Încep să fiu tot mai convins de un lucru: familiile credincioșilor se află mereu în luptă, fie sunt asediate, fie atacă…  Nu am să spun prea multe despre modul în care e asediată; este suficient să amintim că valorile ei (bazate pe învățăturile Scripturii) sunt din ce în ce mai încolțite de cancerul relativismului contemporan, al infidelității (post)modernizate, al materialismului avid, al deviațiilor psihotice (normalizate de lachei care apar pe sticlă, cu posibilități de analiză din ce în ce mai paupere) ș.a. „Stâlpul societății” este dinamitat mediatic, instituțional și chiar religios din ce în ce mai frecvent. Cu toate acestea, în familia creștină nu ar trebui să se instaleze descurajarea…

            Cum „legea contrastelor” pare să opereze încă destul de bine, m-am gândit și la contraatac: de la familia asediată la familia avangardistă, luptătoare. „Cea mai bună apărare estea atacul”, zic unii, și pare să fie valabil și în privința familiei. Cred că viitorul apropiat va suprinde tot mai multe familii în lupte, între amenițare, supraviețuire și promovare. De fapt, contextul contempran nu face decât să ne reamintească să aruncăm în luptă „artileria grea”, familia. Nu avem ce să așteptăm și, în niciun caz, nu ne vom resemna cu tăcerea.

            În Vechiul Testament întâlnim o secvență de luptă dintre Iosafat, împăratul lui Iuda și o coaliție amonito-moabită. Iosafat caută ajutorul Domnului prin post și rugăciune și așa cum citim în 2 Cronici 20:13 „Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele și fii lor.” De așa ceva avem nevoie și astăzi: să stăm înaintea Domnului și să mijlocim împreună cu pruncii și nevestele noastre. Căutăm tot felul de grupuri de susținere (sau de rugăciune) – ceea ce nu e rău – dar să nu neglijăm familia. Să luptăm împreună cu ea! Să reabilităm altarul familiei. E timpul pentru artileria grea… Da, să luptăm pentru valorile Împărăției lui Dumnezeu împreună cu „biserica de acasă”.