Arhive categorie: Mesajul spiritual

Conferința științifică „Reforma și limbajul credinței”- Cuvânt Virgil Achihai, Președinte BCER


Mesaj Virgil Achihai, Președintele Uniunii Bisericilor Creștine după Evanghelie din România și Secretar general al Alianței Evanghelice din România.

Anunțuri

Daniel Lavric, Când Hristos se arată


Într-o cetate din zona Galileei numită Magdala, în ebraică Migdal,  locuia o doamnă distinsă. Deși poporul din care făcea parte această doamnă era mai mult sau mai puțin religios, ea era stăpânită de puterea întunericului, era legată de domnul puterii văzduhului și șapte demoni puseseră stăpânire pe ea. Ea nu se putea bucura de o viață normală și probabil nici nu se putea controla, fiind sub autoritatea lui Mamona.

Dar într-o zi această femeie, numită Maria, se întâlnește cu Isus Hristos. În momentul în care are loc întâlnirea cu Binecuvântatul Fiu al Tatălui ea este eliberată de puterea întunericului, iar lanțurile robiei și ale păcatului sunt distruse. Din acel moment Maria s-a hotărât să Îl urmeze pe Mesia și chiar și-a pus averea la dispoziția Lui

Însă, când S-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Şi-a îndreptat față hotărât să meargă la Ierusalim.(Luca 9:51)

Acolo a fost arestat și crucificat pe dealul condamnării.  Spre seară, a venit un om bogat din Arimateea, numit Iosif, care… a luat trupul, L-a înfășurat într-o pânză curată de in și L-a pus într-un mormânt nou, (Matei 27:57-60). Maria Magdalena se uita unde Îl pune.

Cea dintâi persoană care se grăbește spre mormânt în ziua dimineții a învierii, pe când era încă întuneric, este Maria Magdalena. Maria împinsă de dragoste, se duce dis-de-dimineață la mormânt cu gând să găsească trupul Lui Isus. Dragostea Mariei pentru Domnul Isus întrecea teama de oameni. Există, așa cum spunea poetul Octavian Goga, ,,tăria urii și-a iubirii”. Maria avea tăria iubirii care înlătura toate piedicile din cale.  Ajungând la mormânt, Maria observă că cineva i-o luase înainte, pentru că piatra fusese luată de pe mormânt. Văzând piatra îndepărtată, Maria este tulburată și aleargă la Simon Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Isus spunându-le următoarele: Au luat pe Domnul din mormânt și nu știu unde L-au pus. Când ucenicii ajung la mormânt văd fâșiile de pânză jos și ștergarul făcut sul și pus într-un alt loc singur. Reacția acestor doi ucenici este uimitoare: v.10 Apoi ucenicii s-au întors acasă. Dar Maria ședea afară lângă mormânt, și plângea.

Asistăm la dragostea și devotamentul unei femei. Dar oare de ce plângea Maria?-plângea pentru că era îndurerată.

Nu știa unde era trupul lui Isus. Plângea pentru că, credea că cineva furase trupul lui Isus, probabil dușmanii Domnului.

După o maltratare de care a avut parte Învățătorul ei, nu-I găsește trupul pentru al unge cu miresme și astfel să Îi conserve trupul lui Isus cât se poate de mult, ca să nu putrezească.-Ea plânge pentru că Îl iubește, dar și pentru că nu crede că a înviat.

La început Maria stătea afară lângă mormânt și plângea. Pe când plângea s-a plecat să se uite în mormânt. În aceea clipă s-a pus în mișcare miracolul revelației. Răspunsul la căutările Mariei a fost apariția a doi îngeri în alb. Nu știu care dintre cititori ați văzut vreodată un înger și nici nu știu care a fost reacția dumneavoastră.  Dar cert este că Maria nu este impresionată de apariția îngerilor. Mai mult prezența îngerilor la mormânt, atestă faptul că dispariția trupului lui Isus Hristos, a fost cauzată de o intervenție divină, nu umană. Cei doi îngeri pe care Maria îi vede în mormânt, îi adresează următoarea întrebare: Femeie, pentru ce plângi?

