Arhive etichetă: Mihail Neamțu

Bărbatul și femeia : diferențe, asemănări, vocație – Biserica Betel, București, 17 martie 2018


Reclame

Mihail Neamțu: În ultimii ani, sub privirile uimite ale Occidentului, armatele ISIS au distrus cu sălbăticie nu doar vieți omenești, ci și un imens patrimoniu al umanității


Când un copil te întreabă despre Moș Crăciun, îți vine în minte povestea Magilor care i-au adus pruncului Iisus aur, smirnă și tămâie. De fapt, mai toate darurile Europei își au obârșia în Răsărit. Credința, dar și rațiunea. (…)

În ultimii ani, sub privirile uimite ale Occidentului, armatele ISIS au distrus cu sălbăticie nu doar vieți omenești, ci și un imens patrimoniu al umanității. Barack Obama va rămâne în istorie ca un președinte american ignorant și nepăsător, care n-a făcut nimic pentru a salva civilizația de atacul barbarilor.

https://www.facebook.com/georgemneamtu

Mihail Neamțu – Civilizația iubirii (partea 1+ 2)


În luna ianuarie 2016, Mihail Neamțu, teolog ortodox laic, om politic, a făcut o vizită în California la invitația pastorului penticostal Dorin Druhora. Cu acest prilej Mihail Neamțu a ținut o prelegere intitulată Civilizația iubirii.

Civilizația iubirii – partea 1

*

Civilizația iubirii – partea 2

*

Civilizația iubirii – întrebări și răspunsuri

Mihail Neamtu – Civilizatia iubirii – 1


Un discurs extraordinar care vorbește despre o „Civilizație a iubirii”

Persona

Domnul Mihail Neamtu, teolog ortodox laic, fost om politic, si mai nou antreprenor, a facut in luna ianuarie a anului 2016 o vizita in California la invitatia domnului Dorin Druhora, pastor penticostal din Los Angeles, unul dinre putinii lideri evanghelici de acolo implicati in dialogul cu ortodoxia. Iata aici prima prelegere sustinuta acolo de Dr. Mihail Neamtu, sub genericul Civilizatia iubirii.

Vezi articolul original

Despre credință, necredință și libertate. Lucian Mîndruţă & Mihail Neamţu (Bucureşti, 16 Aprilie)


Lucian Mîndruță&Mihail Neamțu, Credință și necredință (16 aprilie 2014)

Vă invităm la o dezbatere despre credință, necredință și libertate în compania jurnalistului Lucian Mîndruță şi a politicianului Mihail Neamțu.

Evenimentul va avea loc miercuri, 16 aprilie, începând cu ora 18:00, la Teatrul Godot din Bucureşti (str. Blănari, nr. 14).

Intrarea este liberă. Persoană de contact: Doru Oprea, tel. 0722170024, e-mail doru.oprea@nouarepublica.ro.

Vă așteptăm!

http://www.nouarepublica.ro

Simpozion – Crestinism. Societate civila. Angajare publică – update


Am publicat nu cu mult timp în urmă anunțul despre organizarea simpozionului despre creștinism și societate civilă la Iași.

Simpozion – Crestinism. Societate civila. Angajare publică

Între timp a apărut și un afiș al evenimentului cu vorbitori principali.

 

Afiș preluat de pe Suceava Evanghelică

Simpozion – Crestinism. Societate civila. Angajare publică


Informație preluată de pe blogul lui Dănuț Mănăstireanu, Persona

*

*

Sambata, 15 septembrie 2012, la sediul Fundației Filadelfia, Suceava va avea loc simpozionul

“Crestinism. Societate civila. Angajare Publica”, organizat de Schuman Centre for European Studies, în parteneriat cu Tineri pentru Misiune Iași.

În cadrul simpozionului vor avea contribuții: Sever Voinescu, Jeff Fountain, Vasile Ernu, Mihail Neamțu.

