Raportul Uniunii Baptiste (2007-2011) prezentat de catre Prof. Dr. Otniel Bunaciu
Mesajul adresat de către pastorul Otniel Bunaciu cuprinde și raportul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România pentru perioada 2007-2011. Este vorba de un raport neoficial prezentat într-un cadru diferit de cel cu care ne-am obișnuit. Cu toate acestea, am considerat că anumite elemente din cadrul acestui mesaj pot constitui un raport sau un bilanț.
Materialul are trei părți:
1. Cuvântul de salut adresat de către Prof Dr. Otniel Bunaciu în calitate de pastor al Bisericii Baptiste Providența din București.
2. Bilanțul de activitate al președintelui și actualului birou executiv al UBCBR. Cea ce am denumit raportul de activitate se regăsește în cuvântul de salut adresat de către Prof. Dr. Otniel Bunaciu din partea bisericilor baptiste care fac parte din Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România. Plecând de la mesajul de salut, Prof. Dr. Otniel Bunaciu face o trecere în revistă a principalelor activități desfășurate pe parcursul mandatului său de președinte al Uniunii Baptiste (2007-2010/2011
3. Predica
Înregistrarea a fost realizata la BCB Nădejdea în data de 9.01.2011 iar editarea realizată de Marius Silveșan.
Maxima zilei – 17 ianuarie 2011
A cunoaște lucruri religioase e un lucru și a cunoaște adevărul e cu totul alt lucru. Pe cât se deosebește soarele de lună, pe atât e mai de folos cea de-a doua decât cea dintâi.
Sf. Marcu Ascetul











