Proiect – un dictionar online al personalitatilor evanghelice din Romania
Danuț vine cu o idee interesantă, aceea de a realizare a unui Dicționar online al personalităților Evanghelice din România, in fel de Wikipedia a personalităților Evanghelice din România. Nu ar fi chiar un proiect imposibil având în vedere faptul că există deja o serie de publicații, cărți sau perioadice, în care au fost publicate biografii ale unor personalități evanghelice.
Dacă tot am împărtășit aici ieri ideea unui proiect donquijotesc, mi-as zis că ar fi bine să vă împărtășesc o altă idee care mă frământă de o vreme și care, din discuțiile cu prietenii, aflu că le-a trecut și altora prin cap. Dar ea a rămas nerealizată până acum.
Iată, cum ar suna, pe scurt, ideea.
Obiectul proiectului ar putea fi un soi de Wikipedia a personalitatilor evanghelice din Romania, care, in timp, sa adune pe un website dedicat acestui scop biografii cit mai obiective posibil ale acestor personalitati.
Desigur, pentru ca aceasta sa fie o treaba serioasa, este nevoie de citeva conditii:
- un template care să dea o anume unitate acestor biografii/portrete
- abordarea ar trebui să fie una reținută, științific obiectivă, nu siripos devoțională și encomiastică (nu de o hagiografie evanghelică avem nevoie)
- un numar de oameni dedicați acestui proiect (cred că…
Vezi articolul original 90 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Un Manifest Pentru Lectura?
Un îndemn binevenit pentru o lectură de calitate teologică și laică.
Un studiu recent al EUROSTAT a constatat că 93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an.
Aceste cifre descriu o adevărată tragedie culturală. Mă intreb insă care ar fi acest procent pentru românii evanghelici.
Este cunoscut faptul că impactul social al unui grup nu depinde de mărimea, ci de calitatea acestuia. Iar calitatea depinde de câteva ingrediente: nivelul de educație, lectura, inițiativa antreprenorială, standardele etice/valorile grupului.
Pornind de la aceste idei, mi-a trecut prin minte ideea, ba chiar am cerut
parerea unor prieteni cu privire la actualitatea si utilitatea unui
MANIFEST PENTRU LECTURĂ
adresat comunităților evanghelice de la noi, urmărind trei obiective concrete:
- promovarea lecturii coerente și informate hermeneutic a Bibliei;
- stimularea lecturii textelor creștine fundamentale (dincolo de literatura devoțional-siropasă care domină astăzi aceste comunități);
- încurajarea lecturii textelor mari din literatura umanității, atât a celei de ficțiune, cât și a celei de reflecție (eseistică, filosofie etc).
În…
Vezi articolul original 35 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
De ce să studiezi teologia? – Radu Preda
Cunoscutul teolog, actualmente preot, Radu Preda realizează în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook o incursiune interesantă în beneficiile pe care le oferă studierea teologiei.
LA CE BUN SĂ STUDIEZI TEOLOGIA?
Multe Universități din România (dar nu numai) și Facultățile din componența lor își fac, pe drept, reclamă în dorința de a atrage noi studenți. Unele promit să facă din viitorii lor studenți, ca prin minune, lideri. Altele că absolvenții lor vor avea, negreșit, locuri de muncă și salarii de vis. Mai există și categoria acelor „unități de învățământ” care, subtil, sugerează că nu o să ai stres, dar că diploma este asigurată. Oferte, așadar, diferite, de unde ai de ales. Acum, pe mine mă privește o întrebare aparent simplă: la ce bun să studiezi teologia? Evident, mă gândesc la cea ortodoxă, dar poate avea de a face și cu alte confesiuni. Pe scurt:
- Teologia este un univers, nu o materie. De la limbi vechi (greacă, latină și ebraică) la cele moderne, de la istorie la filosofie, de la aspecte dogmatice la cele care țin de ritual, de îmbrăcarea prin gesturi și materialitate a tentativei de dialog cu Dumnezeu, de la chestiuni de drept (civil și canonic) la bioetică și de la implicarea socială la restaurarea icoanelor, acoperișul Teologiei (cu majusculă!) este generos.
- Teologia nu este doar suma unor convingeri, ci nu mai puțin a unor căutări. Exemplul este limpede: de multe ori, în Noul Testament, ucenicii îl întreabă pe Domnul Hristos „ce vrei să spui cu asta”? Așadar, tocmai pentru că ai dubii, căutări și neliniști, teologia poate fi un spațiu al sondării, al pescuirii de răspunsuri în adânc, dincolo de pojghița subțire a conformisului cotidian.
- Teologia nu are de a face doar cu trecutul, ci inclusiv cu prezentul și mai ales cu viitorul. Ea te ajută să te plasezi de o manieră complexă, adică nu simplistă, în timp și pe hartă. Îți oferă capete de intrepretare pentru provocări actuale. Vezi recenta decizie de anulare a fostului statut de muzeu a ex-catedralei bizantine Sfânta Sofia de la Constantinopol/Istanbul.