Persoana de contact pentru mai multe informatii despre eveniment si pentru înscrieri (deschise în prezent până pe data de 7 septembrie):

prof. Lavinia Beșliu,
Telefon: 0743.435.174
Email: lavinia.besliu@yahoo.com

Vezi informații și pe pagina de facebook YWAM Iasi

Mihail Neamțu în dialog cu Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu


Plesu & Liiceanu, Altfel 07/10/07 (invitat Mihail Neamtu) partea I

 

http://mihailneamtu.ro/

 

 

Plesu & Liiceanu, Altfel 07/10/07 (invitat Mihail Neamtu) partea III

 

Plesu & Liiceanu, Altfel 07/10/07 (invitat Mihail Neamtu) partea IV

 

Plesu & Liiceanu, Altfel 07/10/07 (invitat Mihail Neamtu) partea V

Schimbare in conducerea IICCMER: Istoricul Cristian Vasile este noul director stiintific


Începând cu 15 septembrie 2011, printr-un acord stabilit cu Preşedintele Consiliului Ştiinţific al IICCMER, Prof. Vladimir Tismăneanu, Dr. Mihail Neamţu se retrage din activitatea executivă a Institutului. Motivaţia implică raţiuni de ordin personal, dl. Neamţu urmând să păstreze o relaţie de consecventă colegialitate şi parteneriat profesional cu personalul IICCMER.

Mihail Neamțu

Funcţia de Director Ştiinţific va fi preluată de Dr. Cristian Vasile (cercetător al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”). Numirea d-lui Vasile a fost făcută în conformitate cu HG Nr. 134 din 23 februarie 2010.

Cristian Vasile

Preşedintele Consiliului Ştiinţific şi Comitetul Director al IICCMER îi mulţumesc d-lui Mihail Neamţu pentru activitatea remarcabilă depusă în perioada 1 martie 2010-15 septembrie 2011 şi îi urează bun-venit d-lui Cristian Vasile – apreciat istoric, cunoscut publicului larg pentru volumele sale şi activitatea de cercetare în domeniul istoriei comunismului românesc.

Semnează  în numele conducerii IICCMER,
Prof. Ioan Stanomir
Preşedinte Executiv

Sursa: http://www.crimelecomunismului.ro/

Interviu ocazionat de un an de la lansarea cărții „Răscumpărarea memoriei”


Cu ocazia împlinirii unui an de la lansarea cărții Răscumpărarea memoriei. Cultul Penticostal în perioada comunistă, autorul acesteia, Vasilică Croitor, a acordat un interviu pe această temă. Jurnalistul „a fost interesat de ceea ce a urmat în anul care s-a scurs de la lansarea cărții, precum și de perspectivele de viitor ale acestui demers”.

Dorin Dobrincu, Vasilică Croitor, Mihail Neamțu

Sursa: Răscumpărarea memoriei

Politica moderna si principiul sperantei de Mihail Neamtu


Politica modernă și principiul speranței reprezintă titlul unui excelent articol scris de către Mihail Neamțu filosof, teolog și istoric. Articolul semnalat din care am reprodus pasajul de mai jos este structurat în trei părți după cum urmează:

1. Fides, Spes et Amor,

2. Utopia marxistă,

3. Optimismul progresist

Prima parte vorbește de modelul original al speranței așa cum se regăsește el în creștinism, cea de-a doua se concentrează pe utopia marxistă și denaturarea învățăturilor creștine în regimurile totalitare fie ele de dreapta (fascism) fie de stânga (comunism). În ideologiile totalitare intervine umanismul înțeles ca acea filosofie în care omul este pus în centrul universului, el este un dumnezeu venerat de către cei din jur. Dar umanismul leninist cu al său proiect de inginerie socială cu încrederea neștirbită în om este o utopie, o pervertire a eticii creștine. ,,Măsluirea principiului creştin al speranţei apare şi în varianta soft a gândirii de stânga. Mai întâi, sunt cei care afirmă că memoria trecutului nu contează – altfel spus, că orice proiect antropologic sau politic poate începe de la zero”.  Trecutul nu contează este o afirmație care se regăsește într-o anumită măsură și în discursul evanghelic contemporan -vezi cazul Răscumpărarea memoriei– nu numai în politica americană la care face referire Mihail Neamțu. Inițierea unui proiect politic sau religios fără a lua în considerare fundamentul pe care zidești este o altă formă de utopie care duce la primatul rațiunii. Acesta este afirmat în contextul progresismului care pune în discuție ,,înțelegerea clasică asupra naturii umane.

 Fides, Spes et Amor,

Cine ne-ar contrazice dacă am spune că religia creștină rafinează, între altele, o artă speranței? Acolo unde alții văd fatalitatea bolii, a păcatului sau a morții, ucenicii lui Iisus întrezăresc posibilitatea miracolului: fiul risipitor se întoarce la casa tatălui, tâlharul se pocăieşte înaintea obştescului sfârşit, vameșul devine sfânt iar mormântul gol anticipează Învierea.

