia Orasului, a fost poate cel mai deschis si mai condamnabil act de delatiune al Uniunii. Denuntul penal al Uniunii a dat Militiei justificare sa treaca la arestare cu brutalitae si condamnare a celor 2. Din pacate, n-am auzit- ca Uniunea sa-si fi cerut iertare vreodata pt acel denunt. Evenimentele m-au marcat profund. Surprinzator, Liviu Olah- care s-a tinut departe de politica- a fost de partea bisericii din Caransebes in timp ce Iosif Ton a refuzat. Agest gest al lui Ton si actiunile lui ulterioare au condus la un contencios intre unii membri ALRC (precum Radoi) si Ton care dainuie si astazi. Spre surpriza mea placuta insa Pavel Niculescu si-a reluat relatiile cu Tzon dupa multa vreme, trecind peste Caransebes si peste actiunile anti-ALRC alui lui Iosif. Radoi ca si altii n-au ajuns insa la o reconciliere cu Tzon din varii motive
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pentru precizări. Unele aspecte nu-mi erau cunoscute. O listă ceva mai completă a cronologiei a fost trimisă spre publicare la o revistă din România. Materialul va fi publicat -sper că în forma trimisă – în luna ianuarie sau februarie 2017. O listă ceva mai existnsă, în care sper să pot cuprinde succint și aspectele referitoare la ALRC, îmi doresc să o public în cadrul unei broșuri care să apară cel târziu în această vară. Până acum am scris vreo 22 de pagini A4, dar m-am oprit pentru moment că am alte materiale pe care trebuie să le finalizez până la 1 Februarie. Revenind la cazul ALRC nu sunt foarte sigur că Pavel Nicolescu a fost exclus din cult. Îmi aduc aminte că am văzut un document în cadrul căruia se menționa că Uniunea a solicitat excluderea lui Nicolescu, dar la comitetul bisericii, Taloș, care era pastorul Bisericii Baptiste din Mihai Bravu, a spus că acțiunea lui Nicolescu nu implica Biserica și prin urmare nu s-a luat decizia excluderii. Cert este că a rămas doar membru în Biserica din Mihai Bravu până la emigrarea lui. Dacă nu greșesc, aspectele menționate se regăsesc în cartea Cultele neoprotestante și drepturile omului: un strigăt la Radio Europa Liberă – aprilie 1977 scrisă împreună cu Bogdan Emanuel Răduț.
ApreciazăApreciază
Multumesc. Sunt doua momente diferite. Niculescu si Popescu au fost exclusi printr-o decizie a Uniunii (ambii la aceiasi data). Nu mai stiu daca ceilalti membri fondatori care erau baptisti erau pe lista. Decizia Uniunii a fost citita in prezenta mea intr-un servici de Vineri seara la Tmisoara. ALRC s-a extins apoi dar nu cred ca Uniunea a revenit cu vreo excludere. Dupa cum stiti, potrivit statutului, Uniunea nu putea exclude membri ci doar pastori. Prevalindu-se de acest articol a fost exclus Niculescu si chiar Popescu (desi nu era pastor). Este adevarat ca Talos i-a primit membri (Popescu era de fapt deja membru) deci aveti dreptate, excluderea Uniunii nu putea opera impotriva calitaiti lor de membri la Mihai Bravu; dr actul a existat si a fost citit in multe biserici. Dupa cum stiti, Talos a facut la fel cu membrii (sau conducatorii) bisericii NR. 2 din Brasov.
PS- De acelsai artcol s-a folosit o conducere ulterioara care i-a exclus pe Doru Popa si Ilie Contiu dupa ordinarea „ilegala” a acestora. La prima consfatuire de dupa Revolutie, conducerea Cultului si-a cerut iertare de la pastorul Doru Popa.
ApreciazăApreciază
In fapt sunt doua aspecte diferite ? Vorbim de excludere ca referindu-se la retragerea ordinarii ca pastor la Nicolescu și nu la cea de membru intr-o biserica baptista ? Altfel ce rost mai avea solicitarea de excludere care ar fi dat mâna liberă organelor de Stat pentru judecarea și condamnarea acestuia /acestora.
ApreciazăApreciază
Recent cred c-a fost publicata undeva excluderea si putem verifica. Uniunea n-a folosit termenul de „retragere a ordinarii” ci termenul de „excludere din cultul baptist” pt Popescu si Niculescu (parca erau mai multi pe lista). Aveti dreptate excluderea a dat mina libera autoritatilor. Tocmai de aceea, Talos a vut curaj primindu-i ca membri. (Cred ca Popescu a fost tot timpul membru la Mihai Bravu).
ApreciazăApreciază
Am verificat, Alin Cristea- 14 Sep 2016 copiaza documentul excluderii din cultul baptist cf. art 60 litera g la punctul 1- Pavel Nicolescu si ceilalti ALRC-isti iar la pctul 3- excluderea lui Aurel Popescu. Retragerea ordinarii e-o chestie mai subtila, post-revolutie. in comunism, cultul baptist era mai fundamentalist.
ApreciazăApreciază
Cu toate că au fost excluși, cred că Pavel Nicolescu era membru în Biserica Baptistă din Mihai Bravu înainte de a emigra din România în 1979. Doru, te rog să adaugi și link-ul de la documentul cu excluderea.
ApreciazăApreciază
A republicat asta pe Persona.
ApreciazăApreciază