- Teologia este un medium, o poartă, o invitație. La dialog cu tine însuți, cu ceilalți, cu Dumnezeu. Rugăciunea nu exclude însă curiozitatea, așa cum inteligența nu este completă fără credință. Nu trebuie să renunți la nimic din ceea ce ești, ci doar să te transformi. Până la transfigurare. Adică aidoma sfinților. Nici mai mult și nici mai puțin.
- Teologia este vindecare. De spaime, de îngrijorări obsesive, de nesiguranță, de gama largă, din ce în ce mai largă, a depresiilor omului modern. Oferindu-ți, dacă ești în căutare, un set de achiziții clare, ea te reconfortează. Știi că nu știi (totul), știi că ești muritor (dar nu imediat), știi că ai un orizont de așteptare, că Învierea nu rămâne o metaforă.
- Teologia nu este geloasă. O poți studia alături, după sau înaintea altor domenii. În fapt, aceasta ar fi și formula cea mai bună: să duci teologia în alte științe și pe acestea să le aduci în pridvorul teologic. Un câștig imens. Personal și comunitar.
- Teologia nu este o garanție. Nici pentru că ai avea credință, nici că ai fi om bun. Dar ea poate fi o premiză, un punct de plecare, un sprijin, un reper.
- Teologia nu te sechestrează. Poți să faci orice după aceea, mai puțin să devii slujitor al forțelor întunericului. Adică este compatibilă cu viața post-teologică. Pentru că ea a devenit o prezență în tine, chiar dacă, aparent, tu colinzi alte meleaguri de cunoaștere și pricepere.
- Teologia te poate învăța școala libertății, a iubirii profunde a lui Dumnezeu față de creația lui.
- Desigur, toate acestea sunt posibile dacă mergi unde trebuie. Adică să nu ai neșansa de a întâlni dascăli obtuzi, moace acre și dictatori ai Adevărului. Dar riscul acesta este comun tuturor științelor. Așa că, fără mari promisiuni și amgăgiri, înainte!
Sus să avem inimile!
Părintele Radu
Partajează asta:
Realitatea la zi – Incursiune în istoria baptistă română cu pastorul Vasile Bel
Emisiunea Realitatea la zi a televiziunii Prodocens Media, moderată de către Cătălin Vasile a avut o temă interesantă, aceea de a realiza o scurtă incursiune în istoria baptiștilor din spațiul românesc. Numită Incursiune în istoria baptistă română aceasta l-a avut ca invitat pe pastorul Vasile Bel de la Biserica Creștină Baptistă din Târgu Lăpuș, un colecționar de literatură creștină și de asemenea, interesat și pasionat de istoria baptiștilor. Îl puteți urmări pe blogul Istorie Baptistă.
Înainte de a vă invita să urmăriți emisiunea, sunt necesare câteva precizări: astfel, emisiunea se concentrează pe perioada Primului Război Mondial și cea interbelică, domenii predilecte de studiu ale pastorului Vasile Bel, dar sunt atinse tangențial perioada Antonesciană și perioada comunistă. Dintre subiectele abordate, două sunt sensibile: 1. scindarea Uniunii Baptiste în două uniuni între anii 1932-1935 și problema colaboraționismului cu autoritățile sau Securitatea. Problematica colaborării cu Securitatea între baptiștii din România este una complexă care nu a fost tratată până acum sistematic, exhaustiv și profesionist. O abordare succintă se regăsește și în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965).
În final doresc să evidențiez un aspect despre care pastorul Vasile Bel vorbește pe larg în emisiune, anume persecuțiile baptiștilor în perioada interbelică, iar aici este de amintit rolul deosebit avut de James Henry Rushbrooke, despre care găsiți detalii în cartea realizată de Marius Silveșan și Vasile Bel intitulată sugestiv Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.
Audiență cu folos!
Partajează asta:
Istoric Biserica Baptistă Hăpria 100 ani
Scurt istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Hăpria cu ocazia împlinirii a 100 de ani de credință baptistă.
Partajează asta:
Teodor Baconschi: Cetăți visate, cetăți ruinate
„Modernitatea nu a început cu Iluminismul kantian sau cu idealizarea rousseauistă a „bunului sălbatic”. A început prin platonismul teologiei politice augustiniene. Pe baza Noului Testament (unde Iisus Hristos ne spune că Împărăția Lui nu e din „lumea aceasta”, dar are reflexe în sufletul creștinului, încă de aici), Augustin instalează în centrul destinului occidental tensiunea dintre „cetatea terestră” și „cetatea divină”.”
http://dilemaveche.ro/sectiune/din-polul-plus/articol/cetati-visate-cetati-ruinate
Partajează asta:
În căutarea identităţii. O abordare critică a relativismului antropologic postmodern – Alin Cristea
Identitatea individului sau a unei colectivități sunt aspecte care ar trebui să ne intereseze în contextul postmodern contemporan. Tocmai de aceea este utilă semnalarea structurii lucrării de licență a lui Alin Cristea primită pe email în cadrul unui newsletter. Este de menționat și faptul că lucrarea a fost susținută în anul 1999 la absolvirea Institutului Biblic Emanuel Oradea (actuala Universitatea Emanuel din Oradea), Facultatea de Teologie, specializarea: teologie baptistă.