Nu vorbim aici doar despre revelaţiile unui timp al regenerării (primăvara, cu tot ceea ce înseamnă explozia de flori, culoare şi parfumuri naturale). Sfântul Pavel pune speranța în relație cu alte două virtuţi: credința și iubirea. Nădejdea şi dragostea sunt, aşadar, vase comunicante în sufletul celui atins de prezența lui Hristos. Bătălia pentru adevăr, curajul jertfei de sine, înfruntarea mizeriei morale – toate acestea sunt posibile pentru că Dumnezeu înnoieşte neîncetat firea prin har. Creștinismul nu idealizează natura umană. Dimpotrivă, condiția omului căzut e vizibilă în lupta dintre carne și spirit, dintre neputință și voință, dintre revoltă și ascultare. Un asemenea spectacol descurajează orice reverie sentimentală despre Adam.

O inimă capabilă de apostazie sau o minte îmbătată cu iluzii pot deveni, totuși, receptacolul neaşteptat al luminii. Convertirea lui Whittaker Chambers în plină libertate, botezul lui Nicolae Steinhardt în bezna închisorii, revelațiile lui Alexander Soljenițîn în plin univers concentraționar – iată istorii personale care demonstrează cum principiul creștin al speranței este eficace doar printr-o liberă asumare a Crucii. E un lucru uşor de spus, dar greu de împlinit.

Principiul crestin al sperantei este eficace doar printr-o libera asumare a Crucii


Convertirea lui Whittaker Chambers în plină libertate, botezul lui Nicolae Steinhardt în bezna închisorii, revelațiile lui Alexander Soljenițîn în plin univers concentraționar – iată istorii personale care demonstrează cum principiul creștin al speranței este eficace doar printr-o liberă asumare a Crucii.

Mihail Neamțu, Politica modernă și principiul speranței

Credinţa la români – cât, cum şi în ce mai credem azi?


Într-o lume care pare a fi tot mai secularizată, laicizată, mai putem vorbi de o dimensiune religioasă a existenţei noastre? Sau trăim mai degrabă într-un spaţiu care s-a rupt total de sacru?

Au încercat să răspundă la aceste întrebări şi să comenteze subiectul credinţei la români, invitaţii Rodicăi Culcer în emisiunea „Judecă tu”: Madeea Axinciuc – conferenţiar la Universitatea Bucureşti, directorul Programului pentru Studii Religioase de la Universitate, Vasile Ernu – scriitor, Tereza Brânduşa Palade – profesor universitar la SNSPA şi eseist,  Simion Pop, sociolog şi antropolog, alături de invitaţii permanenţi – Mihai Neamţu, teolog şi filosof, Andrei Cornea – scriitor şi filosof.  VEZI EMISIUNEA INTEGRALĂ

Deşi se află încă în topul celor mai credibile instituţii din România, alături de armată, biserica trece printr-un trend descendent în ceea ce priveşte încrederea populaţiei. Astfel, faţă de ianuarie 2009, când procentul de încredere în biserică era de 89,3 la sută, în ianuarie 2011 acesta a scăzut la 81,3 la sută.    video  

Nevoia de religiozitate există încă, spune Brânduşa Palade, însă tendinţa este ca ea să se dezinstituţionalizeze, astfel că asistăm la o căutare religioasă care nu mai îmbracă neapărat forme tradiţionale – din acest punct de vedere putem vorbi de o anumită secularizare. Însă nevoia de religie există şi asta se vede şi în apariţia unor noi mişcări religioase – unele numite „secte”, altele mai puţin formale şi instituţionalizate, care au mai mult succes decât în trecut şi care tind să compenseze aparentul fenomen de secularizare.

Mihail Neamţu afirmă că nu există credinţă fără practică şi nu există o transmitere a credinţelor fără interacţiunea dintre cei care cunosc mai mult şi cei care cunosc mai puţin. „Credinţa pentru mine este şi o practică este şi o interogaţie, pe care nu poţi să o eviţi atunci când întâlneşti lucruri fundamentale pentru viaţa omenească: suferinţa, moartea, iubirea”.

