Dacă tot mă pot exprima, prin viu grai sau prin modesta mea scriitură, încerc de ceva vreme să mătur spoiala de pe chipul „pseudo-creștinismelor” cuibărite în gândirea religioasă a vremurilor noastre efervescente. Spun asta pentru că „în departamentul de cosmetică” al spiritualității contemporane, identific și un așa-zis „creștinism” personalizat.

Să fim ceva mai preciși…

           Lumea abundă de religii ca pădurea de copaci, între ele creștinismul abundă de culte și orientări confesionale diferite ca, în final, un cult creștin în sine să mustească de păreri personale, toate „biblice și adevărate”, chiar dacă sunt în contradicție flagrantă unele cu altele. Aud tot mai des în dezbateri „teologice” argumente care încep mereu cu „eu cred că…”.

Adevărul obiectiv – unii se îndoiesc că acesta ar mai exista – pare să lase loc tot mai mult „adevărurilor subiective”, iar fenomenul personalizării pare să erupă ca un vulcan activ, de pe șepci, tricouri și saituri de socializare, până pe tărâmul vast al celor mai complicate doctrine biblice. Evident, provocarea este cum rezolvăm exercițiul diversității în unitate? Cum distingem între subiectiv și obiectiv?

Merg la Sfânta Scriptură și încerc un răspuns bazat pe Efeseni 4:3,4 („Este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez.”). Toate sunt afirmații exclusiviste: nu există „un Duh” al baptiștilor, Unul al penticostalilor, Unul al carismaticilor etc. La fel este și cu celelalte „singularități” alte textului. Este destul de evident atunci că, după Scriptură, diversitatea este acceptată doar la nivel de formă, de exprimare a credinței, însă nu la nivel de etos, doctrină, revelație. Cine are atunci dreptate? Aici se dau marile bătălii! Orice posibil răspuns ar da naștere la tot felul de argumente și contra-argumente.

Curios este că Biblia nu dă un răspuns după modul în care punem noi problema, deoarece Dumnezeu – și adevăratul creștinism –  este personal, dar nu și personalizat. Biblia pune problema astfel: nu cum se acomodează Dumnezeu la diversitatea noastră (de aici lupta fiecăruia pentru dreptatea lui, pentru „relevanță” și multele erori derivate din nesăbuință), ci cum ne acomodăm noi la unicitatea Sa. De aici se pleacă! Optica trebuie să se schimbe dinspre personalizare, aroganță și subiectivism înspre supunere, smerenie și acceptarea suveranității lui Dumnezeu.

Dumnezeu a „închis” Adevărul într-o Persoană: în Domnul Isus Hristos (Ioan 14:6). Adevărul îl găsim doar în El. Măreția și înțelepciunea lui Dumnezeu nu trebuie „domesticite” după chipul infimității noastre. Diversitatea la nivelul formelor trebuie să lase loc unicității Adevărului, adică lui Hristos.

Văd atunci creștinismul autentic – în contrast cu „cel” personalizat – ca pe o călătorie continuă înspre și alături de Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, Adevărul revelat, călătorie care ne aproximează concepția despre lume și viață și trăirea de zi cu zi – tot mai aproape de Adevăr – cu cât ajungem să-l cunoaștem mai mult pe El.