Structura lucrării de licență În căutarea identității. O abordare critică a relativismului antropologic postmodern
Partajează asta:
Teodor Baconschi despre provincialismul temporal
T.S. Eliot descria civilizația ca pe o ieșire din provincialismul spațial și temporal: depășești locușorul tău narcisic de naștere și îmbrățișezi universalul din ambele perspective (istorie și geografie). Noi am recăzut într-un provincialism al timpului, spune Chantal Delsol, și anume cel în care se instalează umanitarismul post-modern occidental, acest urmaș fără transcendență al umanismului creștin.
Noua cruciadă a unui moralism dogmatic, care vrea impunerea virtuții aici și acum, păcătuiește tocmai prin provincialismul său temporal: numai cutuma stabilită în Prezent are valoare etică: trecutul nu mai e decât opusul dispensabil al actualității copleșite de compasiune, în lupta cu Satanul Suferinței. În acest ritm, copiii noștri ne vor acuza de ”crime” care n-au fost încă inventate…
Teodor Baconschi
Partajează asta:
Despre dragoste și credință în vreme de război (II)
După ce am prezentat AICI prima parte a postfeței mele la romanul Tăcerea zorilor scris de Cătălin Dupu și publicat recent la Editura Neverland din București (iunie 2020), continui acum prezentarea părții a două și ultima din interacțiunea mea ca istoric cu această carte.
O altă trimitere în care putem identifica un accent autobiografic este acela în care Dinu vorbește cu Miruna și îi spune că aceasta are talent și că pe viitor poate vor scrie o carte împreună. Să fie aceasta? Sau poate nu. Oricum, un crâmpei deja ne-a fost oferit.
În privința cărții, a scrisului, îmi păstrez recomandarea adresată autorului ca acesta să aștearnă pe foaia de hârtie în viitoarele lucrări, tot bagajul informațional pe care simte că trebuie să-l scrie. Simt uneori o cenzurare, o trecere peste anumite detalii şi chiar teme, însă ele trebuie reliefate pentru că dispune, probabil nativ sau nu, de filon narativ, psihologic, textul său având miez.
Un alt subiect important care reiese de pe paginile acestui roman este acela al vieții de credință autentice, dar și relațiile familiale aduse în atenția cititorului prin prezentarea cazului „familiei”, mamă și frate, Mirunei Deleanu.
În privința vieții de credință și a importanței acesteia avem ca model relația și trăirea Mirunei Deleanu și a lui Dinu Romanescu. De asemenea, este interesant contrastul care reiese din relatarea Mirunei despre Dorina, fata pe care a întâlnit-o la Dunăre, când era copilă și lecția de simplitate și compasiune pe care i-o oferă tatăl ei, plecat prea devreme de pe acest pământ. Contrastul este construit între atitudinea Mirunei, care cânta despre Isus, dar avea o atitudine de superioritate față de Dorina, fata de la Dunăre rămasă fără mamă.
În ceea ce privește limbajul se observă introducerea în carte a unor termeni din vorbirea cotidiană pe care îi recomandăm autorului ca în viitoarele lucrări să nu-i mai folosească. Aceștia sunt: individul, un termen de argou pe care îl considerăm impropriu în acest context, pliscul, să întâlnească așa piesă; clocitoare, ailaltă, pramatia, tipușorul. Cu toate că autorul este uneori ironic în exprimare, avem pasaje pline de inspirație, iar unele poezii, toate scrise de autor, sunt deosebite.
Prietenia este un alt subiect tratat în cadrul acestei cărți, iar Cătălin Dupu vorbește aici despre prietenii adevărați. Un grup de prieteni adevărați se formează doar pe baza pasiunilor reale, comune. „Unii oameni nu sunt doar rău intenționați, ci bolnavi. Sunt în depresie și au câteva variante în legătură̆ cu aceasta: știu că sunt depresivi, dar nu vor să o recunoască̆, cunosc în ce situație sunt și caută̆ o soluție sau se răzbună pe alții pentru starea lor. Ei pozează̆ în prieteni, dar fac aceasta ca un paravan”. Este ca un avertisment pe care autorul îl transmite prin intermediul romanului celor din viața reală, care pozează în prieteni adevărați, dar de fapt ei nu sunt ceea ce pretind. Pentru prietenii adevărați, dar și pentru celelalte lucruri este nevoie să fim mulțumitori, deoarece mulțumirea este nu doar un lucru important în viața de zi cu zi, cât și un factor indispensabil al relaționării și al păstrării relațiilor. Cu atât mai mult acum, în aceste vremuri, este nevoie să înțelegem că „nu există iubire fără respect, dragoste fără de apreciere și dor lipsit de fapte făcute din devotament”. Putem spune ca și personajele principale că este nevoie de dreptate, iubire și curaj. Dreptate în societate, iubire în viața de familie și curaj pentru a spune lucrurilor pe nume și pentru a face dreptate și a arăta iubire și compasiune celor din jurul nostru.
