Duet Lidia Talpos&Dana Alexa,
BCB Nadejdea, 23.06.2013
Partajează asta:
Lidia Talpoș (1947-2020) a trecut la Domnul
Lidia Talpoș, soția pastorului și profesorului universitar Vasile Talpoș, a trecut la Domnul în data de 9 mai 2020. Aceasta a fost absolventă a Conservatorului și solistă timp de mai mulți ani la Filarmonica de Stat din Cluj. De asemenea, s-a implicat în slujirea academică alături de soțul acesteia fiind timp de mai mulți ani cadru profesoral la Seminarul Teologic Baptist din București și apoi la Institutul Teologic Baptist din București.
De asemenea, a fost solistă a corului Radiodifuziunii Române și a Corului Madrigal (?).
Sora Lidia Talpoș a fost o prezență plăcută și binecuvântată și în cadrul Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București unde soțul său, Vasile Talpoș, a slujit în calitate de păstor în perioada 1986-2014.
Dumnezeu să mângăie familia îndoliată!
Lidia Talpoș alături de pastorul Vasile Talpoș la BCB Nădejdea București
Lect. Univ. Lidia Talpoș
Lidia Talpoș împreună cu studenții (absolvenții) și corpul profesoral al Institutului Teologic Baptist din București
Vasile și Lidia Talpoș la BCB Nădejdea București
Corul absolventilor STB-ITB la Jubileul absolventilor 2012, Mergeti în toată lumea (dirijor Lidia Talpoș)
Partajează asta:
Trenul groazei
Descrierile terifiante ale acestui Tren al groazei te duc inevitabil cu gândul la un trenurile morții, precum cele de la Iași din vara anului 1941. Ca și atunci, și acum, în perioada comunistă, vedem această încercare de dezumanizare, de animalizare și depersonalizare a ființei umane. În acest tăvălug au fost prinși și ei, cei de care lumea nu era vrednică, iar consemnarea persecuțiilor și suferințelor deținuților politici și religioși dovedesc ca trebuie să veghem pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, însă nu avem nicio garanție că lumea a învățat ceva din trecut.
Când a venit noaptea, i-au urcat într-un camion militar pe cei 200 de bărbați și au plecat spre gara Pitești. Într-o margine, pe o linie separată, i-au coborât din camion și i-au urcat pe toți într-un vagon. De jur împrejur erau soldați cu arme automate care aveau ordin să tragă la orice încercare de evadare. În mod normal, într-un compartiment încăpeau 8 persoane. Erau zece compartimente și au băgat câte 20 de condamnați în fiecare. Vagonul a fost atașat la urma unui tren de călători care circula pe ruta Pitești-București. Dimineața a ajuns în Gara de Nord. Ferestrele vagonului fuseseră vopsite ca să nu se vadă nimic dinăuntru afară și invers. Pe exterior erau montate grilaje groase, din bare de fier, care nu puteau fi date jos decât cu aparatul de tăiat cu oxigen. Patru soldați, militari în termen, păzeau vagonul fiind puși câte doi la fiecare capăt.
Deținuții erau…
Vezi articolul original 2.007 cuvinte mai mult
Partajează asta:
VictorKapra.ro – Despre răpirea vârstnicilor din casele lor și despre neghiobi ai comunicării oficiale
În plină pandemiei este nevoie și din partea autorităților de o comunicare clară, succintă și la obiect. Ne vom referi în acest caz la un subiect care a stârnit vii dezbateri în ultimele zile, cel al izolării celor peste 65 de ani, scoși din casele lor și plasați în carantină în spații special destinate acestui scop, precum hoteluri dezafectate.
Mulți cetățeni de peste 65 de ani au intrat în panică la zvonul care s-a răspândit ieri masiv, cum că ar putea fi scoși din propriile case, separați de familie și plasați în carantină în hoteluri dezafectate sau în alte locuri dubioase, din cauză de COVID-19.
Este adevărată sau falsă această informație rostogolită în a doua zi de Paște?
Cronologia faptelor ne poate lămuri întrucâtva.
Vă puteți lămuri asupra problemei în discuție accesând link-ul următor
Despre răpirea vârstnicilor din casele lor și despre neghiobi ai comunicării oficiale
Nu pot să trec peste concluziile postării:
Nu cred că vom asista la internarea masivă – cum au înțeles mulți – a vârstnicilor – „ca să scape de noi”. Nici nu ar fi posibil de administrat o astfel de acțiune în masă.
Însă niște neghiobi, incapabili să lege cuvintele în fraze logice, au reușit să stârnească panică și să genereze scenarii apocaliptice.
