„Rasfoind” prin cutele memoriei realizez cat am gresit, cate oportunitati am ratat si din toate se contureaza un serios regret. Un mare regret este legat de faptul ca nu l-am invitat niciodata pe Liviu Olah la Petrosani, nu-mi trecuse prin minte …, dar de ce nu? Am fost cumva „speriat” de calibrul lui? Nu stiu …, dar ar fi fost bine.

Mi-aduc aminte ca l-am cunoscut inca in ’67 in Timisoara. Era dupa plecarea in America a lui Pitt Popovici. „Biserica Baptista Nr. 1” avea ca „girant” pe pastorul Turcu de la Lugoj, dar lucratorii laici din Adunare faceau lucrarea in casa de rugaciune si nu numai. In opinia mea de atunci si de azi, acesti oameni au fost exceptionali. Nu-mi aduc aminte de unul singur care sa nu ma fi impresionat. Si nu-i de mirare cand printre ei se numara un Satnic, un Sentici, Stanila, Craioveanu, Laurentiu si multi…