Istoricul Bogdan Emanuel Răduț se apleacă în acest studiu asupra modului în care evanghelicii români s-au implicat în Revoluția din decembrie 1989, dar și asupra modului în care aceasta s-a reflectat în presa cultelor evanghelice, precum și în istoriografia Evanghelică postdecembristă.
Evenimentele petrecute la finele anului 1989 au suscitat interesul dezbaterilor din ultimul sfert de veac. Asupra lor planează întrebarea, încă nelămurită, dacă a fost revoluţie populară sau lovitură de stat. Interesul arătat de conaţionalii noştri, faţă de cărţile care apar pe piaţă tratând acest subiect, ne arată setea de adevăr, dar şi dorinţa de cunoaştere şi înţelegere. Pentru generaţiile tinere, 1989 poate nu înseamnă nimic, dar pentru cei care au participat atunci poate înseamnă totul. Cercetările pentru acest subiect le-am început în 2014. O parte dintre ele le-am susţinut sub formă de comunicare ştiinţifică în cadrul unui simpozion şi apoi publicate. Dar am continuat şi dezvoltat subiectul, domeniul fiind încă generos. Prezint o nouă variantă, cu noi adăugiri la înţelegerea contribuţiei şi perspectivei pe care evanghelicii au oferit-o revoluţiei. Cel puţin pentru ei. Plecând întâi de la cunoaşterea identităţii istorice a acestora, vom aborda mai multe paliere. În primul rând, prezenţa evanghelicilor în revoluţie, prin câteva exemple, precum şi gradul lor de implicare în evenimentele ce au dus la prăbuşirea unui sistem bazat pe ateism şi materialism dialectic. Apoi, vom vedea cum au privit aceştia Revoluţia, cum au reflectat-o în presa internă a cultelor, ce a însemnat pentru ei şi ce impact a avut asupra comunităţilor religioase ale acestora. Nu mă îndoiesc de faptul că poate există şi alte opinii decât cele prezentate în acest studiu, de aceea nu emit nicio pretenţie de exhaustivitate. Cercetarea acestui subiect nu se bazează pe documente de arhivă, de altfel acestea fiind şi sumare sau chiar inexistente, ci pe memorialistică, conştient, totodată, de subiectivismul acesteia, precum şi pe corespondenţa privată cu persoane implicate activ în acele zile.
Articolul poate fi citit accesând link-ul următor: http://arhiveleolteniei.ro/
Istorie Evanghelica 
[…] https://istorieevanghelica.ro/2017/11/16/arhivele-olteniei-bogdan-emanuel-radut-contributia-si-persp… […]
ApreciazăApreciază
Frumos si necesar. Da, evanghelicii au facut pina la urma politica -vorba lui Dugulescu- in ciuda reticentelor lor fata de politica. As face 2 corectii; una va crea probleme. Da, Dugulescu a particpat la sustinerea lui Tokes, impreuna cu corul de tineri… si a jucat un rol important in Piata Operei. Dar duminica inainte de Revolutie (Dec. 17?) el a descurajat -de la amvon- tinerii sa nu participe la miscarile de strada alaturi de huligani (nu mai stiu cum i-a numit). la fel a facut P. Negrut care era acolo la o evanghelizare la Timisoara. Exista oameni care il acuza pe Dugulescu si sunt tare deranjati de asta; el singur s-a complicat nementionind retinerea sa fata de aceste evenimente initiale. Lucrurile sunt simple. A fost o confuzie initiala si e adevarat ca s-au spart geamurile magazinelor (nu doar a librariilor cu operele „nemuritoare” ci si alte vitrine). Cine au fost „huliganii”? Poate instigatori, daca acceptam teoria conspiratiei. Poate anticomunisti… daca ne referim la librarii. Dar poate au fost si hoti sau oameni indignati de lipsa de alimente… sau poate toate aceste grupuri. Dupa mine, in confuza aceea, Dugu si cu Negrut au facut bine ca au avetizat tinerii sa nu se implice; in oras erau deja arestati. Mi se par par prea duri cei ce-i fac un proces de intentie din chestia asta; vinovat e si el ca s-a temut ca-i taie din merite daca-si recunoaste ezitarea. Nici eroii n-au fost perfecti; de ce ne-am da noi fara dileme in viata?
A doua observatie; Arad. Meritau pomeniti Victor Braica, Doru Popa si Cristi Moisescu care au intrat in Consiliu in Dec 21 ajungind in conducerea locala pe drept. Mai merita spus ca la Arad a participat si „statia de amplificare de la biserica baptista Sega Arad” -adusa de Mircea Aioanei… cine sa aiba statie de amplificare daca nu pocaitii? Au furat curent de la stilpul din fata Primariei si s-a auzit mesajul noilor lideri.
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pentru precizări!