Partajează asta:
„Iată, împăratul tău vine la tine”. Regalitatea lui Isus, conform Evangheliei după Matei
Cu niște ani în urmă am scris un articol despre intrarea lui Isus în Ierusalim (vezi AICI). Fiindcă materialul, scris în limba engleză, se adresa …
„Iată, împăratul tău vine la tine”. Regalitatea lui Isus, conform Evangheliei după Matei
Partajează asta:
Cina din lagărul morții
Un fragment de istorie adevărată a unor vieți trăite cu credință în lagărul morții de la Capul Midia.
Trecuseră 4 luni de când Florea Cruceru ajunsese la Capul Midia, numit de cei peste 10.000 de condamnați lagărul morții. Așa cum și-a dorit de la început, și cum s-a și rugat de când fusese arestat, a găsit un număr însemnat de credincioși evanghelici care erau deja în lagăr, iar în perioada cât a stat acolo (1950-1951) s-au tot adăugat. Unii erau eliberați, alții veneau, iar o parte din ei mureau în lagăr de foame, bătăi, boală sau muncă epuizantă fără hrana necesară. După ce l-a găsit pe Roșculț Costea (pe care l-a văzut rugându-se înainte de ceea ce comuniștii numeau prânz) acesta l-a introdus pastorului baptist Bîcu Ioan, pastor la Biserica Baptistă nr. 1 din Timișoara, lângă care a dormit mare parte din detenție (l-am cunoscut personal în 1970), fratelui Fronius Martin (un credincios baptist sas din Brașov), pastorului penticostal Pop Ionaș de la Cluj alături de care tata…
Vezi articolul original 2.132 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Foto – Congresul biblic din București 1928
Fotografie făcută la Bucureşti în 1928. Se pare că este o conferință pastorală, organizată cu ocazia venirii lui James Rushbrooke în România.
Fotografia a fost postată pe contul de Facebook al pastorului Ionel Tuțac.
Informatii pe spatele pozei
James Henry Rushbrooke se află pe primul rând de scaune la centru și are mâna la reverul sacoului.
Pe scaune, în mijloc, la stânga lui Rushbrooke, este Dan Ioan, La dreapta lui Rushbrooke (cum privim la poză) e Adam Sezonov. Jos, primul din dreapta, pare a fi Lucașa Sezonov.
Pe scaune, al doilea din stânga cred că e Constantin Adorian iar al treilea e Jean Staneschi.
Cel de-al 5-lea, rândul 2, din stânga este pastorul Dumitru Drăgilă din Lugoj.
Mai cunoaşte cineva vreun participant la această conferință?
Informațiile au fost preluate din comentariile făcute de Ionel Tuțac, Mihai Ciucă și Vasile Bel.
Despre vizitele lui James Henry Rushbrooke în România și implicarea acestuia în obținerea și păstrarea drepturilor și libertăților religioase am scris împreună cu Vasile Bel în cartea Rolul lui James Henry Rushbrooke în obținerea libertății religioase pentru credincioșii baptiști din România între anii 1907-1947.
Partajează asta:
Hotnews.ro – Este închiderea bisericilor o agresiune la adresa libertății religioase?
Cătălin Raiu, teolog și politolog, cadru didactic la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București și membru al panelului de experți pe libertate religioasă la OSC, publică pe Hotnews.ro un articol în cadrul căruia analizează decizia autorităților române de închidere a bisericilor și se întreabă dacă această acțiune nu este o agresiune la adresa libertății religioase. În partea de final autorul face o trimitere la situația din Ungaria.
Iată câteva extrase din articolul la care am făcut referire:
„Conform standardelor internaționale, statele nu pot suspenda libertatea religioasă nici în stare de război și nici în stare de urgență. Însă, libertatea religioasă poate fi restrânsă ca măsură excepțională pentru restabilirea ordinii și securității publice sau în situații de epidemii ca măsură excepțională și cu îndeplinirea următoarelor condiții: 1. să fie prevăzută de lege 2. să servească unor scopuri ale corpului politic în integralitatea lui (protejarea securității, a ordinii publice, a sănătății etc.) 3. să fie nediscriminatorie în limbaj și aplicabilitate (4) să servească strict scopului și perioadei anunțate. (…)
Dacă înțelegem libertatea religioasă în sens normativ, ca un drept care-și are limitele în exercitarea altor drepturi (de exemplu, dreptul la o viață sănătoasă) atunci măsurile guvernamentale, inclusiv cele din țara noastră, nu sunt de fapt restricții, ci instrumente pentru armonizarea democratică a mai multor drepturi.
