Cum să înțelegem declarația solemnă care este vestea bună (în greacă eu-anghelia, de la care noi am făcut ”Evanghelia”) că ”Împărăția lui Dumnezeu a venit?” Unde a fost Dumnezeu până acum? Și ce înseamnă că acum a venit?
Ca să căpătăm răspunsul la aceste întrebări trebuie să ne uităm la două evenimente din Vechiul Testament. Primul eveniment se referă la prezența lui Dumnezeu în Templul din Ierusalim. Prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său era bunul cel mai de preț al poporului iudeu. Era semnul clar că ei sunt poporul ales al lui Dumnezeu și era garanția că El îi ocrotește: Cine ar îndrăzni să atace Ierusalimul, care era cetatea lui Dumnezeu și în care era Templul în care locuia Dumnezeu?!
Iudeii au abuzat de prezența lui Dumnezeu între ei: au călcat legământul, au trăit în tot felul de fărădelegi și au comis idolatrie, considerând că Dumnezeu nu va pleca de la ei indiferent ce ar face ei! Ei se considerau în siguranță și de aici jocul lor cu păcatul, de aici permisivitatea lor.
A venit însă momentul în care răbdarea lui Dumnezeu a ajuns la capăt. După avertismente repetate prin prooroci, Dumnezeu a hotărât să plece din mijlocul lor și astfel să-i lase pradă dușmanilor lor. Ezechiel a văzut scena plecării lui Dumnezeu din Templu și din Ierusalim:
”Atunci slava lui Dumnezeu s-a ridicat de pe heruvimi și S-a îndreptat spre pragul casei, așa încât Templul s-a umplut de nor și curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului…
”Slava Domnului a plecat din pragul Templului și S-a așezat pe heruvimi. Heruvimii și-au întins aripile și s-au înălțat de pe pământ sub ochii mei…
”Slava Domnului S-a înălțat din mijlocul cetății și S-a așezat pe muntele de la răsăritul cetății…(Ezechiel 10:4, 18-19 și 11:23) (…)Read more on Iosif Ton – 13. Imparatia lui Dumnezeu a venit












[…] Iosif Ton – 13. Imparatia lui Dumnezeu a venit […]
ApreciazăApreciază