Madeea Axinciuc subliniază că este important să ne întrebăm în ce credem, de fapt, şi cum am ajuns la această credinţă? „Cât din ceea ce spunem că este credinţă vine din noi ca gest autentic sau este inculcat prin tradiţie, prin obişnuinţă, prin ideologizare, prin sistemul care ne obligă să preluăm deformat ded la bun început haine care nu ni se potrivesc?”, se întreabă invitata emisiunii.

Potrivit lui Andrei Cornea, laicizarea, secularizarea reprezintă un mare avantaj pentru credinţă (nu neapărat şi pentru biserici), deoarece credinţa nu mai trebuie să fie amestecată cu ipocrizia: cine crede este liber să creadă, dar nu mai este obligat de mecanismele conformismului social să se încadreze într-o stare de fapt recomandabilă. Nu mai există o obligaţie socială să fii un om credincios.

Tindem să vedem religia personalist, individualist şi uităm de practicile cotidiene care o susţin zi de zi, e de părere Simion Pop. Practici precum spovedania, împărtăşania, participarea la liturghie stimulează, hrănesc credinţa şi creează o relaţie şi o dispoziţie faţă de divinitate care este foarte concretă, nu e doar rezultatul unei adeziuni personale.

Scriitorul Vasile Ernu spune că îşi asumă un rol de intelectual secular (laic), având însă o educaţie religioasă protestantă, în care raportarea faţă de stat are anumite caracteristici: în mediul protestant este asumată o ruptură fundmentală faţă de stat, acesta fiind văzut ca un element care aduce mai degrabă o influenţă nefastă asupra bisericii. În România, comunismul a fost un mecanism de secularizare forţată, fapt care explică şi revenirea masivă după 1989 la religie. Vasile Ernu vorbeşte despre dimensiunea privată a religiei. „Eu privesc spaţiul religios ca pe un spațiu intim, fiecare îşi asumă în spaţiu privat credinţa, religia”, subliniază scriitorul, afirmând totodată că este deranjat de prezenţa bisericii şi a icoanelor în şcoli.

Sursa: TVR

Vorbe care conteaza – Mihail Neamtu ,,In 1989 s-a murit pentru libertate”


În 1989 s-a murit pentru libertate înainte de a se muri pentru o bucată de pâine.

Mihail neamțu

Mihail Neamtu despre incompatibilitatea dintre democratie si totalitarism


A apărut în librăriile din România volumul lui Mihail Neamțu intitulat Zeitgeist: tipare culturale

Mihail Neamțu, Zeitgeist

și conflicte ideologice. Cartea conține ample comentarii asupra  relației întotdeauna tensionate dintre ideologia comunistă și idealul libertății.

Predau în aceste zile problematica alienării (scrie Vladimir Tismăneanu), a obiectivarii si a reificarii la tânărul Marx, discutam despre Fichte, Hegel, tanarul Lukacs, Heidegger, Kojeve

, Korsch, Aron, Camus, Sartre si Merleau-Ponty, am recitit „Manuscrisele economico-filosofice” si am constatat, inca o data, ruptura dintre ganditorul hegelian de stanga, pasionat de destinul subiectivitatii, si Marx-maturul, tot mai putin interesat de spatiul libertatii, tot mai prins in studierea structurilor socio-economice si in activitatile miscarilor inspirate de ideile sale. In acelasi an, deci exact in 1844, Soeren Kierkegaard (un ganditor drag inimii lui Mihail Neamtu) scria  despre conceptul de anxietate, deschizand un camp filosofic si literar ce avea sa marcheze deceniile urmatoare.  Despre aceste aventuri ale spiritului, despre incompatibilitatea dintre democratie si totalitarism, despre sansele libertatii intr-o lume plina de capcane, visuri si arome ideologice, scrie cu erudita acuratete, cu vibranta luciditate, autorul acestei carti.  (….)

Sursa: Vladimir Tismăneanu

Dezbatere despre moștenirea comunismului la Braila (21 febr.2011) via Memorie, libertate, moderaţie


Luni 21 februarie 2011, revista Obiectiv Cultural & ICCMER vor organiza la Teatrul Maria Filotti din Brăila o dezbatere despre reflexele ideologice și ambiguitățile culturale ale epocii post-comuniste. Invitați: Cătălin AVRAMESCU și Mihail NEAMȚU. Se anunță dezbateri similare la Cluj, Iași, Arad și în alte orașe.