Maria, neînțelegând încă semnificația mormântului gol, răspunde: Pentru că au luat pe Domnul meu, și nu știu unde L-au pus.(v.13)

Maria încă îl mai numește pe Isus – Domnul meu. Ceea ce vreau să spun este următorul lucru: gândurile Mariei se învârt în jurul unui trup mort. Un Isus mort poate desigur să fie luat. Deși Maria vede doi îngeri, acest fapt nu-i atrage atenția într-un mod deosebit. Îngerii îi pun o întrebare pentru a trezi în mintea Mariei o cât de mică dovadă de credință. Răspunsul Mariei – arată că nu se putea gândi decât la un singur lucru: Domnul Isus era mort și trupul Lui fusese furat. În altă ordine de idei ea nu se așteaptă să-L vadă pe Hristos în viață. Urmează prima întâlnire cu Cel Înviat pe care o relatează Evanghelia după Ioan  Maria este primul martor al învierii, primul om din cercul ucenicilor cu care s-a întâlnit Domnul Isus. De ce I s-a arătat Domnul Isus tocmai ei, în primul rând?

De ce unei femei? Care, conform drepturilor martorilor la iudei, intra în discuție ca martor, numai cu drepturi limitate. Însă putem spune că Domnul Isus începe tocmai de la cei mici. Ridicând statul femei în general. El începe acolo, de unde oameni nu ar începe. Întâlnirea cu Domnul Isus Cel înviat, vine imediat după discuția cu îngerii. După ce a zis aceste cuvinte și aparent realizând că în fața mormântului se află cineva, Maria s-a întors, și a văzut pe Isus stând acolo în picioare; dar nu știa că este Isus. De ce nu Îl recunoaște Maria pe Domnul Isus?

Maria plânsese mult și ochii îi erau plini de lacrimi și El, Isus Hristos este ultima persoană pe care se aștepta să o vadă în viață, așa că nu își dă seama, nu-L recunoaște pe Hristos.

-Mai mult este posibil ca Dumnezeu să o fi împiedicat să Îl recunoască pe Domnul Isus, până la momentul potrivit. Totuși rămâne o întrebare: Dacă Isus Cel înviat, a fost aceeași persoană cu Isus cel răstignit? Nu ar fi trebuit să semene atât de mult cu acesta din urmă, încât să poată fi recunoscut imediat ?

La această întrebare ne răspund Evangheliile Sinoptice: Ucenicii și femeile, care-L iubeau pe Domnul, erau așa de obișnuiți cu ideea morții lui Isus, încât nici nu mai puteau gândi la un Isus înviat. Până în acest verset în mintea Mariei este o nedumerire absolută

Isus Hristos Se adresează Mariei Magdalena: Femeie, i-a zis Isus, de ce plângi? Pe cine cauți? Domnul Isus cunoștea răspunsurile la aceste întrebări; dar El a dorit să le audă de la Maria. Ea tot nu Îl recunoaște, și presupunând că este grădinarul, I-a zis: Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, și mă voi duce să-L iau. Ea vrea să știe unde Îl pusese, ca să, se poată asigura că are parte de o înmormântare așa cum se cuvine. În acel moment Domnul Isus îi spune: Marie! Îndată ce Îl aude rostindu-i numele, ea Îl recunoaște, nu mai există nici o îndoială în mintea ei, era chiar Isus Hristos. Pastorul își cheamă oaia pe nume, iar ea îi recunoaște vocea. Ea s-a întors și I-a zis în evreiește Rabuni, care în traducere înseamnă învăţătorule.

Mesaj Ioan Panican la BCB Nădejdea București 


David Lavric, O altă Evanghelie nu este Evanghelia !


Mesajul de felicitare al Rectorului Institutului Teologic Baptist din București cu prilejul celebrării Învierii  Domnului Isus Hristos (2017)


Dragii noștri,

Și în acest an, 2017, de Paște, ne amintim că, oricât de mult s-a schimbat lumea și orice ne-ar fi luat viața,
„Isus Hristos este același ieri, azi și în veci.” (Evrei 13:8)


Hristos a înviat!

Rector
Conf. univ. Dr. Daniel Mariș
Institutul Teologic Baptist București
http://www.itb.ro

Ceasul suferinței lui Hristos  


Isus Hristos a băut paharul suferinței până la ultima picătură… spulberând astfel blestemul legii. 
O singură clipă, dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi cedat – spunând ,,Tată… e prea mult, prea mult păcat, nu mai pot, pedepsește-i – în următoarea clipă Tatăl ar fi intervenit și toți ar fi fost omorâți. Dar El, Mielul Divin, nu a dat înapoi, ba dimpotrivă: așa rănit cum era, străpuns și hulit, El mijlocea pt noi, și suspinând a zis: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34) În timp ce Isus se ruga, trecătorii, preoții, cărturarii și bătrânii cetății nu încetau cu jignirile și ofensele asupra Lui. Cu siguranță vedeau că se roagă, dar erau atât de orbiți de ură, încât nici măcar respectul cuvenit unei rugăciuni nu îl mai aveau. Ei ziceau: „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El!