Periplul nostru prin romanul Tăcerea zorilor s-a încheiat, dar viața personajelor se continuă dincolo de paginile cărții, însă în alt timp istoric. Cititorul este purtat dincolo de ororile războiului, în perioada regimului comunist din România, regim politic care chiar dacă a fost ostil credinței și împărtășirii adevăratelor valori, le-a permis lui Dinu și Miruna Romanescu, dar și altora ca ei, să-și demonstreze lor înșiși ca familie, dar și celor din jur că, așa cum avem nevoie de libertate, egalitate și dreptate (Liberté, Egalite, Fraternité), avem nevoie și de Dreptate, Iubire și Curaj.
Fragment din postfața romanului Tăcerea zorilor de prof. dr. Marius Silveșan.
Cartea se poate comanda aici https://www.ujmag.ro/drept/diverse/tacerea-zorilor
Coperta și ilustrațiile din carte sunt realizate de Diana Dupu
Partajează asta:
Istoria nu este aproape niciodată o simplă înșiruire de date
Istoria nu este aproape niciodată o simplă înșiruire de date, poate doar în vreun manual neinspirat. Istoria este de fapt întotdeauna plină de viață, de drame și răsturnări spectaculoase de situație, punctată de persoane în carne și oase, devenite între timp personaje de poveste.
Partajează asta:
Maxima zilei – 21 iunie 2020
Există două realități a căror zdrobitoare greutate nu o simțim, dar fără de care nu putem trăi: aerul și istoria.
Lucian Blaga
Sursa: Alin Cristea
Partajează asta:
Propovăduirea Evangheliei în era digitală
O carte cu o temă actuală de luat în considerare pentru a vedea o perspectiva asupra acestui subiect
Partajează asta:
Despre dragoste și credință în vreme de război (I)
Dragostea și credința sunt două teme importante pe care le regăsim în literatură sub forme și aspecte diverse. Am făcut referire la ele datorită faptului că acestea se împletesc în romanul Tăcerea zorilor scris de Cătălin Dupu publicat recent la Editura Neverland din București (iunie 2020).
Pentru cei interesați prezint aici prima parte a postfeței pe care am scris-o pentru această carte.
Tăcerea face parte din ființa noastră efemeră creată de Ziditorul tuturor lucrurilor şidevine element constitutiv al unei povești de dragoste în romanul Tăcerea zorilor al scriitorului Cătălin Dupu. Aș putea spune, parafrazând un titlu celebru, Dragoste și război, cartea lui Hemingway, In love at war tradusă la noi cu acest titlu. Dacă tot am avut Dragoste în vremea holerei al lui Gabriel Garcia Marquez, acum avem și dragoste în vreme de război.
Acțiunea romanului se derulează pe câteva planuri principale și abordează mai multe teme importante, totul pe fondul unei Românii aflată în plin război mondial la mijlocul anilor ’40, respectiv 1943-1944. Unul dintre acestea, cel istoric, prezintă viața din România acelor ani, o țară implicată în cel de-al doilea război mondial luptând alături de Germania, iar un al doilea plan, cel social, este reprezentat de povestea de dragoste dintre Dinu Romanescu și Miruna Deleanu. Povestea lui Dinu, un ofițer român și Miruna, o pictoriță, elevă la școala de contabilitate, este una care conține accente autobiografice, relevate și de faptul că dincolo de paginile cărţii de față autorul este și poet, iar Diana Dupu artist plastic.În plan istoric autorul schițează un tablou sumbru, o Românie care pierduse în vara și toamna anului 1940 aproximativ 1/3 din teritoriul național. Referire la cele două ultimatumuri sovietice din iunie 1940 și răpirea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei, Nordului Bucovinei și a Ținutului Herța. Acest fapt este urmat de cel de-al doilea Dictat de la Viena din 30 august 1940 prin arbitrajul lui Hitler și Ciano, în urma căruia România este nevoită să cedeze NV Transilvaniei către Ungaria, iar la 7 septembrie 1940 prin Tratatul de la Craiova Cadrilaterul, partea de sud a Dobrogei, către Bulgaria.De acum înainte se poate vorbi de o colaborare mult mai strânsă între români și germanii, condiționată de situația politică existentă în Europa la momentul respectiv. Pentru decriptarea tuturor aspectelor este nevoie de documentare, de surse despre care autorul ne avertizează că suntem în război, motiv pentru care este nevoie să ne alegem cu grijă știrile. Prezentarea situației istorice nu se limitează doar la referirile ample pe care autorul le face la evenimentele din anul 1940, ci se continuă prin menționarea prezenței trupelor germane pe teritoriul României, la relațiile dintre germani și români, activitatea legației germane la București. Talentul de narator este evidențiat de prezentarea atmosferei din perioada respectivă, dar și din mini portretul lui Ion Antonescu și relațiile sinuoase ale acestuia cu legionarii conduși de Horia Sima. De asemenea, sunt evidențiate destul de bine și tensiunile sociale, precum și starea de spirit a populației ca urmare a bombardamentelor aliaților, precum cel 4.4.’44. Se poate întâmpla ca aceste detalii istorice să-i îndepărteze pe unii cititori de firul naraţiunii, dar, ele sunt justificate în tabloul romanului. Se pot face în acest context trimiteri la autori de romane istorice, precum Vintilă Corbul și Eugen Burada ale căror lucrări abundă de informații istorice. Pe măsură ce am aprofundat Tăcerea zorilor mi-a fost tot mai clar că, dincolo de proză și ficțiune, vorbim de viața reală, că acest roman are trimiteri fine autobio-grafice. Fac această referire ca un cunoscător al scrierilor lui Dupu, la care am semnat mai multe analize socio-istorice la majoritatea cărților publicate. În tușă fină, autorul apare în mai multe ipostaze, precum cel al aviatorului Dinu și al profesorului Dumitru Chelaru. Se poate spune că elementele autobiografice sunt îmbinate cu ficțiunea și misterul fiind transpuse în altă perioadă istorică decât cea în care trăiește autorul. De remarcat și faptul că personajul principal, aviatorul Dinu Romanescu este într-o anumită măsură un alter ego al autorului. În ceea ce-l privește pe profesorul Dumitru Chelaru acesta transpune pe paginile romanului din ideile şi prelegerile lui Cătălin Dupu, acesta susţinând o bogată activitate în calitate de conferențiar. Mai mult, discursul profesorului Chelaru are ceva din misterul scriitorului Paulo Coelho, acel ezoterism oriental așa cum acesta apare în romane celebre precum Alchimistul sau Al cincilea munte.