ApreciazăApreciază
Poate ne ajuta vreun timisorean. Am aflat recent ceva foarte trist (daca memoria nu ma insala). Se pare ca doua tinere gemene de confesiune baptista au fost impuscate la Timisoara. Repet, poate vreun timisorean confrima/infirma. Merita confirmata jertfa lor- daca memoria mea recenta nu e dezastroasa. Oricum, e cert –am ascultat la radio Procesul de la Tmisoara- ca au existat oameni impuscati prosteste (desigur cu intentie) in cartiere laturalnice fara nicio legatura cu protestele (de exemplu doi batrini se plimbau la brat seara prin Ronat –departe de proteste. Dupa ce-a trecut o patrula de 2 soldati, barbatul se scurge de la bratul femeii care constata ca fusese impuscat de un soldat fara vreo justificare militara). Cineva va fi vrut sa mareasca numarul victimelor? Sa bage teama-n oase? La fel de nejustificat par sa fi fost omorite si cele 2 fete –daca memoria nu m-a parasit.
ApreciazăApreciază
Așteptăm confirmarea sau informarea afirmațiilor despre ceea ce s-a întâmplat la Timișoara în acele zile de decembrie ale anului 1989.
ApreciazăApreciază
Mai intii, felicitari lui Bogdan Emanuel Radut. Apoi memoria mea e partial buna, surorile Caceu -omorite la catedrala, erau evanghelice dar penticostale (multumesc Dan Fizedean). Cadavrul uneia, printre cele 40 furate, etc… mai jos e linkul. Dumnezeu sa fie cu familia in apropierea aniversarii asasinatului si sa aduca criminalii la lumina! https://mariusmioc.wordpress.com/2014/01/22/surorile-caceu-si-model-de-raport-medico-legal-pe-baza-caruia-s-au-identificat-mortii-arsi-la-crematoriu/
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pentru interesul acordat şi pentru completările aduse. Recunosc că, atunci când am scris materialul, acestea au fost datele pe care le-am adunat. Pe undeva a fost o muncă de pionierat, care oricând poate fi continuată.
Emy
ApreciazăApreciază
D-le Radut. N-am vrut sa fie un repros; ati scris un articol si nu o carte exhaustiva si m-am bucurat sa-l citesc. E semnificativa discutia lui Dugulescu cu un membru al bisericii. Acuzat xa face politica (mergind la Revoltutie)… „da dar fac politica lui Dumnezeu” raspunde Dugu. In comunism, ni se bagase in cap ca e pacat sa faci politica. Comunistii spuneau ca este ilegal… pt ca insemna politica in afara politicii partidului comunist. In plus, comunsitii ne spuneaiu des ca dupa Scriptura, trebuie sa fim supusi autoritatilor. Replica lui Dugu e (volutar/involuntar) un citat din luptatorul baptist pt drepturile omului, Aurel Popescu. In perioada memoriilor pt libertate (anii ’70) Popescu a fost acuzat de conducerea baptista ca face politica ceea ce pe linga ca era ilegal era si pacat (era implicatia). Intr-o scrisoare deschisa, Popescu a raspuns: „da, fac politica dar politica lui Hristos. Si seful cultului face politica dar politica partidului”. Multi oameni sinceri credeau ca e pacat si ca sunt metode omenesti. Participarea noastra la revolutie a trebuit sa invinga si aceasta (indusa) prejudecata ca e pacat sa faci politica, sa te opui, sa aplici metode omenesti. Asa cum ati scris, pocaitii au adus o nota spirituala. Si inca un lucru, noi eram intr-adevar anticomunisti nu din motive doar politice ci si ideologice: intii ca comunismul era ateu si apoi -cum arata Bunaciu- cultul lui Ceasuescu ranea adinc pe credinciosi pt ca slava adusa lui Ceausescu trebuia adusa doar lui Dumnezeu…. a mai fost si motivul subiectiv ca eram persecutati si batjocoriti de un regim ostil.
ApreciazăApreciază
Doru, interesat comentariul tău referitor la motivațiile respingerii comunismului ca sistem ideologic de către evanghelici. Cred că această implicație era sesizată cu precădere de intelectuali, de cei care s-au implicat în lupta pentru libertate religioasă. Dar lipsa libertății religioase și persecuțiile erau aspecte palpabile, motive concrete de respingere a regimului comunist.
Plecând de la acest aspect aș dori să știu unde a scris Ioan Bunaciu despre faptul că Ceaușescu solicita, cerea să i se aducă o slavă care trebuia adusă, pe care o merita doar Dumnezeu?
ApreciazăApreciază
D-le Silvesan: In articol e citat Bunaciu „si când am văzut modul satisfăcut în care le-a primit, i-am spus soţiei: Gata cu Ceauşescu. Va cădea în curând pentru că Domnul a spus în Cuvântul Său: „Slava Mea nu o voi da altuia”33″… lucruile acestea le-au spus si alti credinciosi. Eu -aveti dreptul sa ma condamnati- eram in corul scolii, si cind se cinta slava Partidului [Comunist] numai deschideam gura si simulam. Era o blasfemie pt noi; m-am compromis, trebuia sa fug, sa protestez.; m-am gindit ca Domnul stie ca eu numai deschid gura.
