Cum le-a dat Regina Maria cu flit baptiștilor americani și celor români


Situația drepturilor religioase ale comunității baptiste din România în perioada interbelică este redusă în atenție prin intermediul acestui material din New York Times (1926) și atitudinea Reginei Maria față de delegația Baptistă care dorea să-i prezinte persecuțiile și ingeadirile la care comunitatea de credincioși era supusă în țară.

Vaisamar

La români, situațiile când un personaj sus-pus le dă cu flit muritorilor de rând nu sunt deloc puține. Am văzut cam ce înseamnă un personaj care dă cu flit peste voturile a 3,51 milioane de alegători români.

Vedem în fiecare zi și ce înseamnă când un guvern condus de un personaj țâfnos și incompetent dă cu flit mesajelor venite de la 12 ambasadori profund îngrijorați de legislația care distruge sistemul judiciar și care ajunge să-i favorizeze pe subiecții unor importante dosare de corupție.

De curând am descoperit că în 1926 inclusiv Regina Maria a dat cu flit petiției venite din partea unei delegații de baptiști americani care doreau să o informeze pe regină în legătură cu abuzurile sistematice la care erau supuși coreligionarii lor din România.

Glorioasele decenii interbelice, prezentate în istoriografia noastră ca un soi de epocă a marilor noastre realizări, paradisul din care am căzut direct în iadul…

Vezi articolul original 103 cuvinte mai mult

Reclame

3 răspunsuri

  1. 1926, nu 1921

    Apreciază

    1. Marius Silvesan | Răspunde

      Mulțumesc! Am corectat. Este clar acum contextul vizitei în America și întoarcerea precipitată acasă.

      Apreciază

  2. Cred ca utilizarea expresiei argotice ‘a da cu flit’ este nepotrivita in acest context. Este vorba totusi de Regina Maria, NU de Donald Trump.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: