Maxima zilei – 11 iunie 2014
Prin forță se pot netezi dealurile, dar nicio putere nu poate sa zdruncine dragostea lui Dumnezeu fașă de cei ce se încred în El !
Maxima zilei – 10 iunie 2014
Ce mi se pare greu de crezut nu e faptul că El n-a ales să-i mântuiască pe toți ci că a ales să mă mântuiască pe mine.
Charles Spurgeon
Maxima zilei – 9 iunie 2014
Gândesc întruna timp de luni și ani de zile.
De nouăzeci și nouă de ori concluzia e greșită.
A o suta oară am dreptate.
Nu este vorba decât de deștept sunt, ci despre faptul că dedic mult timp unei probleme.
Albert Einstein
Maxima zilei – 8 iunie 2014
Dacă am făcut vreodată o descoperire valoroasă, acest lucru se datorează mai degrabă atenției pline de răbdare decât oricărui alt talent.
Isaac Newton
Maxima zilei – 7 iunie 2014
Smerenia este o abordare a vieții care spune: „nu am toate răspunsurile și vreau contribuția ta.”
John Baldoni
Maxima zilei – 6 iunie 2014
Am trei lucruri de preț la care țin foarte mult.
Primul este blândețea; al doilea este simplitatea; al treilea este modestia;, care mă împiedică să mă pun pe mine înaintea celorlalți.
Lao Tzu
Maxima zilei – 5 iunie 2014
Nu este vorba de cât avem, ci de cât ne bucurăm de ceea ce avem
Charles Spurgeon
Maxima zilei – 4 iunie 2014
Mândria se referă la cei care au dreptate.
Smerenia – la ce este drept.
Ezra Taft Benson