Fragment din postfața romanului Tăcerea zorilor de prof. dr. Marius Silveșan.
Cartea se poate comanda aici https://www.ujmag.ro/drept/diverse/tacerea-zorilor
Coperta și ilustrațiile din carte sunt realizate de Diana Dupu
Partajează asta:
Ce este istoria?
Această întrebare se află pe buzele multora în aceste vremuri tulburi, dar un răspuns exhaustiv nu a fost încă oferit. Astăzi avem și o întrebare conexă celei din titlu: Mai reprezintă istoria ceva pentru noi? Răspunsurile oferite pot diferi, însă Istoria nu este doar o știință, ci ea reprezintă și evenimentele trecute sau prezente.
Un posibil răspuns la întrebarea din titlu ne este oferit de Napoleon Bonaparte, împărat al Franței între 1804-1814/1815.
„Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra căreia oamenii s-au decis să fie de acord.” – NAPOLEON BONAPARTE
Citatul este preluat de aici: https://www.stelian-tanase.ro/calendar-azi-25-mai-2020
Partajează asta:
Să condamnăm istoria fără să o ștergem!
Istoria nu poate fi ștearsă definitiv, dar de cele mai multe ori aceasta este rescrisă pentru a corespunde anumitor ideologii. Elocvent este ceea ce făceau comuniștii.
Bună sau rea, istoria este istorie. Nu o putem schimba. Zilele acestea, unii ar dori să o șteargă. Să șteargă tot ce e rău și să rămână doar ce e bun. Problema este că foarte puține persoane din istorie sunt imaculate. Spre exemplu, Winston Churchill a fost un susținător al epurării pe criterii rasiale și a măsurilor eugenice (dacă nu știați, puteți găsi suficiente materiale online despre măsurile susținute sau impuse în India și Kenya). Însă nu pentru asta i s-au ridicat statui, ci pentru curajul de a lua frâiele unei țări aflate în haos și în război, fiind gata să fie unul din liderii mondiali care a dus la înfrângerea nazismului.
Ce facem atunci? Statuile sunt simboluri care sunt ridicate fie în semn de mulțumire, fie pentru a motiva generațiile următoare să urmeze exemplul celui cinstit (sunt, cu siguranță, mai multe motive; eu le-am menționat pe cele pe care…
Vezi articolul original 705 cuvinte mai mult
Partajează asta:
Cartea Omul evanghelic pe Google Books
Cartea noastră, Omul evanghelic, este disponibilă acum pe Google Books. Cei interesați o pot accesa acum AICI.
Cartea Omul evanghelic pe Google Books
Partajează asta:
Cultul Creștin Penticostal din România evidențiază deficiențele majore din Legea nr. 45/3 aprilie 2020
Legea 45/2020 și deficiențele ei.
Iată Legea:
Legea 45/2020 calcă drepturi și libertăți și se dovedește deficitară
Conducerea Cultului Creștin Penticostal din România vine cu recomandări privitor la Legea nr. 43/3 aprilie 2020:
Partajează asta:
Serviciu de priveghi – Lidia Talpoș
Partajează asta:
Lidia Talpoș – Rugăciune pentru Naţiune – Sibiu, 27 Martie 2016
Partajează asta:
Lidia Talpoș (1947-2020) – schiță de portret
Lidia Talpoș s-a născut la data de 4 octombrie 1947 în localitatea Racovița, județul Sibiu. A urmat școala primară, liceul, iar apoi Conservatorul din Cluj (?).
Lidia Talpoș a urmat de mică Calea Domnului, astfel că în data de 20 iunie 1964, la vârsta de 16 ani, a fost botezată în Biserica Creștină Baptistă din Sibiu de către pastorul Mircu Cocar.