Dacă înțelegem libertatea religioasă în sens larg ca unul dintre drepturile fundamentale ale democrației, susceptibil de a nu avea limitări tocmai pentru că se află la baza piramidei drepturilor și libertăților, atunci măsurile guvernamentale sunt restricții, dar sunt justificabile.
Dincolo de această distincție care are mai degrabă valoare lexicală, întrebarea principală care se pune este dacă ne aflăm în fața unei limitări a libertății religioase per se sau dacă acest episod, pus în context românesc, are și alte valențe din moment ce nu știm cum s-a hotărât aplicarea restricțiilor, ci doar cum s-a comunicat. (…)
Tema restricționării libertății religioase, un drept înțeles la noi ca fiind opțional și neimportant în ciuda experienței recente a regimului comunist și a presiunii occidentale actuale, devine pentru săptămânile următoare o temă de reflecție pentru Parlamentul României, garantul drepturilor și libertăților cetățenești. Parlamentul are are șansa, spre deosebire de vecinii din Ungaria, să cenzureze năravurile militare și să fie atent la limbajul și instrumentele folosite pentru ca această perioadă de criză să nu lase cicatrici adânci în democrația autohtonă.
Contraexemplul care trebuie să ne dea de gândit este segmentul de timp 2010-2012 când Viktor Orban, pe atunci socotit un simplu politician oportunist și extremist, și-a asigurat dominarea politică a Ungariei prin reducerea la tăcere a Parlamentului care, printre altele, i-a votat în 2012 o nouă lege a cultelor prin care nu doar că se restricționa masiv libertatea religioasă, ci se și degradau unele culte religioase la statutul de simple ONG-uri civile.
Ulterior Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat câștig de cauză organizațiilor religioase, presiunea comunității internaționale a crescut denunțând regimul iliberal de la Budapesta, dar Viktor Orban care lucrează de 10 ani cu un Parlament slab, se folosește în prezent de atitudinea care l-a consacrat pentru a cere prin decretul de instituire a stării de urgență din 20 martie puterea de a emite ordonanțe în mod discreționar pentru o perioadă nelimitată de timp, de a suspenda aplicarea unor legi, de a amâna alegerile sine die, precum și pedepsirea cu 3-5 ani de închisoare a persoanelor pe care Guvernul le consideră vinovate pentru obstrucționarea mediatică a efortului de limitare a răspândirii efectelor pandemiei”.
Sursa HotNews.ro via RoEvanghelica
Partajează asta:
26 Martie 1881-26 martie 2020: 139 de ani de la Proclamarea Regatului României
În data de 14/26 martie s-au împlinit 139 de ani de la proclamarea Regatului României. Evenimentul a avut loc în anul 1881 după ce România obținuse independența pe câmpul de luptă în cadrul Războiului de Independență (1877-1878). Tot în anul 1881, dar la 10 mai, dată cu multiple semnificații, Carol I și Elisabeta au fost încoronați ca regi ai României.
Evocarea momentului din martie 1881 este evocat de către Muzeul Național de Artă al României.
Astăzi se împlinesc 139 de ani de la Proclamarea Regatului României, după ce România a fost recunoscută ca stat independent ca urmare a Războiului de Independență din 1877.
Ceremonia de încoronare a fost stabilită pentru data de 10 mai 1881, o zi cu multiple semnificații în istoria țării noastre. Carol I este numit „Rege” iar noul statut cere o reședință pe măsură, impunătoare și somptuoasă, fapt ce a dus la contractarea arhitectului francez Paul Gottreau pentru ridicarea acesteia.
Gottreau a construit palatul regal între 1882 și 1885, noul edificiu incluzând și fostul palat domnesc (casa Golescu) în aripa Kretzulescu. Palatul a dăinuit în forma concepută de arhitectul francez până la incendiul din 1926.
Imagine: Palatul Regal în vremea lui Carol I – carte poștală. Sursa: cartea „Palatul Regal. Muzeul Național de Artă al României” de Nicolae Șt. Noica
Sursa: Muzeul Național de Artă al României
Partajează asta:
YHWH YIRE (Iehova Ire), Studiu biblic
Studiu biblic prezentat în Biserica Creștină Baptistă Nădejdea București prezentat de Adrian Dumitru.
Partajează asta:
Agerpres: Publicaţiile de artă şi istorie pe care Muzeul Naţional Cotroceni le-a realizat în ultimii ani pot fi consulte online
O veste bună venită de la Muzeul Național Cotroceni făcută cunoscută prin intermediul unui comunicat transmis Agrnției Naționale de Presă Agerpres.
Iată comunicatul celor de la Muzeul Național Cotroceni:
Publicaţiile de artă şi istorie pe care Muzeul Naţional Cotroceni le-a realizat în ultimii ani pot fi consulte online de pe site-ul oficial al instituţiei muzeale.
„Accesând linkul http://www.muzeulcotroceni.ro/proiecte/1_publicatii_online.html pot fi descărcate gratuit titluri precum
„Ceremonialul la Curtea lui Carol I de Hohenzollern (1866-1914)”,
„Istoria Cotrocenilor în documente (sec. XVII-XX)”,
„Mănăstirea Cotroceni. Un monument istoric dispărut”,
„Lucia Beller. Poveste, graţie, creaţie”,
„Portrete comice. Istoria în caricatură”,
„Sub semnul vulturului bicefal. Cantacuzinii veacului al XVII lea”,
„Ex Libris Brâncuşi 2018”,
„Familia Regală pe frontul Marelui Război (1916-1918)”,
Sursa: AGERPRES.
Partajează asta:
Mesajul pastorului Viorel Iuga acum la plecarea dintre noi a pastorului Viorel Candrianu
Stimaţi fraţi colegi, Evanghelia predicată de noi se împlineşte în dreptul tuturor, inclusiv a noastră. Aşa cum ştiţi, fratele şi colegul nostru …
Mesajul pastorului Viorel Iuga acum la plecarea dintre noi a pastorului Viorel Candrianu
Partajează asta:
Newsweek.ro despre cazul pastorului Viorel Candrianu
Cazul pastorului Viorel Candrianu, testat pentru Covid 19 și trimis acasă să aștepte rezultatului, deși starea sa de sănătate nu era bună, este prezentat de ediția online a Newsweek România.
Viorel Candrianu, pastor la Biserica Baptistă din Ipotești, Suceava, a fost testat pentru coronavirus, dar a fost trimis acasă, în așteptarea rezultatului. A doua zi a murit, la Spitalul Județean Suceava.
Vezi articolul integral AICI
De asemenea, soția acestuia a fost internată!
Domnul să mângâie familia îndoliată.
Partajează asta:
Convergente.ro: Epoca întunecării hermeneutice. Cum l-a răstălmăcit Catherine Nixey pe Augustin
Creștinismul a avut un rol important în construcția lumii asa cum o știm noi astăzi, iar acest adevăr este uneori incomod, motiv pentru care trebuie combătut. Este o misiune pe care unii și-o asumă, este un construct ideologic similar cu ceea ce făcea Ministerului Adevărului din romanul 1984 scris de autorul britanic George Orwell.
Prin urmare, Catherine Nixey își propune în cartea Epoca întunecării : cum a distrus creștinismul lumea clasică o deconstrucție a realității și reconstrucția evenimentelor pentru a corespunde unui anumit construct ideologic. Evidențierea acestor aspecte este meritul lui Emanuel Conțac, care, folosindu-se de surse antice contemporane evenimentelor descrise de autoare, relevă mistificările adevărului la care se dedă autoarea.
În partea de final vă las o remarcă a cercetătorului Emanuel Conțac despre cartea Epoca întunecării:
Chiar și pentru cei care nu au simpatii creștine, furia autoarei față de moștenirea creștină a Occidentului este greu de explicat.
Vezi articolul pe https://convergente.ro/epoca-intunecarii-hermeneutice-cum-l-a-rastalmacit-catherine-nixey-pe-augustin/
Partajează asta:
24 februarie 303 – începutul Marii Persecuții
Astăzi este aniversarea edictului care a marcat începutul Marii Persecuții din timpul Tetrarhiei. Era prima salvă dintr-o serie fără precedent, prin care autoritățile romane au încercat să dezrădăcineze creștinismul de pe întreb cuprinsul imperiului.
Dintr-o lucrare a lui Lactanțiu, „Despre morțile persecutorilor”, știm că în 24 februarie 304 Dioclețian publica la Nicomedia un edict prin care creștinii erau lipsiți de onoruri și demnități („omni honore ac dignitate”) și puteau fi supuși torturii („tormentis subiecti essent”). Edictul îi priva practic de libertate și de dreptul de a fi aleși.
Un personaj (nenumit de Lactanțiu) a rupt batjocoritor edictul, considerându-l „triumful goților și al sarmaților”. Respectivul a fost arestat imediat, torturat și ars.
