Memoria colectivă si legile menite sa o consfinţească (in fine, legiferarea memoriei poate fi dezbatută, fireste) trebuie să fie echilibrate, inglobante si să probeze empatie pentru victime. Normalizarea memoriei nu se va intampla cată vreme se ierarhizează supliciile si se uită ca nu e vorba de egalitarism cand spunem ca victimele sunt egale. Despărţirea de trecut nu inseamnă să ne complacem in mistificări auto-victimizante si auto-glorificante. Fără căinta, iertarea este o vorbă goală. Spre a cita un răscolitor vers din Zbigniew Herbert: “Cum putem noi ierta in…