Revista Obiectiv Cultural apare din decembrie 2010 la Braila, ca supliment lunar gratuit al cotidianului “Obiectiv Vocea Brailei”. Pe net, poate fi urmarita la adresa http://www.obiectivcultural.ro

Sursa:Vladimir Tismăneanu

Este creștinismul compatibil cu democrația? via Piata ideilor si sufletul cetatii by Mihail Neamtu


Într-un text percutant care discută starea de fierbere din Egipt, dl Andrei Cornea — reputat filosof, istoric al ideilor și comentator politic — face câteva surprinzătoare afirmații.

Creștinismul este incompatibil structural cu democrația de tip liberal, așa cum a arătat-o istoria. Intoleranța a fost o caracteristică  a sa în Evul Mediu, atunci cînd era la apogeul său, avînd cam aceeași vîrstă cu Islamul azi: persecutarea ereticilor, vrăjitoarelor, evreilor, leproșilor nu au fost tocmai dovezi de tolerență  și pluralism! Diferența dintre Islam și creștinism a dat-o nu natura credinței în sine, ci relația originară  cu socio-politicul: creștinismul a apărut și a trebuit să viețuiască  dintru bun început într-un stat puternic, preexistent cu care nu avea nicio legătură genetică – statul roman. Celebrul „dați Cezarului ce e al Cezarului și dați lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu”!, rămâne, înainte de toate, o maximă a conviețuirii obligate dintre Dumnezeu (sau locțiitorii săi) și Cezar (sau regi, principii, președinți).

 

Cuvintele lui Iisus care cer distingerea între Cezar și Dumnezeu (precum și exegeza paulină ulterioară, cu referința centrală din Romani, cap. 13) sunt atribuite unei dibace încercări de diplomație publică. Cel răstignit pe Cruce la marginea Ierusalimului ar fi căutat inițial, pare-se, calea împăcării cu un regim opresiv. Profetul lăudat de Coran, în schimb, n-ar fi avut de înfruntat această limitare socio-politică, declanșînd de la bun început proiectul de colonizare teocratică a Peninsulei arabe. Credincioșii musulmani au, așadar, vocația naturală  de-a converti orice formă de guvernămînt la preceptele aspre ale Legii (Sharia). Incompatibilitatea principială între Statul secular de tip modern și religia islamică este o ipoteză  interesantă, nelipsită de invalidări empirice (cazul Iordaniei sau al Indoneziei, bunăoară). Vom reține însă aceste sugestii pentru o confruntare ulterioară. (…)

A spune că diferenţele teologice între iudaism, creştinism şi Islam nu conteaza este echivalent cu a declara că toate convertirile sunt iluzorii (sau că filosofia lui Aristotel şi Platon seamănă întrucit amândoi… vorbeau greaca). Când decizi faptul că învăţătura morală a Coranului şi a Noului Testament sunt cvasi-identice prin raportarea lor la tema libertăţii, atunci poţi purcede la orice ilustrare selectivă a pildei cu fragmente din istoria religiilor.

Este şi argumentul reacţionarilor ultra-conservatori care, obosiţi de agnosticismul democraţiei liberale, decid să atace modernitatea şi secularizarea cu următorul tertip logic: comunismul şi nazismul sunt fenomene politice ale modernităţii, fără precedent în istorie. De ce nu am socoti totalitarismul o formă supremă de împlinire istorică a utopiei moderne? De ce n-am afirma că anticlericalismul lui Voltaire se materializeaza ideologic în campaniile anti-religioase ale lui Lenin şi Stalin? De ce n-am spune că Diderot a prevăzut celulele din Gulag destinate preoţilor şi credincioşilor? Ar acuza oare aici dl Cornea o lipsă  de nuanţă? A reduce o civilizație veche de două mii de ani la aberațiile sale cele mai respingătoare nu ține oare de resentiment, pripă silogistică, reductivism hermeneutic sau hybris epistemic?

Tema relaţiei între religiile abrahamice şi democraţiile moderne este sobră şi urgentă. Ea ar merita reluată fără a ignora miezul constitutiv al discursului religios (teologia). Susţinătorii argumentelor pro şi contra ar trebui să evite esenţialismele pernicioase, să recunoască  caracterul viu al religiilor, caracterul elastic al auto-interpretării corpului eclezial, dar şi natura deschisă a proiectului politic modern. Democraţiile sunt mereu plurale, ca şi ideile religioase. În Grecia lui Pericle, democrația antică permitea sclavia, discriminarea femeii, excluziunea pe criterii etnice.