În ziua precedentă, pe 23 februarie, zi pe care Lactanțiu o socotește, cu un citat din Vergiliu („ille dies primus leti primusque malorum causa fuit”), ziua dintâi a morții și a nenorocirilor, prefectul cetății Nicomedia, însoțit de alți oficiali…
Vezi articolul original 119 cuvinte mai mult
Partajează asta:
Ultimul interviu al lui Dumitru Cornilescu? Un articol din Archiva Moldaviae
Un amplu material despre Dumitru Cornilescu a fost publicat în revista Archiva Moldaviae, 2019. Acesta conține textul interviului acordat de Dumitru Cornilescu unui grup de evanghelici, text care este însoțit de note și comentarii redactate de Emanuel Conțac ca urmare a unei munci laborioase de cercetare.
Am pomenit în mai multe rânduri pe blog despre un interviu pe care l-a dat Dumitru Cornilescu unui grup de evanghelici români care l-au vizitat în 1974. Am în sfârșit bucuria de a anunța că amplul material, însoțit de note și comentarii, a fost publicat în revista Archiva Moldaviae, 2019.
Pentru cei interesați de istoria versiunii Cornilescu vor fi câteva surprize plăcute, zic eu.
Eu unul am cunoștință de cel puțin încă un interviu consistent (luat de Iosif Țon), datând din aceeași perioadă. Poate că în perioada următoare voi găsi răgazul să mă ocup și de acela.
Textul interviului este disponibil online AICI.
Partajează asta:
Winston Churchill – Sistemul parlamentar e detestabil … dar e cel mai puțin rău
Sistemul parlamentar e detestabil … dar e cel mai puțin rău din câte cunoaștem.
Winston Churchill
Neagu Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a românilor, Editura Humanitas, București, 2013, p. 343.
Partajează asta:
Neagu Djuvara – Moralitatea batjocorită se repară mai greu decât uzinele învechite
În cadrul secțiunii dedicate perioadei comuniste din cartea O scurtă istorie ilustrată a românilor, istoricul Neagu Djuvara face o analiză pertinentă, și totodată o demitizare a realizărilor regimului comunist din România, fără a contesta ce anume s-a făcut în perioada amintită. Un alt aspect adus în discuție de autor, atunci când vorbește despre reconstrucție și progres economic, este acela că situația economică a țării noastre ar fi fost alta dacă puteam accepta Planul Marshall și nu am fi avut exploatarea economică prin intermediul societăților mixte sovieto-române cunoscute sub denumirea de SOVROM-uri.
Cu toate acestea este clar, conchide Neagu Djuvara, că într-o anunită măsură am progresat în domeniul economic, dar am regresat în cel moral.
Sursa foto AICI
„Moștenirea cea mai tragică [a regimului comunist din România] constă în faptul că acea jumătate de secol ne-a stricat sufletul. Un regim în care minciuna a fost ridicată la rangul de metodă de guvernare, în care teroarea a dezvoltat lașitatea la cei mai mulți și eroismul imprudent la câțiva, în care delațiunea a fost considerată virtute, în care furtul, nu numai din banul statului, dar și din cel al vecinului, a sfârșit prin a apărea legitim din cauza privațiunilor permanente și a exemplului de înșelăciune venit de sus, un asemenea regim nu putea să nu lase urme profunde în mentalități și comportamente. Ele sunt astăzi piedica majoră în integrarea noastră într-o lume nouă. Răul mi se pare atât de adânc și de generalizat, încât nu știu dacă generația celor care acum sunt tineri îl ca mai putea stârpi. Moralitatea batjocorită se repară mai greu decât uzinele învechite. Poate doar generațiile următoare să reușească a regăsi echilibrul, , dacă ar ști cu hotărâre, să impună cultul cinstei, al respectului pentru cuvântul dat și pentru semeni”.
Neagu Djuvara, O scurtă istorie ilustrată a românilor, Editura Humanitas, București, 2013, p. 342.
Partajează asta:
100 de ani de la primul Calendar pentru citirea Bibliei
1920-2020 un secol de la primul calendar baptist în limba română pentru citirea Bibiliei.
Vezi articolul original 110 cuvinte mai mult
Partajează asta:
Octavian Baban, Ce au în comun creștinii adevărați?
Ce au în comun creștinii adevărați?
Credința în jertfa lui Hristos și, de aici, mântuirea. Adică nașterea de sus, Duhul Sfânt, transformarea într-un om nou. De asemenea, au în comun Scriptura.
Ce îi poate separa?
Obiceiurile, tradițiile, învățăturile pe diverse aspecte de liturghie și organizare, sau de viață creștină (daruri, interpretări dificile ale Scripturii, etc), secundare față de mântuire, dar importante în trăirea vieții de credincios. Unitatea în Hristos nu poate desființa, înainte de venirea Lui, deosebirile denominaționale, pentru că fiecare este responsabil de credința și trăirea sa, până la venirea lui Hristos și suntem responsabili față de conștiința noastră și față de Dumnezeu.
