De departe, aceasta este una din cele mai șocante afirmații ale Mântuitorului. Nu este de mirare că urmașii Săi, au ajuns să fie acuzați de canibalism chiar în perioada în care creștinismul abia înmugurea. La ce se referă, oare, Isus Hristos când spune: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.” (Ioan 6:53)?

Contextul pasajului ajută foarte mult la elucidarea unei astfel de afirmații enigmatice. În Evanghelia după Ioan se poate citi că Mântuitorul înmulțise cinci pâini și doi pești și hrănise peste cinci mii de oameni. Bucuria lor a fost imensă! Au început să-l urmărească pe Isus cu toată îndârjirea. Nu în fiecare zi ai parte de o asemenea magie! De acum înainte stomacul lor nu avea să mai sune ca o tobă goală pentru că era acolo Cineva care le putea dărui pâinea cea de toate zilele.

În această împrejurare Isus spune: „Eu sunt Pâinea vieții.” (Ioan 6:48). Apoi, mai spune: „Pâinea care Se coboară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară”. (Ioan 6:50). Hristos folosește aici o metaforă care arată că El poate oferi mai mult decât oferă pâinea fizică. El oferă viața veșnică. Numai cine „se hrănește cu Isus” are parte de viață veșnică, după cum promite: „Şi voiaCelui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.” (Ioan 6:39). Câtă bucurie să știi că Fiul nu pierde nimic din ceea ce îi dă Tatăl în mâinile Sale! Fără Isus, „nu avem viață în noi înșine”…. Suntem niște simple cadavre mobile.

Cum putem, atunci, să „mâncăm trupul lui Hristos”? Este vorba de o unire cu El. La fel cum pâinea fizică devine parte din noi prin ceea ce oferă ea, trebuie să existe o unire spirituală cu Hristos: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.” (Ioan 6:56). Liantul care sudează unirea nostră cu Isus Hristos este credința: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” (Ioan 6:29). Credința, la rândul ei, nu este meritul nostru ci lucrarea lui Dumnezeu: „«Dar sunt unii din voi care nu cred.» Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred şi cine era cel ce avea să-L vândă.  Şi a adăugat: «Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.»”(Ioan 6:65).

Ce să facem, totuși, că să „ne hrănim” cu Hristos? Sa facem ce a făcut Petru: „Atunci Isus a zis celor doisprezece: «Voi nu vreţi să vă duceţi?»  «Doamne», I-a răspuns Simon Petru, «la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.»” Aceasta înseamnă să implorăm îndurarea lui Dumnezeu, să vedem măreția lui și păcătoșenia noastră și să recunoaștem că numai și numai El este Cuvântul (Pâinea) care ne poate da adevărata viață. Așează-te pe genunchi și spune: „Doamne, nu găsesc nimic bun în mine. Numai îndurarea Ta mă poate salva!”

Pastor, Costel Ghioancă