43. S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!”

44. Tâlharii care erau răstigniţi împreună cu El, Îi aruncau aceleaşi cuvinte de batjocură. (Matei 27:42-44)

Acestea toate însă s-au întâmplat în exterior. Însă credeți-mă, în interiorul ființei Sale, i-a fost cu mult mai greu. Ceea ce Mântuitorul a suferit în trupul Sau este nimic în comparație cu suferința de care a avut parte în sufletul Sau.              

   Atunci când Dumnezeu Tatăl Și-a Întors Fața de la Fiul Său și L-a părăsit!                

       Oo Doamne! Ce durere, ce momente sângeroase pentru Fiul Tău.   

       Deasupra Lui, deasupra Golgotei, tot cerul s-a îmbrăcat în doliu.

Pe la ceasul al şaselea s-a făcut întuneric peste toată ţara. Soarele s-a întunecat, şi perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc. (Matei 27:44,45)                                                                                           

Ascultați-I strigătul în agonie: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” – citând din Psalmu 22.    

Hristos plânge simțind durerea plătirii păcatului – dar în același timp și Sfântă Treime suferă.                                                                                                                                              

   Sfințenia lui Dumnezeu suferă pentru că Preaiubitul Său Fiu, moare încărcându-se cu păcatul omenirii.                                                                                                         

   O soare, nu e de mirare că ți-ai întors ochiul, încetând a mai privi la o faptă atât de crudă!                                                                                           

    Pământul s-a cutremurat atunci când Creatorul Universului Și-a dat Duhul.                                                                     

  O stâncilor! nu e de mirare că va-ți despicat atunci când Creatorul vostru a murit.

 Nimeni nu a răbdat și suferit vreodată ca Isus Hristos.                                                   

Chiar moartea a fost înduioșată și mulți din cei ce erau în morminte au înviat și s-au întors în cetate. (Matei 27:52)

Prin suferința lui Isus Hristos a fost cea mai mare apropiere a Sfintei Treimi fața de păcat. În suferința Mielului Divin, omul se întâlnește cu Dumnezeu, având șansa de a trăi.

                           Daniel Lavric 

 

Isus Hristos, Paștele nostru



Maturati aluatul cel vechi, ca sa fiti o plamadeala noua, cum si sunteti, fara aluat; caci Hristos, Pastele nostru, a fost jertfit. Sa praznuim, dar, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de rautate si viclenie, ci cu azimele curatiei si adevarului. – scrie în 1 Corinteni 5.7-8Motivul Paștilor creștinilor este cu totul altul decât al evreilor. Iată de ce apostolul Pavel scrie Hristos, Pastele nostru.

Evreii numesc Pesah (adică Paște), Sărbătoarea Libertății sau a Azimilor, o sărbătoare anuală în amintirea evenimentelor relatate în Biblie despre trecerea prin Marea Roșie și a eliberării lor din robia egipteană, conform cu cartea Exodul, capitolul 12.

Mielul – Simbolul Izbăvirii pentru evrei este Isus Hristos pentru creştinii din întreaga lume, inclusiv evreii creştinaţi. 

Expresia plămădeala nouă reprezintă noua viaţă în Isus Hristos, viaţa veşnică. Urgia pedepsei veşnice nu este pentru cei care prăznuiesc cu Mielul Divin, Fiul Domnului, pentru că au înţeles cine şi ce a făcut Mântuitorul.

Azimă este pâinea nedospită, luată de evrei la Paști și, de asemenea, de unele biserici la împărtășanie.

Aşadar, chemarea sfântă pe care o face Dumnezeu prin apostolul Său este aceea de a renunţa la tot ce ne poate îndepărta de El, Maturati aluatul cel vechi: adică vechi tradiţii, concepte personale, un amalgam de presupuneri şi prejudecăţi, care nu ne duc la Dumnezeu, ci sunt surogate ale credinţei, ale unei închinări de faţadă, o manifestare imatură a unei relaţii ce ar trebui să fie primordială. 

Am înţeles noi că Hristos, Pastele nostru, a fost jertfit. A fost jertfit… ca noi să trăim veşnic.

Catalin Dupu

Noi și săptămâna patimilor 


Un articol de Cătălin Dupu 

Unică în istoria umanităţii, serie de evenimente care nu se vor mai repeta niciodată, Patimile Domnului Isus Hristos (sau Săptămâna Mare) reprezintă episoadele deloc încântătoare din viaţa Fiului lui Dumnezeu. Acestea sunt: Ghetsimani, arestarea, seria de judecăţi şi suferinţa Sa, toate culminând cu executarea Mântuitorului prin răstignire.

