Cronica Evanghelică
Iată un proiect binevenit. Când mă documentam în Arhiva Departamentului Cuiltelor (ASSC) mă apucasem și eu să-mi notez unele evenimente mai importante din istoria recentă a Bisericii Baptiste din România, dar nu am mai actualizat datele cu informațiile pe care le-am aflat între timp.
Cu toate acestea, îmi vin în minte câteva evenimente care au jalonat istoria baptiștilor și a evanghelicilor din România în secolul XX
1856 – prima Biserică Baptistă Germană la București
1920 – Înființarea Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România
1921 – înființarea Seminarului Teologic Baptist din București
1928 – Legea cultelor
Perioada interbelică – caracterizată de persecuții, uneori destul de dure, la adresa baptiștilor și a celorlați evanghelici din România.
1940 – pentru prima dată baptiștii din România primesc statutul de cult religios la nivelul întregii țări (pentru scurt timp)
1942 și 1943 decretele -lege prin care evanghelicii sunt scoși în afara legii și casele de rugăciune, inclusiv clădirea Seminarului Teologic Baptist intră în posesia statului sau a unor instituții ortodoxe cum este cazul clădirii Seminarului.
1944 – octb sau noiembrie baptiștii primesc recunoașterea statutului de cult religios prin decret regal semnat de Regele Mihai I
1948 – Legea Cultelor din RPR
1950 – Decretul 1203 prin care erau recunoscute statutele celor patru culte neoprotestante (așa erau denumite de legiuitor) baptiști, adventiști, creștini după Evanghelie, penticostali
1970-1988 – Ioan Bunaciu este directul Seminarului Teologic Baptist din România
1973 – Memoriul celor 50 de păstori baptiști
1977 – 2 aprilie Scrisoarea celor șase neoprotestanți este citită la Radio Europa Liberă. A doua zi, duminică, toți cei șase semnatari sunt arestați
1988 – Vasile Talpoș devine directorul Seminarului (1988-1990) și apoi rectorul Institutului Teologic Baptist (1990-2012)
decembrie 1989 – memoriu de protest către președintele RSR și alte autorități ale statului român. Memoriul a fost depus la Consiliul de Stat în 15 decembrie 1989 și a fost semnat de mai mulți păstori din Comunitățile Baptiste de București și Oradea. Din Comunitatea București amintesc pe pastorii Vasile Taloș, Dorin Hnatiuc, Pascu Geabou.
Alte evenimente din perioada comunistă ar fi: arondarea teritorială a caselor de rugăciune, reglmentrea serviciilor religioase, memoriile pastorului Iosif Țon, alegerile de la Comunitatea Baptistă Oradea din 1975 când pastorului Liviu Olah nu i se recunoaște alegerea în funcția de președinte al Comunității Baptiste Oradea ….
Am început un nou proiect – Cronica Evanghelică, unde sînt enumerate, în ordine cronologică, diverse evenimente din istoria evanghelicilor români.
Sînt binevenite sugestii, precizări, completări.
Revolta de la Mihalț – Farul Mântuirii, Nr. 16-18 / 1929
N. Sava (pastorul Bisericii Baptiste din Craiova): „Subsemnatul, care mă aflu în prezent cu capul, spatele și un picior umflate din lovituri căpătate în rebeliunea pusă la cale de autoritățile comunale și bisericești din comuna Mihalț, jud. Alba, și care a avut în frunte pe ajutorul de notar din acea comună, am ținut să-mi dau bine seama după cele întâmplate, că în țara noastră mai sunt oameni, cari nu-și dau seama că prin zelul lor prin apărarea unei biserici, care se zice dominantă, aduce rușine și ocară asupra țării noastre și discreditează guvernul, care se luptă pe toate căile să aducă ordinea și legalitatea. Dar trist, stăm mai rău ca ori când și o mână criminală lucrează ascuns la dărâmarea adevărului și dreptății de dragul unei clădiri, care se află în ruină morală. Credem că zeloșii bisericei dominante nu vor reușii cu parii, cu pumnii, cu secerile și cu orice…
Vezi articolul original 35 de cuvinte mai mult
Ordinare Lucașa Sezonov – Farul Mântuirii, Nr. 9 / 1929
O scurtă biografie a păstorului Lucașa Sezonov
Din Istoria Bisericilor Baptiste din România, edit. Ioan Bunaciu:
„Primul pastor al bisericii a fost Gheorghe Crișan din Macea, urmat de Gheorghe Vărșăndan din Curtici. În anul 1905, în biserică s-a transferat și Leucuța Teodor, fost membru al bisericii din Curtici și convertit în 1892, care avea să devină pastorul bisericii și principalul coordonator al lucrărilor de construcție a casei de rugăciune.
