Vasile Talpoș este rector și profesor la Institutul Teologic Baptist, Bucureşti, profesor la Facultatea de Teologie Baptistă, Univesrsitatea din București. De asemenea, îndeplineşte funcţia de pastor la biserica „Nădejdea” din Bucureşti.
Prof. Dr. Vasile Talpoş, s-a născut pe data de 23 iulie 1942 în comuna Bocşa, judeţul Sălaj. A studiat în comuna natală (şcoala elementară,1949-1956) apoi în Cluj (şcoala de meserii şi liceul 1956-1964), la Bucureşti (Seminarul Teologic Baptist, 1965-1969), din nou la Cluj (Facultatea de Teologie la Institutul Teologic Protestant Unic de Grad Universitar- obţinând licenţa în teologie,1975-1979), şi în Louisville, Kentucky, USA (Southern Baptist Theological Seminary- unde a obţinut doctoratul Ph.D, 1980- 1983.)
a) De asemenea, Dr. Vasile Talpoş a slujit ca păstor la Biserica Creştină Baptistă nr 3. Cluj-Iris, între anii 1969-1974 şi în orașul Turda între 1975-1980.
b) Din anul 1987 şi până în prezent este păstor coordonator al Bisericii Creştine Baptiste “Nădejdea” din cartierul Giuleşti, Bucureşti.
c) Între anii 1984-1988, Dr. Talpoş a lucrat ca Secretar General al Uniunii Baptiste din România şi ca vicepreşedinte, preşedinte şi apoi ca past-preşedinte al Federaţiei Baptiste Europene. În anul 1988 a fost ales ca director al Seminarului Teologic Bapstist Bucureşti, iar în anul 1990 a organizat transformarea Seminarului Teologic Baptist Bucureşti în Institutul Teologic Baptist de Grad Universitar din Bucureşti, şi de atunci împlineşte funcţia de rector al acestui Institut.
d) Între anii 1991-2000 a deţinut şi funcţia de decan al Facultăţii de Teologie Baptistă din cadrul Universităţii Bucureşti. Totodată, Prof Dr. Talpoş este şi autor a mai multor cărţi, cursuri, monografii şi articole.