După terminarea Conservatorului Lidia Talpoș̦ a cântat mai mulți ani ca solistă la Filarmonica de Stat din Cluj. Ca și solistă a acestei prestigioase instituții interpreta arii și alte genuri muzicale în limba în care au fost scrise (germană, italiană etc.), iar soțul, Vasile Talpoș, venea să audieze unele dintre concertele Filarmonicii[1].
A fost căsătorită cu pastorul și prof. univ. Vasile Talpoș și împreună au trei copii: Cristina căsătorită cu pastorul Samuel Bâlc, Cristian – Mihail Talpoș (1975) căsătorit cu Simona Talpoș și Emanuela-Lidia Talpoș (1979) căsătorită Vasile.
În anul 1986 a venit cu soțul său în București, iar după ce acesta a preluat funcția de director al Seminarului Teologic Baptist din București (1988) s-a implicat și acolo. Pe parcursul cât a fost la Seminar și apoi la Institutul Teologic Baptist din București aceasta s-a implicat în slujirea academică alături de soțul său fiind timp de mai mulți ani cadru profesoral la Seminarul Teologic Baptist din București și apoi la Institutul Teologic Baptist din București. La Institutul Teologic Baptist din București a predat muzica și a fost dirijoare a Corului Studenților. De asemenea, în cadrul Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București a dirijat corul bisericii. În paralel cu slujirea din mediul confesional aceasta a fost solistă a corului Radiodifuziunii Române.
Sora Lidia Talpoș a fost o prezență plăcută și binecuvântată, nu doar la Seminar și Institut unde a fost iubită și apreciată, ci și în cadrul Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București unde soțul său, Vasile Talpoș, a slujit în calitate de păstor în perioada 1986-2014.
[1] Informațiile despre Lidia Talpoș au fost prezentate în articolul „The Intellectual in Evangelical Churches” publicat în Brukenthalia. Romanian Cultural History Review. Supplement of Brukenthal Acta Musei, No. 3, 2013, pp. 130-139; Revista Arhiva Baptistă, Arad, Anul II, Nr. 4/ aprilie 2020
Partajează asta:
Lidia Talpoș, Tu, stăpânul lumii … (25.12.2011)
BCB Nădejdea București, 25.12.2011
Partajează asta:
Duet Lidia Talpos&Dana Alexa,
BCB Nadejdea, 23.06.2013
Partajează asta:
Lidia Talpoș (1947-2020) a trecut la Domnul
Lidia Talpoș, soția pastorului și profesorului universitar Vasile Talpoș, a trecut la Domnul în data de 9 mai 2020. Aceasta a fost absolventă a Conservatorului și solistă timp de mai mulți ani la Filarmonica de Stat din Cluj. De asemenea, s-a implicat în slujirea academică alături de soțul acesteia fiind timp de mai mulți ani cadru profesoral la Seminarul Teologic Baptist din București și apoi la Institutul Teologic Baptist din București.
De asemenea, a fost solistă a corului Radiodifuziunii Române și a Corului Madrigal (?).
Sora Lidia Talpoș a fost o prezență plăcută și binecuvântată și în cadrul Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București unde soțul său, Vasile Talpoș, a slujit în calitate de păstor în perioada 1986-2014.
Dumnezeu să mângăie familia îndoliată!
Lidia Talpoș alături de pastorul Vasile Talpoș la BCB Nădejdea București
Lect. Univ. Lidia Talpoș
Lidia Talpoș împreună cu studenții (absolvenții) și corpul profesoral al Institutului Teologic Baptist din București
Vasile și Lidia Talpoș la BCB Nădejdea București
Corul absolventilor STB-ITB la Jubileul absolventilor 2012, Mergeti în toată lumea (dirijor Lidia Talpoș)
Partajează asta:
Trenul groazei
Descrierile terifiante ale acestui Tren al groazei te duc inevitabil cu gândul la un trenurile morții, precum cele de la Iași din vara anului 1941. Ca și atunci, și acum, în perioada comunistă, vedem această încercare de dezumanizare, de animalizare și depersonalizare a ființei umane. În acest tăvălug au fost prinși și ei, cei de care lumea nu era vrednică, iar consemnarea persecuțiilor și suferințelor deținuților politici și religioși dovedesc ca trebuie să veghem pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, însă nu avem nicio garanție că lumea a învățat ceva din trecut.
Când a venit noaptea, i-au urcat într-un camion militar pe cei 200 de bărbați și au plecat spre gara Pitești. Într-o margine, pe o linie separată, i-au coborât din camion și i-au urcat pe toți într-un vagon. De jur împrejur erau soldați cu arme automate care aveau ordin să tragă la orice încercare de evadare. În mod normal, într-un compartiment încăpeau 8 persoane. Erau zece compartimente și au băgat câte 20 de condamnați în fiecare. Vagonul a fost atașat la urma unui tren de călători care circula pe ruta Pitești-București. Dimineața a ajuns în Gara de Nord. Ferestrele vagonului fuseseră vopsite ca să nu se vadă nimic dinăuntru afară și invers. Pe exterior erau montate grilaje groase, din bare de fier, care nu puteau fi date jos decât cu aparatul de tăiat cu oxigen. Patru soldați, militari în termen, păzeau vagonul fiind puși câte doi la fiecare capăt.
