Justetea lui Dumnezeu (1)


Teodicea

Psalmul 73:1-28

Citind Psalmul 73, precum și cartea Iov, un necunoscător al tainelor lui Dumnezeu rămâne perplex deoarece constată că uneori celor credincioși le merge rău și sunt mereu încercați pe când celor păcătoși le merge bine și au parte de multe binecuvântări. Întrebarea care se ridică este: Cum se poate o astfel de nedreptate dacă există un Dumnezeu drept. Adică, așa cum specifică expresia consacrată din originalul grecesc, Problema TEODICEIEI. Unii sunt total dezorientați în fața unei asemenea problematici. Chiar Psalmistul spune că era cât pe ce să cadă de la credință (v.2) confruntat fiind cu această problematică. De ce eu care sunt credincios am parte de atâtea încercări, pe când celor răi și păcătoși le merge bine și prosperă în viață? Oare  este Dumnezeu nedrept așa cum consideră unii sau poate că nu există Dumnezeu așa cum Îl tăgăduiesc alții? … În versetul 21 psalmistul mărturisește că era prost și fără judecată când era ispitit să gândească în felul acesta. El deținea răspunsul la marea întrebare despre justețea lui Dumnezeu. Domnul i-a descoperit că cel credincios poate poate depășii asemenea problemă știind că:

1.El are experiența salvării din partea Domnului. ”Tu m-ai apucat de mâna dreaptă”(v.23). Cu aceste cuvinte descrie psalmistul experiența salvării. Dumnezeu Însuși S-a aplecat prin Domnul Isus spre făptura umană prăbușită în prăpastia păcatului  și în baza jertfei de la Calvar și a ispășirii păcatelor în baza pocăinței și a credinței în Jertfa Domnului, a apucat pe orice păcătos de mâna dreaptă și l-a scos din mocirla păcatului. Cum ar mai putea o asemenea persoană să se îndoiască de existența sau de dragostea nespus de mare a Lui Dumnezeu. Credinciosul salvat este o adevărată mărturie a dragostei și justeței lui Dumnezeu. El a pus asupra Fiului Său păcatele noastre și deci ”În El avem răscumpărarea și în sângele Lui avem iertarea păcatelor.” Păcatul trebuia pedepsit cu moartea căci plata păcatului este moartea, însă Domnul Isus, Mielul Lui Dumnezeu a murit pentru cei păcătoși iar neprihănirea Lui este partea dreaptă a Lui Dumnezeu oferită în dar celui ce crede în Fiul Său. Această salvare prin harul Lui Dumnezeu oferită în dar celui ce crede în Fiul Său. Această salvare prin harul lui Dumnezeu prețuiește mai mult decât toate bogățiile  pământului întreg. Calitatea de Fiu al Lui Dumnezeu întrece orice titlu din această lume pentru că slava lumii trece dar cel credincios deține darul vieții veșnice. Mai este cineva care dorește să aibă fericirea adevărată începând de aici de pe pământ  și pentru veci? Să vină să-l experimenteze pe Dumnezeu precum și harul Său bogat potrivit cu chemarea Domnului Isus care zice: ”Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Promisiunea Lui fermă este: ”Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni, ci îl voi primi.” ”iar dacă în  încercările vieții mai suntem ispitiți să ne îndoim de credincioșia lui Dumnezeu, Domnul Isus ne spune ”Nu vă temeți! Sunteți ai Mei și v-am săpat pe mâinile mele.”

Va urma

Păstor coordonator, Dr. Vasile Talpoș

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: