Îmi place diversitatea de opinie și nu mă deranjează câtuși de puțin ca cineva să scrie împotriva creștinismului. Îmi place, de pildă, Bart Ehrman (publicat chiar de editura Humanitas): e onest și scrie informat, chiar dacă nu sunt de acord cu anumite afirmații de-ale lui. Deși mă declar creștin, nu am probleme cu opoziția. Cred doar că este corect pentru public ca produsul literar să fie onest prezentat.

Editura Humanitas, una dintre cele mai prestigioase de la noi din țară, publică de curând o carte în colecția „Istorie”: Catherine Nixey, Epoca întunecării. Cum a distrus creștinismul lumea antică, trad. Dionisie Constantin Pârvuloiu, 2019. Cartea este nouă, din 2017, The Darkening Age: The Christian Destruction of the Classical World, la editura Macmillan.

Nu discut conținutul, pentru că sunt amator în domeniu. Îi las pe profesioniști să aprecieze calitatea cărții lui Nixey. Dar chiar pe copertă atrage atenția o reclamă interesantă…

Cunoscută personalitate religioasă şi politică, Petru Dugulescu a fost pastor baptist (Haţeg 1974-1986; Timişoara 1986-2002) şi deputat PNŢCD de Timiş (1992-2002). A fost unul dintre fondatorii Grupului de Rugăciune din Parlamentul României.

A fondat Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate “Isus Speranţa României” (1991) şi casa de orfani “Fraţii lui Onisim” din Timişoara (1992).

A publicat volumele de poezii “Călătorii enigmatici” şi “Apus de mileniu” şi cărţile (autobiografice) “Ei mi-au programat moartea”, tradusă în limba engleză cu titlul “Repenters” şi “Democraţie şi persecuţie” (lansată în decembrie 2007).

Petru Dugulescu a primit titlul de “Ambasador al Păcii” oferit de Interreligious and International Peace Council şi premiul “Freedom Fighter Award” oferit American Freedom Festival. A fost cetăţean de onoare în 4 state americane.

În zilele revoluţiei a fost prezent în balconul Operei Române din Timişoara şi i-a chemat pe revoluţionarii prezenţi în piaţa centrală a Timişoarei să îngenuncheze, să rostească Tatăl nostru în…

Armistiţiul de Crăciun, care a avut loc în principal între soldaţii britanici şi cei germani de pe frontul de vest, în decembrie 1914, este un eveniment neglijat de relatările istorice oficiale ale „Marelui Război” şi ascuns publicului de către istoricii orwellieni. Stanley Weintraub a rupt acest văl al tăcerii şi a scris o istorie emoţionantă a acestui eveniment, pe baza scrisorilor trimise acasă de pe front şi a jurnalelor soldaţilor implicaţi. Cartea sa este intitulată Silent Night: The Story of the World War I Christmas Truce şi conţine multe imagini ale evenimentelor, în care se pot vedea forţele opozante amestecându-se şi celebrând împreună acel prim Crăciun al războiului. Această întâmplare remarcabilă a început, după cum scrie Weintraub, în dimineaţa zile de 19 decembrie 1914:

Locotenentul Geoffrey Heinekey, nou membru al Queen’s Westminister Rifles, i-a scris mamei sale că „s-a întâmplat un lucru dintre cele mai extraordinare. … Nişte germani au…

Platforma Decenu.eu și editura Casa Cărții te invită la un eveniment comemorativ Ferenc Visky și lansarea cărții Prizonierii speranței, editor Francisc Visky. 

Ferenc Visky (1918-2005), preot reformat din mișcarea betanistă, a
fost arestat de regim și condamnat la 22 de închisoare (a stat închis
însă între 1958-1964). La scurtă vreme după arestarea lui, soția Julia
și cei 7 copii (cu vârste între 12 și 2 ani) sunt deportați în Bărăgan
și abandonați în câmp. În închisoare, Visky Ferenc se împrietenește cu
Richard Wurmbrand și cu alți deținuți de diferite naționalități și
confesiuni. După grațiere, a fost repartizat în parohia din Paleu, lângă
Oradea, ca să fie mai ușor de supravegheat de către autorități. Își
continuă însă întâlnirile și activitățile subversive, iar în 1983 va fi
obligat să se pensioneze. Născut la Agriș (județul SM), decedează în
2005 la Oradea.

La eveniment vor participa doi dintre băieții lui Ferenc: Francisc și

R. Wurmbrand făcuse deja opt ani și jumătate de închisoare când scria aceste rânduri (17 martie 1959) ca parte a unei evaluări foarte critice a situației religioase din România.

Wurmbrand, care cunoștea din interior comunismul (fusese activist comunist în ilegalitate și schimbase tabăra încă din interbelic), știa de ce sunt în stare foștii săi tovarăși. Așadar, își permitea să spună lucrurilor pe șleau, conștient că, în sinea lor, securiștii îi vor fi dat dreptate, chiar dacă rămâneau prizonieri-călăi ai unui sistem diabolic care se banalizase prin ubicuitate.

Mai jos câteva pagini care arată cât de bine era informat Wurmbrand cu privire la întreg spectrul religios din România.

Wurmbrand nu avea ochiul atent la nuanțe academice. Făcea afirmații mari, „totalizante”, radicale. Dar asta era personalitatea lui profetică. Era un ins care nu lua prizonieri, dacă stătea de vorbă cu adversari care se complăceau în minciună.

Curajul lui Wurmbrand, vădit în această…