Deținuții erau…
Vezi articolul original 2.007 cuvinte mai mult
Partajează asta:
VictorKapra.ro – Despre răpirea vârstnicilor din casele lor și despre neghiobi ai comunicării oficiale
În plină pandemiei este nevoie și din partea autorităților de o comunicare clară, succintă și la obiect. Ne vom referi în acest caz la un subiect care a stârnit vii dezbateri în ultimele zile, cel al izolării celor peste 65 de ani, scoși din casele lor și plasați în carantină în spații special destinate acestui scop, precum hoteluri dezafectate.
Mulți cetățeni de peste 65 de ani au intrat în panică la zvonul care s-a răspândit ieri masiv, cum că ar putea fi scoși din propriile case, separați de familie și plasați în carantină în hoteluri dezafectate sau în alte locuri dubioase, din cauză de COVID-19.
Este adevărată sau falsă această informație rostogolită în a doua zi de Paște?
Cronologia faptelor ne poate lămuri întrucâtva.
Vă puteți lămuri asupra problemei în discuție accesând link-ul următor
Despre răpirea vârstnicilor din casele lor și despre neghiobi ai comunicării oficiale
Nu pot să trec peste concluziile postării:
Nu cred că vom asista la internarea masivă – cum au înțeles mulți – a vârstnicilor – „ca să scape de noi”. Nici nu ar fi posibil de administrat o astfel de acțiune în masă.
Însă niște neghiobi, incapabili să lege cuvintele în fraze logice, au reușit să stârnească panică și să genereze scenarii apocaliptice.
Partajează asta:
„Iată, împăratul tău vine la tine”. Regalitatea lui Isus, conform Evangheliei după Matei
Cu niște ani în urmă am scris un articol despre intrarea lui Isus în Ierusalim (vezi AICI). Fiindcă materialul, scris în limba engleză, se adresa …
„Iată, împăratul tău vine la tine”. Regalitatea lui Isus, conform Evangheliei după Matei
Partajează asta:
Cina din lagărul morții
Un fragment de istorie adevărată a unor vieți trăite cu credință în lagărul morții de la Capul Midia.
Trecuseră 4 luni de când Florea Cruceru ajunsese la Capul Midia, numit de cei peste 10.000 de condamnați lagărul morții. Așa cum și-a dorit de la început, și cum s-a și rugat de când fusese arestat, a găsit un număr însemnat de credincioși evanghelici care erau deja în lagăr, iar în perioada cât a stat acolo (1950-1951) s-au tot adăugat. Unii erau eliberați, alții veneau, iar o parte din ei mureau în lagăr de foame, bătăi, boală sau muncă epuizantă fără hrana necesară. După ce l-a găsit pe Roșculț Costea (pe care l-a văzut rugându-se înainte de ceea ce comuniștii numeau prânz) acesta l-a introdus pastorului baptist Bîcu Ioan, pastor la Biserica Baptistă nr. 1 din Timișoara, lângă care a dormit mare parte din detenție (l-am cunoscut personal în 1970), fratelui Fronius Martin (un credincios baptist sas din Brașov), pastorului penticostal Pop Ionaș de la Cluj alături de care tata…
Vezi articolul original 2.132 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Foto – Congresul biblic din București 1928
Fotografie făcută la Bucureşti în 1928. Se pare că este o conferință pastorală, organizată cu ocazia venirii lui James Rushbrooke în România.
Fotografia a fost postată pe contul de Facebook al pastorului Ionel Tuțac.
Informatii pe spatele pozei
James Henry Rushbrooke se află pe primul rând de scaune la centru și are mâna la reverul sacoului.
Pe scaune, în mijloc, la stânga lui Rushbrooke, este Dan Ioan, La dreapta lui Rushbrooke (cum privim la poză) e Adam Sezonov. Jos, primul din dreapta, pare a fi Lucașa Sezonov.
Pe scaune, al doilea din stânga cred că e Constantin Adorian iar al treilea e Jean Staneschi.
Cel de-al 5-lea, rândul 2, din stânga este pastorul Dumitru Drăgilă din Lugoj.
Mai cunoaşte cineva vreun participant la această conferință?
Informațiile au fost preluate din comentariile făcute de Ionel Tuțac, Mihai Ciucă și Vasile Bel.
Despre vizitele lui James Henry Rushbrooke în România și implicarea acestuia în obținerea și păstrarea drepturilor și libertăților religioase am scris împreună cu Vasile Bel în cartea Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.
Partajează asta:
Hotnews.ro – Este închiderea bisericilor o agresiune la adresa libertății religioase?
Cătălin Raiu, teolog și politolog, cadru didactic la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București și membru al panelului de experți pe libertate religioasă la OSC, publică pe Hotnews.ro un articol în cadrul căruia analizează decizia autorităților române de închidere a bisericilor și se întreabă dacă această acțiune nu este o agresiune la adresa libertății religioase. În partea de final autorul face o trimitere la situația din Ungaria.
