Maxima zilei – 4 iulie 2013
Din înțelepciune provin trei lucruri: gândire justă, vorbire fără greș și acțiune dreaptă
Democrit
Maxima zilei – 3 iulie 2013
Cu fiecare dintre noi, Dumnezeu a avut un scop, şi în primul rând a fost scopul de de a-I aduce slavă şi închinare ca şi Creator, şi glorie şi cinste ca Răscumpărător, prin planul de mântuire realizat în biruinţa Golgotei.
Maxima zilei – 2 iulie 2013
Pentru părinți, copilul trebuie să fie o miniatură încântătoare, în care se regăsește poemul celor două vieți duse în taină de ei – viețile lor.
Honore de Balzac
Maxima zilei – 1 iulie 2013

Cel mai mare rău pe care ăl poți face tineretului , când te ocupi de educația lui, este să-l obișnuiești cu ușurătatea, căci aceasta produce plăcerile din care decurg viciile
Democrit
Maxima zilei – 30 iunie 2013

Cei fără minte năzuiesc spre ceea ce nu-i și risipesc cele prezente, chiar dacă sunt mai de valoare decât cele dispărute.
Democrit
Maxima zilei – 29 iunie 2013

Când cineva depășește măsura, lucrurile cele mai plăcute devin cele mai nesuferite
Democrit
Maxima zilei – 28 iunie 2013

Omul care făptuiește binele cu înțelegere și și cunoștință de cauză va rămâne totdeauna hotărât și drept
Democrit
Maxima zilei – 27 iunie 2013
A crește copii este un lucru riscant, căci reușita depinde de multă trudă și grijă, iar nereușita întrece orice altă durere.
Democrit
Maxima zilei – 26 iunie 2013
Biblia nu este o carte cu sute de istorii diferite, Biblia este o carte a unei singure istorii: lucrarea și persoana Domnului Isus.
Maxima zilei – 25 iunie 2013
Ceea ce inima crede, mintea justifică, emoțiile doresc și voința duce la îndeplinire.
Tim Keller
https://www.facebook.com/betuelvararu
Timothy J. Keller is an American Christian apologist, author, speaker, and the founding pastor of Redeemer Presbyterian Church in New York City, New York.Wikipedia