Crucificarea Domnului, trebuie subliniat, este acceptată de majoritatea istoricilor ca eveniment istoric autentic! Este relatată în Evanghelii, scrierile lui Pavel, în scrierile lui Flavius Josephus şi ale istoricului roman Tacitus, printre altele.

În Săptămâna Patimilor observăm desluşit latura umană a Fiului lui Dumnezeu. Descoperim revolta Sa, frica, îndoieli, dar, mai ales durerea. Nu este vorba numai de una trupească, ci evidenţiem aici preluarea asupra Sa a tuturor păcatelor omenirii.  

Proorocul Isaia scrie în capitolul 53 cu 4-6: Totuși  El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tă. Noi rataceam cu totii ca niste oi, fiecare isi vedea de drumul lui, dar Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra a tuturor.

Patimile culminează cu Inegalabila Cruce – sacrificiul lui Isus Hristos, acceptat de Dumnezeu Tatăl, pentru păcatele oamenilor, adică şi ale noastre.

 

Ovidiu Rusnac – Studiu pe cartea Maleahi capitolul 4


Domnul este Păstorul meu (Psalmul 23) – Cătălin Dupu 


Mesajul Conf. univ. dr. Daniel Mariș, Rectorul ITBB, la Concertul de colinde al Corului ITBB


Mesajul adresat de Conferențiar univ. dr. Daniel Mariș, Rectorul Institutului Teologic Baptist din București adresat cu prilejul concertului tradiționalul de colinde susținut de Corul studenților ITBB la Institutul Teologic Baptist din București (2016)

Costel Ghioancă – Ce să facem când familia este sub asediu?


familia (crestintotal.ro)

În ultima perioadă de timp am asistat la atacuri tot mai susținute și mai sistematice la adresa familiei creștine. Sigur, ultima dezbatere aprinsă – referendumul pentru modificarea Constituției în privința definirii familiei – nu constituie doar o încolțire a valorilor moral-creștine (cum este cazul în alte situații), ci are în vizor însăși deconstrucția ideii de familie, o lovitură în fibra fundamentală din care este țesută celula societății, o ridiculizare a conceptului de umanitate. Subiectul este, oricum, extrem de sensibil, iar când în joc sunt implicate și instituții, evident că panica unora – în paralel cu extazul altora – atinge cote care ies din matricea unui ”calm social”.

Atacul continuă cu arsenalul ”nevinovatului Halloween”, o sărbătoare fățiș ocultă, menită să domesticească lumea spiritelor rele – de parcă nu s-ar simți și așa destul de mult ”acasă” în lumea noastră – , impusă prin presiune socială chiar și copiilor de grădiniță.
Putem să adăugăm multe alte strategii de destabilizare a familiei: violența și imoralitatea din mass media – chiar și din desenele animate – ”educația sexuală” livrată elevilor în școli, carierismul, materialismul, nerespectarea rolurilor rânduite de Dumnezeu în familie etc.
Ce să facem când familia este sub asediu? Încerc să indic o serie de repere care poate vor fi utile pentru unii dintre noi:

1. Îndepărtarea ”elementului-surpriză” și a așteptărilor nerealiste
Să nu lăsăm ca aceste atacuri să ne ia prin surprindere. Păstrând o viziune biblică asupra lumii, ne amintim că trăim într-o lume căzută, nerăscumpărată încă pe deplin. Statul nu va sluji Biserica, iar când o va face, va emite o factură mult prea scumpă. Istoria încă vorbește.

2. Să nu fim nepăsători
Chiar dacă nu trăim cu iluzia unui ”stat creștin/moral”, nu înseamnă că trebuie să renunțăm să fim „sare și lumină” în societatea în care trăim. Izolaționismul nu este sănătos nici pentru Stat și nici pentru Biserică. Este nevoie să ne pronunțăm asupra direcțiilor în care merge societatea și cred într-o implicare a creștinilor în toate sferele societății, cea politică, culturală, socială, economică etc. Dumnezeu a folosit și poate folosi asemenea slujiri. Cu toate acestea, să nu uităm că luptele spirituale pot fi câștigate doar prin adevărul Evangheliei. De aceea răspunsul nostru trebuie să fie după modelul Domnului Isus: Să aveţi o purtare bună în mijlocul neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimişi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine. Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. (1 Petru 2:12-15)