Regimul parlamentar englezesc, în schimb, a permis unui politician creștin precum William Wilberforce (1759–1833) să devină, în numele Evangheliei, un campion al aboliționismului. În Transilvania secolului XIX, un prelat ortodox ca Andrei Șaguna (1809-1873) prelua idei democratice occidentale pentru înnoirea organizării Bisericii.

Au existat apoi în secolul XX democraţii slabe, care au deschis poarta regimurilor autoritare sau dictatoriale. În Europa, vor spune unii, votul democratic și universal l-a plebiscitat pe Hitler. În Palestina, democrația a permis ascensiunea grupării Hamas, cunoscută pentru atacurile teroriste asupra Israelului? Să fi fost alegerile libere de vină? Elita politică? Cultura? Poporul de rând? Analfabetismul civic? Toate aceste întrebări se nasc atunci când operăm cu definiții înguste.

Căci știm, pe de altă parte, în ce măsură modernitatea euro-atlantică se mândrește cu democraţii consolidate, cum este cazul Statelor Unite ale Americii. Urmașii lui Thomas Jefferson și John Adams au evitat patinajul totalitar coabitînd perfect cu valorile tradiţiei iudeo-creştine. Nici istoria creștin-democrației europene, de la Luigi Sturzo și Iuliu Maniu până la Konrad Adenauer și Corneliu Coposu, nu e chiar străină de proiectul coabitării pașnice între religie și politică. De ce-am trata atunci subiectul cu prejudecăți, într-un stil expeditiv?

Citește articolul complet accesând link-ul de mai jos.

Este creștinismul compatibil cu democrația? (O întrebare pentru Andrei Cornea) from Piața ideilor și sufletul cetății by Mihail Neamtu (03.01.2011)

Canonul libertatii: “Religiile politice” de Eric Voegelin


Am mai scris pe acest blog despre religiile politice și în particular despre faptul că una dintre aceste religii este comunismul. Anunț acum, preluând informația de pe blogul lui Vladimir Tismăneanu, apariția în limba română a cărții lui Eric Voegelin, Religiile politice, Editura Humanitas, București 2010.

„Originală, profundă, menită să dăinuie, opera lui Eric Voegelin stă mărturie pentru efortul de a afla resursele ultime ale diverselor forme de misticism politic. Alături de Raymond Aron, Voegelin a demistificat religiile politice moderne, calificându-le drept încercări de a imanentiza eshatonul, deci de a şterge distincţia dintre ceea ce ţine de regatul imanent şi ceea ce defineşte imperiul transcendent. Oricine vrea să înţeleagă gramatica ezoterică a comunismului şi pe cea a fascismului şi substratul lor gnostic trebuie să citească lucrările lui Voegelin.“ (Vladimir TISMĂNEANU)

„Există epoci care interpelează stabilitatea conceptelor filozofice şi filozofi care depăşesc percepţia comună despre istorie şi timp. Eric Voegelin face parte din ultima categorie de gânditori, profund marcaţi de hecatombele secolului XX. Căutând să înţeleagă fascinaţia populară pentru extremism, el se îndreaptă spre rădăcinile nevăzute ale ororilor naziste şi comuniste. Făcând pentru prima oară cunoştinţă cu publicul român, Religiile politice de Eric Voegelin arată echilibrele fragile ale modernităţii europene. Pentru a neutraliza patologiile utopiei totalitare, e nevoie ca simţul etic al indignării şi precizia analizei conceptuale să întâlnească o sensibilitate teologică. Opunând lumina spirituală oricărei bezne colectiviste, Eric Voegelin ne vorbeşte ca martor curajos, erudit comentator şi îndrăzneaţă călăuză.“ (Mihail NEAMŢU)

Sursa: Canonul libertatii: “Religiile politice” de Eric Voegelin from Memorie, libertate, moderaţie by Tismaneanu

Eric Voegelin

ERIC VOEGELIN (1901-1985) este unul dintre filozofii importanţi ai secolului XX. S-a format şi afirmat în atmosfera intelectuală emulativă a Vienei interbelice şi, din cauza inaderenţei sale la nazism, a fost silit să emigreze, în 1938, în Statele Unite. Cauza a fost tocmai volumul Religiile politice, în care Voegelin dezvăluia asemănarea ideologiilor totalitare care seduceau Europa de dinainte de război cu religiile propriu-zise. În Statele Unite ale Americii, unde s-a stabilit după o scurtă şedere în Elveţia, a predat filozofie şi ştiinţe politice la mai multe universităţi, ocupând un post de profesor la Universitatea de Stat din Louisiana. În 1958, a fost invitat în Germania, pentru a preda ştiinţele politice la Universitatea Ludwig-Maximilian din München. A revenit în Statele Unite ale Americii pentru a se alătura corpului academic şi ştiinţific de la Institutul Hoover al Universităţii Stanford. Voegelin şi-a dedicat viaţa studierii fenomenelor prin care se extinde violenţa politică şi a consecinţelor pe care le au ideologiile totalitare, lăsând în urmă o operă pe cât de vastă, pe atât de cuprinzătoare din punct de vedere tematic şi intelectual – ştiinţe politice, filozofie politică, filozofia istoriei, din care trebuie menţionate volumele The New Science of Politics (1952), Wissenschaft, Politik und Gnosis (1959), Anamnesis. Zur Theorie der Geschichte und Politik (1966) şi monumentala serie Order and History (1957-1987).

Sursa Humanitas.ro

 

Teodor Baconschi – Creștinism și democrație


Teodor Baconschi, actualul ministru al afacerilor externe și-a lansat recent prin intermediul Fundației Creștin Democrate, cartea Creștinism și democrație. Despre aceasta, autorul spunea că nu reprezintă o producție nouă, ci mai degrabă o selecție de articole publicate în ultimii doi, trei ani. Lucrarea menționată a apărut la Editura Curtea Veche în cadrul colecției Democraţia creştină – serie coordonată de Mihai Neamţu şi Adrian Papahagi.

Teodor Baconschi este diplomat, om politic şi eseist. S-a născut la 14 februarie 1963, la Bucureşti, ca fiu al scriitorului A.E. Baconsky.
A fost ambasador pe lângă Sfântul Scaun (1997-2001), în Portugalia (2002-2005) şi Franţa (2007-2009), precum şi director general (2001-2002) şi secretar de stat (2005-2006) în Ministerul Afacerilor Externe. Între lunile octombrie 2006 şi august 2007, a fost consilier prezidenţial.
Din decembrie 2009, este Ministrul Afacerilor Externe.
În luna iunie 2010, a înfiinţat Fundaţia Creştin-Democrată, al cărei preşedinte-fondator este.
Teodor Baconschi este doctor al Universităţii Paris IV-Sorbona şi comandor al Legiunii de Onoare (Franţa).

Publicaţii (selectiv): Le Rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque (Desclée de Brouwer, 1996), în traducere română: Râsul Patriarhilor. O antropologie a deriziunii în patristica răsăriteană (Anastasia, 1996); Iacob şi îngerul. 45 de ipostaze ale faptului religios (Anastasia, 1996); Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinţei (Anastasia, 1999); Puterea schismei. Un portret al creştinismului european (Anastasia, 2001); împreună cu Horea Bernea: Roma Caput Mundi. Un ghid subiectiv al Cetăţii Eterne (Humanitas, 2001); Insula Cetăţii. Jurnal pari­zian (Curtea Veche, 2005); Despre necunoscut (Humanitas, 2007); Turn înclinat (Curtea Veche, 2007); Pe ce lume trăim? (Editura Fundaţiei PRO, 2007); 111 incursiuni în Cotidianul românesc (Curtea Veche, 2009).

Informațiile despre autor sunt preluate de pe site-ul Editurii

Mihail Neamțu, director științific la IICCMER despre deconspirarea clericilor care au colaborat cu Securitatea


Foto: MihailNeamtu.com

Mihail Neamțu, director științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, și-a exprimat în cadrul unui dialog online cu cititorii Hotnews, poziția față de deconspirarea clericilor colaboratori ai Securității.