ApreciazăApreciază
Multumesc pentru răspuns! În ceea ce privește compromiterea sunt diferite grade de vinovăție. În acest caz vorbim de o mustrare de conștiință, în alte cazuri vorbim de trădare fără mustrări de conștiință. În interviurile pe care Denisa Bodeanu le-a luat credincioșilor baptiști care au trăit în comunism am întâlnit două atitudini: 1. Cei care nu au dorit să se acomodeze deloc cu regimul comunist și 2. Unii care au acceptat o astfel de acomodare. Precizez că termenul de acomodare nu se referă aici la colaborarea cu Departamentul Cultelor sau Securitatea, ci era ca și în cazul dvs. ceva care ținea de relaționarea personală cu noul regim politic, cerințele și impunerile acestuia.
ApreciazăApreciază
De acord. Unii mai radicali nu si-au lasat copiii sa fie pioneri. Ai mei ne-au invatat sa nu facem compromis, sa ne ferim de functii ideologice si sa cautam domenii de studii mai putin idoelogizate: tehnica, economie, medicina. Invatamintul si arta aduceau conflicte de constiinta mai mari. Marin PReda surprinde bine ce ziceti dvs: „Suntem totusi un popor guvernabil” -Cel mai iubit dintre paminteni. … apoi continua c aromanii s-au specializat in a simula supunerea. „Zi ca sefu dar fa ca tine” -era lozinca. Pt crestinii sinceri insa asta era o problema pt ca nu puteau fi ipocriti. Rezolvarea in general era in a recunoaste ca crezi in Dumnezeu, a depune marturia, a da Biblii -toate periculoase- dar a nu contesta direct politica partidului. La urma urmei, constitutia era de partea noastra… Multe dileme moral-etice…
Desigur de colaborare cu Departmentul si Securitatea nu trebuie sa vorbim.
PS- Desigur stiti ca dupa 1975, accesul nostru la drept, istorie, filozofie, era barat de necezitatea recomandarii UTC. De aceea singurii specialisti in aceste domenii au intrat la facultate pina in 1974… sau unii s-au pocait dup (avocatii Prodan) sau au refuzat sa-si declare religia neoprotestant, evident un compromis inacceptabil. Evident nu aveam acces in armata, militie, dipplomatie, comert exterior… O nota particulara… un pocait a intrat la fizica atomica, Bucurel moisescu. Chestia asta era certificat de geniu ca erau doar 4 locuri pe tara, Desigur e off-topi, just for fun
ApreciazăApreciază
D-le Radut. Ne-am mirat cum de-a ajuns Negrut in FSN; acum am aflat. l-a recomandat regretatul poet/politician ortodox Ioan Alexandru. Desi fervent otodox, Alexandru a fost prieten cu multi evanghelici, a vizitat biserici. Acum ma laud si eu: o singura data am fost si eu in casa la Ioan Alexandru si i-am intilnit acolo pe pastorii Talos si Negrut. Nu e deci surprinzator ca l-a recompandat pe PN. Si ma mai alud (fara sa merit). I-am luat lui Alexandru printre ultimele interviuri; la scurt timp a avut atacul cerebral. Fusese in vizita la noi in Detroit si astepta o masina vizibil frustrat de intirziere. Am profitat de timp si l-am tras de limba deschizind casetotfonul in fata lui fara sa se opuna; desi frustrat mi-a raspuns. Mi s-a parut semnificativ ce spune si dupa moartea sa le-am publicat ca un interviu desi era doar o discutie in picioare in casa unui roman pe fondul unei intirzieri frustrante.
ApreciazăApreciază
Umor involutar de la revolutia din Arad:
– Un revolutionar striga la microfon: „Sa desfiintam birourile secretarilor de partid si sa facem birturi din ele” …,”ei nici chiar asa”- comenteaza linga mine regretatul pastor Gongola..
Peste 5 minute, Gongola ajunge la microfon si striga si el inflacarat ca un revolutionar:
-„Sa desfiintam birturile si sa facem din ele biserici si librarii pt Biblii” -…”ei, nici chiar asa” -comenteaza prietenul meu nepocait…. Au fost temperaturi extrem de moderate (atunci a inceput global warming). In 22 decmebrie, la ARad era iesit soarele in uralele multmii, iar un pocait ajuns la microfon strigind entuziasmat ca e un semn de la Dumnezeu… Era prea mare inghesuiala si n-am mai incaput in piata. Am plecat pe jos acasa si am deschis TV. Ma trec si acum fiori: „sunt zilele Craciunului. Se naste iarasi Iisus Hristos pe Pamint” – a strigat Ion Caramitreu. Desi incorect teologic, n-am sa uit niciodata primul meu contact cu televiziune libera. A fost fara indoiala cel mai remarcabil eveniment exterior trait… etc.
ApreciazăApreciază