Această victorie a fost una efemeră dat fiind faptul că recunoașterea drepturilor comunității baptiste nu a fost una unitară pe tot teritoriul României Mari. Baptiștilor din Transilvania li s-a recunoscut statutul de cult religios, dar nu și celor din Vechiul Regat, Bucovina și  Basarabia. Recunoașterea statutului de cult religios pentru baptiști, la nivelul României Mari, a fost obținut în februarie 1940.
Persecuțiile au fost în continuare prezente pe parcursul anilor ’20, ’30, deși oficial exista libertate religioasă. Persecuțiile au avut motivații diverse, iar una din acuzații la adresa creștinilor evanghelici în general, nu numai a baptiștilor, a fost cea de prozelitism. De asemenea, o altă acuzație frecventă pe care am întalnit-o în documente este cea de antiromânism argumentată printre altele cu false acuzații de comuniști, agenți străini.
Momentul 1928 este cel al Legii Cultelor, iar recunoașterea drepturilor comunității baptiste din Transilvania poate fi considerată o victorie.
Un ultim aspect pe care doresc să-l evoc este acela că perioada 1920-1940 nu a fost doar una persecuții, ci și de libertate, chiar dacă intermitentă.