3. Paradoxal, adevărata luptă nu e în Societate, ci în Biserică
Noi nu putem câștiga lupta cu Statul (nici măcar nu este lupta noastră). Singurul care îi ridică și coboară pe împărați, Cel de stabilește cursul istoriei este Dumnezeul Suveran. Pentru mulți, iluzia este că dacă vor lupta cu Statul va fi apărată familia. Nu rezonez cu această perspectivă. Cred că trebuie să avem o mărturie pentru Stat, să ne exprimăm public într-un mod christic, însă avem de luptat – în sensul bun al cuvântului – în Biserică. Acolo avem ”societatea lui Dumnezeu”, acolo găsim oameni modelați de Evanghelie și favorabili valorilor creștine. De membrii noștri trebuie să avem grijă: să investim în familii, să predicăm Scriptura – nu povești nemuritoare – să indicăm cu precizie care este modelul biblic al familiei, să ne pronunțăm fără frică asupra rolurilor în familie, să promovăm o cultură a ”altarului familiei”, ca loc de părtășie regulată și închinare înaintea lui Dumnezeu, să promovăm smerenia și decența, nu divertismentul religios, să vorbim despre suferință nu despre Evanghelia prosperității, să prețuim mai mult identitatea creștină decât membralitatea eclezială, să postim împreună cu copiii noștri și câte altele…
Dacă bisericile sunt sănătoase spiritual, nimic nu va putea să distrugă familiile noastre, fiindcă atunci când Statul va veni să ne ceară ceea ce este contrar voii Domnului, vom prefera mai degrabă să murim decât să renunțăm la ce credem. Biserica și-a apărat valorile cu Evanghelia și cu sânge – al ei nu al altora –, nu prin politică! Întrebarea cu adevărat relevantă este: cât de pregătite sunt Bisericile? Aici este lupta! Să nu ne trezim că ducem „războaiele altora”.
4. Să ne încredem în Dumnezeu
Știu că sună a ”clișeu”, dar se întâmplă adeseori să ratăm cel mai evident lucru. Devenim tot mai sofisticați, ne considerăm atât de înțelepți încât „încrederea în Dumnezeu” devine doar o lozincă religios-corectă, iar nu o realitate plină de har și de speranță. Mărturia Bibliei ne arată că Dumnezeu a răsturnat de atât de multe ori planurile celui rău, că a schimbat cursul istoriei, că El este în controlul tuturor lucrurilor. Ce adevăruri minunate în care să ne găsim odihna sufletelor noastre!

Pastor, Costel Ghioancă

Material publicat pe bisericaadonai.ro și preluat cu permisiunea autorului

Biserica Adonai – Promo Serie de predici APOCALIPSA


Seria de predici din cartea Apocalipsa la Biserica Adonai pot fi audiate ]n fiecare duminică dimineața începând cu ora 10 în locația din zona Crângași (vezi detalii AICI) și vizualizate pe canalul de YouTube Biserica Adonai

Radu Gheorghiță, Ce vrea să ne descopere Dumnezeu


Cătălin Dupu, Cine mai este interesat de perfecțiune?


Florin Ianovici, De ce vin încercări în viața noastră – 23.000


Sorin Sabou, Filipeni


Sorin Sabou, Efeseni


Sorin Sabou, Galateni


Sorin Sabou, 1 – 2 Corinteni


Cătălin Dupu, Pregătirea bisericii pentru evanghelizare


Cătălin Dupu, Cine mai este interesat de perfecțiune


Sorin Sabou, Faptele apostolilor


Sorin Sabou, Ioan


Sorin Sabou, Luca


Sorin Sabou, Marcu


Sorin Sabou, Matei


Adrian Dumitru, De ce trebuie să se bucure biserica ?


Biserica Baptistă Nădejdea București (panoramio.com - 13.09.2014)

Mesaj susținut la Biserica Baptistă Nădejdea din București în a doua zi de Paști (2016)

Mesajul de felicitare al rectorului Institutului Teologic Baptist București cu ocazia celebrării Învierii Domnului (2016)


Dragii noștri,

În fiecare an, de Paște, avem privilegiul să ne facem părtași prin credința, învierii Domnului Isus Hristos.
Biruința Lui asupra morții este vestea cea mai luminoasa pentru noi muritorii.

Gloria Celui Înviat să vă lumineze viata, să vă întărească credința și să vă reînnoiască speranța.

Hristos a înviat!

Rector
Conf. univ. Dr. Daniel Mariș
Institutul Teologic Baptist din București

Felicitare Paste ITBB 2016(3)

Daniel Mariș – despre familie și creșterea copiilor (Sibiu 2016)


Video by Prodocens Media

%d blogeri au apreciat asta: