Arhive categorie: Creștinism

Istorie Baptistă: Balthasar Hubmaier 1481 – 1528


Dacă în 2017 am celebrat 500 de ani de Reformă Protestantă, anul acesta, 2018, se împlinesc 490 de ani de la moartea ca martir prin ardere pe rug în 1528 al lui Balthasar Hubmaier. Acesta a fost teolog anabaptist german, care a trăit intre 1481-1528 fiind educat la Universitatea din Freiburg unde a urmat studii de licența și master, iar ulterior la Ingolstad a urmat studii doctorale sub conducerea lui John Eck.

Viața sa este una complexă. Astfel, în anul 1519 acesta a fost implicat în persecuția evreilor din Regensburg.

În plan religios acesta a fost catolic, iar ulterior și-a însușit concepții teologice anabaptiste, fapt care a condus la persecuții, iar apoi la moartea sa prin ardere pe rug în Viena.

Ca o curiozitate istorică menționez și faptul că Balthasar Hubmaier a fugit la Zurich pentru scăpa de armata austriacă și a cautat refugiu la Zwingli care a dat ordin să fie arestat, ulterior fiind torturat. Aflat sub tortură acesta a retractat unele afirmații teologice fapt pentru care a fost eliberat. Trei ani mai târziu acesta era din nou pe drumuri pentru propria protecție, dar va fi arestat de autoritățile austriace, iar apoi executat.

Soția lui Balthasar Hubmaier a fost înecată în Dunăre la scurt timp după executarea soțului.

Din punct de vedere al doctrinei acesta susține botezul credinței, al persoanelor care pot să-și mărturisească credința.

Beniamin Cruceru consideră că Hubmaier a fost unul dintre cei mai erudiți anabaptiști din secolul al XVI-lea, „cel mai competent susținător al poziției anabaptiste cu privire la botez”

Acesta este contextul în care Vasile Bel propune anul acesta ca unul în care să evocăm personalitatea lui Balthasar Hubmaier.

Vezi mai multe detalii aici:

https://istoriebaptistablogul.blogspot.ro/2018/01/01-balthasar-hubmaier-1481-1528.html?m=1

Pentru informații suplimentare vezi și

https://en.m.wikipedia.org/wiki/Balthasar_Hubmaier

William Estep, Istoria anabaptiștilor

Petru Popovici, Lumini peste veacuri, vol. I

Marius Mărginean,„Colonizarea anabaptiștilor la Vințu de Jos”

Maxima zilei – 29 decembrie 2017


Nuiaua lui Cristos este un creion cu care conturează chipul lui Hristos mai clar în noi.

Anonim

Institutul Teologic Baptist din Bucuresti vă urează Sărbători fericite și un An Nou binecuvantat!


Institutul Teologic Baptist din Bucuresti vă urează Sărbători fericite și un An Nou binecuvantat!

Cu stimă,
Rector,
Conf. univ. Dr. Daniel Mariș
Institutul Teologic Baptist din București

Program special la BCB Nădejdea București (23 decembrie 2017)


În această dimineață, începând cu ora 10, veți putea urmări live pe pagina de Facebook Istorie Evanghelică și pe cea a Bisericii Baptiste Nădejdea un program special de sărbători închinat Mântuitorului, Cel a cărui naștere o celebrăm.
Veți putea urmări serbarea copiilor, orchestra Bisericii Nădejdea și un mesaj biblic transmis de pastorul Ovidiu Rusnac.
Să-i aducem slavă lui Dumnezeu!

Teofil Stanciu – Creștinismul (indiferent de culoarea lui confesională) poate alege mereu dacă să joace cartea conformismului politic


Rămâne totuși un fapt că, cel puțin în cazul comunismului, religia a fost un factor coroziv permanent care a subminat constant discursul oficial*. Dacă nu sunt în stare de prea multe pentru a schimba prezentul, atât bisericile, cât și societatea ar putea privi mai des, mai atent și mai perspicace la propriul trecut și la propriii martiri.

Și din această privire în istorie putem vedea că, deoarece se ancorează într-o realitate transcendentă, creștinismul (indiferent de culoarea lui confesională) poate alege mereu dacă să joace cartea conformismului politic, care întotdeauna ascunde compromisuri, sau cea a radicalismului principiilor, care întotdeauna costă.

https://drezina.wordpress.com/2017/12/23/despre-revolutie-si-religie/

  • Baptiștii au fost dintre cei care au demonstrat în mai multe rânduri faptul că în comunism era o diferență între discursul oficial și realitatea vieții religioase, iar din această perspectivă putem vorbi despre religie ca factor coroziv la adresa comunismului. În fapot comunismul însuși a fost și este ca ideologie o religie. A se vede în acest sens cartea lui Eric Voegelin, Religiile poliice. (Subl n. MS)

Teofil Stanciu – Despre Revoluție și religie


Relația dintre Revoluția din decembrie 1989 și religie face obiectul articolului lui Teofil Stanciu.

Apare și o întrebare, una pe care am întâlnit-o și eu: Biserica și credincioșii trebuie să privească doar înainte, la viitor sau pot, trebuie să privească și în urmă?

Se poate învăța ceva din trecut? Este acesta relevant?

Un posibil răspuns la întrebările de mai sus îl oferă și pastorul Erwin Lutzer în cartea Reforma și întoarcerea la Evanghelie: un model pentru Biserica de azi. Acesta consideră că o înțelegere mai bună a zilei de ieri, în consecință a istoriei, ne va ajuta să înțelegem mai bine pe ziua de azi. De asemenea, cunoașterea trecutului ne revelă modul în care a lucrat Dumnezeu în viețile noastre sau în societate.

Articolul lui Teofil Stanciu poate fi citit accesând link-ul de mai jos:

https://drezina.wordpress.com/2017/12/23/despre-revolutie-si-religie/

Veniți cu credință – Ioan Albert Silveșan (solo vioară)


Melodie interpretată în cadrul concertului tradițional de colinde pe care Corul Institutului Teologic Baptist l-a susținut aseară (19 decembrie 2017) la Institutului Teologic Baptist din București.

S-a născut Împăratul! -Biserica Izbânda, București 21 decembrie 2017


Mesajul președintelui Cultului Creștin Baptist din România, pastorul Viorel Iuga, cu prilejul sărbătoririi Nașterii Domnului Isus Hristos – 2017


Mesajul pastorului Viorel Iuga, președintele Alianței Evanghelice din România și al Cultului Creștin Baptist, cu prilejul sărbătoririi Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos

Reforma 500 – Corul Logos, Stai liniștit


Corul LOGOS la evenimentul cultural REFORMA 500
Eveniment organizat de Facultatea de TeologIogie Baptistă, Universitatea din București
Dirijor: Conf. Univ. Dr. Cristian Caraman
Pianist: Prof. Ioana Enea