Ce îi poate uni?
Hristos și apartenența la Hristos, Duhul Sfânt, puterea lui Dumnezeu Tatăl, datoria de a fi membre vii și credincioase, și slujitoare în Trupul lui Hristos.
Cine va rezolva definitiv deosebirile confesionale (denominaționale)?
Bineînțeles, Hristos, la a doua sa venire, când își va aduna toți adevărații credincioși, și va arăta care este, în adevăr, Biserica sa, fără apartenențe nominale.
Ce avem de făcut până atunci?
Avem de trăit în ascultare și sfințenie, în slujire, în credință, în vestirea evangheliei, în transmiterea învățăturii și vieții de creștin (ucenicie), în dragoste de frați și iubire față de toți oamenii, în dreptate.
Succes și binecuvântare, tuturor creștinilor adevărați!
Material publicat pe pagina proprie de Facebook de către Conf. Univ. Octavian Baban.
Partajează asta:
Ecumenism: 10 sensuri
10 moduri (sensuri) diferite, dar și complementare uneori, de înțelegere a ecumenismului prezentate de către diaconul Andrei Kuraev.
“Zece ecumenisme” se numeşte primul capitol din cartea Provocările ecumenismului (tradusă din rusă), în care autorul ortodox, diacon Andrei Kuraev, menţionează zece moduri în care este înţeles ecumenismul:
1. “Cea dintîi viziune asupra ecumenismului – prima şi în ordine cronologică – nu seamănă deloc cu modul cum este perceput el în zilele noastre. La apariţia sa, ecumenismul putea trece ca o formă de colaborare între confesiunile creştine în propovăduirea Evangheliei şi în combaterea ‘păgînismului’. Un asemena ecumenism nu pot decât să-l salut.”
2. “A doua concepţie asupra ecumenismului se regăseşte în afirmaţia că, în dialogul pe care îl poartă, creştinii trebuie să depăşească anumite stereotipe negative care mai persistă pe seama unora sau a altora şi că trebuie să existe, chiar se impune, o mai bună cunoaştere reciprocă. Într-adevăr, de ce să ne limităm la lectura unor cărţi despre protestantism, catolicism sau ortodoxie, dacă avem posibilitatea să stabilim contacte directe…
Vezi articolul original 850 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Aniversarea a 110 ani a Bisericii Creștine Baptiste Harul din Lugoj
Anul 2020 este unul special pentru Biserica Creștină Baptistă Harul din Lugoj prntru că aniversează 110 ani de la înfințare și doresc să celebreze publica acest lucru în data de 25 octombrie 2020.
Biserica este slujită de frații păstori David Nicola și Ionel Tuțac.
Anunțul postat de pastorul Ionel Tuțac pe Facebook prin care anunță evenimentul este următorul:
Aniversarea de 110 ani a Bisericii Harul!
Cu voia lui Dumnezeu dorim ca în data de 25 octombrie să celebrăm cei 110 de mărturie baptistă în municipiul Lugoj. Invităm toți baptiştii lugojeni care trăiesc în afara granițelor țării sau în alte locuri din România să participe alături de noi la această sărbătoare. În perioada următoare vă vom da mai multe detalii despre acest eveniment. Vă aşteptăm cu bucurie!
Sursa:
https://www.facebook.com/602836930/posts/10156970287136931/?d=n
Partajează asta:
Epoca întunecării hermeneutice. Cum l-a răstălmăcit Catherine Nixey pe Augustin
Întunecarea nu se datorează creștinismului, ci întunecării din mintea autoarei care răstălmăcește autori antici, precum Augustin, pentru a susține un punct de vedere fals cu scopul vădit de a denatura realitatea.
Reiau pe blog un pasaj dintr-un amplu articol pe care l-am publicat pe Convergențe. Găsiți tot articolul AICI.
***
Maniera deficitară în care se folosește Catherine Nixey de sursele primare poate fi ilustrată foarte bine dacă luăm în discuție trei scrisori ale lui Augustin din care citează ori la care face trimitere autoarea. Am în vedere Epistolele cu nr. 93, 104 și 133. Destinatarii celor trei scrisori sunt diferiți (Vincentius, Nectarius și Flavius Marcellinus). Primul este episcop donatist, al doilea este un păgân din Calama, iar al treilea este tribun creștin, prieten și coreligionar al lui Augustin.
În cele ce urmează voi demonstra că Nixey practică o hermeneutică abuzivă, decontextualizând sau deformând complet sensul celor spuse de episcopul cetății Hippo Regius. Pe alocuri, acolo unde analiza o cere, am inclus și citate din textul englezesc al cărții. Pentru a mă asigura că îl citesc bine pe Augustin, am făcut apel…
Vezi articolul original 873 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Hora Unirii (vioară) – Ioan Albert Silveșan
24 Ianuarie 1859-24 Ianuarie 2020, 161 de ani de la Unirea Principatelor Române
La mulți ani, România!
Partajează asta:
Octavian Baban – Renaşterea cenzurii şi a inchiziţiei: o ramură de amărăciune, dintr-o rădăcină de violenţă
Octavian Baban, conferențiar universitar la Institutul Teologic Baptist din București și unul dintre păstorii Bisericii Creștine Baptiste „Sfânta Treime” din București abordează prin intermediul acestui material o temă importantă, aceea a cenzurii. Domnia sa vorbește despre o atracție a evanghelicilor din România către cenzură, Inchiziție și denunțare.
Iată textul preluat de pe Facebook cu acordul autorului.
Pe când eram adolescent citeam cu uimire într-un manual catolic de istorie a Bisericii că Inchiziţia, dincolo de orice greşeli şi acuzaţii, a fost cu adevărat un for bisericesc prestigios în istorie. Obişnuit cu ceea ce ştiam din alte manuale despre Galileo Galilei şi „e pur si muove”, sau despre Savonarola, ori Jan Hus, o astfel de părere mi se părea de-a dreptul curioasă. Apoi, am descoperit că toate cărţile tipărite de Biserica Romană-Catolică aveau o aprobare, undeva pe primele pagini, numită Imprimatur (bun de tipar). Deci, sub o formă nouă, vechile evaluări continuau, ceea ce, într-un fel, era chiar normal, ca expresie a interesului pentru corectitudine şi sănătate teologică.
Mai târziu am descoperit cum reprezentanţii Securităţii române cenzurau totul, articole, cărţi, conferinţe, piese de teatru, expoziţii. Totul era verificat ca să exprime cum se cade idealurile comuniste şi să nu ascundă vreun atac voalat sau nu, la adresa conducerii comuniste a statului. Cenzura devenise atât de eficace încât s-a transformat în auto-cenzură. Foarte mulţi comunicatori îşi cenzurau singuri mesajele ca să poată rămâne pe scenă, sau pe micul ecran, sau pe antenele radio, sau în paginile de tipar, sau la amvon. Ajunsesem să mă delectez enorm cu orice mică aluzie din schetchuri sau monologuri, ori predici, cu orice scene din literatură sau filme, care, ca să zicem aşa, „combăteau bine”. Şi nu eram singurul. Poate chiar ajunseserăm să vedem mesaje subtile acolo unde nu era nimic deosebit – dar asta este o problemă de manifestare a subiectivităţii în exegeza şi hermeneutica textelor sau artei.
În acelaşi timp, îmi doream parcă vremurile din timpul lui I.L. Caragiale, când ştiam că, după vreun articol muşcător la adresa regelui, autorul se prezenta singur la arestul poliţiei, eventual cu o pătură, ca să petreacă o noapte sau două, acolo, ca pedeapsă pentru atacul la casa regală. Stăteai la răcoare o noapte, dar ziua îţi spuneai păsul. Era şi aceasta, o libertate preţioasă şi o plată aproape convenabilă. Oricum, în vremea conducerii comuniste, nimeni nu mai număra zilele de închisoare, într-o asemenea situaţie, şi uneori nici nu se mai punea problema să mai ieşi de acolo. Ori să rămâi în viaţă.
Descopăr cu uimire că în lumea evanghelică românească din ultimii ani, atracţia cenzurii şi a unei neo-inchiziţii, de tip neo-protestant, este irezistibilă. Uneori, ea se combină periculos şi trist cu dorinţa denunţării ideologice şi cu bucuria execuţiei publice. Pe prima o cunoaştem din Rusia lui Lenin şi Stalin, sau din China lui Mao Tse-Dun, unde a funcţionat ca o forţă redutabilă de distrugere a comunităţilor, a familiilor (tot în adolescenţă, dădusem peste o carte a meditaţiilor lui Mao, în engleză, tipărită în China, cu poza binevoitoare a liderului pe prima pagină, şi mai citeam din ea, din când în când, întrebându-mă cât de gri poate fi viaţa când eşti obligat să faci aşa ceva zi de zi şi să subscrii necondiţionat, de frica pedepsei cu moartea). Pe a doua, o știm din antichitate și din evul mediu, și nu numai. Pedepsele lumii islamice ne aduc chiar azi aminte de aceasta forma de cruzime.