Iată câteva extrase din articolul la care am făcut referire:
„Conform standardelor internaționale, statele nu pot suspenda libertatea religioasă nici în stare de război și nici în stare de urgență. Însă, libertatea religioasă poate fi restrânsă ca măsură excepțională pentru restabilirea ordinii și securității publice sau în situații de epidemii ca măsură excepțională și cu îndeplinirea următoarelor condiții: 1. să fie prevăzută de lege 2. să servească unor scopuri ale corpului politic în integralitatea lui (protejarea securității, a ordinii publice, a sănătății etc.) 3. să fie nediscriminatorie în limbaj și aplicabilitate (4) să servească strict scopului și perioadei anunțate. (…)
Dacă înțelegem libertatea religioasă în sens normativ, ca un drept care-și are limitele în exercitarea altor drepturi (de exemplu, dreptul la o viață sănătoasă) atunci măsurile guvernamentale, inclusiv cele din țara noastră, nu sunt de fapt restricții, ci instrumente pentru armonizarea democratică a mai multor drepturi.
Dacă înțelegem libertatea religioasă în sens larg ca unul dintre drepturile fundamentale ale democrației, susceptibil de a nu avea limitări tocmai pentru că se află la baza piramidei drepturilor și libertăților, atunci măsurile guvernamentale sunt restricții, dar sunt justificabile.
Dincolo de această distincție care are mai degrabă valoare lexicală, întrebarea principală care se pune este dacă ne aflăm în fața unei limitări a libertății religioase per se sau dacă acest episod, pus în context românesc, are și alte valențe din moment ce nu știm cum s-a hotărât aplicarea restricțiilor, ci doar cum s-a comunicat. (…)
Tema restricționării libertății religioase, un drept înțeles la noi ca fiind opțional și neimportant în ciuda experienței recente a regimului comunist și a presiunii occidentale actuale, devine pentru săptămânile următoare o temă de reflecție pentru Parlamentul României, garantul drepturilor și libertăților cetățenești. Parlamentul are are șansa, spre deosebire de vecinii din Ungaria, să cenzureze năravurile militare și să fie atent la limbajul și instrumentele folosite pentru ca această perioadă de criză să nu lase cicatrici adânci în democrația autohtonă.
Contraexemplul care trebuie să ne dea de gândit este segmentul de timp 2010-2012 când Viktor Orban, pe atunci socotit un simplu politician oportunist și extremist, și-a asigurat dominarea politică a Ungariei prin reducerea la tăcere a Parlamentului care, printre altele, i-a votat în 2012 o nouă lege a cultelor prin care nu doar că se restricționa masiv libertatea religioasă, ci se și degradau unele culte religioase la statutul de simple ONG-uri civile.
Ulterior Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat câștig de cauză organizațiilor religioase, presiunea comunității internaționale a crescut denunțând regimul iliberal de la Budapesta, dar Viktor Orban care lucrează de 10 ani cu un Parlament slab, se folosește în prezent de atitudinea care l-a consacrat pentru a cere prin decretul de instituire a stării de urgență din 20 martie puterea de a emite ordonanțe în mod discreționar pentru o perioadă nelimitată de timp, de a suspenda aplicarea unor legi, de a amâna alegerile sine die, precum și pedepsirea cu 3-5 ani de închisoare a persoanelor pe care Guvernul le consideră vinovate pentru obstrucționarea mediatică a efortului de limitare a răspândirii efectelor pandemiei”.
Sursa HotNews.ro via RoEvanghelica
Partajează asta:
26 Martie 1881-26 martie 2020: 139 de ani de la Proclamarea Regatului României
În data de 14/26 martie s-au împlinit 139 de ani de la proclamarea Regatului României. Evenimentul a avut loc în anul 1881 după ce România obținuse independența pe câmpul de luptă în cadrul Războiului de Independență (1877-1878). Tot în anul 1881, dar la 10 mai, dată cu multiple semnificații, Carol I și Elisabeta au fost încoronați ca regi ai României.
Evocarea momentului din martie 1881 este evocat de către Muzeul Național de Artă al României.
Astăzi se împlinesc 139 de ani de la Proclamarea Regatului României, după ce România a fost recunoscută ca stat independent ca urmare a Războiului de Independență din 1877.
Ceremonia de încoronare a fost stabilită pentru data de 10 mai 1881, o zi cu multiple semnificații în istoria țării noastre. Carol I este numit „Rege” iar noul statut cere o reședință pe măsură, impunătoare și somptuoasă, fapt ce a dus la contractarea arhitectului francez Paul Gottreau pentru ridicarea acesteia.
Gottreau a construit palatul regal între 1882 și 1885, noul edificiu incluzând și fostul palat domnesc (casa Golescu) în aripa Kretzulescu. Palatul a dăinuit în forma concepută de arhitectul francez până la incendiul din 1926.
Imagine: Palatul Regal în vremea lui Carol I – carte poștală. Sursa: cartea „Palatul Regal. Muzeul Național de Artă al României” de Nicolae Șt. Noica
Sursa: Muzeul Național de Artă al României
