Un articol excepțional care demonstrează faptul că mai există OAMENI care merită amintiți

Avatarul lui Teofil StanciuCu drezina

Precizare: Textul și întâmplarea relatată sunt mai vechi, dar cred că se potrivesc bine cu Crăciunul.

Trecuse de amiază. Stăteam în anticariat și așteptam, ca de obicei, să intre vreun client. Când e vreme bună afară – mai ales dacă vine după o perioadă cu ploi – lumea nu se prea înghesuie la cărți.

Prima impresie… n-o mai știu. Cred că m-am gândit că vine să-mi vândă cărți. Există o categorie întreagă de oameni prost îmbrăcați, cam slinoși (nu neapărat fiindcă așa doresc ei), care vin ezitant cu 3-4 carți, cel mai probabil culese de prin gunoaie.

Deși aspectul exterior îl recomanda drept unul dintre acești sărmani, bărbatul respectiv nu venea să vândă. M-a întrebat dacă am cărți „casate”. N-am înțeles la început ce vrea să zică, dar pe urmă m-am dumirit că e interesat de cărți de aruncat. I-am adus două teancuri și a început să se uite printre…

Vezi articolul original 195 de cuvinte mai mult

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.