Este această atracţie spre cenzură, inchiziţie şi denunţare, o formă de ortodoxie teologică şi practică, o contribuţie atentă la puritatea Bisericii? La lucrarea de păstorire eficientă şi iubitoare de Biserică şi societate? Este cumva, mai degrabă, o formă de deformare sufletească şi reîntoarcere la primitivism comunitar? Este o formă de răzbunare sau imobilizare a celor neagreaţi? Sau o formă de ideologizare şi corectitudine politică pătrunsă mascat în lumea bisericilor evanghelice? Un fel de terorism al ideilor? Am întâlnit-o sub diverse forme, de la cei învăţaţi până la cei simpli, de la gânditori exersați, la oameni deturnaţi de învăţăturile false, păgâne. Ea poate fi, cu siguranţă, o formă de agresiune socială şi mediatică, un ecou nefericit al televiziunii şi ziarelor de scandal în viaţa Bisericii, un magnetism irezistibil al dorinţei de judecată şi excludere, de sacrificiu şi condamnare, o ramură de amărăciune dintr-o rădăcină de violenţă şi nepocăinţă. Un țipăt ostentativ și coroziv asumat instinctiv din panoplia păgână a eradicării străinului. O mână cenușie a lui Cain, ridicată asupra unui Abel nebănuitor. O întâmpinare ucigașă a lui Ioab pentru un Abner fără ascunzișuri.
Ea îşi va avea, cu siguranţă, victimele ei, şi îşi va aplauda zeloasă, cu adâncă satisfacţie firească şi pământească, pe noii săi călăi mediatici. Ea va beneficia însă, implacabil, şi de forţa şi realismul avertizării biblice: „Pentru că întreaga lege este împlinită într-un singur cuvânt: ‘Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi!’ Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, vedeţi să nu fiţi mistuiţi unii de alţii” (Galateni 5:14-15).
Partajează asta:
Reclamă falsă pe o carte Humanitas
Alex Mihăilă despre un fals pe coperta cărții scrisă de Catherine Nixey, Epoca întunecării. Cum a distrus creștinismul lumea antică, carte publicată în traducere de Editura Humanitas. Despre deformările, uneori grosolane, care sevregăsesc în această carte, superficialitatea domeniului pe câte îl tratează, dar și alte probleme a scris cu competență Conf. univ Emanuel Conțac
Îmi place diversitatea de opinie și nu mă deranjează câtuși de puțin ca cineva să scrie împotriva creștinismului. Îmi place, de pildă, Bart Ehrman (publicat chiar de editura Humanitas): e onest și scrie informat, chiar dacă nu sunt de acord cu anumite afirmații de-ale lui. Deși mă declar creștin, nu am probleme cu opoziția. Cred doar că este corect pentru public ca produsul literar să fie onest prezentat.
Editura Humanitas, una dintre cele mai prestigioase de la noi din țară, publică de curând o carte în colecția „Istorie”: Catherine Nixey, Epoca întunecării. Cum a distrus creștinismul lumea antică, trad. Dionisie Constantin Pârvuloiu, 2019. Cartea este nouă, din 2017, The Darkening Age: The Christian Destruction of the Classical World, la editura Macmillan.
Nu discut conținutul, pentru că sunt amator în domeniu. Îi las pe profesioniști să aprecieze calitatea cărții lui Nixey. Dar chiar pe copertă atrage atenția o reclamă interesantă…
Vezi articolul original 737 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Gheorghe Cozorici – Scrisoarea III de Mihai Eminescu
Partajează asta:
Emanuel Conțac: „cum se face oare că cei care se revendică drept moștenitorii post-moderni ai Epocii Luminilor au ajuns să răspândească atâta întuneric moral și spiritual?”
Anul 2020, care abia a început, aduce în atenția opiniei publice o serie de probleme legate de moralitatea unor persoana publice considerate până nu demult modele și promovate ca atare.
Sunt prezentate cazuri din Statele Unite ale Americii, Anglia (chiar din cadrul monarhiei) și Franța.
În partea de final Emanuel Conțac se întreabă retoric: „cum se face oare că cei care se revendică drept moștenitorii post-moderni ai Epocii Luminilor au ajuns să răspândească atâta întuneric moral și spiritual?”
Citiți restul în postarea lui Emanuel Conțac
„Le Consentement”. Establishmentul cultural francez, zguduit de „afacerea Matzneff”
