”Dar Eu vă spun…”

În ”fericiri”, Domnul Isus ne dă poruncile Lui de bază. În ele, El ne descrie ce fel de oameni trebuie să fim noi ca să ne calificăm să trăim în Împărăția lui Dumnezeu. El ne cheamă să ieșim de sub  stăpânirea lui Satan și să intrăm sub Stăpânirea sau Domnia lui Dumnezeu. Ce înseamnă aceasta practic? Răspunsul îl căpătăm când gândim în termenii celor două împărății. Când eram sub stăpânirea lui Satan eram un anumit fel de oameni; când trăim sub Stăpânirea lui Dumnezeu trebuie să fim alt fel de oameni. ”Fericirile” ne spun ce fel de oameni suntem dacă trăim sub Domnia lui Dumnezeu și se face în noi voia lui Dumnezeu.

Apostolul Petru, care a înțeles bine gândirea Învățătorului său, ne spune că prin sângele scump al lui Cristos am fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care îl moșteniserăm de la părinții noștri și acum, fiindcă Cel ce ne-a chemat este sfânt, trebuie să fim și noi sfinți în toată purtarea noastră (1 Petru 1: 14-19). Noi am fost răscumpărați dintr-un anumit fel de viețuire și am fost transferați în alt mod de viețuire, definit de Petru prin sfințenie în comportament.

Domnul Isus detaliază acest fel de comportament sfânt în poruncile date în ”fericiri”. Dar El nu termină aici. El Își continuă descrierea prin cele șase declarații solemne: ”Ați auzit că s-a zis… dar Eu vă spun…”, din Matei 5:21-48.  Interpretările acestui text formează una dintre cele mai mari controverse din toată literatura creștină. Nu voi căuta să le discut. Le găsiți în multe cărți care se ocupă de predica de pe munte. Eu mă voi limita să arăt cum înțeleg eu gândirea Domnului Isus în textul acesta.

 

Trebuie să începem prin a arăta că textul acesta este introdus de Domnul Isus prin acest avertisment:
”Căci vă spun că dacă dreptatea voastră nu întrece dreptatea cărturarilor și a fariseilor cu nici un chip nu veți întra în Împărăția cerurilor” (Matei 5:20). Tot ce urmează până la versetul 48 este o detaliere a ceea ce vrea să spună Domnul Isus prin ”dreptatea voastră”, care să fie mult superioară dreptății cărturarilor și fariseilor.

”Cărturarii” (în greacă grammateos, cu sensul general de ”secretari” sau ”scribi”) erau experții în legea mozaică, între care se includeau și mulți rabini. ”Fariseii” erau cei mai exigenți discipoli ai cărturarilor: ei se străduiau să aplice cu strictețe prevederile Legii mozaice, așa cum o explicau cărturarii. Omul care trăia după toate prevederile Legii era numit om ”drept” (în ebraică țadic), iar modul lui de viață era definit prin termenul ”dreptate” (evreiește țădacah). Domnul Isus le spune ucenicilor Săi că ”dreptatea” lor trebuie să întreacă ”dreptatea”  cărturarilor și a fariseilor. Apoi explică ce înseamnă acest ”să întreacă”, prin cele șase  ”Ați auzit că s-a zis… dar Eu vă spun”.

Aici urmează punctul cheie pe care trebuie să-l înțelegem. Legea era textul vechiului Legământ care a fost încheiat la Sinai ”pe baza acestor cuvinte” (Exod 24:8) care sunt poruncile cuprinse în capitolele 20-23. Noi am văzut deja că Legea mozaică a fost dată de Dumnezeu cu caracter temporar. El Însuși Îi spune lui Moise că va ridica un altul ca el, prin care va da învățătura de care trebuie să asculte toată lumea (Deuteronom 18:15-18). Domnul Isus introduce noul Legământ în seara Cinei, când spune despre pahar: ”Acest pahar este Legământul cel nou făcut în sângele Meu” (Luca 22:20). Imediat după Cină, în discursul pe care îl găsim în Ioan 14-16, Domnul Isus se referă de cinci ori la ”poruncile Mele”, sau ”cuvintele Mele” (Ioan 14:15, 21, 23; 15:10, 14) arătând clar că noul Legământ se bazează pe poruncile Lui, sau pe învățăturile Lui. (…)

Iosif Ton – 16. Constituția Împărăției (2)