Primul pastor cu pregătire teologică a bisericii din Pârneava a fost Lucașa Sezonov, ordinat în anul 1928. Pastorul s-a născut în Tulcea în anul 1905 și, încă de când fusese elev într-un liceu din localitate, hotărâse să se dedice lucrării de misiune. În anul 1923 s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic Baptist din București, iar în anul 1928, după absolvire, a fost alex pastor al bisericii din Pârneava. În anul 1930 îl găsim student al Seminarului Teologic Baptist din Louisville, S.U.A., iar în anul 1933, la întoarcerea…
Vezi articolul original 125 de cuvinte mai mult
Curtici, 1928 – Congresul Uniunii Comunităților Baptiste Române
Farul Mântuirii, Nr. 3 / 1929
Din Istoria baptiștilor din România 1856-1989, de Alexa Popovici:
„CONGRESUL AL VIII-LEA. Curtici, 8-11 noiembrie 1928. Prezenți 576 de delegați. Musafir, dr. J.H. Ruchbrooke de la Alianța Mondială Baptistă. Biroul de zi: președinte Nicolae Ionescu. vicepreședinte Ioan Ungureanu, secretari Petre Bale și Ioan Dan. Hotărâri: a) Intervenții insistente pentru libertăți religioase în toată ţara; b) Uniunea să intervină pentru fiecare caz în parte la autoritățile competente; c) Alegerea unei noi conduceri a Uniunii: președinte Ioan Popa, vicepreședinte Petre Bale, secretar general Ioan Ungureanu, casier Teodor Mihu, directorul Seminarului Ioan R. Socaciu, președintele tineretului Ion Dan. Bibliografie: Farul Mântuirii, nr. 22 din 15 noiembrie 1928 şi nr. 3 din februarie 1929, p. 10).”
NOI NU RENUNŢĂM LA ÎNVĂŢĂTURA LUI CRISTOS!
agnus dei - english + romanian blog
NOI NU RENUNŢĂM LA ÎNVĂŢĂTURA LUI CRISTOS!
Declaraţia CEDO prin care se cere tuturor statelor din Convenţie, deci şi României, să respecte „uniunile” sodomiţilor ne arată încă o dată şi mai clar unde vor să ne ducă unii sau mai exact unde vrea să ne ducă diavolul folosind unele structuri europene.
Ei bine, în baza „drepturilor omului”, aleg să reafirm că rămân lângă cerinţele „OMULUI” Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Pentru mine, familia va continua să fie exact ceea ce a decis Creatorul ei. Nu voi scoate nimic, nu voi adăuga nimic şi nu voi permite nimănui să profaneze această instituţie sfântă.
Aşa voi trăi, aşa voi proclama şi aşa voi cere să facă tuturor creştinilor baptişti pe care îi reprezint. Dumnezeu să îi cerceteze, să îi trezească şi să îi ajute şi pe ceilalţi creştini să ia o poziţie fermă.
În ciuda acestor veşti, cu ajutorul Domnului şi…
Vezi articolul original 97 de cuvinte mai mult
Gandul.info: Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că interzicerea uniunilor între persoane de acelaşi sex reprezintă o încălcare a drepturilor omului
agnus dei - english + romanian blog
CEDO Photo credit stiri.tvr.ro Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în premieră, că zoate persoanele, indiferent de orientarea sexuală, au dreptul la o formă de uniune, fie căsătorie, fie parteneriat civil. Practic, CEDO a decis că interzicerea uniunilor între persoane de acelaşi sex reprezintă o încălcare a drepturilor omului.
În prezent, căsătoria între persoane de acelaşi sex este permisă în 11 state din cele 47 ţări membre ale Consiliului Europei, în timp ce relaţiile între persoane de acelaşi sex sunt recunoscute, prin parteneriate civile, în 24 de ţări.
CITESTE mai MULT aici – http://www.gandul.info/stiri/decizie-in-premiera-a-cedo-persoanele-gay-au-dreptul-la-o-forma-de-uniune-casatorie-sau-parteneriat-civil-14621517
Scopul vieții noastre
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin
„Pentru mine, a trăi este Christos.”
Filipeni 1:21
“Credinciosul nu trăieşte întotdeauna pentru Christos. Începe să facă aşa atunci când Dumnezeu Duhul Sfânt îl convinge de păcat, şi când este adus prin har să vadă cum Mântuitorul îi ispăşeşte păcatele. Din momentul acela al naşterii din nou, credinciosul începe să trăiască pentru Christos. Isus este pentru credincioşi „comoara de mare preţ” (Matei 13:46), pentru care suntem gata să vindem tot ce avem. Ne-a câştigat dragostea atât de complet încât inima noastră bate doar pentru El. Vrem să trăim pentru gloria Lui, şi suntem gata să murim pentru a apăra Evanghelia Sa. El este scopul vieţii noastre şi modelul după care ne sculptăm caracterele. Cuvintele lui Pavel înseamnă mai mult decât crede majoritatea oamenilor. Mulţi vor spune că Pavel declară că sfârşitul vieţii lui este Christos, dar, mai degrabă, întreagă viaţa lui a…
Vezi articolul original 206 cuvinte mai mult
















