„Cele mai importante dogme creștine s-au formulat ca răspunsuri la erezii. Ele au rezultat din dezbateri de idei, uneori chiar sîngeroase, însemnînd, de fapt, răspunsuri date de Biserică, prin vocile patriarhilor și episcopilor săi, provocărilor venite, cel mai adesea, chiar din interiorul Bisericii. Dogma, care se pretinde a fi indiscutabilă, este, deci, rodul unor discuții. Ce altceva sînt conciliile – sursa principală a dogmelor?

Ce vreau să spun, în cele cîteva rînduri fatalmente schematice, este că dogma, deși pare masivă și antipatică, are suplețe și este disponibilă speculației inteligenței. Doar că nu se lasă destructurată cu viteza Internetului.

Privite din perspectiva Bisericii Creștine, dogmele au avut efecte mixte. Pe de o parte, au fost extrem de folositoare, pentru că au dat stabilitate și coerență pe termen lung credinței și practicii religioase, eliminînd derapajele eretice. Pe de altă parte, au fost un instrument mult folosit pentru pierderea unității Bisericii lui Cristos…