Susțin fără echivoc deconspirarea tuturor colaboratorilor Securității – laici și clerici, foști activiști PCR, etc. Regret faptul că bisericile din România – toate, fără excepție – nu au asumat cu mai mult curaj trecutul maculat de acomodare ieftină și colaboraționism zelos. În același timp, nu trebuie uitat niciodată – insist, niciodată – faptul că din sânul comunităților religioase au apărut eroi ai rezistentei anticomuniste, de la monahi și laici până la episcopi și înalți prelați. Avem două dimensiuni așadar: compromis, dar și martiriu. HotNews

Explicând convergenta dintre ariile de expertiza academică și calitatea de director științific la institut, Mihail Neamțu scrie următoarele:

Studiile de filosofie nu pot evita problema ideologiei, nașterea modernității, problematica utopiei, geneza totalitarismului. Studiile de teologice presupun o reflecție asupra problemelor etice: culpa, vinovăție, bine, rău, iată categorii fundamentala fără de care nu putem judeca istoria, memoria, trecutul. Punctual, am scris studii despre dizidenta culturala sub comunism, anticomunismul american, cultura materiala și rezistenta in anii ceaușismului târziu, despre Biserica și Securitate. Fac trimitere la volumele Povara libertății (2009) sau Zeitgeist (in curs de apariție, 2010). HotNews

CV și preocupările domnului  Mihail Neamțu sunt prezentate detaliat pe site-ul http://www.mihailneamtu.com/

Raportul CNSAS 2009: Peste 560 de acțiuni în instanță privind foști ofițeri și colaboratori ai Securității


de Victor Cozmei

Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a initiat peste 560 de noi actiuni in instanta privind fosti ofiteri si colaboratori ai Securitatii, un numar dublu fata de anul precedent, se arata in raportul de activitate pe 2009. Printre persoanele trimise in instanta se regasesc ambasadorul roman in Tunisia, doi parlamentari PSD (amandoi au pierdut procesul cu CNSAS), numerosi magistrati, procurori, judecatori, precum si peste 70 de alesi locali. Pana in prezent, din cele 563 de litigii initiate de catre Consiliu, 311 au primit o sentinta judecatoreasca, 16 irevocabile, au precizat pentru HotNews.ro oficiali ai CNSAS.

Anul 2009 a fost unul prolific pentru CNSAS. Consiliul a initiat 563 de litigii pentru constatarea calitatii de ofiter sau colaborator al Securitatii, aproape dublu fata de 2008 cand au fost initiate 292 de litigii.

Potrivit biroului de presa al CNSAS, pana in prezent au fost solutionate prin sentinta judecatoreasca 311 litigii, 16 prin decizii irevocabile. Consiliul a avut castig de cauza in 263 de procese.

Numarul este aproape dublu fata de 2008 cand CNSAS a initiat 292 de litigii din care, pana la finalul anului precedent, 164 au primit o sentinta judecatoreasca, dupa cum se arata in raport.

Tot in raport se mentioneaza ca CNSAS a acordat prioritate verificarilor din oficiu, in special candidatilor la alegerile generale si la alegerile euro-parlamentare din 2008, numarul celor verificati din oficiu a crescut in 2009 cu 47,58% – de la 5.132 de persoane verificate in 2008 la 7.574 de persoane verificate in 2009.

Dintre cele 7.574 de persoane verificate din oficiu in anul 2009, 1.326 reprezinta candidati sau persoane care ocupa in prezent functii parlamentare in urma alegerilor din 2008.

In 2009 au fost verificate de Consiliu 184 de persoane care au candidat la alegerile euro-parlamentare din 2008, 151 de persoane care au candidat la alegerile locale din 2008, 13 persoane care au candidat la alegerile prezidentiale din 2009, precum si alte 5.900 de persoane care detin functii sau demnitati publice verificate din oficiu.

Anul acesta, pana in prezent, CNSAS a initiat 287 de actiuni in constatare, 88 pentru colaboratori si 199 pentru lucratori.

Nu putem decit saluta activitatea CNSAS care converge cu scopurile Institutiei noastre: aducerea la cunostinta opiniei publice a actelor de violenta, a abuzurilor si a crimelor savarsite din comanda directa a Partidului Comunist Roman, a modului de operare a fostei Securitati, precum si a mecanismelor sistemului represiv din Romania in perioada 1945-1989. Intensificarea activitatii CNSAS face parte din procesul de democratizare a accesului la memorie – un element indispensabil pentru orice societate libera, vindecata de trauma totalitarismului„, a declarat pentru HotNews.ro, Mihail Neamtu, director stiintific in cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER)

Hotnews.ro

documente

Răscumpărarea memoriei, o invitație deschisă


%d blogeri au apreciat asta: